Connect with us

Exclusiv

EXCLUSIV/MANIPULAREA CETĂȚENILOR DIN BĂICOI PENTRU ASCUNDEREA ADEVĂRAȚILOR INFRACTORI (EPISODUL XII: MITING POLITIC AL FALȘILOR ECOLOGIȘTI)

Publicat

pe

De cele mai multe ori Adevărul nu este acolo unde „se bate toba” ci undeva chiar departe… „Toba” face zgomot pentru a distrage atenția celor care caută Adevărul și pentru a-i face să vadă minciuna repetată ca pe „adevăr” sau, macar, să-i întârzie în aflarea acestuia.

În calitate de stat membru al Uniunii Europene, România a încercat transpunerea legislația națională a Directivelor Comisiei Europene din domeniul mediului. EU ETS este  primul sistem internaţional de comercializare al emisiilor de CO2 din lume, înregistrează aproximativ 11.500 de instalaţii mari consumatoare de energie din Uniunea Europeană, care emit aproape jumătate din emisiile de CO2 din Europa. Sunt incluse în inventar instalaţiile de ardere, instalaţiile de producere fontă şi oţel, fabricile de ciment şi var, fabricile de ceramică, hârtie, sticlă şi rafinăriile de petrol.

Mai puţin de 1% din atmosfera Pământului este alcătuită din vapori de apă (H2O), dioxid de carbon (CO2), ozon (O3), metan (CH4), protoxid de azot (N2O) şi hexafluorură de sulf (SF6), gaze cunoscute sub denumirea de gaze cu efect de seră (GES). Sectoarele aflate sub EU-ETS (European Union Emission Trading System) sunt: energie, rafinare produse petroliere, producţie şi prelucrare metale feroase, ciment, var, sticlă, ceramică, celuloză şi hârtie. Fiecare gaz cu efect de seră diferă prin capacitatea sa de a absorbi căldura şi durata staţionării în atmosferă, exprimate prin potenţialul de încălzire globală GWP – „Global Warming Potenţial”. GWP sau PGE (Efectul global potenţial) este o măsură a contribuţiei fiecărui gaz la încălzirea globală, comparativ cu cea a dioxidului de carbon. Indicatorul structural de mediu “emisii totale de gaze cu efect de seră” reprezintă cantităţile în tone/an de poluanţi ce sunt reglementaţi prin Protocolul de la Kyoto. Toate ţările trebuie să realizeze progrese în ceea ce priveşte reducerea acestor gaze cu efect de seră. Principalele gaze cu efect de seră sunt: dioxidul de carbon (CO2), protoxidul de azot (N2O) şi metanul (CH4). Efectul global potenţial de seră (PGE), se exprimă în CO2 echivalent, CO2 având prin definiţie PGE egal cu 1, N2O multiplicându-se cu 310, iar CH4 cu 21. Cercetările științifice naționale și internaționale au evidențiat faptul că cei mai periculoși poluanți atmosferici sunt: dioxidul de sulf (SO2), oxizii de azot (NO2), monoxidul de carbon (CO), dioxidul de carbon (CO2), ozonul (O3), compusii organici volatili (COV), metale grele, pulberile sedimentabile (praf), pulberile in suspensie (funingine, fum).

Orașul Băicoi a preluat în administrarea sa localitatea Țintea (cartier) care, potrivit Wikipedia: Țintea, reședința fostei comune Țintea, situat în est, întinzându-se până la ieșirea spre Găgeni, respectiv Plopeni, cunoscută în țară pentru zăcămintele de petrol și pentru proprietățile izvoarelor clorosodice din Valea Stelii (Senin).

În urmă cu un an s-a remarcat evenimentul (simpozionul) „Prahova, 2017 – Capitala Mondiala a Petrolului” unde s-au expus următoarele: Cu convingerea ca Romania este inca un jucator semnificativ in industria petrolului mai ales datorita scolii de la Ploiesti, Presedintele Comisiei pentru industrii si servicii din Camera Deputatilor a mentionat ca exista 3.000 de studenti absolventi de la UPG Ploiesti in toate colturile lumii, scoala industriei de petrol romaneasca datand din anul 1904. „Nu stiu cati altii se mai pot lauda cu asa ceva. Suntem un reper in lume pentru industria petrolului care va mai conta in materiile prime energetice cel putin patru decade din acest moment. Exista inca resurse nevalorificate de petrol si gaze si gaze de sist, care vor avea o exploatare de 250 de ani de aici incolo”, a afirmat Iulian Iancu.
„Dupa anii 90, meseria de inginer a fost marginalizata si asta s-a reflectat in caderea noastra economica. Ploiestiul si-a ocupat un loc in istoria petrolului, pentru ca are asa de multe inceputuri.
Cred ca si astazi Prahova conteaza in principal prin industria de petrol, in economia romaneasca”, a punctat fostul ministru al Educatiei, Ecaterina Andronescu.

Deci, județul Prahova (în ansamblul lui) este recunoscut la nivel mondial pentru zăcămintele sale de petrol și activitatea petrolieră intensă ce se desfășoară în acest județ, activitatea care aduce și deteriorări ale mediului, disconfort olfactiv… din păcate.

În data de 25.10.2018, Observatorul Prahovean titra în articolul “Ce spune OMV Petrom despre facla unei sonde care a stârnit panică la Băicoi” : ”Instalațiile de producție a hidrocarburilor și procesele din cadrul acestora, inclusiv arderea la faclă a gazelor dispun de autorizațiile corespunzătoare din partea autorităților de mediu. Procesul de ardere la faclă – care constă în arderea surplusului de gaze în coșuri speciale, este o practică obișnuită în industria de petrol și gaze. Arderea la faclă este folosită în situații speciale, când este necesară eliberarea presiunii din cadrul instalațiilor de petrol și gaze.”

Adică, efectul de seră produs de emisiile de dioxid de carbon din activitatea petrolieră („arderile controlate, cu flacără”, spre exemplu) „nu poluează și nici nu afectează aerul Orașului Băicoi”, susțin reprezentanții gigantului petrolier.

În Raportul  Privind Impactul Asupra Mediului Generat De Lucrari De Suprafata Careu Foraj Si Echipare La Sonda 678 Tintea,  Judetul Prahova elaborat de inginerii: Stoicescu Ileana Xenia și Manole Gheorghe Daniel pentru beneficiarul O.M.V. PETROM S.A. – ASSET VII  MUNTENIA EST, s-au reținut de cei doi speicaliști atestați de Ministerul Mediului, următoarele:

  1. Locatia sondei 678 Tintea este propusa pe un teren relativ plan, situat pe una din terasele superioare drepte ale paraului Dambu. Invelisul de sol din zona, este extrem de mozaicat, consecinta diversitatii factorilor geografici cu rol pedogeneti respectiv relieful variat sub raportul altitudinii, expozitiei si dinamicii, care atrage dupa sine manifestarea variata celorlalti componenti ai mediului. In zona inalta, s-a format solul brun roscat luvic si solul cenusiu. Solul brun roscat de padure se caracterizeaza prin acumularea unei cantitati mai mari de humus slab acid de tip mull cu formare de argila coloidala sub un climat de deal. Sub vegetatia de padure incheiata, pe platourile colinare, s-a format solul cenusiu de padure puternic podzolic. Cantitatea de humus este mai mic si creste cantitatea  acizilor fulvici.  Datorita precipitatiilor mai mari (776 mm/an), levigarea carbonatilor a fost intense, iar debazificarea complexului absorbit prin patrunderea hidrogenului, sunt din ce in mai accentuate, de la solul brun roscat de padure slab podzolit in est, la cel podzolic puternic in NV localitatii.
  2. La executarea lucrarilor se utilizeaza fluid de foraj – rezulta detritus, ape reziduale si deseuri specifice. Aceste deseuri reprezinta un potential pericol de poluare a solului datorita substantelor pe care le contin. Poluantii care pot afecta calitatea solului sunt: hidrocarburile din produsele petroliere, unele saruri – cloruri, sulfati, soda caustica, substante tensioactive.
  3. Activitatea de foraj poate produce un impact major asupra solului si subsolului, prin poluarea acestora, cu diverse fluide, substante chimice, daca nu se iau masurile de protectie necesare, si prin executarea necorespunzatoare a lucrarilor de amenajare a careului sondei, in conditiile de relief existente. In conditiile respectarii stricte a masurilor stabilite anterior, se poate considera ca impactul produs asupra solului si subsolului este minim si temporar.
  4. Utilizarea, in procesul de forare, a instalatiei tip 350 Bentec Diesel (instalatie de foraj termica cu motor Diesel de 40 l/h), face sa apara emisii de gaze arse, pe perioada functionarii acesteia, dar poluarea aerului este de circa – 40 zile – si nesemnificativa. Adică, o „emisie de gaze intermitentă” care poluează aerul timp de 40 de zile.
  5. Utilizarea, in procesul de forare, a instalatiei tip 350 Bentec Diesel (instalatie de foraj termica), face sa apara emisii de gaze arse, pe perioada functionarii acesteia, dar poluarea aerului este de scurta durata si nesemnificativa.
  6. Se va urmari evacuarea ritmica a continutului beciului sondei, prin vidanjare si descarcarea continutului la parcul desemnat primirii si prelucrarii acestui amestec, pentru limitarea emisiilor de compusi volatili (COV), in atmosfera.
  7. Impactul local asupra mediului din timpul constructiei si operarii sunt limitate. De asemenea, in urma evaluarii impactului cumulat al sondei 678 Tintea, s-a ajuns la concluzia ca impactul cumulat va fi nesemnificativ. Impactul asupra ape, aerului, biodiversitatii, asezarilor umane, solului si subsolului este redus. Riscurile de mediu sunt mentinute la un nivel scazut datorita strategiei de restructurare si modernizare a OMV PETROM incluzand si implementarea unor tehnologii care sa asigure protectia mediului, in conformitate cu legislatia in vigoare, diminuarea consumurilor energetice, a pierderilor tehnologice si a necesarului de personal, in scopul maririi rentabilitatii, precum si realizarea unor conditii mai bune de munca pentru personalul societatii. Calculul pentru stabilirea ’’Indicelui de poluare globala’’ –IGP a condus la valoarea de IGP = 1,50. In conformitate cu ‘’Scara de calitate’’ pentru IPG = 1,50 rezulta ca prin realizarea obiectivului proiectat, mediul este supus activitatii umane in limite admisibile.

Așadar, activitatea petrolieră poluează aerul, solul și apa în întreaga zonă, într-un mod ireversibil oricât de mult încearcă cei doi ingineri să „reducă impactul activității petroliere” prin impunerea de tehnologii noi și măsuri de siguranță.

În cazul „poluării cu gunoi de la Băicoi” atât de mult trâmbițată de falșii ecologiști, indivizi politizați și „petrolizați” până în măduva oaselor care, mai nou, s-au gândit ei să facă miting „ecologic” în data de 28 octombrie 2018… o recunoaște chiar deputatul USR de Ploiești, Rădulescu Dan în postarea sa de pe FaceBook în care susține că „va aprticipa la mitingul împotriva poluării Orașului Băicoi”. „Ecologiștii” din Băicoi sunt în fibrilații pentru pregătirea mitingului politic din 28 octombrie 2018… doar USR-ul „nu-i înghite” pe cei de la PSD-ALDE… căci din ALDE face parte primarul Orașului Băicoi care „tot uită” de vechea groapă de gunoi și nu îi bagă în seamă pe falșii ecologiști care „guiță” în spațiul public că „activitatea petrolieră nu poluează ci doar Depozitul de deșeuri al societății Vitalia poluează”. Sau îi protejează chiar Primarul Băicoiului pe acești falși ecologiști? Cel puțin, falșii ecologiști din Orașul Băicoi susțin în manifestele lor că „Primăria și Consiliul Local îi susțin” (cu ce bani or fi printat manifestele? Cumva cu cei ai petroliștilor ? Sau ai primăriei? Sau ai USR-Prahova? Ori cu banii PSD-ALDE?).

Interesant este că însăși Direcția de Sănătate Publică Prahova nu s-a lăsat intimidată de „guițătorii ecologiști” și a solicitat Asociației pentru Protecția Mediului Prahova și Gărzii Naționale de Mediu să stabilească adevărata sursă de poluare (adică, vechea groapă de gunoi și OMV Petrom). Iar Ministerul Sănătății a fost informat de aceeași Direcție de Sănătate Publică Prahova pentru a dispune eventuale măsuri.

Redacția Incisiv de Prahova a solicitat public Parchetului de pe Lângă Tribunalul Prahova (și își menține această solicitare publică) să deschidă un dosar penal împotriva falșilor ecologiști/„apărători ai mediului” (Primăria Băicoi, Primarul și Președintele Consiliului Local Băicoi) care încearcă cu disperare să distragă atenția de la faptul că ei și OMV Petrom distrug mediul înconjurător și îmbolnăvesc oamenii dar aruncă vina pe altcineva: societatea Vitalia.

Iar, asta i-a înfuriat la culme pe „guițătorii de mediu”.

Vă este frică să nu se afle că voi îi protejați pe adevărații poluatori, măi „ecologiștilor”? Că sunteți „guițători” și „mitingiști” la comanda sponsorului/sponsorilor doar-doar reușiți să-i prostiți pe toți cu inepțiile voastre SF (căci știință de carte nu aveți)?

Faptul că primarul Orașului Băicoi, Ion Marius, e „neputincios” în soluționarea problemei vechii gropi de gunoi ce este în continuare folosită pentru deversări de către „șmecheri” nu e o noutate pentru nimeni… doar „problemele politicianiste” se moștenesc de la mandat la mandat… problemele rămânînd aceleași sau agravându-se, după modelul: „Să facă ăla care vine în urma mea, că i-o am făcut destul.” Nici despre activitatea petrolieră intensă din zonă nu au curajul să sufle o vorbă „autoritățile locale” (activitate care poluează „cu intermitențe”, la deschiderea supapelor de aerisire pentru eliminarea în atmosferă a hidrogenului sulfurat în vederea prevenirii unor eventuale explozii a echipamentelor de extracție și prelucrare a petrolului). Toată lumea tace (primăria Băicoi, Garda Națională de Mediu și Garda de Mediu Prahova), mai puțin Ministerul Mediului și Asociația pentru Protecția Mediului Prahova care ne spun „adevăruri dureroase” pentru „mafia petrolieră” protejată cu îndârjire atât de falșii ecologiști cât și de Primăria Băicoi și USR-istul Rădulescu Dan:

Asociația pentru Protecția Mediului Prahova ne spune prin adresa nr. 15076 / 15.10.2018 că: APM Prahova a continuat campania de monitorizare in zona cartierului Tintea din orasul Baicoi pana la data de 03.10.2018 (a se vedea adresele APM Prahova transmise la GNM – Comisariatul Judetean Prahova, D.S.P. Prahova si Primaria Orasului Baicoi privind valorile depasite ale indicatorului hidrogen sulfurat). Totodata precizam ca pe timpul desfasurarii campaniei de monitorizare mai sus mentionata, in data de 17.09.2018, APM Prahova a efectuat suplimentar masuratori ale calitatii aerului ambiental, cu un echipament mobil, in zona agentului economic SC OMV Petrom SA- Pare 2 Padure Baicoi (ca urmare a existentei unei tevi de gaze (cos) care nu era specificata in autorizatia de mediu PH 354/2013 revizuita in 07.05.2018). Indicatorii monitorizati au fost urmatorii: CO (monoxid de _ carbon), NH3 (amoniac),C6H6 (benzen),CHOH (formaldehida),CH4O (metanol),C6H6O (fenol), CH4(Metan), C2H6(Etan), C3H8(Propan), C4H10(Butan), C5H12(Pentan), C6H14 (Hexan), C4H4S(Tiofen). -Valorile indicatorilor monitorizati nu au depasit CMA in conformitate cu STAS 12574/87 (a se vedea raportul de incercare nr.35/20.09.2018 care a fost inaintat catre Garda Nationala de Mediu — Comisariatul Judetean Prahova prin adresa nr. 13836/20.09.2018).

Iar Ministerul Mediului ne comunică prin adresa nr. 44671 /MD/15.10.2018 că: Urmare a monitorizării din data de 17.09.2018, efectuată de APM Prahova în orașul Băicoi, care a vizat activitatea de extracție a petrolului brut și de extracție a gazelor naturale, societatea respectivă a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 100.000 lei, în conformitate cu prevederile art. 96, alin 3, pct. 11 din OUG 195/2005 privind protecția mediului cu modificările și completările ulterioare (1. obligația persoanelor fizice de a funcționa cu respectarea prevederilor autorizației de mediu și a persoanelor juridice de a funcționa cu respectarea prevederilor autorizației/autorizației integrate de mediu pentru activitățile care fac obiectul procedurilor de reglementare din punct de vedere al protecției mediului).

Adică gigantul petrolier OMV Petrom a fost amendat pentru că poluează … gigant despre care falșii ecologiști, Garda de Mediu Prahova, Primăria și Consiliul Local Băicoi tac cu supunere… păi, „cine oare le dă bani pentru supraviețuire acestor ecologiști”?

Același Minister al Mediului ne mai spune că vechea groapă de gunoi aparține Consiliului Local al orașului Băicoi și că are sarcini: „ Proprietarul terenului pe care se află fosta rampă de deșeuri menajere este Consiliul Local al Orașului Băicoi, iar această rampă face parte din domeniul public al UAT Băicoi.

 Luînd în considerare faptul că terenul pe care este amplasat depozitul aparține domeniului public, precum și prevederile OUG 195/2005, cu modificările și completările ulterioare, și anume: „obligația proprietarilor și deținătorilor de terenuri cu titlu sau fără titlu, de a preveni, pe baza reglementărilor în domeniu, deteriorarea calității mediului, geologic” și având în vedere că „protecția mediului constituie obligația și responsabilitatea autorităților administrației publice centrale și locale, precum și a tuturor persoanelor fizice și juridice”, reprezentanții Gărzii Naționale de Mediu, în urma controalelor efectuate, au constatat că amplasamentul rampei este nesupravegheat și neasigurat, fapt pentru care  a stabilit în sarcina UAT Băicoi următoarele măsuri:

  • Să întreprindă urgent demersuri pentru găsirea unor soluții tehnice de captare și eliminare a scurgerilor levigatului de pe platforma depozitului de deșeuri în pârâul Valea lui Dan.
  • Să asigure integritatea amplasamentului prin îngrădirea completă a lui, astfel încât să fie asigurată protecția mediului, sănătatea  populației și prevenirea incendiilor.
  • Să notifice Agenția pentru Protecția Mediului Prahova în vederea stabilirii obligațiilor de mediu pentru închiderea depozitului.

 

Așadar, mitingul „ecologistic” ce se anunță pentru data de duminică, 28.10.2018 este un miting mascat pentru susținerea politică a USR care (zic ei) „țin cu natura” (adevărații poluatori)… iar primarul Băicoiului, Marius Constantin Ion, „se face frate cu dracul ca să treacă puntea” (să nu piardă din imagine și electorat, sponsorizările petroliștilor pentru campania electorală ce se apropie ș.a.m.d.).  Aerul poluat din Orașul Băicoi nu e decât un pretext pentru a-l intimida/șantaja politic, pe actualul primar al Orașului Băicoi prin „arătarea mușchilor ecologiștilor USR-iști”… o minicampanie electorală bazată pe „cine strânge mai mulți fraieri să îl voteze”, doar că se ține sub umbrela „ecologismului”.

Deci, până la urmă, cine poluează Orașul Băicoi? Societatea Vitalia? În niciun caz (Vitalia e doar „ciuca măcăii”, cea care trebuie să încaseze toate oalele ce i se sparg în cap fiindcă așa vor falșii ecologiști și sponsorii lor) căci probele sunt evidente și ne arată că „toba ecologistă” dezinformează și manipulează pentru a-i proteja pe adevărații poluatori ai acestui oraș: Consiliul Local al Orașului Băicoi (vechea rampă de gunoi) și OMV Petrom (gigantul petrolier). (Ec Adrian Radu – director general Incisiv de Prahova).

N.R. Încă odară, din păcate, Garda de Mediu Prahova și Primăria Băicoi împreună cu Garda Națională de Mediu au refuzat să răspundă solicitărilor Incisiv de Prahova în speranța că „vor scăpa de oprobriul public” (fiindcă nu își fac treaba în mod competent ci pe bază de „ordin al sponsorului”: „Fă-l p’ăla!”). Adică, aceste instituții cunosc foarte bine poluatorii orașului Băicoi dar nu vor să facă nimic împoriva lor fiindcă … „sunt prea puternici”.

Puterea „unuia mare” vine întotdeauna de la cei mulți, corupți și fricoși pe care „cel mare” îi strânge în jurul lui ori prin șpăgi ori printr-o eventuală compromitere (de regulă, inventarea de informații denaturate aruncate în public/în cadrul insituțiilor/autorităților statului). Iar faptul că acești lași și corupți îndeplinesc întocmai voia ilegală, imorală a „celui mare”, conduce la falsa impresie că „cei puternici” nu vor fi puși, vreodată, la pământ (nu vor răspunde în fața Legii)…

„Cei mari” uită un aspect esențial: nu toți oamenii sunt lași și fricoși ca cei pe care „îi au la degetul lor cel mic”.

Raasp_MinMediului-converted

RIM 678 Tintea , jud. Prahova

Solicitare garda de mediu prahova

adresa ziar incisiv

RIM 678 Tintea , jud. Prahova

Exclusiv

Fermierii prahoveni rup tăcerea și îi fac „pe genunchi” pe rachetiștii mafiei antigrindină – Ziarul Incisiv de Prahova

Publicat

pe

România a reușit imposibilul: a inventat „Șomajul Tehnic de Lux pentru Obiecte Zburătoare”. În timp ce fermierii își numără boabele de grindină de mărimea oului de struț, băieții deștepți de la AASNACP (Autoritatea pentru Administrarea Sistemului Național Antigrindină și de Creștere a Precipitațiilor) au pus la punct o schemă atât de perfectă, încât și vrăjitoarele care aduc ploaia ar muri de invidie.

Concluzia este oficială, sub antet guvernamental: Sistemul nu trage, nu protejează, dar încasează tot!

Matematica de birt: Zero rachete = 98% buget executat. Record mondial de „mers în gol” pe bani publici

Potrivit Raportului de activitate nr. 25/14.01.2026, anul 2025 a fost „Anul Sfânt al Lenei”. S-au lansat ZERO rachete, dar s-au tocat 94,167 milioane de lei. Din acești bani, vreo 80 de milioane s-au dus pe „pază și conservare”. Adică statul român plătește armate de paznici să stea cu ochii pe niște țevi goale care nu fac nimic, în timp ce grâul fermierilor e făcut praf.

Corpul de Control al Prim-ministrului (CCPM) a rămas mască: programul 2010-2024 a fost realizat doar în proporție de 39%, dar banii au zburat din conturi în proporție de 100%. Este ca și cum ai plăti o vilă cu trei etaje, dar constructorul ți-ar lăsa doar o groapă și un paznic la poartă.

Hectarele de carton și cifra magică: 2,3 milioane de hectare „protejate” prin puterea gândului

Raport 2 Curtea de Conturi

Indiferent că trage 2.674 de rachete (ca în 2024) sau că nu trage niciuna (ca în 2025), AASNACP raportează obsesiv aceeași cifră: 2,3 milioane de hectare protejate. Curtea de Conturi confirmă în adresa nr. 39458/2026 că aceste hectare sunt pură ficțiune. Nu există delimitări, nu se folosesc datele APIA, nu se știe care fermier e „salvat”. E o „protecție” mistică: noi vă spunem că sunteți protejați, voi ne dați milioanele, și toată lumea e fericită – mai puțin ăia care au culturile distruse.

„Vrancea, Vrancea, vrei-nu-vrei, dă-ne banii pe rachete, bre!”

Noul front al mafiei s-a mutat în Vrancea. Documentul nr. 41034 din 27.07.2026 arată cum vicepreședintele Vasile Pamfil și asociația sa urlă în pustiu. Consiliile Consultative, unde fermierii ar trebui să aibă un cuvânt de spus, sunt ca extratereștrii: toată lumea vorbește despre ele, dar nimeni nu le-a văzut funcționând. Curtea de Conturi a dat termen până pe 31.12.2026 să mimeze legalitatea. Adică, mai avem încă un an de grație în care „rachetiștii” pot dormi liniștiți pe milioane.

Știință cu termen de valabilitate expirat: Pilotăm norii din 2040 cu avize din 2007

AASNACP vrea să modifice clima României până în anul 2040 folosind un Bilanț de Mediu din 2007! Este ca și cum ai încerca să conduci un Tesla folosind permisul de conducere al bunicului pentru căruță.

Corpul de Control confirmă: NU există studii de impact asupra mediului, nu există monitorizare independentă. Singura „știință” pe care o stăpânesc este „știința de birt”: „După ce aprobăm programul de miliarde, o să vedem noi și ce facem cu mediul”. Întâi tragem, apoi vedem dacă mai rămâne cineva viu să se plângă.

Monopolul de aur: Licențe cu ușa încuiată și rachete „leșinate” pe banii proștilor

Raspuns Curtea de Conturi

CCPM a dat cu documentele în masă: licențele de operare s-au dat prin negocieri directe, fără concurență, doar pentru firmele „care trebuie”. Iar când rachetele expiră în depozite pentru că operatorii sunt incompetenți, cine plătește prelungirea valabilității? Ați ghicit: tot bugetul statului! Operatorul încasează, statul repară rachetele expirate, iar fermierul primește praful de pe tobă.

Tánczos Barna și „logica de fier”: „Fermierii sunt cobai, dar noi știm mai bine”

În timp ce 93% dintre fermierii din Prahova spun un „NU” hotărât acestui experiment chimic, vicepremierul Tánczos Barna plânge la TV că nu e corect să decidă prahovenii pentru Călărași. Documentele arată însă că nimeni nu vrea să decidă pentru alții, ci doar să nu mai fie bombardați cu iodură de argint fără studii.

Statistica e necruțătoare: în 2025, fără nicio rachetă trasă, Prahova a avut recolte record la grâu și rapiță. Mitul „fără noi muriți” s-a pulverizat mai repede decât un nor de ploaie atins de o rachetă de 400 de euro.

Armura de hârtie: Procedurile PO-50, PO-52 și auditorul singuratic

Pentru a se apăra de audit, AASNACP a fabricat o tonă de „proceduri” (PO-48, PO-49, PO-56). Au procedură pentru orice: pentru corupție (PO-52), pentru avertizori de integritate (PO-53), chiar și pentru IT. Pe hârtie, sunt îngeri. În realitate, Compartimentul de Audit Intern are un singur angajat. Un singur om care ar trebui să verifice cum zboară 100 de milioane de lei. Este ca și cum ai pune un singur portar la o finală de Champions League în care poarta are 10 kilometri lățime.

Concluzie: Argint în nori, plumb în buget și multă găteală în instituții

Fermierii rămân „eroii tragici ai gliei”, singurii care plătesc nota de plată pentru acest experiment grotesc. „Mafia Antigrindină” a reușit să transforme cerul României într-un bancomat privat.

Cu un program realizat doar 39%, cu omologări care durează de 18 ani și cu o nepăsare sfidătoare față de lege și față de Curtea de Conturi, AASNACP este singura instituție din lume care demonstrează că, dacă minți destul de mult despre hectarele „protejate”, bugetul va continua să „plouă” cu milioane de euro. Restul… e doar fum de rachetă și tăcere complice la Ministerul Agriculturii.

Fermierii: Eroii tragici ai gliei, finanțatori ai adevărului

 

Restul e doar argint în nori, plumb în minciuni și o tăcere tot mai greu de apărat în instituțiile care au fost prinse, de data asta, nu doar cu rachetele în nori, ci și cu legea călcată în picioare.

(Cristina T.).

Citeste in continuare

Exclusiv

„Mafia antigrindină” a tras pe lângă lege, dar la țintă în buget/Documente – Ziarul Incisiv de Prahova

Publicat

pe

„Siguranță și încredere” – slogan pentru fraieri, academie pentru cămătari

În timp ce cetățeanul de rând tremură la vederea girofarului și plătește amenda la secundă, în interiorul IPJ Prahova sloganul „Siguranță și încredere” funcționează doar ca motto de club privat pentru cămătari, falsificatori și protejați de sistem.

Incisiv de Prahova a documentat, ani la rând, o adevărată „Academie de Cămătărie «Semnătura Falsă»”, unde se „albesc” credite pe semnături falsificate, se adaugă zerouri cu pixul și se transformă colegii în debitori pe viață. Mediasud a venit ulterior și a confirmat dimensiunea jafului: prejudicii de circa 1,7 milioane lei doar în dosarul penal 4621/P/2023 (caracatița creditelor la CAR-ul IPJ Prahova) și peste 500 de acte materiale, conform dezvăluirilor deja publicate.

Noile date completează tabloul grotesc: nu mai vorbim doar de camătă, fals, presiuni pe procurori și dosare îngropate, ci și de „tătici” plângăcioși care încearcă să-și rezolve custodia copiilor cu metode de birou logistic, adică prin „prelucrare prin așchiere” de imagine la poliție.

Logistica groazei: „deratizarea” care dă afară oamenii, nu șobolanii

La Serviciul Logistică al IPJ Prahova, condus de Alexandru Năsulea, deratizarea nu se face în curte, ci în organigramă. Stilul său – agresiv, conflictual, de tip „eu sunt stăpânul la chei și la mașini” – a alungat din sistem un număr semnificativ de lucrători, împinși la pensie sau forțați să plece. Din teritoriu, nimeni nu mai vrea la Logistică: nu pentru că munca ar fi grea, ci pentru că șeful e „toxicul perfect”.

Conform surselor interne citate de Incisiv de Prahova, Năsulea nu este doar „maestru al șuruburilor”, ci și informatorul de casă al chestorului Eduard Mirițescu, adjunctul IGPR, fiind protejat atent de Marcel Bălan, nume care apare recurent în anchetele Incisiv de Prahova drept mare păpușar din umbră.

Problemele lui Năsulea cu legea nu sunt bârfe de hol: i s-a constituit dosar penal pentru violență domestică, după ce și-ar fi agresat fosta soție. Când polițiștii de la Biroul Rutier Ploiești i-au reținut permisul de conducere, a reacționat ca un „mic zeu” local: sfidare, amenințări, promisiuni de „probleme la locul de muncă”. Un civil în astfel de postură? Dosar penal. Un șef de logistică? Protecție.

Sezon nou în „Grădinița de cadre”: „tăticul plângăcios” își face probe la secție

Ultimul episod din serialul „Grădinița de cadre a IPJ Prahova” – sezonul XXX – îl are tot pe Alexandru Năsulea în rol principal, de data aceasta în registru lacrimogen.

Conform noilor informații primite din interior, în urmă cu aproximativ 2–3 săptămâni, renumitul „maestru al șuruburilor”, cunoscut și ca „șeful la chiloți” al Logisticii, s-a prezentat la o secție de poliție din Ploiești pentru a se plânge, cu sensibilitate demnă de telenovelă, că fosta soție nu respectă programul de vizită al copiilor și că el „nu îi poate vedea”.

Realitatea relatată de apropiați este însă mai puțin lacrimogenă: copiii, spun sursele, nu ar mai vrea să stea cu el din cauza alcoolului și a exceselor de furie. În loc să-și rezolve problemele în oglindă sau, eventual, la terapie, Năsulea alege să „lucreze” cazul ca la Logistică: preventiv, prin hârtie. Se duce la poliție să sifoneze, în speranța că își pregătește „probe” pentru instanța de judecată, ca să poată demonstra „rea-credință” din partea fostei soții și astfel să câștige custodia copiilor.

Mentalitate de prelucrător prin așchiere: totul se rezolvă dacă dai două-trei găuri în imaginea celuilalt și prinzi șurubul bine în dosar.

Service pe bani publici, profit pe persoană fizică: „mașina vine reparată, pleacă stricată”

În manualul „Academiei de Cămătărie”, capitolul „service & șurubăreală” e predat chiar de Năsulea. Contractele de service auto semnate în numele IPJ Prahova au fost ani de zile o zonă gri, aproape neverificată. Practic, scenariul standard:

  • mașina de poliție intră „defectă” la service;
  • iese „reparată” pe hârtie;
  • în realitate, se strică la scurt timp după „intervenție”.

Service-ul Nicogel este pomenit de oameni din interior drept o veritabilă stație de spălat nu doar șuruburi, ci și bani. Pe contracte – totul impecabil; în teren – autospeciale care cedează după reparații, în timp ce pe persoană fizică se plimbă „foloasele” pentru cei care semnează generos.

Într-un stat normal, asta ar declanșa audit, controale, DGA, parchet. În „normalitatea” IPJ Prahova, e doar capitol de manual intern: „așa se face”.

Promoția 2015–2023: cămătari cu uniformă, victime cu popriri

Potrivit dezvăluirilor Incisiv de Prahova, completate ulterior de Mediasud, gruparea de casă din IPJ Prahova arată așa:

  • lider: Matei Tatiana – pensionară, plecată „prin Olanda”, după cum susțin colegii;
  • mâna dreaptă: Neacșu Silviu;
  • om de legătură pe logistică și foloase: Cremeneanu Costel;
  • secretara cu pix de aur: Hagiu Monica.

Din 2015–2016, aceștia au intrat până la gât în credite – bănci, CAR, IFN-uri. Când datoriile au început să-i sufoce, au trecut la „next level”: au „convins” colegi să facă împrumuturi la CAR IPJ Prahova, servind povești lacrimogene:

  • „am probleme grave de sănătate”;
  • „trebuie să iau repede o casă / o mașină”;
  • „mă ajuți acum, îți plătesc eu ratele, nu rămâi cu nimic pe cap”.

Banii? Folosiți strict personal și pentru acoperit alte credite. Un Caritas cu uniformă, ștampilă și acces la dosarele colegilor.

„Semnătura ta, golul meu”: falsuri grosolane, popriri elegante

Mărturiile polițiștilor păgubiți, publicate de Incisiv de Prahova și confirmate în linii mari de Mediasud, descriu același tipar:

  • cereri de împrumut falsificate;
  • sume umflate de la 6.000 la 60.000 lei printr-un zero „creativ”;
  • semnături contrafăcute ale unor lucrători de poliție:
    • Iulică Dascălu (șef Post Hălești),
    • Manea Victor,
    • Bădică Gabriel,
    • plus, „în oglindă”, zeci de alți lucrători în situații similare.

Unii au aflat că „au luat” credite când au sosit poprile. Alții, că au girat pentru oameni pe care nu i-au văzut vreodată. Falsul nu e excepția, ci procedura standard.

În timp ce Incisiv de Prahova a strigat ani în șir că la IPJ Prahova funcționează o fabrică de cămătărie și fals, sistemul a privit în altă parte. Astăzi, când în interior se vorbește de un prejudiciu apropiat de 600.000 de euro doar pe această schemă (distinct de dosarul 4621/P/2023), conducerea pare să audă doar fanfara de la defilare.

Mirițescu și Bălan: „rectorii” academiei de cămătărie

Nu e vorba de câțiva „băieți de jos” scăpați de sub control, ci de o structură cu protecție verticală. Numele-cheie:

  • Eduard Mirițescu, adjunct IGPR – pomenit în anchetele Incisiv de Prahova ca „prieten la telefon” în diverse combinații;
  • Marcel Bălan, adjunct al șefului IPJ Prahova – protector al lui Năsulea și al altor „olimpici” ai academiei.

Conform surselor din interior, Mirițescu știa de sutele de cereri de împrumut făcute pe numele polițiștilor păgubiți. Din 2016 până azi, toți șefii de inspectorat au fost informați, sesizați, atenționați. Bilanțul:

  • șefii – pensionări, avansări, „liste guvernamentale”, pensii speciale;
  • rețeaua – funcțională ani de zile;
  • polițiștii – popriri, divorțuri, familii prăbușite.

SICE, „biroul sertar”: Șchiopu și pensia pentru liniște

Dosarele penale rezultate din plângerile polițiștilor păgubiți au ajuns, „întâmplător”, la SICE. Adică la structura direct interesată să nu explodeze scandalul în propria curte.

Fosta șefă SICE, Codruța Șchiopu, s-a asigurat că dosarele rămân la loc sigur: în sertar. Nu la percheziții, nu la expertize, nu la instanță. Cariera sa a fost, la rândul ei, „protejată”: când nu apărea pe listele IPJ Prahova, ateriza direct dinspre IGPR. Finalul: o pensionare mai mult decât specială.

Rezultatul „muncii” SICE:

  • plângerile – îngropate;
  • dosarele – conexate, blocate, lăsate spre prescripție;
  • gruparea – neatinsă de cătușe.

DGA și SIPI/DGPI: viteji cu amărâți, timizi la VIP-uri

Direcția Generală Anticorupție Prahova a săpat până când a dat de plafon: conducerea IPJ Prahova și IGPR. De acolo, pauză.

Când șpaga este 200 de lei pe șosea, apar camere, flagrant, comunicate și „toleranță zero”. Când prejudiciul sare spre 600.000 de euro doar în această schemă (fără cei 1,7 milioane lei din dosarul 4621/P/2023), apar brusc „alte priorități”.

SIPI (actual DGPI), cu sediul în aceeași clădire cu IPJ Prahova, a auzit tot: discuții pe holuri, polițiști disperați, articole în Incisiv de Prahova și Mediasud, nume, mecanisme, perioade. Dacă se verifica serios „de la început”, astăzi nu am vorbi de zeci de polițiști cu popriri și familii distruse.

Dar e mai simplu să asculți telefoane de amărâți decât să verifici CAR-ul inspectoratului unde ai biroul la doi pași.

BCI de vitrină și examene „cu dedicație”

Lanțul protecțiilor ajunge și în zona „eroilor” de la criminalitate organizată.

La Biroul de Combatere a Infracționalității (BCI), șeful de birou a fost titularizat printr-un examen în care președintele comisiei a fost… Marcel Bălan. Adică exact omul pomenit în dezvăluirile Incisiv de Prahova ca fiind „dispecerul” de influență.

Noul șef de BCI, Popescu, este cunoscut mai ales pentru activitatea la Prevenirea Criminalității și pentru „capturi” de crap în timpul liber, nu pentru lupte cu rețele dure. Când examenele se dau cu dedicație, nu contează ce ai făcut, ci cine ți-a citit lucrarea.

În timp ce polițiștii operativi reali se luptă cu infractori autentici, „Academia de Cămătărie” rezolvă credite, popriri și comisioane.

Victimele sistemului: grade pe umăr, popriri pe fluturaș

În tot acest decor absurd, victimele sunt polițiștii simpli:

  • folosiți ca giranți;
  • trecuți fictiv drept beneficiari de credite;
  • cu semnături falsificate;
  • sau pur și simplu naivi, care au crezut în colegialitate.

Consecințe:

  • zeci de angajați ai IPJ Prahova cu popriri pe salarii;
  • mulți nu își mai pot întreține familiile;
  • divorțuri, scandaluri domestice, întrebări dureroase: „cum să fii polițist și să fii păcălit așa?”;
  • rușinea se lipește de victimă, nu de autor.

Prejudiciul intern despre care se vorbește se apropie de 600.000 de euro, separat de cei 1,7 milioane lei indicați de Incisiv de Prahova și Mediasud în dosarul 4621/P/2023.

„Grădinița de cadre”: tătici plângăcioși, cămătari zâmbitori, lege în concediu

Din 2015–2016 încoace, șefii se schimbă, se pensionează, dispar prin Olanda, aterizează pe liste „guvernamentale”, se bucură de pensii speciale. Incisiv de Prahova a strigat primul despre „Caracatița WHITE TOWER” și dosarul 4621/P/2023. Mediasud a confirmat mecanismele și dimensiunea jafului.

Astăzi, noile informații despre Năsulea – de la violență domestică și amenințări la Rutieră până la episodul „tăticul plângăcios” care își face „probe” la secție împotriva fostei soții – arată că „Academia de Cămătărie” are și „Grădiniță de cadre”: oameni crescuți în logica șurubelniței aplicate pe oameni, nu pe mașini.

Statul? Procurorii? DGA? DGPI?

  • dosarele zac;
  • presiunile se fac nu pe infractori, ci pe procurorii care mișcă ceva;
  • prescripția curge ca o pensie specială juridică.

Până când dosarele nu vor produce altceva decât praf pe raft, pamfletele – fie ele semnate de Incisiv de Prahova, confirmate de Mediasud sau alimentate de surse interne curajoase – vor rămâne, trist, mai dure decât legea.

La IPJ Prahova, „Siguranță și încredere” pare valabil doar între cămătari, nu între stat și cetățean. Iar în „Grădinița de cadre”, tăticii plâng la secție, copiii fug de ei, iar sistemul îl ține de mână pe cel cu șurubelnița, nu pe cel cu poprirea.

Vor urma noi dezvăluiri despre presiunile exercitate asupra procurorilor – cine, cum și de unde apasă butoanele –, precum și fapte și mai grave, capabile să zguduie nu doar IPJ Prahova, ci și alte structuri așa-zis de „intelligence”, unde informația se ascunde sub birou, nu se pune în slujba legii. Vom reveni. (Cristina T.).

Citeste in continuare

Exclusiv

Polițistul cu o bere-n plus și un neuron în minus – Cazul Lăpădatu Lucian, spaima mall-ului și a gangului de la Poliția Ploiești – Grădinița de cadre – IPJ Prahova (XXI) – Ziarul Incisiv de Prahova

Publicat

pe

„Experiențe pentru toată familia”: popcorn în tribune, dopaj și plângeri penale în culise

În pliantele lucioase din proiectul turistic „Prahova Tips & Tricks – De la oraș la podgorie: Ploiești & Ținutul Vinului”, Hipodromul Ploiești este vândut ca o bijuterie ecvestră: singurul hipodrom modern destinat curselor de trap din România, locul unde „tradiția sporturilor ecvestre se îmbină cu evenimente spectaculoase, activități pentru întreaga familie și momente memorabile”.

Tribune pline, cai lucioși, selfie-uri, copii care mănâncă popcorn – un decor de carte poștală. Numai bun pentru broșuri, turism și poze pe rețele sociale.

Ce nu scrie în broșuri este capitolul „Tips & Tricks pentru inițiați”: cum să refuzi controlul antidoping, să scapi doar cu o amendă, să-ți păstrezi trofeul și, bonus, să transformi totul într-o problemă cu iz penal, nu doar sportiv.

Marele Premiu de Trap al României: „Refuz antidoping, ia premiul și vezi-ți de drum”

Duminică, 5 iulie, la Hipodromul Ploiești s-a desfășurat Marele Premiu de Trap al României, cursă clasică pentru trăpașii de 4 ani, sub deviza „Carol I al României”. Vreme bună, 6 curse, 37 de cai la start, demonstrații ecvestre, atracții pentru copii – la suprafață, spectacol impecabil.

În culise însă, manual de „așa NU” în sport:

  • impresarii au solicitat controlul antidoping, în mod firesc;
  • calul clasat pe primul loc a „refuzat” să fie supus recoltării probelor;
  • în orice sport serios, aici se oprește totul: STOP JOC, descalificare, sesizare penală.

La Ploiești, nu. Conform relatărilor despre reuniune, Comisia de Arbitri a aplicat doar o amendă și a menținut rezultatul inițial: același cal, același titlu, același Mare Premiu de Trap al României.

Formula locală de „sport curat”:
Refuz de antidoping + amendă + trofeu păstrat = „merge și așa”.

Regulamentul ANARZ nu e pliant turistic: descalificare obligatorie și sesizare penală

Regulamentul General al Curselor de Trap din România, publicat pe site-ul ANARZ (sursa: ANARZ, „Regulamentul general al curselor de Trap din România”, document PDF oficial), nu are caractere decorative. Printre prevederi, două sunt cruciale:

  1. Orice încălcare a regulamentului atrage descalificarea calului din cursa respectivă, pe lângă sancțiunile specifice faptei;
  2. Refuzul supunerii calului la recoltarea probelor pentru control antidoping nu se termină cu un simplu „ai luat amendă”, ci presupune și sesizarea organelor de urmărire penală.

În plus, din documentul oficial ANARZ reiese clar (Art.95, inclusiv alin. 3 – sursa: ANARZ, Regulamentul general al curselor de trap din România, disponibil pe anarz.eu) că:

  • se poate aplica o amendă de până la 50% din fondul de premiere al cursei;
  • se poate dispune interzicerea accesului pe Hipodrom până la 60 de zile;
  • iar în cazul unor abateri grave – precum refuzul recoltării probelor pentru testare, suspiciuni de substituire, falsificarea pașaportului calului – este obligatorie sesizarea organelor de urmărire penală.

Cu alte cuvinte, Comisia de Arbitri nu avea dreptul să aleagă, după bunul plac, între „amendă” sau „descalificare”, și nici să ignore partea penală. Pachetul complet trebuia să fie:
descalificare + sancțiune sportivă + sesizare penală.

Din informațiile publice de până acum, nu rezultă că o astfel de sesizare penală a fost formulată imediat după incident. Asta transformă problema dintr-o glumă proastă de regulament într-o posibilă complicitate instituțională la încălcarea propriilor norme.

De la „flagel” recunoscut la vârf la șase plângeri penale și protecția animalelor

Tabloul devine și mai sumbru dacă punem laolaltă elementele deja cunoscute:

  • În relatările anterioare, apare o declarație atribuită președintelui Federației Române de Trap, Marian Manea, conform căreia dopajul ar fi un „flagel”, iar „toți caii de pe podium ar fi fost drogați” – afirmație care, dacă este redată corect, ridică sportul de trap direct la rangul de campion național la dopaj sistemic.
  • Conform noilor informații, au fost formulate șase plângeri penale, iar protecția animalelor s-ar fi autosesizat în legătură cu ceea ce se întâmplă pe Hipodrom.
  • Este „de notorietate” în interiorul hipodromului faptul că anumite grupuri de proprietari ar practica astfel de metode de mult timp – un fenomen perceput ca generalizat, nu ca un accident izolat.

Dacă până acum vorbeam despre încălcarea unui regulament sportiv, acum suntem în plin teren penal, cu animale potențial maltratate, supuse dopajului și utilizate ca material consumabil pentru trofee și bani.

Poliția Animalelor intră în scenă: „sportul rege” se întâlnește cu Codul Penal

Un element de noutate esențial:
Poliția Animalelor a fost sesizată și urmează controale vizând exact ceea ce regulamentul, bunul simț și legea penală ar fi trebuit să combată de mult:

  • dopajul sistematic al animalelor,
  • maltratarea acestora,
  • folosirea de substanțe necunoscute pe cai pentru a obține avantaje în competiții.

În acest context, nu mai este vorba doar de „fair-play” sportiv, ci de fapte penale:

  • posibile infracțiuni de fraudă sportivă,
  • posibile fapte de rele tratamente aplicate animalelor,
  • și, în subsidiar, posibile infracțiuni ce țin de fals (pașapoarte, documente etc.), așa cum chiar Regulamentul ANARZ (Art.95, inclusiv alin. 3) prevede că trebuie raportate organelor de urmărire penală.

Orice „tratament” aplicat cailor, prin substanțe de proveniență și compoziție neclare, nu mai este doar o „șmecherie de hipodrom”, ci o problemă de siguranță, sănătate și legalitate, atât pentru animale, cât și pentru cei care le manipulează.

Comisia de Arbitri – arbitri sportivi sau gardieni ai dopajului?

Decizia Comisiei de Arbitri de a păstra rezultatul cursei, în ciuda refuzului controlului antidoping, transmite un mesaj devastator:

  • regulile nu se aplică tuturor,
  • există câștigători „speciali” pentru care laboratorul antidoping devine opțional,
  • sancțiunea reală nu este dopajul, ci naivitatea de a crede că regulamentul chiar se aplică.

Când Regulamentul General al Curselor de Trap (sursa: ANARZ) prevede descalificare și sesizare penală, iar în practică se alege doar amenda și tăcerea, nu mai vorbim de un simplu act de „indulgență”. Vorbim de:

  • ignorarea unor dispoziții imperative adoptate tocmai pentru protejarea integrității competițiilor;
  • un potențial favor acordat celor care recurg la practici ilegale;
  • un semnal periculos către toți ceilalți participanți: „Dacă ești suficient de bine conectat, regulile se aplică… altora.”

Lecția pentru copii din tribune: „Regulamentul e facultativ, dacă sistemul te ține în brațe”

În broșuri, Hipodromul Ploiești este descris ca locul ideal pentru „experiențe memorabile în familie”. În realitate, lecția pe care o primesc copiii din tribune arată așa:

  • poți refuza controlul antidoping și rămâi campion;
  • regulile sunt scrise frumos în PDF-uri oficiale, citate pompos din ANARZ, dar pot fi tratate ca literatură de sertar;
  • „fair-play-ul” e bun doar ca slogan de marketing, nu și ca practică de zi cu zi.

În loc să vadă un model de disciplină, respect pentru animale și onestitate sportivă, copiii asistă la un curs aplicat de relativism moral:
regulamentul este opțional, iar integritatea competiției se negociază.

Din „Tips & Tricks” turistice în „Tips & Tricks” pentru fraudă sportivă

Într-un stat care se respectă, după un asemenea episod, ar trebui să avem:

  • anchetă oficială,
  • reanalizarea hotărârii de clasament,
  • aplicarea integrală a Regulamentului general al curselor de trap (sursa: ANARZ), inclusiv descalificarea calului care a refuzat controlul,
  • sesizarea organelor de urmărire penală, în baza Art.95 și Art.95.3 privind obligația de a sesiza Parchetul în caz de fapte grave (refuz recoltare probe, suspiciuni de substituiri, fals etc.),
  • intensificarea controalelor Poliției Animalelor, cu prelevare de probe și verificarea tuturor substanțelor administrate cailor.

În schimb, realitatea descrisă arată mai degrabă a scenariu de manual pentru „cum să scapi cu o amendă și să păstrezi cupa”.

Cerința minimă de normalitate: regulamentul se aplică, faptele penale se tratează ca fapte penale

În lumina noilor informații – Art.95.3 din regulament (obligația de sesizare a organelor de urmărire penală), existența celor șase plângeri penale, autosesizarea protecției animalelor și implicarea Poliției Animalelor – un minim standard de normalitate ar presupune:

  1. Reanalizarea oficială a deciziei prin care calul câștigător a fost lăsat să-și păstreze titlul după refuzul la control antidoping;
  2. Aplicarea strictă a articolului 95 și a articolului 95.3 din Regulamentul general ANARZ (sursa ANARZ), în integralitatea lor: descalificare, sancțiuni sportive, interdicții de acces pe hipodrom, acolo unde se impune;
  3. Clarificare publică: cine, când și de ce nu a dispus imediat sesizarea penală, deși regulamentul o cere;
  4. Tratarea dopajului și maltratării cailor ca fapte penale, nu ca „exces de zel sportiv”.

Respectarea regulamentului nu este nici negociabilă, nici opțională, nici meniu „a la carte” pentru Comisia de Arbitri. Este obligația minimă pentru a nu transforma un hipodrom într-un laborator la vedere, cu cai în loc de cobai.

Apel ferm: Poliția Animalelor să se autosesizeze și să verifice tot

Având în vedere gravitatea situației, caracterul aparent generalizat al dopajului și maltratării și faptul că în interiorul hipodromului se vorbește de mult despre aceste practici, un apel public se impune:

  • Poliția Animalelor trebuie să se autosesizeze și să acționeze ferm în legătură cu ceea ce se întâmplă pe Hipodromul Ploiești;
  • este necesară prelevarea de analize și verificarea substanțelor administrate cailor în mod sistematic;
  • controalele trebuie extinse la toți cei implicați în pregătirea și administrarea acestor „tratate” chimice cailor, pentru a se stabili natura și proveniența substanțelor utilizate.

Nu e vorba doar de imaginea unui sport sau de corectitudinea unei competiții, ci de viața și sănătatea animalelor, folosite ca instrumente într-un mecanism care, dacă va fi confirmat de anchete, depășește cu mult sfera „neregulilor sportive” și intră frontal în zona infracționalității.

Concluzie: „Ținutul Vinului” sau „Ținutul dopajului protejat”?

Hipodromul Ploiești riscă să rămână în istorie nu ca „atracție-vedetă” din „Ținutul Vinului”, ci ca studiu de caz despre cum se distruge din interior credibilitatea unui sport.

Pentru turiștii ademeniți de sloganul „Prahova Tips & Tricks – De la oraș la podgorie”, ar fi onest să se adauge, în paranteză:

„…și, din când în când, un tur prin culisele unde se rescriu regulamentele, se refuză testele antidoping, se maltratează caii și se transformă sportul în dosar penal latent.”

Aici nu mai e loc de marketing.
E loc de anchetă, de răspundere și de penal (Cerasela N.).

Citeste in continuare
Advertisement

Parteneri

Ultimile Noutăți din Brașov

Eveniment3 zile inainte

Se lansează patru noi publicații online dedicate femeilor: BeautyCorner.ro, BellaMag.ro, PureBeauty.ro și RevistaDiva.ro

Timișoara, 10 august 2026 – Peisajul editorial online din România se extinde cu patru noi publicații dedicate publicului feminin: BeautyCorner.ro,...

Eveniment3 zile inainte

Cinci publicații online de business intră pe piața media din România

Timișoara, 10 august 2026 – Peisajul editorial online din România se extinde cu patru noi publicații dedicate publicului feminin: BeautyCorner.ro,...

Eveniment3 zile inainte

Cinci publicații online de business intră pe piața media din România

SEO Digital lansează o rețea de cinci site-uri dedicate economiei, companiilor și antreprenoriatului: capitalbusiness.ro, businessmag.ro, bilantbusiness.ro, gazetaeconomica.ro și ziarulcompaniilor.ro. Timișoara,...

Eveniment6 zile inainte

EvenimenteGratuite.ro promovează online evenimentele cu acces gratuit din România

Inteligența artificială schimbă modul în care oamenii caută informații online Dacă în ultimii 20 de ani optimizarea pentru motoarele de...

Exclusivo săptămână inainte

Fermierii prahoveni rup tăcerea și îi fac „pe genunchi” pe rachetiștii mafiei antigrindină – Ziarul Incisiv de Prahova

România a reușit imposibilul: a inventat „Șomajul Tehnic de Lux pentru Obiecte Zburătoare”. În timp ce fermierii își numără boabele...

Evenimento săptămână inainte

Laserul dentar – tratamente stomatologice in care poate fi utilizat si beneficiile pentru pacienti

Tehnologia a imbunatatit semnificativ modul in care sunt efectuate numeroase tratamente stomatologice. In prezent, tot mai multe interventii beneficiaza de...

Evenimento săptămână inainte

Sala de ședințe, spațiul care spune multe despre o companie

Tehnologia a imbunatatit semnificativ modul in care sunt efectuate numeroase tratamente stomatologice. In prezent, tot mai multe interventii beneficiaza de...

Uncategorizedo săptămână inainte

Ce așteptări au vizitatorii de la facilitățile sanitare dintr-un spațiu public bine organizat

Atunci când oamenii ajung într-un spațiu public, fie că este vorba despre un parc, o zonă de evenimente, un târg,...

Uncategorized2 săptămâni inainte

Ce Este Randarea 3D? Tot ce Trebuie să Știi

Uncategorized2 săptămâni inainte

IT-Outsourcing in Deutschland: Warum Feel IT Services der richtige Partner ist

IT-Outsourcing bedeutet, IT-Aufgaben — von Softwareentwicklung bis Support — an einen externen Dienstleister zu übergeben, statt sie ausschließlich intern zu...

Eveniment2 săptămâni inainte

De ce SEO nu mai este suficient în 2026?

Inteligența artificială schimbă modul în care oamenii caută informații online Dacă în ultimii 20 de ani optimizarea pentru motoarele de...

Eveniment2 săptămâni inainte

Personalități care inspiră prin rezultate. De la muzică și entertainment la marile podiumuri internaționale

Inteligența artificială schimbă modul în care oamenii caută informații online Dacă în ultimii 20 de ani optimizarea pentru motoarele de...

Top Știri