Eveniment
Un primar din Botoşani a murit pe scările unui spital care nu avea medic de gardă. Se cere demisia managerului
„Scrisoare deschisă Domnului procuror general interimar Bogdan Licu, Domnule procuror general, La o discuţie pe care am avut-o cu dumneavoastră (dar la care mai participau şi mulţi alţi reprezentani ai societăţii civile, deci nu era nici timpul şi nici locul pentru a intra in detalii) v-am înştiinţat în legătură cu distrugerea unor documente din arhivele fostei Securităţi, aflate în păstrarea Ministerului Public. Dumneavoastră aţi spus că veţi verifica, iar eu că voi reveni cu detalii. În ceea ce mă priveşte, revin cu aceste detalii, cu atît mai mult cu cît am aflat între timp că Direcţia Parchetelor Militare infirmă că s-ar fi dat vreodată dispoziţii de distrugere a unor documente”, se arată în scrisoarea istoricului, pe care a postat-o pe Facebook.
Marius Oprea a mai relatat, în aceeaşi scrisoare, că în septembrie 1999, în vremea în care era consilier al fostului preşedinte Emil Constantinescu, acesta pregătea o şedinţă cu factorii responsabili care aveau în păstrare arhivele fostei Securităţi.
„I-am atras atenţia domnului preşedinte că aceste arhive se află nu numai la Serviciul Român de Informaţii şi la Serviciul de Informaţii Externe, cum îndeobşte se credea şi că în 1990, în urma unei Hotărîri de Guvern cu numărul 1134/1990, semnată de primul ministru Petre Roman, dar rămasă multă vreme nepublicată (a apărut abia în Monitorul Oficial nr. 151, din 2 iulie 1992), Ministerul Justiţiei şi Ministerul Public (Parchetul General) au primit în păstrare o mare parte din arhivele fostei Securităţi. În cazul Parchetului General, aceste dosare erau prevăzute la articolul 2 al HG (“dosarele în care urmărirea penală a fost întreprinsă de fostele organe de securitate şi în care s-a hotărît ca persoanele cercetate să nu fie trimise în instanţă”), dar acolo au ajuns şi o serie de dosare instrumentare de foşti procurori militari, în conlucrare cu organele de securitate, care s-au soldat inclusiv cu condamnarea la moarte şi executarea inculpaţilor”, mai spune istoricul în scrisoarea deschisă către Bogdan Licu.
La acea şedinţă de la Cotroceni, mai povesteşte Marius Oprea, a participat şi fostul procuror general Mircea Criste, care a prezentat date conform cărora la acea vreme, la Parchetul General se aflau, în urma prevederilor HG 1134/1990 dosare privind următoarele categorii de cazuri:
– 18.445 cazuri închise prin achitare ori clasarea cazului
– 6.450 de scoateri de sub urmărire penală
– 571 cazuri în care s-a declinat cercetarea către “alt organ”
– 8.508 de decizii de neîncepere a urmăririi penale, în cazul unor dosare instrumentate de Securitate
– 335 dispozitive ale unor deciziii de condamnări la moarte
„Din informaţiile pe care le deţin, parte sau toate aceste documente au fost distruse, în cursul unor operaţiuni dispuse de generalul Ion Vasilache şi aprobate de fostul procuror general Laura Coruţa Kovesi, după numirea generalului Vasilache în fruntea de şef al Direcţiei Parchetelor militare, în anul 2008. Motivul ivocat a fost depăşirea termenului legal de păstare a documentelor. Pe parcursul operaţiunilor de distrugere a documentelor provenite din arhivele fostei Securităţi şi aflate în păstrarea Ministerului Public, fără a fi fost predate către CNSAS, aşa cum prevedea Legea 293/2008, o parte dintre acestea au fost sustrase de muncitori ai Fabricii de celuloză şi Hîrtie Zărneşti şi/sau Scăeni, locaţii unde s-au desfăşurat operaţiunile de distrugere, în baza proceselor verbale”, se mai arată în sursa citată.
„Domnule procuror general Bogdan Licu, Vă reamintesc că practica distrugerii dosarelor fostei Securităţi ”cu forme legale” nu este una nouă, ea fiind cunoscută încă din 1991, odată cu izbucnirea ”scandalului Berevoieşti”, cînd s-a putut face dovada unor distrugeri sistematice de documente de către Serviciul Român de Informaţii. În legătură cu acele fapte, s-a făcut o anchetă penală, ale cărei concluzii nu au fost făcute publice nici pînă astăzi”, mai punctează istoricul.
Pentru a-şi susţine argumentele, Oprea a mai prezentat „date privind dimensiunile arhivelor fostei Securităţi, aflate în custodia Serviciului Român de informaţii la data de 15 septembrie 1993”:
– 1.901.530 dosare, dintre care: 1.162.418 dosare de urmărire informativă (persoane urmărite), 507.003 dosare ”reţea” (informatori şi alte categorii de surse ale Securităţii), 154.911 ”mape” informative (dosare conţinînd note informative), 29.281 fond Documentar (acte şi dispoziţii interne ale Securităţii) şi 47.917 dosare fond Corespondenţă (corespondenţa internă a Securităţii.
– 317.258 dosare aflate în lucru (deschise) la ofiţerii de securitate în data 22 decembrie 1989, dintre care 83.265 dosare de urmărire informativă, 144.289 dosare ”reţea”, 84.544 ”mape” şi 5.160 dosare obiectiv-problemă.
„Separat de acestea, între decembrie 1989 – martie 1990, s-a documentat distrugerea a 78.227 dosare, dintre care 21.391 DUI, 28.113 ”R”, 27.945 ”mape„ şi 778 dosare obiectiv-problemă”, mai spune Oprea.
Istoricul îi cere procurorului general să investigheze cu privire la distrugerea documentelor de la Ministerul Public, dar şi situaţia documentelor păstrate de SRI.
Întrucît există suspciciunea distrugerii continuate de documente chiar şi după aşa-zisul ”scandal Berevoieşti” şi pînă la înfiinţarea Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor fostei Securităţi, vă rog respectuos să investigaţi, pe lîngă distrugerea documentelor din custodia Ministerului Public, şi dacă există diferenţe majore între cantitatea totală de dosare păstrate de SRI şi predate de SRI la CNSAS şi cifrele menţionate mai sus”, mai spune Oprea în scrisoarea deschisă.
Eveniment
Se lansează patru noi publicații online dedicate femeilor: BeautyCorner.ro, BellaMag.ro, PureBeauty.ro și RevistaDiva.ro
Timișoara, 10 august 2026 – Peisajul editorial online din România se extinde cu patru noi publicații dedicate publicului feminin: BeautyCorner.ro, BellaMag.ro, PureBeauty.ro și RevistaDiva.ro. Noile proiecte editoriale își propun să ofere conținut actual, util și ușor de parcurs, pornind de la preocupările și interesele femeilor de astăzi.
Cele patru publicații au identități editoriale distincte, dar pornesc de la aceeași direcție: informație bine structurată, subiecte relevante și articole care răspund întrebărilor concrete ale cititoarelor.
BeautyCorner.ro – frumusețe, îngrijire și inspirație
BeautyCorner.ro este dedicat universului beauty și pune accent pe informații practice despre îngrijirea tenului, machiaj, păr, manichiură, parfumuri și cele mai noi tendințe din industria frumuseții.
Publicația urmărește atât subiecte de actualitate, cât și teme evergreen, de la alegerea produselor potrivite până la rutine de îngrijire, tehnici de machiaj și trucuri de frumusețe ușor de pus în practică.
BellaMag.ro – lifestyle feminin într-o abordare modernă
BellaMag.ro se adresează femeilor interesate de frumusețe, modă, relații, lifestyle, călătorii și subiectele care definesc viața modernă.
Conținutul publicației este construit în jurul unui mix de informație practică și inspirație, cu articole despre tendințe, stil personal, relații, timp liber și idei pentru o viață mai echilibrată.
PureBeauty.ro – frumusețe, îngrijire și wellness
Prin PureBeauty.ro, cititoarele vor găsi o abordare concentrată asupra îngrijirii personale, frumuseții și stării de bine.
Publicația abordează teme precum skincare, ingrediente cosmetice, îngrijirea corpului și părului, beauty, wellness și ritualuri de self-care, într-un format accesibil și adaptat interesului tot mai mare pentru rutine simple și alegeri informate.
RevistaDiva.ro – modă, frumusețe și lifestyle
RevistaDiva.ro completează noul portofoliu editorial printr-o abordare dinamică asupra universului feminin. Moda, frumusețea, relațiile, călătoriile, lifestyle-ul și tendințele se regăsesc într-un spațiu editorial construit pentru cititoarele interesate să descopere constant idei și perspective noi.
Publicația va urmări atât tendințele momentului, cât și subiectele cu relevanță pe termen lung.
Patru publicații, patru identități editoriale
Deși fac parte din aceeași nouă generație de proiecte editoriale, cele patru site-uri au fost dezvoltate cu poziționări și direcții de conținut diferite.
Obiectivul este construirea unor publicații online care să nu se limiteze la fluxul rapid de informații, ci să ofere articole utile, documentate și relevante pentru nevoile reale ale cititoarelor.
O atenție importantă va fi acordată conținutului cu valoare practică: ghiduri, explicații, recomandări, analize ale tendințelor și articole care răspund unor întrebări concrete.
Conținut creat pentru modul în care citim astăzi informația online
Noua rețea editorială este dezvoltată având în vedere schimbările din comportamentul de consum al informației. Cititorii caută răspunsuri rapide, dar în același timp apreciază conținutul clar, bine organizat și suficient de aprofundat pentru a le fi cu adevărat util.
Din acest motiv, strategia editorială a celor patru publicații va combina articolele evergreen cu subiectele în tendințe, formatele inspiraționale și materialele orientate către întrebări și nevoi concrete.
BeautyCorner.ro, BellaMag.ro, PureBeauty.ro și RevistaDiva.ro sunt disponibile online începând din această perioadă, iar portofoliul de articole va fi extins constant în lunile următoare.
Despre noile publicații
BeautyCorner.ro – publicație online despre frumusețe, machiaj, îngrijirea tenului și părului, manichiură și parfumuri.
BellaMag.ro – revistă online dedicată frumuseții, modei, lifestyle-ului, relațiilor și călătoriilor.
PureBeauty.ro – publicație axată pe beauty, îngrijire personală, skincare, wellness și ritualuri de self-care.
RevistaDiva.ro – revistă online despre modă, frumusețe, lifestyle, relații, călătorii și tendințe.
Eveniment
Cinci publicații online de business intră pe piața media din România

SEO Digital lansează o rețea de cinci site-uri dedicate economiei, companiilor și antreprenoriatului: capitalbusiness.ro, businessmag.ro, bilantbusiness.ro, gazetaeconomica.ro și ziarulcompaniilor.ro.
Timișoara, 10 august 2026 – SEO Digital S.R.L. anunță lansarea a cinci publicații online independente dedicate mediului de afaceri din România. Cele cinci site-uri, capitalbusiness.ro, businessmag.ro, bilantbusiness.ro, gazetaeconomica.ro și ziarulcompaniilor.ro, acoperă știri și analize din economie, finanțe, companii, antreprenoriat, piețe și industrii, tehnologie, marketing și carieră.
Lansarea vine într-un moment în care mediul de afaceri românesc trece printr-un val de schimbări legislative și economice: peste 3.100 de firme și PFA au intrat în insolvență doar în primele cinci luni din 2026, salariul minim a fost majorat de la 1 iulie, iar noile reguli fiscale au modificat impozitarea dividendelor, regimul microîntreprinderilor și obligațiile de raportare electronică. În paralel, piața de fuziuni și achiziții a atins un nivel record, cu tranzacții de aproximativ 6 miliarde de dolari în prima jumătate a anului.
„Antreprenorii și managerii au nevoie de informație verificată, explicată pe înțelesul lor și livrată rapid. Am construit aceste publicații pornind de la o observație simplă: multe schimbări care afectează direct o firmă mică sau mijlocie ajung la ea prea târziu sau într-un limbaj greu de aplicat în practică. Ne propunem să acoperim exact acest gol”, declară Eduard, fondator SEO Digital.
Cele cinci publicații și adresele lor
Capital Business – capitalbusiness.ro
Business Mag – businessmag.ro
Bilanț Business – bilantbusiness.ro
Gazeta Economică – gazetaeconomica.ro
Ziarul Companiilor – ziarulcompaniilor.ro
Fiecare dintre cele cinci publicații are propria structură editorială și propriul unghi de abordare, dar toate pornesc de la aceleași principii: informație documentată pe surse oficiale, actualizată constant și orientată către decizia de business. Conținutul este organizat pe categorii precum Afaceri și companii, Antreprenoriat, Economie și finanțe, Piețe și industrii, Marketing și vânzări, Tehnologie și inovație, Carieră și dezvoltare.
Publicațiile sunt disponibile gratuit, fără paywall, și pot fi accesate de pe orice dispozitiv. Cititorii pot urmări noutățile direct pe site sau prin canalele de social media asociate fiecărei publicații.
Rețeaua este operată de SEO Digital S.R.L., companie fondată în decembrie 2024 și dezvoltatoare a platformei seodigital.ro, care conectează advertiserii cu peste 3.000 de publicații verificate din România pentru advertoriale, comunicate de presă și campanii de vizibilitate online.
Despre SEO Digital S.R.L.
SEO Digital S.R.L. este o companie românească specializată în marketing de conținut și SEO, cu sediul în Timișoara, județul Timiș. Operează platforma seodigital.ro, agenția targetseo.ro și o rețea de publicații online din domenii diverse, de la business și economie la lifestyle și tehnologie.
-
Uncategorizedacum 6 zile
Ce așteptări au vizitatorii de la facilitățile sanitare dintr-un spațiu public bine organizat
-
Exclusivacum 6 zileFermierii prahoveni rup tăcerea și îi fac „pe genunchi” pe rachetiștii mafiei antigrindină – Ziarul Incisiv de Prahova
-
Evenimentacum 6 zileLaserul dentar – tratamente stomatologice in care poate fi utilizat si beneficiile pentru pacienti
-
Evenimentacum 4 zileEvenimenteGratuite.ro promovează online evenimentele cu acces gratuit din România
-
Evenimentacum 6 zileSala de ședințe, spațiul care spune multe despre o companie
-
Evenimentacum o ziCinci publicații online de business intră pe piața media din România
-
Evenimentacum o zi
Cinci publicații online de business intră pe piața media din România
-
Evenimentacum 22 de oreSe lansează patru noi publicații online dedicate femeilor: BeautyCorner.ro, BellaMag.ro, PureBeauty.ro și RevistaDiva.ro