Connect with us

Exclusiv

Incisiv de Prahova a avut din nou dreptate/Instanta confirma abuzurile si incompetenta conducerii Politiei Locale Ploiesti

Brașovul MEU

Publicat

pe

(PRELUARE INPOLITICS.RO):

O știre candidînd la titlul de mega-bombă a explodat azi în media: unul dintre cei mai reputați manageri privați din România, CEO Oracle, e luat la puricat de către DNA, la pachet cu marea companie americană. Primele speculații s-ar îndrepta, în principiu, către apropiata vizită la Trump a lui Klaus Iohannis. E probabil, însă, conform unor informații intrate în posesia noastră, să fie mult mai mult de atît.

Procurorii DNA au descins azi atît la sediul companiei Oracle, cît și la domiciliul directorului general Sorin Mîndruțescu, unde au loc percheziții. Acuzațiile nu sunt încă formulate oficial, dar se vorbește de fapte grele, corupție în mediul privat și luare de mită.

Mîndruțescu e un personaj foarte greu: pe lîngă calitatea de șef al unei multinaționale, el este preşedinte al Comitetului Reprezentanţilor Fondului Proprietatea și a fost președinte al Camerei Americane de Comerț în România. În plus, el este și ambasador al organizației Re-Patriot, care grupează nume grele din business, dar este considerată și foarte apropiată de SRI.
În urmă cu opt ani, el s-a aflat pe lista scurtă, reală, de potențiali premieri ai lui Traian Băsescu, într-un moment în care scaunul lui Emil Boc se clătina puternic. Nu a fost să fie.

Pe 10 iulie, Mîndruțescu iese brusc la rampă cu un interviu-fluviu în ziarul ”Adevărul” în care vorbește foarte mult despre sine, ca un fel de prezentare personală, amintește de povestea cu numirea ca premier și, finalmente, își manifestă deschiderea către intrarea în politică.

În următoarele zile, el se ocupă, în calitatea sa de director, de organizarea Festivalului de Film și Istorii de la Rîșnov, o manifestare anuală nu foarte mediatizată, dar la care participă nume de maximă greutate, de la șefi ai serviciilor secrete, ai armatei și ambasadori ai marilor puteri pînă la afaceriști de top, președinți de bănci, grei ai Bisericii, șefi ai NATO, artiști ori oameni de cultură.
Anul acesta, spre exemplu, la ”Davosul românesc” au participat ambasadorul SUA, Hans Klemm, atașatul militar al ambasadei SUA, colonelul Scott Weston, ambasadorul Israelului, David Saranga și mulți alții, moderator al unor dezbateri fiind însuși Mîndruțescu, directorul festivalului.

După doar cîteva zile de ședere în această companie prestigioasă, mai precis azi, Mîndruțescu și compania sa sunt călcați de DNA.
Primul gînd e că cineva ar vrea să-i strice feng-shui-ul lui Iohannis fix înaintea vizitei la Trump.
Foarte probabil e mai mult de atît, însă.
Conform unor informații intrate în posesia noastră, dosarul lui Mîndruțescu e ceva mai vechi, de el ocupîndu-se un procuror controversat, adus de Kovesi în DNA acum cîțiva ani la cererea cuplului Coldea/Dumbravă și care a avut pe mînă unele cazuri mai mult decît spectaculoase. Conform acelorași surse, datele din dosar ar permite ”împachetarea” rapidă a lui Mîndruțescu, în doar cîteva zile, fără a se opera arestări și fără a implica, însă, și compania Oracle.
Un dosar pe persoană, dacă putem spune astfel.

Cel care ar fi ținta acestui dosar repus pe tapet după vreo doi ani de lîncezire? Conform surselor noastre, Klaus Iohannis însuși.
Mîndruțescu ar face parte din cercurile de business apropiate de regimul Iohannis – poate chiar intra în vederile sale politice pentru cel de al doilea mandat -, iar necazurile cu DNA au menirea de a da un semnal puternic către toți cei aidoma lui care se pregătesc să intre în dispozitiv de campanie pentru prezidențiale. Altfel spus, li se arată pisica sprijinitorilor actualului președinte prin atacul dat la unul dintre cei mai grei oameni din business, pentru a înțelege cît mai clar mesajul.
O campanie similară a derulat DNA și în vara-toamna lui 2014, cînd, pe lîngă figurile politice grele arestate, au fost săltați o serie de oameni de afaceri cu nume puțin cunoscute de marele public, dar cu roluri foarte importante în campanii. Și atunci, s-a dorit paralizarea unor cercuri apropiate de un anumit candidat prezidențial, în beneficiul altuia.
O strategie care, din păcate, s-a împămîntenit în jocul politic de la noi de-a lungul anilor și care, iată, dă semne că s-a declanșat ”oficial” și pentru următoarele alegeri. Un caz de urmărit cu mare atenție în zilele care vin, spunem noi.

 

Exclusiv

Un fost sef STS, sefi si politisti locali din Politia Locala Ploiesti sunt acuzati de inducere în eroare a organelor judiciare, mărturie mincinoasă

Brașovul MEU

Publicat

pe

Nu ne vom referi in acest articol despre vizita celor de la DIICOT ST Ploiesti efectuata ieri la sediul Politiei Locale Ploiesti, vizat fiind directorul interimar Adrian Vaida. Nu ne vom referi la acesta “vizita” de curtoazie deoarce ne-am obisnuit ca caeasta structura sa acopere faptele savarsite de uneltele procurorului Negulescu Mircea, unelte utilizate in diverse dosare penale fabricate de acesta “fetisurilor” sale. Despre acest subiect vom reveni intr-un serial separat pentru ca toti cititorii sa cunoasca adevarata fata a DIICOT ST Ploiesti si modul cum seful acestei structuri de parchet a efectuat acte de urmarire penala in afara cadrului legal, cu savarsirea mai multor ilegalitati pentru a musamaliza un dosar penal in care faptuitori sunt excat aceste unelte ALE PROCURORULUI “ZDREANTA”, de la Politia Locala Ploiesti. Noroc ca intstanta i-a dat-o in “bot” ditamai sefului DIICOT ST Ploiesti iar Sectia pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie (SIIJ) il cereceteaza pentru aceste fapte.

In acest articol va dezvaluim in exclusivitate faptul ca, pe numele col. Vasile Marian Ercuș, fost sef STS si pe numele lui Adrian Vaida (sef interimar al Politiei Locale Ploiesti), Chifor George, (șef dispecerat al Politiei Locale Ploiesti) si Buciumeanu Dragoș Costin (politest local) s-a depus recent o plangere penala pentru săvârșirea infracțiunilor de inducere în eroare a organelor judiciare, mărturie mincinoasă, instigare la inducerea în eroare a organelor judiciare, instigare la mărturie mincinoasă, fapte prevăzute și pedepsite de art. 268 aln 2, art. 273 alin 1, art. 47 raportat la art. 268 și art. 47 raportat la art. 273 Cod Penal. 

Deși fantomaticul Dosar TETRA a ajuns celebru în presa locală, întrucât acesta încă mai bântuie instanțele de circa 8 ani, trebuie să vă reamintim că acest proces „cu cântec”, pe baza achizițiilor publice efectuate la Poliția Locală Ploiești, încă nu a fost finalizat. La ultimele termene se pare că „uneltele” de lucru ale procurorului exclus din magistratură, Negulescu Mircea, zis Portocală, zis Zdreanță, chemați ca martori în instanță, se contrazic în propriile minciuni în acest dosar „fabricat” doar din „fetișurile” față de Cristinel Toader, fost director al Poliției Locale Ploiești, și Cezar Stoichiciu, fost șef la Achiziții în cadrul aceleiași instituții. Încet, dar sigur, magistații au reușit să descoasă acest dosar „cusut cu ață albă”.

În cadrul acestui proces-maraton cu peste 70 de termene, col. Vasile Marian Ercuș, pe atunci șef la Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS), a declarat că știa de achiziția efectuată de Poliția Locală Ploiești, dar, la solicitarea factorilor de decizie ai instituției, a implementat un alt soft, fapt contrazis de documente. Vasile declarând că a primit „ordin”, să implementeze un alt soft, în afara celui achiziționat legal de către Cezar Dan Stoichiciu, în calitate de șef Achiziții la Poliția Locală Ploiești. Încă e o enigmă: de unde a venit „ordinul”? A venit pe cale ierarhică sau Negulescu, pe atunci la Parchetul Curții de Apel Ploiești, a luat-o pe scurtătură cu „șantajele”-i caracteristice? Totuși, Vasile a mai declarat, sub jurământ, că acest soft era pe un anumit calculator pe care chiar l-a și indicat. Așadar, NU EXISTĂ prejudiciu din partea inculpatului Cezar Dan Stoichiciu, ci acest prejudiciu a fost cauzat din partea altor factori de conducere ai Poliției Locale Ploiești, după cum reiese și din documente, dar și din declarațiile martorilor care, încet-încet, își schimbă acuzațiile date în dosarul de cercetare penală.

Col. Vasile Marian Ercuș precizează faptul că „NU AM FOST IMPLICAT ÎN NICIUN FEL ÎN PROCESUL DE ACHIZIȚIE AL TERMINALELOR TETRA ȘI SOFT-ULUI AVL, AFERENT ACESTORA, ARĂT FAPTUL CĂ TERMINALELE FUNCȚIONAU ȘI INDEPENDENT DE SOFT-UL AVL, CEL DIN URMĂ FOLOSINDU-I DISPECERULUI PENTRU LOCALIZAREA ÎN TEREN A STAȚIILOR, ARĂT CĂ, LA MOMENTUL RESPECTIV, CA ȘI ATRIBUȚIE DE SERVICIU, RĂSPUNDEAM DE FUNCȚIONALITATEA PLATFORMEI TETRA LA NIVELUL JUDEȚULUI PRAHOVA. ARĂT CĂ STAȚIILE TETRA NECESITAU UN COD DE CRIPTARE PE CARE ÎL OFEREA DOAR STS, IAR PROCESUL DE AVIZARE AL ACESTOR TERMINALE IMPLICĂ ACORDAREA CODURILOR DE CRIPTARE. (…) MENȚIONEZ CĂ TERMINALELE TETRA CORESPUNDEAU SPECIFICAȚIILOR MINIME IMPUSE DE STS.

Ulterior, colonelul Vasile se contrazice în declarații, ba chiar sfidează procesele verbale semnate. Potrivit procesului verbal, înregistrat la data de 10 mai 2011, colonelul Vasile a girat faptul că „Lucrarea a fost executată în baza solicitării Poliției Locale (…), serviciul funcționează în parametrii normali și personalul Poliției Locale Ploiești desemnat să opereze stația de lucru a fost instruit în acest sens.” Culmea, un proces verbal aprobat și de directorul general adjunct al Poliției Locale, Vaida Adrian, alt martor mincinos în acest dosar și, desigur, unealta neprocurorului Negulescu, un dosar care nu conține probe reale, iar așa-zisele denunțuri au fost obținute sub presiune de la martori cu „identitate protejată”.

Așadar, după „punerea în funcțiune a serviciului”, colonelul Vasile are o revelație și declară: ÎMI AMINTESC CĂ, DUPĂ O PERIOADĂ DE CÂTEVA LUNI, ÎN CONDIȚIILE ÎN CARE POLIȚIA LOCALĂ NU-ȘI REZOLVASE PROBLEMA FUNCȚIONALITĂȚII SOFT-ULUI ACHIZIȚIONAT, PRINTR-O ADRESĂ NE-A CERUT SUPORT TEHNIC ÎN VEDEREA PUNERII LA DISPOZIȚIE A UNUI ASTFEL DE SOFT. (…) LE-AM SPECIFICAT ACESTORA CĂ LE PUNEM LA DISPOZIȚIE SOFT-UL PROVIZORIU PÂNĂ LA REZOLVAREA PROBLEMELOR CU SOFT-UL PROPRIU ACHIZIȚIONAT.”

Totuși, „în ciuda eforturilor depuse de reprezentanții STS”, sistemul AVL achiziționat de Poliția Locală Ploiești nu a putut fi pus în funcțiune folosind infrastructura Platformei Comune TETRA. Colonelul Vasile a mai declarat, la ultimul termen, că „soft-ul era instalat pe calculatorul existent la Dispeceratul Poliției Locale”.

La vremea respectivă, conform unui Proces Verbal, directorul interimar Adrian Vaida, Chifor George, șef dispecerat și reprezentantul STS au luat la cunoștință că softul era funcțional. Cu o singură omisiune: la momentul respectiv se implentase, de fapt, un soft al STS, nu achiziționat de către Poliția Locală din motive… necunoscute, la aceea vreme, întrucât nu a existat nicio corespondență între STS și Poliția Locală, din care să reiasă că softul achiziționat de Poliția Locală nu poate fi implementat din cauza unor probleme tehnice. În afară procesului verbal, STS nu a trimis nicio adresă. Din motive greu de înțeles, Vaida și Chifor au ascuns acest aspect, în loc să ia măsurile necesare pentru remedierea situației ivite.

Din declarațiile date în instanță, în mod clar (cu martori), reiese faptul că Adrian Vaida era conștient că el este de fapt făptuitorul și a ascuns această problemă, rugându-l pe Toader Cristinel să nu îl introducă în plângerea penală, mizând atunci pe protecția fostului procuror Negulescu.

Astfel, conducerea de atunci a Poliţiei Locale, (în interimatul deținut de directorul adjunct Adrian Vaida) în loc să ia măsurile necesare pentru implementarea softului deja achitat, a instalat un sistem software pus la dispoziţie de STS, cu titlu gratuit, însă provizoriu. Pe motivul că programul achiziţionat nu era compatibil cu sistemul de transmisiuni STS. Acest fapt s-a aflat abia după doi ani, când scandalul a ajuns în presa locală, STS dând un comunicat de presă față de situația creată. În acest răstimp, doar Adrian Vaida și Chifor George cunoșteau situația reală. Ulterior, reprezentanţii STS ar fi înştiinţat conducerea Poliţiei Locale că nu mai pot lăsa la dispoziţia instituţiei softul împrumutat în mod gratuit. Deși, potrivit declarației reprezentantului firmei Barby Route, Adrian Barbu, în prezența unei delegații STS s-au făcut probe și, paradoxal, softul achiziționat de Poliția Locală se afla pe una dintre cele două partiții ale serverului Poliției Locale. Comisia de recepție din cadrul Poliției Locale nu avea atribuții pentru implementarea sistemului, fapt recunoscut și de Vaida, dar și de col. Vasile Marian Ercuș în instanță.

Însă, Adrian Vaida avizase procesul verbal prin care „serviciul funcționează în parametrii normali și personalul Poliției Locale (…) a fost instruit.” Potrivit declarației date în instanță, nu-și reamintea acest lucru. Un Proces Verbal semnat și de colonelul Vasile Marian. Adică cel care în fața organelor de cercetare, sub presiune sau nu, declara că „în ciuda eforturilor tehnice depuse de reprezentanții STS, sistemul AVL achiziționat de Poliția Locală Ploiești nu a putut fi pus în funcțiune”, în timp ce din Minuta întâlnirii reiese contrariul.

Buciumeanu Dragoș Costin (foto), făcând parte din comisia de achiziții, nu numai că a semnat procesul verbal de recepție cantitativă, ba chiar  l-a conceput pentru o staţie fixă de comunicaţii TETRA SEPURA SRG, 16 staţii mobile emisie-recepţie TETRA SEPURA SRG 3500 GPS, 100 de staţii portabile de comunicaţii TETRA SEPURA SRH- 3800 GPS şi, ceea ce era mai important, un sistem software-hardware AVL de gestionare a terminalelor.

in declarațiile date în instanță, în mod clar (cu martori), reiese faptul că Adrian Vaida era conștient că el este de fapt făptuitorul și a ascuns această problemă, rugându-l pe Toader Cristinel să nu îl introducă în plângerea penală, mizând atunci pe protecția fostului procuror Negulescu.

Iata declaratiile date de Adrian Vaida, in numar de trei pe parcursul urmaririi penale si in instanta, declaratii care se contrazic singure, una pe alta…(la sfarsitul articolului).

La asta daca mai adaugam si o inregistrare ambientala dintre Adrian Vaida si un interlocutor, avem tabloul complet…Adrian Vaida declara ca numita Carmen Gheorghe a vrut sa stearga softul de pe calculator…


Reamintim că, directorul general (suspendat) Carmen Gheorghe, directorul general adjunct Adrian Vaida, șefa Oficiului Juridic Mocanu Isabela Gabriela și Vasilescu Gabriel, „secretarul” instituției, sunt urmăriti penal in mai multe cause penale pentru săvârșirea infracțiunilor de inducere în eroare a organelor judiciare, mărturie mincinoasă, instigare la inducerea în eroare a organelor judiciare, instigare la mărturie mincinoasă, fapte prevăzute și pedepsite de art. 268 aln 2, art. 273 alin 1, art. 47 raportat la art. 268 și art. 47 raportat la art. 273 Cod Penal.  Vom reveni. (Cristina T.).

 

 

 

Citeste in continuare

Exclusiv

IN TENEBRELE JUSTITIEI „INDEPENDENTE”, DESFIINTATI DNA-ul!!!

Brașovul MEU

Publicat

pe

In Octombrie 2014 am plecat la Paris, pentru un examen medical, la Spitalul American, precizeaza fostul sef SPP,Dumitru Iliescu. Doar ce am ajuns la locul de destinatie si am fost apelat de domnul Panaitescu, pe atunci subcomisar, astazi comisar sef, politist judiciar la DNA, care m-a informat ca domnul procuror DNA Pancescu a dispus, prin Ordonanta, inceperea urmaririi penale impotriva mea, ca am calitatea de suspect intr-un dosar, si ca se va face o perchezitie domiciliara, iar eu am la dispozitie o jumatate de ora sa-mi trimit avocatul sa asiste. I-am spus unde ma gasesc, desi domnia-sa stia foarte bine, fusesem doar monitorizat permanent, inclusiv prin MONSAT. Mai mult, au programat perchezitia in asa fel incat eu sa nu pot fi prezent si sa nu ii incomodez in derularea planului elaborat in acest sens. L-am intrebat de ce sunt acuzat, dar a refuzat sa imi spuna. Nu a fost nicio problema, am aflat imediat de la cei din media, care primisera toate detaliile si care m-au apelat sa le dau un punc de vedere. Nu asteapta insa sosirea avocatului, o cohorta de indivizi mascati inarmati pana in dinti se napusteste in curtea mea, iar apoi in casa. Acolo dau peste sotia mea, care, luata prin surprindere, sub amenintarea pistoalelor mitraliera, purtate de niste namile mascate, care racneau din toti bosogii ca o impusca daca nu se culca pe podea, se prabuseste pe fotoliul existent in holul de la intrarea in locuinta. Se aude ceva asemanator si la bucatarie, unde fata care matura era amenintata in acelasi mod, si somata sa lase din mana arma atat de periculoasa, adica matura. Nici nu se dumireste bine sotia ce se intampla, ca alti indivizi, fara sa spuna ce cauta acolo, se napustesc in dormitoarele de la etaj. Intr-unul din ele zacea soacra-mea, care era bolnava si se deplasa foarte greu. Sarmana femeie s-a speriat asa de tare cand i-a vazut pe invadatori, incat a rupt-o la fuga pe scara, parca nici nu atingea treptele, strigand cu disperare: „Sariti…, saaaariti.., au venit hotii.., au venit calaii…, ne prapadesc…!” La fel au procedat si in locuinta fiicei mele Ana-Maria, unde se napustisera cu furie in camera copilului acesteia, ce e drept care reprezenta un real pericol pentru ei, cu toate ca avea doar doi ani. Cu greu au fost convinsi sa ii lase pe parinti sa ia in brate copilul, care se speriase asa de tare incat plangea sa lesine. Dupa un timp, dupa ce s-au convins ca fiinta din fata lor nu este atat de periculoasa pe cat isi inchipuiau, au cedat rugamintilor tatalui de a-si scoate cagulele si a parasi rolul de sperietoare pentru copil.
A sosit si avocatul meu, le-a cerut mandatul de perchezitie, a constatat ca in el era trecuta o alta adresa, imi comunica acest aspect, iar eu ii spun sa permita sa se faca perchezitia si in aceste conditii. De fapt perchezitia incepuse de mult, doar se napustisera in toate incaperile in acelasi timp, fara a da posibilitatea membrilor familiei sa ii asiste, cu siguranta aveau de „plantat” tehnica de interceptare. Primii care au intrat au fost cei de la SRI, care au inceput sa caute microfoane si sonde optice prin peretii sufrageriei. Sotia i-a intrebat ce cauta, ca sa le puna la dispozitie ceea ce doreau, dar ei au preferat sa scotoceasca prin toate lucrurile personale. Probabil primisera informatii la fel ca americanii in Irak si cautau rachete nucleare si arme chimice. Dupa mai multe ore de cautare asidua, procurorul asistat de seful grupului SRI, ii cheama in curte pe sefii echipelor care faceau perchizitia si acestia il informeaza ca nu au gasit nimic. Vadit suparat si preocupat, le spune acestora sa continue cautarile ca nu se poate sa nu gaseasca ceva. Este si imprudent, se lasase intunericul si nu observase ca la cativa pasi mai incolo se aflau doi membri ai familiei care auzisera fara sa vrea intregul dialog. Spre dimineata s-a terminat perchezitia, au luat tot ce se putea lua, si au plecat. Au luat calculatorul meu, tableta, telefoanele mobile. La fel au procedat si cu fiica mea Ana-Maria, careia printre multe altele, i-au luat calculatorul in care avea instalat programul „AutoCAD”, ea fiind arhitect, luandu-i posibilitatea de a munci si a-si asigura cele necesare existentei. M-a apelat din nou domnul Panaitescu si m-a intrebat cand revin in tara. I-am raspuns ca ajung in Bucuresti dupa cinci zile si ca ma voi prezenta la sediul DNA pentru audiere. A spus ca este OK si ca ma asteapta. Vazand insa cum se deruleaza lucrurile, am decis sa renunt la examenul medical si sa ma intorc imediat in tara. Fiind cu un mijloc de transport auto am reusit sa revin in Romania doar in doua zile. Am anuntat avocatul ca sosesc mai devreme cu trei zile si l-am rugat sa comunice acest lucru celor de la DNA, ceea ce a si facut. Dupa intrarea in tara, mi-am pregatit bagajul si le-am spus celor care ma insoteau sa nu se sperie daca vom fi opriti pe drum de catre cei de la DNA si voi fi luat si dus cu mandat la sediul acesteia. Stiam ca nu au gasit nimic la perchezitie, desi nu asistasem si nu vazusem procesul verbal, nu imi faceam probleme pentru ca in casa nu aveam nimic care sa fie folosit impotriva mea si cel mai important stiam ca sunt nevinovat. Cum am anticipat, asa s-a si intamplat. Am fost oprit la intrarea in Sibiu, si preluat de o masina a DNA. Nu intelegeam de ce au facut acest efort sa vina pana la Sibiu, de ce au facut risipa de timp si bani, cand puteau foarte simplu sa ma astepte la intrarea in Bucuresti, mai ales ca dupa ce am plecat din Franta am lasat pe mobil activat programul de stabilire a locatiei pentru ca cei de la SRI si DNA sa stie in orice moment unde ma aflu si care este itinerariul de deplasare. Oricum ei o puteau face si fara sprijinul meu, dar am zis sa simplific lucrurile. Nu pot sa nu mentionez faptul ca ofiterul de politie judiciara, un comisar sef, care m-a insotit in masina pana la sediul DNA, a avut un comportament civilizat, manifestand respectul necesar, chiar precizandu-mi ca nu si-a luat cu el nici catusele si nici armamentul, stiind ca sunt o persoana responsabila si care nu va crea probleme. A incercat insa cu insistenta sa ma convinga sa dau declaratie cand ajung la procuror, sa cooperez cu ei, spunandu-mi ca avocatii doar incurca lucrurile pentru a-ti lua cat mai multi bani. L-am aprobat si i-am spus ca asa o sa procedez, fiind convins ca nu au nicio proba si vor sa aiba ceva la dosar, adica declaratia mea. Vazand ca accept propunerea, s-a luminat la fata si a sunat la Bucuresti la cineva careia i se adresa cu apelativul „SEFA”. Cum nu era greu de imaginat cu cine vorbea, am plusat in directia care-l interesa si i-am spus ca doresc o cooperare deschisa si deplina cu ei pentru rezolvarea imediata si legala a situatiei. Ulterior a mai fost apelat de cateva ori de „SEFA” pe care a asigurat-o ca totul este sub control si ca lucrurile sunt rezolvate. Am ajuns la sediul DNA, o multime de camere de la diverse televiziuni, focalizate spre mine, reporterii se imbulzeau si imi puneau care mai de care intrebari. Deja pe toate canalele de stiri se dadeau informatii certe ca am fost arestat, ca sunt vinovat de o fapta penala deosebit de grava, adica de trafic de influenta, si ca voi primi ani grei de puscarie. In fond despre ce era vorba. Eram acuzat ca am facut demersuri sa imi angajez fiica arhitect la o firma privata de arhitectura. Unde vedeau ei caracterul ilicit al faptei nu pot sa va spun. Va pot prezenta doar faptul ca era aceasi situatie cu cea in care mergeti pe bicicleta pe un drum privat si va opreste politia si va cere permisul de conducere, iar pentru ca nu il aveti va face dosar penal ca v-ati permis sa conduceti un vehicul fara permis. Dar sa revenim la momentul anterior. Chiar daca as fi dorit sa le raspund, nu puteam sa o fac pentru ca am fost condus imediat spre poarta de contot tehnic antiterorist aflat la intrarea in institutie. Am fost condus intr-un birou, unde sigur era tehnica de inregistrare si unde m-am intalnit cu avocatii mei, si ei vadit marcati de situatie. Le-am spus in cateva cuvinte despre ce este vorba si atunci li s-au descretit fruntile. Specialisti de prim-rang, avocatii m-au sfatuit sa nu dau declaratie decat daca mi se prezinta dosarul, de fapt ceea ce si eu gandisem in urma dialogului cu insotitorul din partea DNA. Am intrat in biroul procurorului Pancescu, unde se aflau si doi ofiteri de politie judiciara. Mi s-a prezentat Ordonanta de incepere a urmaririi penale, si faptele de care sunt acuzat, iar apoi mi s-a solicitat sa dau declaratia promisa, anchetatorii avand un comportament decent, total diferit de ceea ce imi inchipuiam eu. Am raspuns ca dau declaratia, dar dupa ce mi se prezinta dosarul. Toti au ramas consternati, nu le venea sa creada ca le cer asa ceva, parca ii lovisem in moalele capului. Dupa cateva minute ne-au rugat sa mergem pe hol si sa asteptam acolo, fiind supravegheati de un ofiter de politie judiciara. La un moment dat am observat ceva agitatie si l-am recunoscut pe seful grupei de politisti care trebuia sa ma duca la „Beciul Domnesc” si care le dadea dispozitie subordonatilor, vadit suparat. Am solicitat sa mi se permita accesul in biroul procurorului unde in geanta aveam o sticla cu suc, spunand insotitorului ca imi scade glicemia si ca pot intra in coma hipoglicemica daca nu consum ceva dulce. A mers cu mine in birou si i-a spus procurorului despre ce este vorba si nu pot sa nu va relatez despre surprinderea pe care am avut-o cand s-au oferit ei sa ma serveasca cu suc si o felie de tort. Am acceptat sucul si le-am multumit frumos. Cand sa ies din birou, m-au oprit si, profitand de absenta avocatilor, au incercat sa ma determine sa le spun cine este persoana din DNA care m-a informat despre diverse evenimente. Le-am raspuns ca nu exista o asemenea persoana, si am iesit. Dupa cateva minute, ecipa de politisti a plecat, se facuse tarziu, aproape miezul noptii, suparati ca au asteptat atatea ore. Am fost chemati in biroul procurorului. Mi-a spus ca nu poate sa imi prezinte dosarul, si a inceput sa dicteze procesul verbal. I-am raspuns ca astept ordonanta de retinere pentru 24 de ore, ca sa nu mai tinem oamenii sa astepte si ca oricum vad dosarul a doua zi la instanta. A spus ca nu imi va fi prezentat dosarul pentru ca nu voi fi retinut, ca sunt liber sa plec si ca nu a luat niciun fel de masuri in ceea ce ma priveste. Am plecat din sediul DNA fara sa raspund reporterilor care imi barasera drumul. Deja pe majoritatea televiziunilor reporterii isi puneau problema daca nu este un balon cu aer, facut doar pentru imagine si pentru a fi condamnat de opinia publica. La cateva zile am fost chemat pentru perchezitia informatica. Am fost surprins de faptul ca se ceruse mandatul la o instanta inferioara celei competente, adica un mandat total ilegal, dar nu am spus nimic, lasandu-i pe cei care au facut-o sa isi dea seama de gafa inadmisibila la un ssemenea nivel. Nici acum nu au realizat acest lucru. Cartea, bat-o vina…!!! Au trecut aproape cinci ani si nu s-a mai lucrat nimic in dosar, doar eu continuand sa fiu suspect si „penal” asa cum ii place sa spuna Herr Iohannis. Vazand ca nimeni nu doreste finalizarea anchetei, am cerut avocatului sa le faca o solicitare in scris si, in caz ca nu se iau masuri, sa ii chemam in judecata, sa ii oblige instanta. In urma demersului nostru au audiat trei persoane, doua dintre ele care nici nu ma cunosteau, si vazand ca nu gasesc nimic de ce sa se agate, au dispus, prin ordonanta, pe 17 Iulie 2019, clasarea dosarului. Dupa 5 ani, timp in care am fost „SUSPECT” si PENAL”, s-a clasat dosarul meu cu Art. 16 lit. b si c, adica fapta nu intruneste elementele infractiunii, nu exista fapta penala si nu exista probe…!!! Explicatia pe care am primit-o: „O inlantuire de intamplari nefericite”. Aceasta este JUSTITIA „INDEPENDENTA” pe care o protejati, Herr Iohannis, o justitie care a intrat cu bocancii in intimitatea si in casa mea, care mi-a terorizat familia de parca as fi fost cel mai mare criminal, o justitie care a incercat sa compromita imaginea unui General cu patru stele, unul dintre fondatorii sistemului de aparare si siguranta nationala, militar care s-a pus in slujba scestei tari inca de la varsta de 14 ani cand a pasit pe portile Liceului Militar, si care nu si-a permis sa dezonoreze niciodata uniforma militara si armata din care a facut parte, si al carui comandant, din nefericire, sunteti. Pentru toate acestea, cei vinovati trebuie sa raspunda, de la procuror, la judecatorul care a aprobat mandatul de perchezitie, fara sa aiba un minimum de indicii ca s-a savarsit o fapta penala, si pana la cei de la SRI, care si-au permis sa intre ilegal in locuinta mea, fara a-i eluda pe cei care le-au ordonat sa o faca. Pentru toate acestea autorul moral este blestemul care a lovit Romania, adica Presedintele ei, care nu a vazut si nu vede abuzurile din justitie si ale celor care o pastoresc, cei din SRI. Ce spuneti, Herr Iohannis, am dreptate sau nu… Sper sa nu va trebuiasca timp pana ce vi se incheie mandatul ca sa cititi si sa intelegeti ce am scris in aceasta postare….!!! Daca unui general cu patru stele i se poate intampla asa ceva, ce i se poate intampla unui om obisnuit, a carui vizibilitate publica este foarte redusa si ale carui sanse sa i se faca dreptate sunt practic inexistente… Din acest motiv a venit decizia mea da a aduce la cunostinta publicului aceasta speta, sa auda si sa vada si cel din fruntea statului, pe care pare ca l-a lovit „SURDA” si „ORBUL GAINILOR”…, precizeaza pe pagina sa de socializare fostul sef SPP. (Paul D.).

 

Articolul IN TENEBRELE JUSTITIEI „INDEPENDENTE”, DESFIINTATI DNA-ul!!! apare prima dată în Ziarul Incisiv de Prahova.

Citeste in continuare

Exclusiv

Editorial/Ne plîngem că Statul nu are autoritate. Din nefericire așa este

Brașovul MEU

Publicat

pe

Cerem redeschiderea dosarului minorelor,  eleve de liceu, din Drobeta Turnu Severin,  care a fost musamalizat de DIICOT Craiova, în care sunt implicați: secretari de stat ai României,  procurori,  primari,  ziariști,  avocați,  oameni de afaceri!
Nu se poate face lumină în acest caz fiindcă,  procurorul șef al DIICOT Mehedinți,  Ctin Șopalcă  și întreaga echipă a BCCO Mehedinți a fost destructurată de sistemul puternic paralel ce la instalat pe Iulian Odihnă în  funcția de procuror șef al DIICOT Mehedinți.
Nu se poate face lumină în acest caz fiindcă prietenul intim al secretarului de stat Constantin Miclău, Doru Dumitrescu,  este omul de casă al PSD Mehedinți și mai nou a ajuns consilierul personal al ministrului de interne Fifor.
Caracatița este bine întinsă până la nașa de casă a familiei Dumitrescu,  Florica Bejenaru, fostă colaboratoare a securității,  judecător astăzi,  soția lui Bejenaru,  directorul portului din Drobeta Turnu Severin,  unde Ctin Miclău,  a primit cadou un parc ce la transformat în cort de nunți la Dunăre!

Dosarul prostituatelor minore. DIICOT: Primarul din Severin se distra cu fetiţe de liceu. Poreclele tinerelor: „CD-uri“ sau „fotbalişti“

Pe lista multor clienţi  care apelau la serviciile proxenetului Dănuţ Ovidiu Mârţ apare şi numele primarului municipiului Drobeta Turnu Severin, Constantin Gherghe, aşa cum se arată în referatul cu propunere de arestare preventivă a procurorului DIICOT Mehedinţi.

Din rechizitoriul procurorului DIICOT Mehedinţi, Constantin Şopalcă, reiese clar că o mare parte din tinerele exploatate sexual erau minore. „Are exact 14 în cap”, spunea Dan Ovidiu Mârţ, capul reţelei, lui Eugen, un alt membru al reţelei, care încerca să găsească fete pentru doi clienţi stomatologi de profesie.Adolescentele erau numite „CD-uri“ sau „fotbalişti“.

Din relatările unei fete, Dan Ovidiu Mârţ îi găsea într-o lună circa 15-20 de clienţi, iar tariful prcaticat de aceasta era de 200 de lei. “Ne învăţa să fim discrete, să nu dăm numărul de telefon la clienţi şi să ne îmbrăcăm elegant. Ştia că sunt minoră”, a declarat anchetatorilor una din tinerele exploatate sexual.

Făcea rost de scutiri pentru fete

Anchetatorii mai spun că Ovidiu Dănuţ Mârţ se ocupa şi de obţinerea unor scutiri de la şcoală pentru elevele care practicau prostituţia în timpul cursurilor, iar unele întâlnire puse la punct între fete şi clienţii lor se consumau chiar în locuinţa lui Mârţ.

“Dănuţ Mârţ ştia de mine că am 15 ani şi că sunt elevă. Ştiu că făcea rost de scutiri medicale pentru motivarea absenţelor minorelor care veneau acasă la el sau care locuiau la el. Din acel moment, de când m-a cunoscut, acesta mi-a cerut numărul de telefon şi a început să mă sune chemându-mă la el acasă, prezentându-mi diverşi bărbaţi, cu care să întreţin relaţii sexuale”, spune o altă tânără.

“Un anume Bidilici, slab, mic şi negru”

“Ştiu că la domiciliul acestuia venea în mod frecvent avocatul Valon Marian, procurorul Stoica Marian, un farmacist pe nume Tănase, avocatul Bordea Narcis, un anume Bidilici, slab, mic şi negru, despre care ştiu că lucrează la Tele 2 şi alţii de care nu îmi aduc aminte acum cum îi cheamă”, mai spune aceeaşi fată.

“Mi-a intermediat să mă văd pentru a întreţine relaţii sexuale cu un tânăr doctor şi cu un cetăţean italian pe care cărui nume nu îl ştiu. (,,,) Fac precizarea că majoritatea fetelor care practicau prostituţia la Mârţ Ovidiu era minore”, povesteşte o altă minoră.

Liderul grupării, Dan Ovidiu Mârţ, negocia cu clienţii tariful pentru aceste tinere, care erau catalogate drept nişte CD-uri. La 28.01.2014, ora 20,45, Giget Emil este contactat de Alinuş:

Alinuş: “Păi i-a venit ciclul?
Giget: Lasă atunci, dacă e, i-o trece zilele astea.
Giget: Păi să vorbesc cu ea, să facă vreunul oral.

Totodată, în referatul procurorilor sunt pomenite numele unor cunoscuţi avocaţi şi procurori, precum şi numele primarului municipiului Drobeta Turnu Severin, Constantin Gherghe, printre cei care ar fi plătit pentru serviciile fetelor racolate de reţeaua de proxenetism.

Plăteam între 70 şi 100 de lei

Un client a relatat anchetatorilor că partidele de amor cu tinerele minore se consumau la domiciliul lui Dan Ovidiu Mârţ. “Menţionez că pentru fiecare act sexual Plăteam între 70 şi 100 de leii, bani pe care îi dădeam fetelor. Deşi Dan Ovidiu Mârţ mi-a spus că fetele sunt datoare la el cu contra-valoarea cazării, apei, energiei electrice, eu am dat banii de fiecare dată fetelor şi nu ştiu dacă ele dădeau mai departe acestuia”, a spus bărbatul în timpul anchetei.

Liderul grupului cunoştea foarte bine situaţia şcolară a tinerelor pe care le exploata sexual. La data de 31.03.2014 îi trasmite unui client care vroia o fată că “toate dorm (n.r. la internat) şi că nu e decât Georgiana”. La 4.04.2014, Dănuţ Ovidiu Mârţ ia legătura cu o tânără şi o cheamă urgent la el acasă:

“Oana”: Păi să vin repede acasă că avem treabă.
Dan Mârţ: Vino, f…în gură, că veni Rad, vino acasă.
“Oana”: Să vin iară?
Dan Mârţ: Păi da.
“Oana”: Hai că vin.
Conform aceluiaşi document, o altă minoră audiată în dosar le-a declarat anchetatorilor că pe „Luigi de la Herculane (n.r. – Tămaş Laurenţiu Ionuţ) “l-a cunoscut prin Dănuţ Ovidiu Mârţ, aceştia fiind prieteni. „Acesta îmi găsea clienţi, în special italieni, şi pentru acest lucru primea şi el bani de la italieni. Luigi, pentru că nu mi-a găsit client odată m-a luat la el acasă şi m-a obligat să-i fac sex oral în schimbul a 200 de lei. Când a venit Ancuţa să mă ia, Luigi a ieşit cu un cuţit deoarece îi era frică ca aceasta să nu aibă spray paralizant“, a spus fata.

Primarul neagă acuzaţiile

Întrebat de jurnalişti cum comentează faptul că mai multe tinere au declarat că au întreţinut relaţii sexuale cu acesta, Constantin Gherghe neagă că ar fi avut vreo legătură cu fetele proxenetului Dan Ovidiu Mârţ. „Adevărul nu este ăsta, o să vedeţi. Vorbe, poveşti total neadevărate“, a declarat joi primarul, vizibil iritat de faptul că numele său apare în acest dosar.

După trei ani de judecată s-a dat o primă sentință în cel mai răsunător dosar cu prostituate de lux din Severin, în care au fost implicaţi politicieni, avocaţi, medici, primari şi oameni de afaceri din Mehedinţi. Dosarul a fost instrumentat de DIICOT Mehedinţi și s-a judecat la Secţia penală şi pentru cauze cu minori din cadrul Curţii de Apel Craiova.

Curtea de Apel Craiova s-a pronunţat zilele acestea în cel mai cunoscut dosar cu prostituate din municipiul de la Dunăre. Doar unul proxeneţii trimişi în judecată, Mârţ Ovidiu Dănuţ, va face puşcărie, ceilalţi primind pedeapsa închisorii cu suspendare.

Astfel, în cazul lui Mârţ Ovidiu Dănuţ, judecătorii au decis ca acesta să fie condamnat la trei ani de închisoare cu executare pentru proxenetism, deşi iniţial a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional. Din pedeapsa de trei ani, se scad perioadele în care acesta a fost reţinut în arest preventiv şi arest la domiciliu, de la 11.02.2015 la 12.02.2015 şi de la 12.07.2015 la 28.10.2016.

Al doilea proxenet, Tămaş Laurenţiu Ionel, scapă de puşcărie, magistraţii dispunând  suspendarea executării pedepsei de trei ani de închisoare sub supraveghere pe durata unui termen de supraveghere de 4 ani pentru proxenetism. De asemenea, este obligat ca pe durata termenului de supraveghere să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 120 de zile, la Primăria oraşului Băile Herculane (Caraş Severin).

Cel de-al treilea proxenet din acest dosar, Giget Emil, a fost condamnat la pedeapsa principală de 3 ani închisoare şi a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata termenului de supraveghere de 3 ani. Totodată, îl obligă, ca pe durata termenului de supraveghere, să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate şi să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 90 de zile, la Primăria municipiului Drobeta Turnu Severin.

Marian Valon, trimis în judecată pentru proxenetism, a fost achitat. A încetat dosarul penal şi în cazul lui Petrescu Narcis Mircea pentru săvârşirea infracţiunii de proxenetism, ca urmare a decesului acestuia intervenit la data de 25.04.2016.

Lucian Picior s-a ales cu o pedepsă de 2 ani şi 2 luni de închisoare cu suspendare. La 2 ani de închisoare cu suspendare a fost condamnat Gutuleanu Narcis Iulian, iar Constantin Miclău a fost condamnat la 2 ani şi 2 luni de închisoare cu suspendare pentru proxenetism, cu un termen de supraveghere de 2 ani şi şase luni.

Şi Miclău este obligat ca pe durata termenului de supraveghere, să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate şi să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 80 de zile, la Primăria municipiului Drobeta Turnu Severin.  Un alt inculpat în dosar, Păsat Gigi, a fost condamnat la pedeapsa principală de 2 ani şi 4 luni închisoare cu suspendare.

Fiecare dintre inculpaţii din acest dosar, Mârţ Ovidiu Dănuţ, Giget Emil, Tămas Laurenţiu Ionel, Picior Lucian, Gutuleanu Narcis Iulian, Păsat Gigi, Miclău Constantin trebuie să achite câte 4.000 de lei cheltuieli de judecată către stat.

Hotărârea a fost cu apel în termen de 10 zile de la comunicare… Dar cine să-l facă?

Va urma. (Alin GHICIULESCU).

 

 

Citeste in continuare
Advertisement

Parteneri

Ultimile Noutăți din Brașov

ExclusivO zi inainte

Un fost sef STS, sefi si politisti locali din Politia Locala Ploiesti sunt acuzati de inducere în eroare a organelor judiciare, mărturie mincinoasă

Nu ne vom referi in acest articol despre vizita celor de la DIICOT ST Ploiesti efectuata ieri la sediul Politiei...

Exclusiv3 zile inainte

IN TENEBRELE JUSTITIEI „INDEPENDENTE”, DESFIINTATI DNA-ul!!!

In Octombrie 2014 am plecat la Paris, pentru un examen medical, la Spitalul American, precizeaza fostul sef SPP,Dumitru Iliescu. Doar...

Exclusiv4 zile inainte

Editorial/Ne plîngem că Statul nu are autoritate. Din nefericire așa este

Cerem redeschiderea dosarului minorelor,  eleve de liceu, din Drobeta Turnu Severin,  care a fost musamalizat de DIICOT Craiova, în care...

Exclusiv6 zile inainte

SRI, STS, Telekom si demersurile aflarii identitatii fiecarei persoane ce doreste sa utilizeze o cartela prepaid

Revenind la proiectul de OUG pentru modifcarea unor norme juridice in domeniul comunicatiilor electronice, in speta data a localizarii unui...

Eveniment6 zile inainte

Iridex Group Plastic anunta receptia la finalizarea lucrarilor de canalizare in judetul Giurgiu, localitatea Toporu

Comuna Toporu din judetul Giurgiu, mai aproape de Europa, prin implementarea acestui proiect de canalizare cu bani europeni Iridex Group...

ExclusivO săptămână inainte

GRUPUL DE CRIMA ORGANIZATA DIN PRAHOVA COORDONAT DE DNA ST PLOIESTI SI “ORORILE” COMISE (III)

GRUPUL DE CRIMA ORGANIZATA DIN PRAHOVA COORDONAT DE DNA ST PLOIESTI era compus din urmatorii: procurorul NEGULESCU MIRCEA procurorul Onea...

EvenimentO săptămână inainte

Sportivii paralimpici constanteni sunt asteptati in luna august la Trofeul Tineretului

Dupa cum bine stiti, inca din anul 1999, ziua de 12 august a devenit Ziua Internationala a Tineretului, fiind desemnata...

ExclusivO săptămână inainte

Cum Alegem Burghiul Potrivit

Alegerea unui burghiu perfect pentru activitatea pe care o realizati, este un lucru de avut in vedere. Burghiul este o...

EvenimentO săptămână inainte

Galaxy Note10: Smartphone-ul puternic creat pentru a aduce pasiunile la viață

  Cel mai puternic Galaxy Note este special gândit pentru productivitate, dar și creativitate, datorită noului S Pen și a...

ExclusivO săptămână inainte

Incisiv de Prahova a avut din nou dreptate/Instanta confirma abuzurile si incompetenta conducerii Politiei Locale Ploiesti

(PRELUARE INPOLITICS.RO): O știre candidînd la titlul de mega-bombă a explodat azi în media: unul dintre cei mai reputați manageri...

EvenimentO săptămână inainte

Care sunt avantajele unui dulap metalic si unde poate fi folosit?

Categoria de dulapuri metalice este din ce in ce mai populara in randul celor care administreaza afaceri...

EvenimentO săptămână inainte

Agro Montana distribuitorul tau de produse horeca

Suntem distribuitor produse alimentare HoReCa si impartasim cu tine in fiecare zi satisfactia si bucuria multumirii tale pentru ca noi...

Top Știri