Exclusiv
ADRIAN DOBRE, un slugoi libidinos si tupeist al lui Iohannis, cu aere de cunoscator in ale politicii si administratiei publice, exemplar din menajeria PNL
Organul local de paznici comunitari, foști gardieni publici, actuali „polițiști locali” va muri încet, o moarte lentă,
chinuitoare, mascată uneori de câteva patrulări anemice și fantomatice prin oraș, trimiterea pe străzi a unor autospeciale de la rutieră care mai dau drumul la girofaruri și sirene, nu pentru că ar avea vreo urgență, ci ca să vadă lumea Ploieștiului că mai există, sau de “prinderea în flagrant” a câtorva babe și moși amărâți care vând “neautorizat” mărar, cimbru, pătrunjel și alte verdețuri din grădina lor “în locuri neamenajate”, veniți săracii de pe la Bărzila, Brătășanca, Chițorani, Corlătești, Fânari ori de aiurea, dând mai mulți bani la maxi-taxi, decât scot ei din vânzarea produselor.
După cea mai recentă ședința de lucru a primarului Dobre Adrian cu cadrele de conducere din Poliția Locală Ploiești, mai mult sau mai puțin cu “scântei”, iată că se observă și un prim efect: sistarea platii abonamentelor de telefonie mobile pentru terminalele de serviciu. Acum, adevărul este că, în Poliția Locală Ploiești, are telefon mobil de serviciu cine vrea și cine nu vrea, la un moment dat, prin 2011, pe vremea când, ca și în actuala perioadă nefastă, VAIDA ADRIAN era împuternicit director general, fiind cu 100 de abonamente mai mult decât numărul total de angajați !!
De precizat că, prin H.C.L. nr. 135/07.05.2019, Poliția Locală Ploiești are în 2019 un buget de 19.160.000 lei, în contextul în care anul trecut a fost de 17.492.980 lei.
Creșterea semnificativă este pusă pe seama majorării, de la 1 ianuarie 2019, a salariilor, acordării de vouchere de vacanță și a normei de hrană. Astfel, cheltuielile salariale vor ajunge, potrivit estimărilor, la peste 18,3 milioane de lei. Potrivit Organigramei, la Poliția Locală Ploiești sunt 240 de posturi, însă din acest total sunt ocupate 228 de posturi. Nici noi nu înțelegem ce fac aceste sute de polițiști locali, dar, mă rog, asta e treaba lor, a Primăriei și a Consiliului Local Ploiești.
Să revenim la imposibilitatea comunicărilor de serviciu prin intermediul terminalelor de telefonie mobilă pentru ale căror abonamente nu mai sunt bani de cheltuit din buget.
Dacă i-ar duce mintea, și pe Primar, și pe conducerea Poliției Locale, s-ar apela la varianta minim costisitoare și le fel de viabilă a comunicațiilor prin stațiile „Tetra” achiziționate cu bani grei de instituție cu Contractul nr. 1916/02.08.2010 încheiat între Poliția Locală Ploiești și SC BARBY ROUTE Brașov.
Numai sistemul (softul) de operare AVL a costat fabuloasa sumă de 485.404, 66 lei ! Bașca cele vreo 120 stații de emisie-receptie marca „Tetra”!
Ei, dar necazul cel mai mare abia acum vine: sistemul nu funcționează… sau nu există! Va puteți închipui așa ceva?
Cu acest sistem este un fel de „alba-neagră”!
Iată epos-ul acestei afaceri:
În prezent, STOICHICIU CEZAR DAN, fost funcționar public – polițist local în cadrul Poliției Locale Ploiești între anii 2005 – octombrie 2015, care până la începutul anului 2013 a îndeplinit funcția de șef Compartiment achiziții publice, este inculpat cu alți foști funcționari publici ai instutiei (IONESCU MARIANA și BALACI CRISTIAN, dar şi cu BARBU ADRIAN, administratorul SC BARBY ROUTE SRL Brașov) în ds. nr. 1525/281/2017 pe rolul Judecătoriei Ploiești, fiind trimiși în judecată în ds. nr. 12092/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești, împotriva lor fiind începută urmărirea penală și pusă în mișcare acțiunea penală pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice (art. 248 Cod penal anterior).
Fostul director general TOADER CRISTINEL a formulat, cu bună credință, sesizare penală la organul judiciar competent cu nr. 6857 din 08.10.2013, înregistrată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploieșți la nr. 16 din dată de 08.10.2013 din Registrul procurorului de serviciu.
Plângerea a fost făcută de fostul director general TOADER în numele instituției pe care o conducea, conținea datele și informațiile pe care i le prezentasera trunchiat și inexact foștii directori generali, VAIDA ADRIAN și TĂNASE DANIEL, precum și multe omisiuni cu rea credință pentru ascunderea adevărului și în dorința de a prezenta variante false ale situației de fapt, de către cei doi funcționari publici foști în funcții de conducere la nivelul Poliției Locale Ploieșți, privind încheierea și derularea contractului de achiziții publice a 120 terminale TETRA și a soft-ului AVL de la SC BARBY ROUTE SRL Brașov.
Plângerea penală a fost redactată de consilierul juridic MOCANU GABRIELA ISABELA la cererea lui VAIDA ADRIAN, care i-a solicitat acesteia SĂ NU-L NOMINALIZEZE ȘI PE EL PRINTRE PREZUMTIVII FĂPTUITORI.
Sesizarea penală a fost „documentată” de VAIDA ADRIAN (potrivit propriului interes).
Mai mult, VAIDA ADRIAN l-a însoțit pe directorul general TOADER CRISTINEL la parchet, plângerea penală fiind depusă la procurorul NEGULESCU MIRCEA la PCA Ploiești, conform unei discuții telefonice anterioare prin care s-a convenit că acesta să primească sesizarea penală, mai ales că se cunoștea bine cu VAIDA ADRIAN.
Chiar VAIDA recunoaște că nu l-a informat pe TOADER CRISTINEL, concret, cu această problema, iar pe TĂNASE DANIEL susține că l-a informat, dar nu „explicit”! (filă 6 a declartiei din 18.10.2018 de la dosarul cauzei despre care vorbim).
TOADER CRISTINEL a acționat în anul 2013 în maniera descrisă mai sus pentru a nu intră sub incidența art. 263 Cod penal anterior, „Omisiunea sesizării organelor judiciare” – (1) “Fapta funcţionarului public care, luând cunoştinţă de săvârşirea unei infracţiuni în legătură cu serviciul în cadrul căruia îşi îndeplineşte sarcinile, omite sesizarea de îndată a procurorului sau a organului de urmărire penală, potrivit legii de procedură penală, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 5 ani.
(2) Dacă fapta este săvârşită de către un funcţionar public cu atribuţii de conducere sau de control, pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 7 ani.”
De asemenea, acesta a respectat prevederile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 155/2000 a poliției locale – “Poliția locală comunică, de îndată, organelor abilitate datele cu privire la aspectele de încălcare a legii, altele decât cele stabilite în competența să, de care a luat cunoștință cu ocazia îndeplinirii misiunilor și activităților specifice.”
În același registru, TOADER CRISTINEL a aplicat dispozițiile art. 21 din același act normativ de legislație primară, care prevede la alin. (1) – “În exercitarea atribuțiilor de serviciu, polițistul local este obligat:
- b)să respecte principiile statului de drept și să apere valorile democrației;
- c)să respecte prevederile legilor și ale actelor administrative ale autorităților administrației publice centrale și locale.”
Plângerea penală în numele Poliţiei Locale Ploiești (cu nr. 6857/08.10.2013, înregistrată la poziţia nr. 16/08.10.2013 din registrul procurorului de serviciu de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploieşți, pentru abuz în serviciu, delapidare şi fals şi uz de fals), s-a bazat pe existența unui prejudiciu de 485.404, 66 lei, stabilit de Camera de Conturi Prahova (Decizia nr. 6/23.03.2011) şi Curtea de Conturi a României (Încheierea nr. VI 253/09.06.2011), confirmate şi rămase definitive prin Decizia nr. 1006/01.04.2015 a Curţii de Apel Ploieşti (care a respins recursul funcţionarilor publici presupuși că au creat prejudiciul şi a menţinut Decizia nr. 1373/23.04.2014 a Tribunalului Prahova, prin care li s-a respins acţiunea în anularea actelor administrativ-fiscale ale Curţii de Conturi) şi irevocabile prin Decizia nr. 2035/15.07.2015 a Curţii de Apel Ploieşti, prin care s-a respins funcţionarilor publici nominalizați de VAIDA ADRIAN și TĂNASE DANIEL, contestaţia în anulare).
De altfel, în acest dosar, Poliția Locală nici nu s-a apărat pentru a prezența situația reală, consilierul juridic MOCANU ISABELA GABRIELA, în conivență cu VAIDA ADRIAN, nu a prezentat probe și nici nu s-a prezentat la judecată în căile de atac.
În ceea ce-i privește pe numiții VAIDA ADRIAN și TĂNASE DANIEL, se consideră că aceștia au înfrânt prevederile imperative ale art. 75 din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici – “Încălcarea de către funcționarii publici, cu vinovăție, a îndatoririlor de serviciu atrage răspunderea disciplinară, contravențională, civilă sau penală, după caz”.
Această prevedere sancționatorie este raportată la art. 45, alin (1) din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici – “Funcționarii publici răspund, potrivit legii, de îndeplinirea atribuțiilor ce le revin din funcția publică pe care o dețin, precum și a atribuțiilor ce le sunt delegate.” (s. n.) Or, cei doi, din calitatea de directori generali ai Poliției Locale, sunt potențial vinovați direct nu numai de producerea prejudiciului, de neurmarirea respectării contractului de achiziții publice și de nereguperarea prejudiciului, inclusiv prin sesizarea organelor de urmărire penală, dar și de ascunderea tuturor acestora și a persoanelor cu adevărat vinovate față de noul director general, TOADER CRISTINEL, la preluarea mandatului de conducere și ulterior acestui moment.
Nici VAIDA, și nici TĂNASE, nu au întreprins niciun demers pentru reintrarea în legalitate, executarea contractului și recuperarea pagubelor, VAIDA ADRIAN apărându-se într-o notă puerilă în declarația din 18.10.2018 (filă 7): „AM ȚINUT INTERIMATUL 3 LUNI, TIMP INSUFICIENT PENTRU VREUN DEMERS”!!
La rândul sau, TĂNASE DANIEL, întrebat fiind „CÂND AȚI PREDAT LUI TOADER CRISTINEL MANDATUL DE DIRECTOR GENERAL, I-AȚI ADUS LA CUNOȘTINȚĂ SITUAȚIA LEGATĂ DE INEXISTENTA SAU NEFUNCTIONALITATEA SISTEMULUI SOFTWARE ACHIZIȚIONAT <DOAR PE HÂRTIE>?”, declară pe data de 21.02.2019 (ds. nr. 8519/105/2015 al Tribunalului Prahova, Secția penală), la filă 11, „NU AM PURTAT CU TOADER CRISTINEL DISCUȚII PE ACEST SUBIECT, NICI EU NU CUNOȘTEAM ÎN ACEL MOMENT SITUAȚIA!”
În esență, însă, situația de fapt și împrejurările adevărate referitoare la Contractul nr. 1916/02.08.2010 încheiat între Poliția Locală Ploieșți și SC BARBY ROUTE Brașov este următoarea:
După ce a preluat mandatul de director general pe data de 10.08.2012, TOADER CRISTINEL a cerut subordonaților referințe despre activitatea instituției, organigrama acesteia și informări privind problematica prioritară cu care se confruntă poliția. Din discuțiile avute cu directorul general adjunct VAIDA ADRIAN și cu fostul director general TĂNASE DANIEL (în secundar și cu MOCANU GABRIELA ISABELA, consilier juridic, SIMION MARIA, resurse umane), în prima lună de mandat a reușit să-și contureze câteva repere ale aspectelor cu care se confruntă instituția. Îndeosebi VAIDA și TĂNASE i-au explicat că se impune reorganizarea compartimentului de achiziții publice unde STOICHICIU era încadrat, acuzându-l că acționaeză „împotriva intereselor economice ale Poliției Locale”. Au mai arătat făptuitorii că el și IONESCU MARIANA sunt implicați în producerea unui imens prejudiciu adus Poliției Locale Ploiești, constatat la auditul activității pe anul 2010.
Ulterior, în ianuarie 2013, TOADER CRISTINEL a aflat că, pe rolul instanțelor de judecată din Ploieșți (Tribunal și Curte), există o cauză în care poliția locală a contestat raportul Curții de Conturi a României și pentru care VAIDA angajase inoportun și neeconomic o casă de avocatură (el semnând și ordinul de plata a onorariului), în condițiile în care instituția avea si are Serviciu Juridic. TOADER l-a chestionat pe VAIDA ADRIAN în legătură cu această problema și, întrebându-l de ce nu l-a informat complet și corect, acesta i-a răspuns că i-a ascuns adevărul deoarece se află și el implicat în această chestiune și i-a fost frică de răspundere civilă și penală.
Notă: Acesta a fost momentul când TOADER CRISTINEL a aflat despre existența unui Raport al Curții de Conturi, document pe care VAIDA și TĂNASE, în secundar și MOCANU GABRIELA ISABELA, i l-au ascuns.
În declarația dată pe 10.05.2018 de martorul TOADER CRISTINEL în dosarul de instanța nr. 1525/281/2017, pe parcursul cercetării judecătorești, acesta reconfirmă atitudinea neloială și nesinceră a lui VAIDA ADRIAN: „… ÎNTREBÂNDU-L PE VAIDA ADRIAN DE CE NU MI-A ADUS LA CUNOȘTINȚĂ MAI DEVREME ACEASTĂ PROBLEMĂ, ACESTA MI-A SPUS CĂ ESTE POSIBIL SĂ FIE ȘI EL VINOVAT, MOTIV PENTRU CARE A MAI LĂSAT TIMPUL SĂ TREACĂ”.
În acest context, VAIDA a glisat întreaga vinovăție în sarcina subalternilor, mințind că STOICHICIU ar fi cumpărat un soft care nu există și, astfel, sistemul de monitorizare și comunicare cu autospecialele poliției aflate în teren în misiune nu funcționează. TOADER a continuat investigarea problemei, convocandu-l în birou pe CHIFOR GEORGE IONUȚ, șeful structurii de Dispecerat, care i-a dat o informație ambiguă, respectiv că ar fi primit un calculator în care s-a introdus un CD și că „se mișcă ceva pe monitor”, iar VAIDA i-a sugerat să nu semneze niciun proces verbal.
Notă: CHIFOR GEORGE IONUȚ a semnat, totuși două procese verbale de predare primire: Procesul verbal de punere în funcțiune a serviciului de localizare în teren a terminalelor „Tetra” încheiat între Serviciul de Telecomunicații Speciale prin col. VASILE MARIAN (nr. 630604/06.05.2011) și Poliția Locală Ploieșți, prin CHIFOR GEORGE (nr. 1552/10.05.2011) și Procesul verbal de punere în funcțiune a serviciului de comunicații de buclă locală pentru aplicația de management a serviciului AVL încheiat între aceleași instituții prin CRIȘU SEBASTIAN de la STS (nr. 630580/29.04.2011), respectiv nr. 1480/05.05.2011 la Poliția Locală Ploieșți, prin CHIFOR GEORGE.
Înscrisurile nu au atestat, în realitate, că s-ar fi instalat și probat funcționarea sistemului AVL livrat de SC BARBY ROUTE SRL Brașov și pus la dispoziție de Poliția Locală Ploiești către STS, ci un cu totul alt soft, similar, dar proprietatea STS, montat de acesta temporar pentru probarea / testarea comunicațiilor cu stațiile „Tetra”.
VAIDA ADRIAN a fost tot timpul în cunoștință de cauză că furnizorul din Brașov nu a efectuat niciodată punerea în funcțiune a sistemului AVL recepționat, iar softul auxiliar / ajutător „Tractor Guard” nu a fost expediat cu cheile de activare (declarația din 18.11.2013).
În declarația de martor din 18.10.2018, dată în ds. nr. 1525/281/2017, VAIDA ADRIAN nu numai că își contrazice propriile declarații de la urmărirea penală, dar, (de la filă 3 până la filă 8), reușește să se contrazică singur de câteva ori în aceeași declarație.
Astfel:
– În declarația din 18.11.2013, susține că nu s-au livrat cheile de criptare, iar în declarația dată la urmărirea penală pe dată de 26 martie 2015 (ds. nr. 12092/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești), declara că au fost transmise instituției în cauză (n.n. – STS) pentru instalarea cheilor de criptare; în declarația din 18.10.2018, evita să răspundă la întrebări incomode („nu mai rețin exact”, „nu știu, probabil că…”, „nu îmi amintesc de această problemă…”, nu pot preciza dacă…”, „nu îmi amintesc, probabil…” etc.).
– Deși VAIDA ADRIAN a semnat „Procesul verbal de punere în funcțiune a serviciului de localizare în teren a terminalelor TETRA”, acesta oscilează flagrant în toate declarațiile date, afirmând, fie că ar fi fost pus în funcțiune sistemul AVL al lui SC BARBY ROUTE (dar cu unele deficiențe, ca de exemplu deconectarea stațiilor în anumite zone periferice ale Ploieștiului), fie că, ulterior, ar fi aflat că era împrumutat (în custodie) de la STS, deși inițial a declarat că nu cunoștea că sistemul ar fi fost al STS. Mai mult, întrebat fiind pe 18.10.2018 dacă „ESTE ADEVĂRAT CĂ URMARE UNOR DEFICIENȚE ALE SISTEMULUI AVL ACHIZIȚIONAT AȚI FOST NEVOIT SĂ ÎMPRUMUTAȚI UN SOFT DE LA STS”?, VAIDA ADRIAN răspunde dezarmant: „NU MAI REȚIN EXACT, ÎNSĂ DECLARAȚIA CORESPUNDE ADEVĂRULUI, AȘA CUM AM DAT-O LA MOMENTUL RESPECTIV”.
La revenirea directorului general TOADER CRISTINEL de la cursurile de perfecționare de la ANI-SRI, în septembrie 2013, VAIDA ADRIAN i-a relatat că a avut un conflict cu STOICHICIU CEZAR și că trebuie să-i comunice o informație despre acesta: că ar fi achiziționat „un soft care nu funcționează și nu a existat”, propoziție care denotă un nonsens, o fractură logică: ori nu a existat, ori a existat, dar nu a funcționat!
TOADER CRISTINEL, intrigat fiind de informațiile contradictorii culese din unitate despre acest soft, a decis să reia discuțiile despre această problema, intuind că a fost mințit de VAIDA, TĂNASE și MOCANU care au făcut inițial o cercetare administrativă pro causa și, după aproximativ un an, a stat de vorba despre problema acestei achiziții de terminale „Tetra” și a softului aferent și cu: STOICHICIU CEZAR DAN; IONESCU MARIANA, șef Serviciu Contabilitate la acel moment; BALACI CRISTIAN și cu un reprezentat al STS, în esență, concluziile sale fiind că:
- Sistemul hardware și software există și a fost achiziționat în condiții legale. A identificat în Dispeceratul Poliției Locale Ploieșți serverul pe care a fost „încărcat” softul și o unitate de calcul cu un CD pe care era inscripționată mențiunea „AVL”; CD-ul a fost introdus în calculator, s-a deschis pe ecran o harta a Municipiului Ploiești cu niște puncte (locațiile autospecialelor PLP dotate cu terminale TETRA).
Acesta era softul AVL livrat de SC BARBY ROUTE Brașov, dar nu a fost implementat de STS din motive tehnice de securitate și de existența a unui litigiu cu firma din Brașov.
- STS nu a emis nicio adresa oficială prin care să informeze PLP: 1. despre motivele pentru care nu a implementat soft-ul livrat de SC BARBY ROUTE Brașov; 2. despre documentul în baza căruia a implementat soft-ul AVL proprietatea STS; 3. care sunt motivele pentru care, în cele două procese-verbale de punere în funcțiune încheiate cu PLP, STS nu a menționat/specificat că softul AVL este proprietatea sa, și nu a SC BARBY ROUTE SRL Brașov.
- VAIDA l-a mințit, l-a indus în eroare pe TOADER și i-a indicat vinovați pe STOICHICIU și IONESCU, deoarece „cei doi mi-au creat probleme înaintea venirii dv. în instituție”și că aceștia „M-au ținut de prost!”; VAIDA și-a cerut scuze față de TOADER, de STOICHICIU și față de celelalte persoane recunoscând că a mințit.
- Vinovați pentru neimplementarea sistemului AVL cumpărat de la SC BARBY ROUTE SRL Brașov, pentru neimplicarea în moderarea/ameliorarea contradicțiilor dintre STS și firma privată din Brașov și, finalmente, pentru nefuncționarea produsului achiziționat de Poliția Locală Ploiești pe procedura de achiziții publice, sunt funcționarii publici cu atribuții de conducere, cu competențe în luarea unor decizii urmare purtării unor discuții oficiale și, îndeosebi, ordonatorii de credite(VAIDA ADRIAN și TĂNASE DANIEL, foști directori generali), iar nu simpli funcționari de execuție, fără nicio prerogativa de conducere și decizie (IONESCU MARIANA, STOICHICIU CEZAR DAN sau BALACI CRISTIAN).
Iata ce harababura, ce haos, in patrimoniul si bugetul Politiei Locale Ploiesti au creat cei trei corifei VAIDA, MOCANU si TANASE !
Si pagubele de miliarde de lei sunt departe de a fi recuperate!!
Având în vedere și celelalte prejudicii produse de-a lungul anilor Poliției Locale Ploiești, NERECUPERATE NICI PÂNĂ ÎN PREZENT, văzând și ineficiența actuală a activității per ansamblu a efectivelor acesteia, cu greu ne abținem să nu le urăm de pe acum „Noapte bună!” și să-i atenționăm că ultimul care pleacă să stingă și lumina la sediu și în curte! Vom reveni cu o inregistrare audio din care reiese ca fata fostului director STS era angajata intr-o zona de interese ceea ce a determinat ca STS sa nu implementeze softul de la SC BARBY ROUTE SRL Brașov dar si despre preiunile unei directoare de la Politia Locala Ploiesti pentru a anula o licitatie, sens in care aceasta directoare inca in functie s-a deplasat la Brasov pentru a se „milogi” de reprezentantii firmei in cauza. (Cristina T.).
Nota Redactiei: Prezentul articol se bazeaza, ca de obicei, pe probe, respectiv: inscrisurile despre care am facut mentiuni in cuprinsul sau, copia sesizarii penale initiale formulata de Politia Locala Ploiesti (PLP) sub semnatura lui TOADER CRISTINEL, cu nr. 6857 din 08.10.2013; Declaratie de martor TOADER CRISTINEL; Declaratii de martor VAIDA ADRIAN; Declaratia de martor TANASE DANIEL; Procesele verbale incheiate intre STS si PLP; Adresa nr. 73/23.02.2011 a PLP catre STS, in atentia directorului g-ral. lt. ing. Marcel Opris; Declaratia de persoana vatamata-parte civila pe care inteleg STOICHICIU a dat-o in cauza; Audierea faptutuitorilor nominalizati, VAIDA ADRIAN si TANASE DANIEL; Alte inscrisuri pe care identificate de noi din surse deschise ca fiind utile cauzei si dovedirii nevinovatiei celor acuzati de VAIDA; Nota de relatii de la Politia Locala Ploiesti.
Exclusiv
Raportul SUA a văzut România. România s-a făcut că nu vede nimic. ANP: transparență cu porția, consultare “după program”
Statul român, elevul care copiază la democrație
Departamentul de Stat al SUA, care mai aruncă din când în când un ochi și spre marginea Uniunii Europene, notează politicos în raport: România are legi frumoase, pe hârtie lucioasă, dar autoritățile le folosesc cam cum folosim noi manualele școlare: doar la început de an, pentru poză.
Legea zice clar că părțile interesate trebuie consultate. În practică, instituțiile publice preferă metoda autohtonă: „Noi decidem, voi aflați de la televizor”. Consultările publice sunt bifate cu un PDF aruncat pe un site obscur, două zile lucrătoare înainte de decizie, la ora 17.50. Evaluările de impact există mai mult ca să dea bine în frazele comunicatelor de presă.
Raportul SUA, citat de Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor (FSANP), spune pe șleau: modificări legislative făcute în grabă, reguli aplicate inconsecvent, lipsă de predictibilitate legislativă. Traducere liberă: „România legiferează la inspirație și aplică la noroc”.
Poliția Penitenciară: reformă de tip „surpriză în plic”
În tot acest haos legislativ, Poliția Penitenciară nu este vreo insulă de perfecțiune. Problemele semnalate de sindicate sunt aceleași: schimbări de legi și salarii cu dedicație, reforme croite în spatele ușilor închise, dar aplicate pe spinarea personalului din teren.
Ani la rând, organizațiile sindicale au cerut ceva elementar într-o democrație:
– transparență înainte de decizie,
– fundamentare reală a reformelor,
– consultare cu cei care chiar lucrează în sistem.
Răspunsul clasic al sistemului? O combinație între tăcere instituțională și „vă anunțăm noi după ce se publică în Monitorul Oficial”. Adică tipicul model românesc de dialog social: monolog.
ANP, progres cu frâna de mână trasă
Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP) pare să fi înțeles, în ultimele trei semestre, că nu poate face reformă doar cu rigla pe hârtie și semnătura directorului. A apărut, în sfârșit, ceva mai multă transparență, ceva mai multe discuții cu sindicatele, ceva mai multă consultare.
Dar chiar și FSANP admite: progresele vin „cu unele scăpări”.
Adică, pe românește:
– se mai uită să consulte,
– se mai grăbesc cu o organigramă,
– se mai obosește cineva să anunțe după, nu înainte.
Nu mai suntem în epoca „decidem totul pe sub masă”, dar încă nu am ajuns în epoca „decidem împreună, cu dovezi, argumente și impact calculat”. Suntem în epoca intermediară „vă anunțăm… uneori”.
Reforma cu consultare după ce ai desenat schema
Raportul american nu analizează direct ANP sau Poliția Penitenciară. Dar diagnosticul general – consultare insuficientă, evaluări de impact limitate, lipsă de predictibilitate – se potrivește perfect cu ce reclamă sindicatele din sistemul penitenciar.
Se vorbește frumos despre „reformă” și „modernizare”, dar practica arată așa:
– mai întâi se desenează organigramele în birouri,
– apoi se împart funcțiile,
– abia la final se mimează consultarea, ca să existe „proces-verbal”.
Sindicatele spun clar: reforma trebuie făcută cu fundamentare, transparență și consultare înainte de decizie, nu după ce totul e stabilit, parafat și ștampilat. În momentul în care angajații află din documente oficiale ce „viitor luminos” li s-a pregătit, reforma nu mai e reformă – e un fapt împlinit.
România, campioană la legi frumoase și aplicare „la inspirație”
Raportul SUA pune punctul pe i: România are legislație de stat modern, european, dar comportament de stat care se fofilează. Tot ce înseamnă consultare publică, transparență și evaluare de impact este tratat ca un moft birocratic, nu ca o obligație democratică.
În Poliția Penitenciară, tabloul este același, doar că se vede mai clar:
– personalul lucrează într-un sistem în continuă „reformare”,
– regulile se schimbă din mers,
– salariile și drepturile sunt ajustate după logici necunoscute,
– consultarea vine, când vine, prea târziu.
Iar când Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor pune aceste probleme în paralel cu diagnosticul Departamentului de Stat al SUA, concluzia e tăioasă: nu e o întâmplare, e un mod de guvernare.
Concluzie: fără consultare reală, reforma rămâne doar un slogan
Mesajul de fond, atât din raportul american, cât și din vocea sindicatelor din Poliția Penitenciară, este simplu:
– dacă vrei stat modern, nu faci legi pe genunchi;
– dacă vrei instituții credibile, nu le reformezi din pix, în biroul unui șef;
– dacă vrei respect, nu tratezi consultarea ca pe o formalitate de bifat.
Progresele ANP în transparență și dialog sunt reale, dar fragile.
„Unele scăpări” pot deveni, foarte ușor, un pas înapoi, dacă modelul național – consultare puțină, impact neanalizat, reguli schimbate peste noapte – rămâne regula nescrisă a administrației.
Până când consultarea nu devine regulă, iar „reforma” nu se face cu cei care o trăiesc, nu împotriva lor, România va rămâne în rapoarte exact acolo unde este și acum: campioană la declarații și performer mediocru la democrație aplicată. (Cerasela N.).
N. R – Sursa temei și a paralelei cu Poliția Penitenciară: Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor, pe baza raportului Departamentului de Stat al SUA.
Exclusiv
Dosarul Antigrindină – Partea a II a– Monopol, conflicte de interese, pseudo-monitorizare. Antigrindina, SRL: același furnizor, același arbitru, același câștigător
Știința de carton: cum se face meteorologie cu Excel și fără nori
Oficial, România are un sistem „modern, eficient, bazat pe studii de specialitate”.
Neoficial, sistemul pare bazat pe o formulă simplă:
Avem un aviz vechi, câteva hârtii, un ONG binevoitor și foarte multă imaginație.Studiul care știe, instituțiile care uită
Un studiu tehnic intern din 2016, făcut cu participarea ANM și a proiectantului general, spune negru pe alb:
- că există două tipuri de impact:
- poluarea aerului, solului și apei cu produși de reacție și iodură de argint;
- modificarea artificială a precipitațiilor și a norilor.
- și recomandă:
- hail‑pad‑uri,
- rețea de pluviometre,
- monitorizare sistematică în zona protejată, de intervenție și în aval.
După acest moment de luciditate tehnică, urmează… un deceniu de somn.
Recomandările nu se pun în practică, rețeaua nu se construiește, monitorizarea rămâne la stadiu de PowerPoint.
| Element recomandat (2016) | Implementare reală |
| Rețea pluviometre extinsă | Inexistentă |
| Zone martor în aval | Inexistente (confirmă ANM) |
| Monitorizare sistematică | Nu e realizată de ANM |
| Evaluare cumulativă pe program | Inexistentă |
Așa arată, în practică, „principiul precauției”: știm ce ar trebui făcut, nu facem, dar bifăm la dosar că „avem studii”.
Aviz de mediu cu autodeclarație
Articolul 27 din Legea 173/2008 pare scris special pentru confortul producătorului:
- Avizul de mediu pentru exploatare se emite:
- pe baza documentului care atestă „lipsa nocivității materialelor”,
- document emis… de cine proiectează și produce rachetele.
Adică:
| Actor | Rol pe hârtie | Rol în realitate |
| Proiectant / producător | Furnizează date tehnice „independente” | Furnizează propriul certificat |
| Autoritatea de mediu | Verifică nocivitatea materialelor | Se bazează pe hârtiile producătorului |
| Sistem SNACP | Respectă legea | Ocolește orice evaluare reală a impactului cumulativ |
În plus:
- există un acord de mediu unic din 2002, pentru un singur punct de lansare, expirat în 2003;
- nu rezultă nicio autorizație de mediu pentru funcționarea efectivă a sistemului național;
- nu există evaluare strategică de mediu pentru întregul program, deși este un program național pe termen lung.
Pe scurt: avem un acoperiș legal pentru o casă care între timp s‑a extins într-un cartier întreg.
ANM: instituția care nu are nori martor
ANM este, în teorie, arbitru neutru al cerului.
În practică, confirmă negru pe alb:
- nu are rețea proprie de „zone martor” dedicate evaluării SNACP;
- nu realizează o evaluare sistematică a efectelor modficărilor artificiale asupra norilor din aval.
Dar SNACP se laudă cu „eficiență ridicată”, „zone protejate”, „pagube inexistente”.
Cum se împacă?
- prin rapoarte contractate chiar de SNACP, cu firme/ONG‑uri plătite din același buget;
- rapoarte care:
- confundă lipsa plângerilor cu absența pagubelor;
- definesc „eficiența” ca raport între suprafețele declarate ca „protejate” și cele „de intervenție”;
- trasează hărți, intervievează primari, dar nu demonstrează cauzalitate.
| Întrebare științifică serioasă | Răspuns din „monitorizarea independentă” |
| A scăzut grindina datorită intervenției? | „Nu s-au raportat pagube” |
| E zona martor comparabilă cu zona tratată? | „Avem o zonă de comparație, deci e bine” |
| E separată variabilitatea naturală de efectul intervenției? | „Nu au fost plângeri” |
E ca și cum ai demonstra eficiența unui vaccin numărând câți oameni nu s‑au plâns de boală la primărie.
- Mediu? Apă? Iodură? „Nu ținem evidența, dar sigur e bine”
Două instituții cheie:
- Garda Națională de Mediu:
- nu are inventar al operatorilor,
- nu a făcut controale tematice,
- afirmă că activitatea e „o intervenție tehnologică bazată pe studii de specialitate”, fără să indice niciun studiu.
- ANMAP:
- declară că nu deține date sau studii privind acumularea de iodură de argint,
- nu efectuează analize ale concentrațiilor în sol sau apă.
Ambele pasează responsabilitatea către alte autorități. Rezultatul:
| Aspect | Situație actuală |
| Inventar operatori SNACP | Inexistent la GNM |
| Studii iodură de argint | Inexistente la ANMAP |
| Monitorizare argint în ape | Nu se face (administrație bazinală) |
| Evaluare de program SNACP | Necontractată vreodată |
E un fel de „lanț al slăbiciunilor” în care ultima verigă este – inevitabil – mediul.
Concluzia
SNACP nu e doar un experiment meteorologic.
E și un experiment sociologic: cât de puțină știință poți pune într-o politică publică care se declară „bazată pe știință” înainte să crape decorul?
Avem: aviz vechi, studiu neaplicat, monitorizare „independentă” plătită din interior,
și o instituție națională de meteorologie care nu măsoară exact ce contează.
Restul e… grindină de vorbe.
Până la proba contrarie, rămâne valabilă singura concluzie cinstită: Fermierii – Eroii tragici ai gliei, finanțatori ai adevărului
Restul e doar argint în nori, plumb în minciuni și tăcere grea în instituții.
Până atunci, fermierii rămân în același rol grotesc în care i‑a pus statul:
plătesc impozite, sunt declarați „beneficiari” pe hârtie, dar în realitate sunt doar decor în marele experiment de îmbogățire cu garduri, betoane și rachete păzite cu 82 de milioane pe an.Consultati arhiva: (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (AICI), (aic), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici),
(aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (AICI), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici) e (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici) , etc), sistemul antigrindină a fost o mafie transpartinică! Vom reveni. (Cristina T.).
Exclusiv
ZEII FĂRĂ RCA, ȘEFII CU 2,66 ȘI PROSTIMEA CARE SUNĂ LA 112 – Ziarul Incisiv de Prahova
„GRĂDINIȚA DE CADRE” LOVEȘTE DIN NOU: CÂND NU IEȘI PREMIER, IESE PENSIA
În IPJ Prahova, meritocrația e un banc prost spus la o șuetă între „ștabi”. De ani de zile, „Grădinița de Cadre” crește și îngrașă personaje care, în orice sistem normal, ar fi material didactic pentru cursul „Așa nu”. La noi, însă, sunt promovați, puși pe funcții, protejați și, când devin prea toxici, sunt trecuți la pensie „ca proștii”, dar cu drepturi întregi.
Episodul 60 al serialului „Grădinița de cadre din IPJ Prahova” îi prinde pe toți în poză: de la „Pinochio de Băicoi” – Stoican, omul care visa să devină adjunct la Câmpina pe filieră politică, până la polițistul‑vânzător de legume, Diaconu Daniel, și „influencerița” de proximitate, Florentina, ajunsă înapoi la tarabă după ce SIPI i-a ciupit uniforma.
PLANUL LUI STOICAN: AȘTEPTĂM PREMIERUL, NU JUSTIȚIA
Stoican, acest Pinochio cu epolet, a avut un plan simplu, de manualul șmecherului de provincie:
– trage de concedii și combinații până se schimbă guvernul;
– dacă „iese cine trebuie premier”, filiera politică îl propulsează adjunct la Poliția Câmpina;
– între timp, anchetele, dezvăluirile și dosarele mai pot aștepta.
Doar că socoteala din biroul cu aer condiționat nu s-a potrivit cu cea a urnelor. Premierul visat n-a ieșit inca, combinația a crăpat, iar dezvăluirile din presă (din Incisiv de Prahova) i-au tăiat calea de rezervă: a rămas doar ieșirea la pensie. Fără funcție, fără apogeu de carieră, fără aplauzele șefilor – doar cu un dosar gros de suspiciuni și cu o „legendă” în IPJ: „ăla care a jucat la politic și a ieșit la pensie ca prostul”.
DE LA MANELIȘTI ȘANTAJIȘTI LA VÂNZĂTORI ÎN PIAȚĂ: BĂICOI, NOUA CAPITALĂ A RIDICOLULUI
După episoadele cu maneliști, șantajiști și dispeceri de lux care vând informații din dosare penale ca la tarabă, serialul se mută în decorul perfect: Băicoi – locul unde statutul de polițist se îmbină armonios cu franzele, flori, legume și TikTok‑uri indecente în uniformă.
Dacă în capitolele anterioare am văzut cum se fac polițiștii „de carieră” la IPJ Prahova, acum vedem și cum se transformă în vânzători sezonieri, cum se negociază incompatibilitatea cu „produse bio” și cum se schimbă viața unui polițist „demn” de investigații criminale: de la beat la volan și prieteni sacrificați, la taraba socrilor și protecția șefilor.
ACCIDENTUL „EDUCATIV”: CÂND POLIȚISTUL E BEAT, PRIETENUL IA DOSARUL
În urmă cu mai bine de zece ani, la Câmpina, un episod de manual arată cum se formează „caracterul” unui cadru din IPJ Prahova.
Polițist la ordine publică, Diaconu Daniel, se urcă beat la volan, în timpul liber, cu un prieten în dreapta. Face accident aproape de sediul poliției. Normal, într-un stat normal, ar fi urmat testarea lui Diaconu, dosar penal pentru conducere sub influența alcoolului, eventual darea afară din Poliție.
În Prahova, însă, „soluția” a fost alta: prietenul – nici el vreun sfânt, tot băut – își asumă că el a condus. E testat, iese cu alcoolemie de infracțiune, i se deschide dosar penal. A doua zi, devine conștient că a fost folosit ca paratrăsnet: revine, spune adevărul, recunoaște că era pasager, nu șofer.
Problema? Trecuseră peste 24 de ore. Diaconu nu mai putea fi testat. Parchetul și polițistul care instrumenta cazul (acum, pensionar liniștit) se aleg cu o rușine procedurală, dar puzzle‑ul se rezolvă elegant:
– prietenul este acuzat de mărturie mincinoasă și favorizarea infractorului;
– Diaconu de instigare la mărturie mincinoasă;
– în instanță, se spală totul „din lipsă de probe”.
Morală pentru sistem? Nu: pentru ei, o lecție tehnică. De atunci, în cazuri cu șofer neclar, polițiștii au început să testeze și șoferul, și pasagerii. Deci, da, din mizeria asta, România a câștigat cel puțin o mică procedură în plus. Pe spatele cui? Pe spatele unui prieten trimis la înaintare, ca prostul.
CARIERĂ CU „SUCCESURI”: DIN ORDINE PUBLICĂ LA AJUTOR ȘEF DE POST ȘI APOI LA INVESTIGAȚII CRIMINALE
După episodul rușinos cu accidentul, Diaconu nu e dat afară, nu e marginalizat, nu e exemplu negativ. Dimpotrivă, viața merge mai departe:
– se căsătorește cu fiica unui „ștab” de la Școala de Agenți de Poliție Câmpina;
– face un copil;
– este plantat ajutor de șef de post la Bănești.
La Bănești, se remarcă prin două calități „prețioase”: lenea și talentul de a fenta munca. În subordinea lui ajunge o tânără polițistă, Ciorobea Florentina, fiica unor comercianți de fructe și flori din piața Câmpina. Restul e clasic: el șef, ea subordonată, relație extraconjugală, familie ruptă, copil lăsat în urmă, Diaconu se mută cu Florentina, mai tânără cu vreo zece ani.
Într-un sistem normal, un asemenea scandal ar fi semnal de alarmă. În Prahova, e doar „viață personală”. Și se rezolvă, cum altfel, prin… mutare.
MUTAȚIA MINUNE: DE LA BĂNEȘTI LA BĂICOI, PE FRUCTE, LEGUME ȘI MILOGELI
Anul 2023 aduce „saltul” profesional: prin milogeli și insistențe, dar și cu fructe, legume, flori și presiunea conflictelor de la Câmpina, Diaconu este mutat de la Bănești la Băicoi. Nu oricum, ci cu ajutorul socrilor din piață și al lui Stoican, „Pinochio de Băicoi”.
De aici, datoria morală e clară: Diaconu nu mai este doar polițist, este „omul lor”. Răsplătește ajutorul lucrând cum i se dictează în dosare, integrându-se perfect în atmosfera deja descrisă a IPJ Prahova: „prieteniile” contează, faptele se ajustează, adevărul se poate negocia.
DUBLĂ VIAȚĂ OFICIALĂ: POLIȚIST LA INVESTIGAȚII, VÂNZĂTOR LA TARABĂ
La suprafață, avem un cuplu de cadre „respectabile”:
– el: Diaconu Daniel, polițist la investigații criminale la Băicoi;
– ea: Ciorobea devenită Diaconu Florentina, polițistă la proximitate, prietenă bună cu Ciubuciu Miruna – aceeași cu pozele indecente și atitudinea de „divă” în uniformă.
În realitate, în afara orelor de program, cei doi sunt ceea ce nu au voie să fie prin lege: comercianți. Vând fructe, legume și flori la taraba tatălui Florentinei în piața Câmpina, la sensul giratoriu, pe la țară… Oriunde merge marfa. Ambii, polițiști activi.
Întrebați, vor spune că activitatea e „ocazională”. Doar că „ocazionalul” ăsta ține ani de zile, e cunoscut de toată lumea și e în flagrant conflict cu Statutul polițistului și regimul incompatibilităților.
BCI, PRODUSELE BIO ȘI INCOMPATIBILITATEA CARE SE TRATEAZĂ CU PLASE
Când apar sesizări, intră timid în scenă Biroul de Control Intern (BCI). Teoretic, ar trebui să fie „paznicul” integrității. Practic, în acest caz, BCI e mai degrabă un client fidel.
Se fac verificări „de formă” pe incompatibilitatea celor doi. Între timp, părinții Florentinei, comercianți cu vechime, livrează fructe, legume, flori – toate „bio”, desigur – către anumite birouri și persoane din conducerea IPJ Prahova. După care, incompatibilitatea dispare ca prin minune în ceață. Cazul se „liniștește”.
Toată lumea știe că polițiștii vând în piață. Nimeni nu ia măsuri. Pentru că la IPJ Prahova, legea e negociabilă, dar o plasă de produse bio poate fi, uneori, mai convingătoare decât un articol de lege.
SIPI INTRĂ ÎN SCENĂ: CÂND VIN SERVICIILE, DISPAR UNIFORMELE ȘI APARE DEMISIA
Florentina, între timp, crește în uniformă. Ajunge polițistă la proximitate în Băicoi, locul unde haina statului se poartă cu atitudinea de „vedetă”. Prietenă și colegă apropiată cu Ciubuciu Miruna – deja cunoscută pentru poze indecente prin instituție și atitudine de „influenceriță” în uniformă (aici) – Florentina urmează același traseu:
- poze provocatoare,
- ținute și atitudini nepotrivite unui polițist,
- TikTok-uri și filmări din birou și din sediul de poliție,
- totul postat pe rețele sociale, apoi șters în grabă după ce BCI bate la ușă.
Imaginea ei publică este un amestec de:
- manelism,
- vulgaritate,
- aer de „videochatistă” în uniformă,
- „țigăneală” asumată.
Și totul în timp ce reprezenta Poliția Română la proximitate, în Băicoi.

Când se documentezeaza mizeriile, iar incompatibilitățile devin prea evidente, SIPI intră, în sfârșit, în joc. Nu cu panseluțe, ci cu verificări, sesizări și potențiale dosare penale – inclusiv spre Agenția Națională de Integritate.
Florentina se trezește cu ANI suflându-i în ceafă și cu perspectiva unui dosar penal trimis la parchet. În fața acestui zid, „polițista de proximitate” renunță brusc la visul carierei și își dă demisia în mai 2026. Public, povestea e cosmetizată: „nu mai vrea Poliție”, s-a săturat, vrea altceva de la viață.
Realitatea: a fost la un pas de un dosar penal, iar uniforma ar fi devenit probă. Demisia e biletul de ieșire din filmul penal. Uniforma cade, rămâne șorțul de vânzătoare.
DE LA UNIFORMĂ LA ȘORȚ: ÎNAPOI ÎN PIAȚA DE FRUCTE, DAR CU POZE DE „VEDETUȚĂ”
Florentina nu mai e polițistă, dar nu iese din scenă. Se întoarce unde a fost crescută: la taraba cu fructe, legume și flori din piața Câmpina și prin punctele „strategice” ale familiei.
Pe rețelele sociale, însă, imaginea rămâne aceeași: poze maneliste, provocatoare, cu aer de videochat, țigăneală asumată și atitudine de „divă nedreptățită”. Totul pe fondul unei istorii de postări indecente chiar în uniformă, în birourile poliției, filmări și TikTok‑uri ulterior șterse după ce BCI a bătut timid la ușă.
În timp ce ea se „reinventează” ca vânzătoare cu influențe, familia – de etnie romă – jură „răzbunare eternă” pe cei de la SIPI, acuzați că au alungat „fata lor din Poliție” și au trimis-o înapoi la piață. Ca și cum problema ar fi serviciile, nu faptele.
EL RĂMÂNE POLIȚIST, EA DEVINE LEGAL VÂNZĂTOARE. PE LEGITIMAȚIE SCRIE ÎNSĂ „POLIȚIA ROMÂNĂ”, NU „PIAȚA AGROALIMENTARĂ”
Cea mai mare ironie rămâne Diaconu Daniel. După tot lanțul de episoade – accidentul beat, sacrificarea prietenului, relația extraconjugală, mutările pe pile, vânzarea de legume la negru, incompatibilitățile tolerat‑mascate – el este încă polițist la investigații criminale.
Soția lui, Florentina, e acum, măcar, în legalitate: vânzătoare asumată, fără uniformă, fără statut de polițist. El, însă, joacă dublu: cu legitimația în buzunar și mâinile prin lădițele de fructe, ajută discret „familia”. Pe hârtie, apără legea; în realitate, o îndoaie, o negociază și o ignoră după nevoie.
Cea mai mare insultă pentru oamenii cinstiți nu este Florentina demisionară, acum vânzătoare legală. Ci faptul că Diaconu Daniel:
- este încă polițist la investigații criminale,
- are în continuare acces la dosare, informații, anchete,
- continuă, mai rar și „cu perdea”, să ajute la taraba familiei,
- își poartă legitimația de Poliția Română ca pe un scut, nu ca pe o responsabilitate.
Și nu, pe legitimația lui nu scrie „Vânzător piață agroalimentară Câmpina”. Scrie, încă, foarte clar: „Poliția Română”.
CONCLUZIE: ÎN IPJ PRAHOVA, PĂCATELE NU SE PRESCRIU, SE MUTĂ LA PENSIE SAU ÎN PIAȚĂ
Serialul „Grădinița de Cadre din IPJ Prahova” arată, episod după episod, același tipar:
– fraude morale și profesionale tolerate ani de zile;
– combinații politice și clanuri de influență;
– BCI care vede selectiv și se „îndulcește” ….;
– SIPI care, când mișcă, e urât, dar necesar;
– polițiști care ies la pensie „strategic”, ca să scape de răspundere;
– alții care schimbă uniforma pe șorț sau microfon de lautar, dar rămân cu aceeași mentalitate: legea este opțională, imaginea publică – o glumă.
De la „Pinochio de Băicoi” care a ratat numirea politică și a fugit la pensie, până la manelisti, vânzătorul cu epoleti și „diva” de proximitate întoarsă în piață, episodul 60 nu mai lasă loc de interpretări: IPJ Prahova nu are doar o problemă de cadre, are o problemă de structură. Și oricât ar încerca să îngroape sub covor accidentele bețive, lautarismele , tarabele incompatibile și plasele cu legume, realitatea rămâne aceeași:
Păcatele nu se prescriu cu o decizie de pensionare și nici nu se spală cu două lăzi de roșii „bio” . Vom reveni. (Cristina T.).
-
Evenimentacum 6 zileTransport Persoane Romania Germania – Topala Travel
-
Evenimentacum 2 zileHarta-firmelor.ro: platforma gratuită care arată cine se află în spatele companiilor din România
-
Uncategorizedacum 4 zileHONOR a lansat în China HONOR Magic9 Pro Max, cu un flux profesional complet pentru producție cinematografică dezvoltat împreună cu ARRI
-
Uncategorizedacum 5 zileDe la streaming la gaming: divertisment pentru serile de toamnă
-
Uncategorizedacum 4 zileELKO anunță 5 beneficii ale supravegherii mobile cu Axis | Exemple din diferite industrii
-
Uncategorizedacum 4 zileAxis BootCamp 2026: demonstrații tehnice și experiență practică la Snagov
-
Uncategorizedacum 4 zileZyxel Networks le oferă furnizorilor de servicii gestionate (MSP) și companiilor în creștere posibilitatea de a face mai mult cu mai puține resurse, prin intermediulcelei mai recente actualizări Nebula
-
Uncategorizedacum 3 zileViitorul tehnologiei de securitate in Europa, dezbatut la Romanian Security Fair 2026

