Connect with us

Exclusiv

LA POLIȚIA LOCALĂ PLOIEȘTI, URMEAZĂ, CÂT MAI CURÂND, SĂ SE APLICE DEVIZA PROLETARĂ: „CINE PLEACĂ ULTIMUL, SĂ STINGĂ și LUMINA!”

Publicat

pe

Organul local de paznici comunitari, foști gardieni publici, actuali „polițiști locali” va muri încet, o moarte lentă, chinuitoare, mascată uneori de câteva patrulări anemice și fantomatice prin oraș, trimiterea pe străzi a unor autospeciale de la rutieră care mai dau drumul la girofaruri și sirene, nu pentru că ar avea vreo urgență, ci ca să vadă lumea Ploieștiului că mai există, sau de “prinderea în flagrant” a câtorva babe și moși amărâți care vând “neautorizat” mărar, cimbru, pătrunjel și alte verdețuri din grădina lor “în locuri neamenajate”, veniți săracii de pe la BărzilaBrătășancaChițoraniCorlătești,   Fânari ori de aiurea, dând mai mulți bani la maxi-taxi, decât scot ei din vânzarea produselor.

După cea mai recentă ședința de lucru a primarului Dobre Adrian cu cadrele de conducere din Poliția Locală Ploiești, mai mult sau mai puțin cu “scântei”, iată că se observă și un prim efect: sistarea platii abonamentelor de telefonie mobile pentru terminalele de serviciu. Acum, adevărul este că, în Poliția Locală Ploiești, are telefon mobil de serviciu cine vrea și cine nu vrea, la un moment dat, prin 2011, pe vremea când, ca și în actuala perioadă nefastă, VAIDA ADRIAN era împuternicit director general,  fiind cu 100 de abonamente mai mult decât numărul total de angajați !!

De precizat că, prin H.C.L. nr. 135/07.05.2019, Poliția Locală Ploiești are în 2019 un buget de 19.160.000 lei, în contextul în care anul trecut a fost de 17.492.980 lei.

Creșterea semnificativă este pusă pe seama majorării, de la 1 ianuarie 2019, a salariilor, acordării de vouchere de vacanță și a normei de hrană. Astfel, cheltuielile salariale vor ajunge, potrivit estimărilor, la peste 18,3 milioane de lei. Potrivit Organigramei, la Poliția Locală Ploiești sunt 240 de posturi, însă din acest total sunt ocupate 228 de posturi. Nici noi nu înțelegem ce fac aceste sute de polițiști locali, dar, mă rog, asta e treaba lor, a Primăriei și a Consiliului Local Ploiești.

Să revenim la imposibilitatea comunicărilor de serviciu prin intermediul terminalelor de telefonie mobilă pentru ale căror abonamente nu mai sunt bani de cheltuit din buget.

Dacă i-ar duce mintea, și pe Primar, și pe conducerea Poliției Locale, s-ar apela la varianta minim costisitoare și le fel de viabilă a comunicațiilor prin stațiile „Tetra” achiziționate cu bani grei de instituție cu Contractul nr. 1916/02.08.2010 încheiat între Poliția Locală Ploiești și SC BARBY ROUTE Brașov.

Numai sistemul (softul) de operare AVL a costat fabuloasa sumă de 485.404, 66 lei ! Bașca cele vreo 120 stații de emisie-receptie marca „Tetra”!

Ei, dar necazul cel mai mare abia acum vine: sistemul nu funcționează… sau nu există! Va puteți închipui așa ceva?

Cu acest sistem este un fel de „alba-neagră”!

Iată epos-ul acestei afaceri:

 În prezent, STOICHICIU CEZAR DAN, fost funcționar public – polițist local în cadrul Poliției Locale Ploiești între anii 2005 – octombrie 2015, care până la începutul anului 2013 a îndeplinit funcția de șef Compartiment achiziții publice, este inculpat cu alți foști funcționari publici ai instutiei (IONESCU MARIANA și BALACI CRISTIAN, dar şi cu BARBU ADRIAN, administratorul SC BARBY ROUTE SRL Brașov) în ds. nr. 1525/281/2017 pe rolul Judecătoriei Ploiești, fiind trimiși în judecată în ds. nr. 12092/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești, împotriva lor fiind începută urmărirea penală și pusă în mișcare acțiunea penală pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice (art. 248 Cod penal anterior).

Fostul director general TOADER CRISTINEL a formulat, cu bună credință, sesizare penală la organul judiciar competent cu nr. 6857 din 08.10.2013, înregistrată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploieșți la nr. 16 din dată de 08.10.2013 din Registrul procurorului de serviciu.

  Plângerea a fost făcută de fostul director general TOADER în numele instituției pe care o conducea, conținea datele și informațiile pe care i le prezentasera trunchiat și inexact foștii directori generali, VAIDA ADRIAN și TĂNASE DANIEL, precum și multe omisiuni cu rea credință pentru ascunderea adevărului și în dorința de a prezenta variante false ale situației de fapt, de către cei doi funcționari publici foști în funcții de conducere la nivelul Poliției Locale Ploieșți, privind încheierea și derularea contractului de achiziții publice a 120 terminale TETRA și a soft-ului AVL de la SC BARBY ROUTE SRL Brașov.

Plângerea penală a fost redactată de consilierul juridic MOCANU GABRIELA ISABELA la cererea lui VAIDA ADRIAN, care i-a solicitat acesteia SĂ NU-L NOMINALIZEZE ȘI PE EL PRINTRE PREZUMTIVII FĂPTUITORI.

Sesizarea penală a fost „documentată” de VAIDA ADRIAN (potrivit propriului interes).

Mai mult, VAIDA ADRIAN l-a însoțit pe directorul general TOADER CRISTINEL la parchet, plângerea penală fiind depusă la procurorul NEGULESCU MIRCEA la PCA Ploiești, conform unei discuții telefonice anterioare prin care s-a convenit că acesta să primească sesizarea penală, mai ales că se cunoștea bine cu VAIDA ADRIAN.

Chiar VAIDA recunoaște că nu l-a informat pe TOADER CRISTINEL, concret, cu această problema, iar pe TĂNASE DANIEL susține că l-a informat, dar nu „explicit”! (filă 6 a declartiei din 18.10.2018 de la dosarul cauzei despre care vorbim).

TOADER CRISTINEL a acționat în anul 2013 în maniera descrisă mai sus pentru a nu intră sub incidența art. 263 Cod penal anterior, „Omisiunea sesizării organelor judiciare” – (1) “Fapta funcţionarului public care, luând cunoştinţă de săvârşirea unei infracţiuni în legătură cu serviciul în cadrul căruia îşi îndeplineşte sarcinile, omite sesizarea de îndată a procurorului sau a organului de urmărire penală, potrivit legii de procedură penală, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 5 ani.

(2) Dacă fapta este săvârşită de către un funcţionar public cu atribuţii de conducere sau de control, pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 7 ani.”

De asemenea, acesta a respectat prevederile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 155/2000 a poliției locale – “Poliția locală comunică, de îndată, organelor abilitate datele cu privire la aspectele de încălcare a legii, altele decât cele stabilite în competența să, de care a luat cunoștință cu ocazia îndeplinirii misiunilor și activităților specifice.”

În același registru, TOADER CRISTINEL a aplicat dispozițiile art. 21 din același act normativ de legislație primară, care prevede la alin. (1) – “În exercitarea atribuțiilor de serviciu, polițistul local este obligat:

  1. b)să respecte principiile statului de drept și să apere valorile democrației;
  2. c)să respecte prevederile legilor și ale actelor administrative ale autorităților administrației publice centrale și locale.”

Plângerea penală în numele Poliţiei Locale Ploiești (cu nr. 6857/08.10.2013, înregistrată la poziţia nr. 16/08.10.2013 din registrul procurorului de serviciu de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploieşți, pentru abuz în serviciu, delapidare şi fals şi uz de fals), s-a bazat pe existența unui prejudiciu de 485.404, 66 lei, stabilit de Camera de Conturi Prahova (Decizia nr. 6/23.03.2011) şi Curtea de Conturi a României (Încheierea nr. VI 253/09.06.2011), confirmate şi rămase definitive prin Decizia nr. 1006/01.04.2015 a Curţii de Apel Ploieşti (care a respins recursul funcţionarilor publici presupuși că au creat prejudiciul şi a menţinut Decizia nr. 1373/23.04.2014 a Tribunalului Prahova, prin care li s-a respins acţiunea în anularea actelor administrativ-fiscale ale Curţii de Conturi)  şi irevocabile prin Decizia nr. 2035/15.07.2015 a Curţii de Apel Ploieşti, prin care s-a respins funcţionarilor publici nominalizați de VAIDA ADRIAN și TĂNASE DANIEL, contestaţia în anulare).

De altfel, în acest dosar, Poliția Locală nici nu s-a apărat pentru a prezența situația reală, consilierul juridic MOCANU ISABELA GABRIELA, în conivență cu VAIDA ADRIAN, nu a prezentat probe și nici nu s-a prezentat la judecată în căile de atac.

În ceea ce-i privește pe numiții VAIDA ADRIAN și TĂNASE DANIEL, se consideră că aceștia au înfrânt prevederile imperative ale art. 75 din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici – “Încălcarea de către funcționarii publici, cu vinovăție, a îndatoririlor de serviciu atrage răspunderea disciplinară, contravențională, civilă sau penală, după caz”.

Această prevedere sancționatorie este raportată la art. 45, alin (1) din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici – “Funcționarii publici răspund, potrivit legii, de îndeplinirea atribuțiilor ce le revin din funcția publică pe care o dețin, precum și a atribuțiilor ce le sunt delegate. (s. n.) Or, cei doi, din calitatea de directori generali ai Poliției Locale, sunt potențial vinovați direct nu numai de producerea prejudiciului, de neurmarirea respectării contractului de achiziții publice și de nereguperarea prejudiciului, inclusiv prin sesizarea organelor de urmărire penală, dar și de ascunderea tuturor acestora și a persoanelor cu adevărat vinovate față de noul director general, TOADER CRISTINELla preluarea mandatului de conducere și ulterior acestui moment.

Nici VAIDA, și nici TĂNASE, nu au întreprins niciun demers pentru reintrarea în legalitate, executarea contractului și recuperarea pagubelor, VAIDA ADRIAN apărându-se într-o notă puerilă în declarația din 18.10.2018 (filă 7): „AM ȚINUT INTERIMATUL 3 LUNI, TIMP INSUFICIENT PENTRU VREUN DEMERS”!!

La rândul sau, TĂNASE DANIEL, întrebat fiind „CÂND AȚI PREDAT LUI TOADER CRISTINEL MANDATUL DE DIRECTOR GENERAL, I-AȚI ADUS LA CUNOȘTINȚĂ SITUAȚIA LEGATĂ DE INEXISTENTA SAU NEFUNCTIONALITATEA SISTEMULUI SOFTWARE ACHIZIȚIONAT <DOAR PE HÂRTIE>?”, declară pe data de 21.02.2019 (ds. nr. 8519/105/2015 al Tribunalului Prahova, Secția penală), la filă 11, „NU AM PURTAT CU TOADER CRISTINEL DISCUȚII PE ACEST SUBIECT, NICI EU NU CUNOȘTEAM ÎN ACEL MOMENT SITUAȚIA!”

În esență, însă, situația de fapt și împrejurările adevărate referitoare la Contractul nr. 1916/02.08.2010 încheiat între Poliția Locală Ploieșți și SC BARBY ROUTE Brașov este următoarea:

După ce a preluat mandatul de director general pe data de 10.08.2012, TOADER CRISTINEL a cerut subordonaților referințe despre activitatea instituției, organigrama acesteia și informări privind problematica prioritară cu care se confruntă poliția. Din discuțiile avute cu directorul general adjunct VAIDA ADRIAN și cu fostul director general TĂNASE DANIEL (în secundar și cu MOCANU GABRIELA ISABELA, consilier juridic, SIMION MARIA, resurse umane), în prima lună de mandat a reușit să-și contureze câteva repere ale aspectelor cu care se confruntă instituția. Îndeosebi VAIDA și TĂNASE i-au explicat că se impune reorganizarea compartimentului de achiziții publice unde STOICHICIU era încadrat, acuzându-l că acționaeză „împotriva intereselor economice ale Poliției Locale”. Au mai arătat făptuitorii că el și IONESCU MARIANA sunt implicați în producerea unui imens prejudiciu adus Poliției Locale Ploiești, constatat la auditul activității pe anul 2010.

Ulterior, în ianuarie 2013, TOADER CRISTINEL a aflat că, pe rolul instanțelor de judecată din Ploieșți (Tribunal și Curte), există o cauză în care poliția locală a contestat raportul Curții de Conturi a României și pentru care VAIDA angajase inoportun și neeconomic o casă de avocatură (el semnând și ordinul de plata a onorariului), în condițiile în care instituția avea si are Serviciu JuridicTOADER   l-a chestionat pe VAIDA ADRIAN în legătură cu această problema și, întrebându-l de ce nu l-a informat complet și corect, acesta i-a răspuns că i-a ascuns adevărul deoarece se află și el implicat în această chestiune și i-a fost frică de răspundere civilă și penală.

Notă: Acesta a fost momentul când TOADER CRISTINEL a aflat despre existența unui Raport al Curții de Conturi, document pe care VAIDA și TĂNASE, în secundar și MOCANU GABRIELA ISABELA, i l-au ascuns.

În declarația dată pe 10.05.2018 de martorul TOADER CRISTINEL în dosarul de instanța nr. 1525/281/2017, pe parcursul cercetării judecătorești, acesta reconfirmă atitudinea neloială și nesinceră a lui VAIDA ADRIAN: „… ÎNTREBÂNDU-L PE VAIDA ADRIAN DE CE NU MI-A ADUS LA CUNOȘTINȚĂ MAI DEVREME ACEASTĂ PROBLEMĂ, ACESTA MI-A SPUS CĂ ESTE POSIBIL SĂ FIE ȘI EL VINOVAT, MOTIV PENTRU CARE A MAI LĂSAT TIMPUL SĂ TREACĂ”.

În acest context, VAIDA a glisat întreaga vinovăție în sarcina subalternilor, mințind că STOICHICIU ar fi cumpărat un soft care nu există și, astfel, sistemul de monitorizare și comunicare cu autospecialele poliției aflate în teren în misiune nu funcționeazăTOADER  a continuat investigarea problemei, convocandu-l în birou pe CHIFOR GEORGE IONUȚ, șeful structurii de Dispecerat, care i-a dat o informație ambiguă, respectiv că ar fi primit un calculator în care s-a introdus un CD și că „se mișcă ceva pe monitor”, iar VAIDA i-a sugerat să nu semneze niciun proces verbal.

Notă: CHIFOR GEORGE IONUȚ a semnat, totuși două procese verbale de predare primire: Procesul verbal de punere în funcțiune a serviciului de localizare în teren a terminalelor „Tetra” încheiat între Serviciul de Telecomunicații Speciale prin col. VASILE MARIAN (nr. 630604/06.05.2011) și Poliția Locală Ploieșți, prin  CHIFOR GEORGE (nr. 1552/10.05.2011) și Procesul verbal de punere în funcțiune a serviciului de comunicații de buclă locală pentru aplicația de management a serviciului AVL încheiat între aceleași instituții prin CRIȘU SEBASTIAN de la STS (nr. 630580/29.04.2011), respectiv nr. 1480/05.05.2011 la Poliția Locală Ploieșți, prin CHIFOR GEORGE.

Înscrisurile nu au atestat, în realitate, că s-ar fi instalat și probat funcționarea sistemului AVL livrat de SC BARBY ROUTE SRL Brașov și pus la dispoziție de Poliția Locală Ploiești către STS, ci un cu totul alt soft, similar, dar proprietatea STS, montat de acesta temporar pentru probarea / testarea comunicațiilor cu stațiile „Tetra”.

VAIDA ADRIAN a fost tot timpul în cunoștință de cauză că furnizorul din Brașov nu a efectuat niciodată punerea în funcțiune a sistemului AVL recepționat, iar softul auxiliar / ajutător „Tractor Guard” nu a fost expediat cu cheile de activare (declarația din 18.11.2013).

În declarația de martor din 18.10.2018, dată în ds. nr. 1525/281/2017, VAIDA ADRIAN nu numai că își contrazice propriile declarații de la urmărirea penală, dar, (de la filă 3 până la filă 8), reușește să se contrazică singur de câteva ori în aceeași declarație.

Astfel:

–         În declarația din 18.11.2013, susține că nu s-au livrat cheile de criptare, iar în declarația dată la urmărirea penală pe dată de 26 martie 2015 (ds. nr. 12092/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești), declara că au fost transmise instituției în cauză  (n.n. – STS) pentru instalarea cheilor de criptare; în declarația din 18.10.2018, evita să răspundă la întrebări incomode („nu mai rețin exact”, „nu știu, probabil că…”, „nu îmi amintesc de această problemă…”, nu pot preciza dacă…”, „nu îmi amintesc, probabil…” etc.).

–         Deși VAIDA ADRIAN a semnat Procesul verbal de punere în funcțiune a serviciului de localizare în teren a terminalelor TETRA”, acesta oscilează flagrant în toate declarațiile date, afirmând, fie că ar fi fost pus în funcțiune sistemul AVL al lui SC BARBY ROUTE (dar cu unele deficiențe, ca de exemplu deconectarea stațiilor în anumite zone periferice ale Ploieștiului), fie că, ulterior, ar fi aflat că era împrumutat (în custodie) de la STS, deși inițial a declarat că nu cunoștea că sistemul ar fi fost al STS. Mai mult, întrebat fiind pe 18.10.2018 dacă „ESTE ADEVĂRAT CĂ URMARE UNOR DEFICIENȚE ALE SISTEMULUI AVL ACHIZIȚIONAT AȚI FOST NEVOIT SĂ ÎMPRUMUTAȚI UN SOFT DE LA STS”?, VAIDA ADRIAN răspunde dezarmant„NU MAI REȚIN EXACT, ÎNSĂ DECLARAȚIA CORESPUNDE ADEVĂRULUI, AȘA CUM AM DAT-O LA MOMENTUL RESPECTIV”.   

La revenirea directorului general TOADER CRISTINEL de la cursurile de perfecționare de la ANI-SRI, în septembrie 2013, VAIDA ADRIAN  i-a relatat că a avut un conflict cu STOICHICIU CEZAR și că trebuie să-i comunice o informație despre acesta: că ar fi achiziționat „un soft care nu funcționează și nu a existat”, propoziție care denotă un nonsens, o fractură logică: ori nu a existat, ori a existat, dar nu a funcționat!

TOADER CRISTINEL, intrigat fiind de informațiile contradictorii culese din unitate despre acest soft, a decis să reia discuțiile despre această problema, intuind că a fost mințit de VAIDATĂNASE și MOCANU care au făcut inițial o cercetare administrativă pro causa și, după aproximativ un an, a stat de vorba despre problema acestei achiziții de terminale „Tetra” și a softului aferent și cu: STOICHICIU CEZAR DAN; IONESCU MARIANA, șef Serviciu Contabilitate la acel moment; BALACI CRISTIAN și cu un reprezentat al STS, în esență, concluziile sale fiind că:

  1. Sistemul hardware și software există și a fost achiziționat în condiții legale. A identificat în Dispeceratul Poliției Locale Ploieșți serverul pe care a fost „încărcat” softul și o unitate de calcul cu un CD pe care era inscripționată mențiunea „AVL”; CD-ul a fost introdus în calculator, s-a deschis pe ecran o harta a Municipiului Ploiești cu niște puncte (locațiile autospecialelor PLP dotate cu terminale TETRA).

Acesta era softul AVL livrat de SC BARBY ROUTE Brașov, dar nu a fost implementat de STS din motive tehnice de securitate și de existența a unui litigiu cu firma din Brașov.

  1. STS nu a emis nicio adresa oficială prin care să informeze PLP: 1. despre motivele pentru care nu a implementat soft-ul livrat de SC BARBY ROUTE Brașov; 2. despre documentul în baza căruia a implementat soft-ul AVL proprietatea STS; 3. care sunt motivele pentru care, în cele două procese-verbale de punere în funcțiune încheiate cu PLP, STS nu a menționat/specificat că softul AVL este proprietatea sa, și nu a SC BARBY ROUTE SRL Brașov.
  2. VAIDA l-a mințit, l-a indus în eroare pe TOADER și i-a indicat vinovați pe STOICHICIU și IONESCU, deoarece „cei doi mi-au creat probleme înaintea venirii dv. în instituție”și că aceștia „M-au ținut de prost!”; VAIDA și-a cerut scuze față de TOADER, de STOICHICIU și față de celelalte persoane recunoscând că a mințit.
  3. Vinovați pentru neimplementarea sistemului AVL cumpărat de la SC BARBY ROUTE SRL Brașov, pentru neimplicarea în moderarea/ameliorarea contradicțiilor dintre STS și firma privată din Brașov și, finalmente, pentru nefuncționarea produsului achiziționat de Poliția Locală Ploiești pe procedura de achiziții publice, sunt funcționarii publici cu atribuții de conducere, cu competențe în luarea unor decizii urmare purtării unor discuții oficiale și, îndeosebi, ordonatorii de credite(VAIDA ADRIAN și TĂNASE DANIEL, foști directori generali), iar nu simpli funcționari de execuție, fără nicio prerogativa de conducere și decizie (IONESCU MARIANA, STOICHICIU CEZAR DAN sau BALACI CRISTIAN).

Iata ce harababura, ce haos, in patrimoniul si bugetul Politiei Locale Ploiesti au creat cei trei corifei VAIDA, MOCANU si TANASE !

Si pagubele de miliarde de lei sunt departe de a fi recuperate!!

Având în vedere și celelalte prejudicii produse de-a lungul anilor Poliției Locale Ploiești, NERECUPERATE NICI PÂNĂ ÎN PREZENT, văzând și ineficiența actuală a activității per ansamblu a efectivelor acesteia, cu greu ne abținem să nu le urăm de pe acum „Noapte bună!” și să-i atenționăm că ultimul care pleacă să stingă și lumina la sediu și în curte! Vom reveni cu o inregistrare audio din care reiese ca fata fostului director STS era angajata intr-o zona de interese ceea ce a determinat ca STS sa nu implementeze softul de la SC BARBY ROUTE SRL Brașov dar si despre preiunile unei directoare de la Politia Locala Ploiesti pentru a anula o licitatie, sens in care aceasta directoare inca in functie s-a deplasat la Brasov pentru a se „milogi” de reprezentantii firmei in cauza. (Cristina T.).

Nota Redactiei: Prezentul articol se bazeaza, ca de obicei, pe probe, respectiv: inscrisurile despre care am facut mentiuni in cuprinsul sau, copia sesizarii penale initiale formulata de Politia Locala Ploiesti (PLP) sub semnatura lui TOADER CRISTINEL, cu nr. 6857 din 08.10.2013; Declaratie de martor TOADER CRISTINEL; Declaratii de martor VAIDA ADRIAN; Declaratia de martor TANASE DANIEL; Procesele verbale incheiate intre STS si PLP; Adresa nr. 73/23.02.2011 a PLP catre STS, in atentia directorului g-ral. lt. ing. Marcel Opris; Declaratia de persoana vatamata-parte civila pe care inteleg STOICHICIU a dat-o in cauza; Audierea faptutuitorilor nominalizati, VAIDA ADRIAN si TANASE DANIEL; Alte inscrisuri pe care identificate de noi din surse deschise ca fiind utile cauzei si dovedirii nevinovatiei celor acuzati de VAIDA; Nota de relatii de la Politia Locala Ploiesti.

 

 

 

 

Exclusiv

„IPJ Prahova – Grădinița de cadre, episodul 42″: De la „Pinochio” la „Linge-Folie”. Cum se fabrică „investigatorii” la Băicoi

Publicat

pe

În episodul 42 al telenovelei „IPJ Prahova – Grădinița de cadre”, după cazurile CAR-ului „Academiei de Cămătărie” (Matei Tatiana, Neacșu Silviu & Co.), după ofițerul SIPI bețiv și amenințător de polițiști (Dan Alexandru Manuel), după Pinochio Stoican – eternul bolnav și parcatul pe trecerea de pietoni cu girofarul MAI 62487 – revine în scenă noua generație: agentul Stroe Iulian, produs „de serie” al școlii de slugărnicie polițienească made in Băicoi.

Totul, evident, pe fondul unei conduceri IPJ Prahova care, conform articolelor noastre anterioare și documentelor consultate, tolerează incompatibilități, combinații la CAR, dosare „neterminate” și SIPI/DGIPI + DGA care par să doarmă în papuci.

„Băiat de Băicoi”, agresiv de mic, „investigator” de mare…”clasa”

Conform relatărilor mai multor surse locale și ale colegilor săi, Stroe Iulian este „de-al casei”: din Băicoi, crescut în scandaluri, cunoscut ca fiind agresiv și implicat în tot felul de conflicte încă înainte să îmbrace uniforma de polițist.

De aproximativ doi ani în Poliție, deja „obosit” de stat în stradă la patrulare, a găsit scurtătura clasică:

  • nu prin competență, nu prin dosare lucrate exemplar,
  • ci prin lustruit scaune și alte părți anatomice ale șefului său direct, Stoican Bogdan (același Pinochio de la Băicoi, prezentat anterior de noi, aflat într-un etern concediu medical și cu autospeciala parcată pe trecere de pietoni cu girofarul aprins – conform imaginilor și descrierilor publicate în articolele anterioare).

Rezultatul: Stoican, „înduioșat” de atâta zel servil, îl mută pe Stroe de la patrulare la Investigații Criminale – compartimentul unde teoretic se lucrează dosare penale serioase, practic se rezolvă – conform numeroaselor relatări interne – după „indicatiile penale” ale șefului.

Investigator cu Mercedes „pe folii”: „Eu dau talon, voi ce aveți?”

Cât timp a fost în stradă, martorii și cei amendați îl descriu pe Stroe Iulian ca pe un mic zeu abuziv al proceselor-verbale:

  • PV-uri greșite,
  • taloane reținute la „folii” pentru șoferi,
  • totul pe fondul unei necunoașteri crase a legii.

Detaliul savuros (și perfect ilustrativ pentru dublul standard de la Băicoi):

  • Pe rețelele de socializare, același agent Stroe se etalează mândru cu un Mercedes alb, stil „cocalar premium”,
  • cu folie neagră pe geamurile față, exact tipul de folie pentru care, în mod normal, se iau taloanele.

La Băicoi însă, conform surselor noastre, Stoican nu vede, Rutiera nu vede, IPJ nu vede, DGIPI nu vede, DGA doarme – doar cetățeanului simplu i se ia talonul „pentru exemplu”.

Amenda cu întârziere de 5–6 luni: „Ai vorbit? Ți-am făcut dosar de ghiveci!”

Cazul care spune totul despre modul în care se înțelege legea la Băicoi îl are în centru pe Epurescu Alexandru Gabriel, un cetățean din oraș, intrat pe lista neagră a agentului.

Conform relatărilor cetățeanului, confirmate de copia procesului-verbal, Stroe Iulian decide să-l sancționeze astfel:

  • Data faptei: 21.12.2025, ora 12:30–13:00
  • Data aplicării sancțiunii: 24.05.2026
  • Suma amenzii: 750 lei
  • Infracțiunea de mare pericol social, după cum scrie în PV:

    „în data de 21.12.2025, ora 12.30-13.00, a tulburat ordinea și liniștea publică prin aruncarea unor ghivece amplasate în fața imobilului cu nr. 60 de pe strada George Coșbuc din oraș Băicoi, jud. Prahova, totodată prin aceste acțiuni a provocat scandal”.

Problemele logice și juridice evidente, invocate chiar de cel sancționat în contestație:

  • Dacă agentul nu era de față, cum a constatat personal „aruncarea ghivecelor”?
  • Dacă era de față, de ce aplică amenda după 5–6 luni și nu atunci, pe loc, sau în scurt timp după?
  • Ce înseamnă, în limbaj de drept și bun-simț, că „spargerea unui ghiveci” a „provocat scandal”?
    S-a certat ghiveciul cu cineva? S-au bătut jardinierele între ele?

Citind descrierea, pare mai degrabă un text scris ca să „dea bine la hârtie” decât o constatare obiectivă. Iar intervalul de 5–6 luni dintre faptă și amendă, dublat de reputația de „agresiv” a agentului, alimentează suspiciunea – rezonabilă – de răzbunare personală pentru faptul că omul „a deschis gura”.

Cetățeanul a contestat sancțiunea, semnalând exact aceste ciudățenii. Rămâne de văzut ce va spune instanța. IPJ Prahova, SIPI Prahova, DGIPI și DGA nu par, deocamdată, prea deranjate.

Cariera „de birou”: n-ai vechime, n-ai habar, dar ai limbă de șef

În loc să-și asume munca de stradă, unde ești testat de realitate și de lege, Stroe se „reprofilează” rapid:

  • Obosit după mai puțin de doi ani de patrulare,
  • se cere (și reușește) să fie mutat la Investigații Criminale,
  • vezi Doamne, ca să „lucreze dosare”.

Conform relatărilor din interiorul Poliției Băicoi, situația reală ar fi următoarea:

  • Dosarele penale care implică oameni „potenți” din Băicoi, cu bani sau cu legături politice, ajung la compartimentul unde Stoican are oamenii lui, aduși, mutați, influențați;
  • dacă dosarul nu prezintă interes pentru „rețea”, stă la sertar, se plimbă, se prăfuiește;
  • procurorii cu care lucrează Stroe îl cataloghează drept „NU ȘTIE NIMIC” – asta spun surse din sistem, nu noi.

Micul „investigator” se plimbă prin oraș, nu rezolvă nimic notabil, dar are statut: nu mai e simplu agent de teren, e „de birou”. Salariul merge, mașina cu folie merge, ghivecele cad, iar amenzile vin la 5–6 luni după.

Episodul „activistul B” și camionul cu bușteni: lemnul nu moare, doar se „evapora”

Conform relatărilor noastre anterioare și discuțiilor din IPJ Prahova, povestea cu „activistul B” (caz despre care am mai scris) e definitorie pentru modul în care se face „ordine” la Băicoi:

  • un camion cu bușteni este tras pe dreapta de polițiști;
  • în mod normal, ar trebui verificări serioase, eventual amendă, poate chiar confiscarea lemnului;
  • în scenă intră influența lui Stoican Bogdan, care își face „simțită prezența” printre subordonați;
  • polițiștii sunt, practic, „convinși” să nu dea amendă și să nu confiște lemnul.

Conform surselor din IPJ, s-a făcut „tam-tam” intern pe tema asta, „știe tot IPJ-ul”, dar, ca de obicei, nu s-a făcut nimic concret împotriva lui Stoican. Dosarele, eventualele rapoarte, criticile – toate s-au topit în marele „nimic” instituțional.

În acest context, apariția și promovarea unuia ca Stroe la Investigații nu e o întâmplare, ci o consecință logică. Așa arată „dezvoltarea de cadre” în această grădiniță polițienească.

Invidia lui Stoican: șeful de la Rutieră, vila de la Cocosesti și salariile de merit

Surse din IPJ Prahova povestesc că Stoican Bogdan, acest mic „baron” local de la Băicoi, avea o obsesie: un șef de la Serviciul Rutier.

  • „De ce îi permite conducerea IPJ să lucreze multe ore de weekend și să încaseze bani?”,
  • „De unde are bani să-și facă vilă mare la Cocosesti, pe deal?”,
  • „De ce el e abonat la salarii de merit și eu nu?” – cam așa ar fi sunat lamentările lui Stoican, repetate „pe unde prindea pe cineva prin curtea IPJ”, conform martorilor.

Ironia maximă:

  • același Stoican, în loc să se uite în propria ogradă (concedii medicale la foc continuu, autospecială parcată pe trecere de pietoni cu girofarul aprins, influențe în dosare, episodul cu buștenii, „Academia de Cămătărie” și alte spețe publicate în articolele noastre anterioare),
  • aruncă suspecte și bârfe asupra altora, în timp ce își crește propria „echipă” de executanți – printre care și proaspătul „investigator” Stroe.

DGIPI și DGA: instituții „paralizate”, dar nu din lipsă de informații

În toată această poveste, numitorul comun este tăcerea și inactivitatea structurilor care, teoretic, ar trebui să curețe sistemul:

  • DGIPI/SIPI Prahova, deja pomenite în articolele anterioare în legătură cu Marius Enache, cu amenințări cu dosare penale și protejarea unor combinații,
  • DGA, invocată de fiecare dată când vorbim de corupție tolerată, băuturi, intimidări de jurnaliști sau polițiști corecți (vezi cazul Dan Alexandru Manuel, ofițer SIPI beat, agresiv, confirmat de instanțe).

În loc să vedem anchete serioase pe:

  • CAR IPJ Prahova – „Academia de Cămătărie”, cu funcționari și polițiști implicați, conform documentelor prezentate anterior;
  • cazurile Păulești, Băicoi, Pinochio, camioanele cu bușteni,
  • dubla măsură în sancționarea cetățenilor vs. mașinile și oamenii de „sistem”,

avem un tablou în care DGIPI și DGA par „paralizate”, dar nu din lipsă de date, ci din lipsă de voință.

Concluzie: Grădinița de cadre produce… ce i se cere

Când ai:

  • un IPJ condus de oameni cu incompatibilități și concursuri ratate,
  • un CAR transformat, conform surselor și documentelor, într-o mafie financiară internă,
  • un SIPI Prahova care dă oameni ca Dan Alexandru Manuel, bețiv și amenințător de polițiști (cu plângeri respinse de instanță, conform hotărârilor deja prezentate),
  • un Pinochio Stoican care își face jocurile la Băicoi,
  • și, în final, un agent precum Stroe Iulian, cu vechime de „bebeluș” și apucături de „mic baron local”,

nu mai vorbim de întâmplări izolate. Vorbim de sistem.

„IPJ Prahova – Grădinița de cadre” nu produce polițiști în slujba legii, ci cadre în slujba rețelei:

  • unii se ocupă de dosare „la comandă”,
  • alții de amenzi cu întârziere pe bază de ghiveci,
  • alții de camioane cu bușteni care dispar din atenția organelor,
  • iar cei mai norocoși își ridică vile la Cocosesti și se ceartă pe salarii de merit.

Episodul 42 nu e finalul, ci doar o altă piesă dintr-un puzzle în care, dacă nu se întâmplă nimic la nivel de DGIPI, DGA și conducere centrală, grădinița de cadre va continua să producă aceeași recoltă:
agresivi, analfabeți, obedienți – dar perfect integrați în sistem. Vom reveni. (Cristina T.).

Citeste in continuare

Exclusiv

Fermierii prahoveni rup tăcerea și îi fac „pe genunchi” pe rachetiștii mafiei antigrindină – Ziarul Incisiv de Prahova

Publicat

pe

România a reușit imposibilul: a inventat „Șomajul Tehnic de Lux pentru Obiecte Zburătoare”. În timp ce fermierii își numără boabele de grindină de mărimea oului de struț, băieții deștepți de la AASNACP (Autoritatea pentru Administrarea Sistemului Național Antigrindină și de Creștere a Precipitațiilor) au pus la punct o schemă atât de perfectă, încât și vrăjitoarele care aduc ploaia ar muri de invidie.

Concluzia este oficială, sub antet guvernamental: Sistemul nu trage, nu protejează, dar încasează tot!

Matematica de birt: Zero rachete = 98% buget executat. Record mondial de „mers în gol” pe bani publici

Potrivit Raportului de activitate nr. 25/14.01.2026, anul 2025 a fost „Anul Sfânt al Lenei”. S-au lansat ZERO rachete, dar s-au tocat 94,167 milioane de lei. Din acești bani, vreo 80 de milioane s-au dus pe „pază și conservare”. Adică statul român plătește armate de paznici să stea cu ochii pe niște țevi goale care nu fac nimic, în timp ce grâul fermierilor e făcut praf.

Corpul de Control al Prim-ministrului (CCPM) a rămas mască: programul 2010-2024 a fost realizat doar în proporție de 39%, dar banii au zburat din conturi în proporție de 100%. Este ca și cum ai plăti o vilă cu trei etaje, dar constructorul ți-ar lăsa doar o groapă și un paznic la poartă.

Hectarele de carton și cifra magică: 2,3 milioane de hectare „protejate” prin puterea gândului

Raport 2 Curtea de Conturi

Indiferent că trage 2.674 de rachete (ca în 2024) sau că nu trage niciuna (ca în 2025), AASNACP raportează obsesiv aceeași cifră: 2,3 milioane de hectare protejate. Curtea de Conturi confirmă în adresa nr. 39458/2026 că aceste hectare sunt pură ficțiune. Nu există delimitări, nu se folosesc datele APIA, nu se știe care fermier e „salvat”. E o „protecție” mistică: noi vă spunem că sunteți protejați, voi ne dați milioanele, și toată lumea e fericită – mai puțin ăia care au culturile distruse.

„Vrancea, Vrancea, vrei-nu-vrei, dă-ne banii pe rachete, bre!”

Noul front al mafiei s-a mutat în Vrancea. Documentul nr. 41034 din 27.07.2026 arată cum vicepreședintele Vasile Pamfil și asociația sa urlă în pustiu. Consiliile Consultative, unde fermierii ar trebui să aibă un cuvânt de spus, sunt ca extratereștrii: toată lumea vorbește despre ele, dar nimeni nu le-a văzut funcționând. Curtea de Conturi a dat termen până pe 31.12.2026 să mimeze legalitatea. Adică, mai avem încă un an de grație în care „rachetiștii” pot dormi liniștiți pe milioane.

Știință cu termen de valabilitate expirat: Pilotăm norii din 2040 cu avize din 2007

AASNACP vrea să modifice clima României până în anul 2040 folosind un Bilanț de Mediu din 2007! Este ca și cum ai încerca să conduci un Tesla folosind permisul de conducere al bunicului pentru căruță.

Corpul de Control confirmă: NU există studii de impact asupra mediului, nu există monitorizare independentă. Singura „știință” pe care o stăpânesc este „știința de birt”: „După ce aprobăm programul de miliarde, o să vedem noi și ce facem cu mediul”. Întâi tragem, apoi vedem dacă mai rămâne cineva viu să se plângă.

Monopolul de aur: Licențe cu ușa încuiată și rachete „leșinate” pe banii proștilor

Raspuns Curtea de Conturi

CCPM a dat cu documentele în masă: licențele de operare s-au dat prin negocieri directe, fără concurență, doar pentru firmele „care trebuie”. Iar când rachetele expiră în depozite pentru că operatorii sunt incompetenți, cine plătește prelungirea valabilității? Ați ghicit: tot bugetul statului! Operatorul încasează, statul repară rachetele expirate, iar fermierul primește praful de pe tobă.

Tánczos Barna și „logica de fier”: „Fermierii sunt cobai, dar noi știm mai bine”

În timp ce 93% dintre fermierii din Prahova spun un „NU” hotărât acestui experiment chimic, vicepremierul Tánczos Barna plânge la TV că nu e corect să decidă prahovenii pentru Călărași. Documentele arată însă că nimeni nu vrea să decidă pentru alții, ci doar să nu mai fie bombardați cu iodură de argint fără studii.

Statistica e necruțătoare: în 2025, fără nicio rachetă trasă, Prahova a avut recolte record la grâu și rapiță. Mitul „fără noi muriți” s-a pulverizat mai repede decât un nor de ploaie atins de o rachetă de 400 de euro.

Armura de hârtie: Procedurile PO-50, PO-52 și auditorul singuratic

Pentru a se apăra de audit, AASNACP a fabricat o tonă de „proceduri” (PO-48, PO-49, PO-56). Au procedură pentru orice: pentru corupție (PO-52), pentru avertizori de integritate (PO-53), chiar și pentru IT. Pe hârtie, sunt îngeri. În realitate, Compartimentul de Audit Intern are un singur angajat. Un singur om care ar trebui să verifice cum zboară 100 de milioane de lei. Este ca și cum ai pune un singur portar la o finală de Champions League în care poarta are 10 kilometri lățime.

Concluzie: Argint în nori, plumb în buget și multă găteală în instituții

Fermierii rămân „eroii tragici ai gliei”, singurii care plătesc nota de plată pentru acest experiment grotesc. „Mafia Antigrindină” a reușit să transforme cerul României într-un bancomat privat.

Cu un program realizat doar 39%, cu omologări care durează de 18 ani și cu o nepăsare sfidătoare față de lege și față de Curtea de Conturi, AASNACP este singura instituție din lume care demonstrează că, dacă minți destul de mult despre hectarele „protejate”, bugetul va continua să „plouă” cu milioane de euro. Restul… e doar fum de rachetă și tăcere complice la Ministerul Agriculturii.

Fermierii: Eroii tragici ai gliei, finanțatori ai adevărului

 

Restul e doar argint în nori, plumb în minciuni și o tăcere tot mai greu de apărat în instituțiile care au fost prinse, de data asta, nu doar cu rachetele în nori, ci și cu legea călcată în picioare.

(Cristina T.).

Citeste in continuare

Exclusiv

„Mafia antigrindină” a tras pe lângă lege, dar la țintă în buget/Documente – Ziarul Incisiv de Prahova

Publicat

pe

„Siguranță și încredere” – slogan pentru fraieri, academie pentru cămătari

În timp ce cetățeanul de rând tremură la vederea girofarului și plătește amenda la secundă, în interiorul IPJ Prahova sloganul „Siguranță și încredere” funcționează doar ca motto de club privat pentru cămătari, falsificatori și protejați de sistem.

Incisiv de Prahova a documentat, ani la rând, o adevărată „Academie de Cămătărie «Semnătura Falsă»”, unde se „albesc” credite pe semnături falsificate, se adaugă zerouri cu pixul și se transformă colegii în debitori pe viață. Mediasud a venit ulterior și a confirmat dimensiunea jafului: prejudicii de circa 1,7 milioane lei doar în dosarul penal 4621/P/2023 (caracatița creditelor la CAR-ul IPJ Prahova) și peste 500 de acte materiale, conform dezvăluirilor deja publicate.

Noile date completează tabloul grotesc: nu mai vorbim doar de camătă, fals, presiuni pe procurori și dosare îngropate, ci și de „tătici” plângăcioși care încearcă să-și rezolve custodia copiilor cu metode de birou logistic, adică prin „prelucrare prin așchiere” de imagine la poliție.

Logistica groazei: „deratizarea” care dă afară oamenii, nu șobolanii

La Serviciul Logistică al IPJ Prahova, condus de Alexandru Năsulea, deratizarea nu se face în curte, ci în organigramă. Stilul său – agresiv, conflictual, de tip „eu sunt stăpânul la chei și la mașini” – a alungat din sistem un număr semnificativ de lucrători, împinși la pensie sau forțați să plece. Din teritoriu, nimeni nu mai vrea la Logistică: nu pentru că munca ar fi grea, ci pentru că șeful e „toxicul perfect”.

Conform surselor interne citate de Incisiv de Prahova, Năsulea nu este doar „maestru al șuruburilor”, ci și informatorul de casă al chestorului Eduard Mirițescu, adjunctul IGPR, fiind protejat atent de Marcel Bălan, nume care apare recurent în anchetele Incisiv de Prahova drept mare păpușar din umbră.

Problemele lui Năsulea cu legea nu sunt bârfe de hol: i s-a constituit dosar penal pentru violență domestică, după ce și-ar fi agresat fosta soție. Când polițiștii de la Biroul Rutier Ploiești i-au reținut permisul de conducere, a reacționat ca un „mic zeu” local: sfidare, amenințări, promisiuni de „probleme la locul de muncă”. Un civil în astfel de postură? Dosar penal. Un șef de logistică? Protecție.

Sezon nou în „Grădinița de cadre”: „tăticul plângăcios” își face probe la secție

Ultimul episod din serialul „Grădinița de cadre a IPJ Prahova” – sezonul XXX – îl are tot pe Alexandru Năsulea în rol principal, de data aceasta în registru lacrimogen.

Conform noilor informații primite din interior, în urmă cu aproximativ 2–3 săptămâni, renumitul „maestru al șuruburilor”, cunoscut și ca „șeful la chiloți” al Logisticii, s-a prezentat la o secție de poliție din Ploiești pentru a se plânge, cu sensibilitate demnă de telenovelă, că fosta soție nu respectă programul de vizită al copiilor și că el „nu îi poate vedea”.

Realitatea relatată de apropiați este însă mai puțin lacrimogenă: copiii, spun sursele, nu ar mai vrea să stea cu el din cauza alcoolului și a exceselor de furie. În loc să-și rezolve problemele în oglindă sau, eventual, la terapie, Năsulea alege să „lucreze” cazul ca la Logistică: preventiv, prin hârtie. Se duce la poliție să sifoneze, în speranța că își pregătește „probe” pentru instanța de judecată, ca să poată demonstra „rea-credință” din partea fostei soții și astfel să câștige custodia copiilor.

Mentalitate de prelucrător prin așchiere: totul se rezolvă dacă dai două-trei găuri în imaginea celuilalt și prinzi șurubul bine în dosar.

Service pe bani publici, profit pe persoană fizică: „mașina vine reparată, pleacă stricată”

În manualul „Academiei de Cămătărie”, capitolul „service & șurubăreală” e predat chiar de Năsulea. Contractele de service auto semnate în numele IPJ Prahova au fost ani de zile o zonă gri, aproape neverificată. Practic, scenariul standard:

  • mașina de poliție intră „defectă” la service;
  • iese „reparată” pe hârtie;
  • în realitate, se strică la scurt timp după „intervenție”.

Service-ul Nicogel este pomenit de oameni din interior drept o veritabilă stație de spălat nu doar șuruburi, ci și bani. Pe contracte – totul impecabil; în teren – autospeciale care cedează după reparații, în timp ce pe persoană fizică se plimbă „foloasele” pentru cei care semnează generos.

Într-un stat normal, asta ar declanșa audit, controale, DGA, parchet. În „normalitatea” IPJ Prahova, e doar capitol de manual intern: „așa se face”.

Promoția 2015–2023: cămătari cu uniformă, victime cu popriri

Potrivit dezvăluirilor Incisiv de Prahova, completate ulterior de Mediasud, gruparea de casă din IPJ Prahova arată așa:

  • lider: Matei Tatiana – pensionară, plecată „prin Olanda”, după cum susțin colegii;
  • mâna dreaptă: Neacșu Silviu;
  • om de legătură pe logistică și foloase: Cremeneanu Costel;
  • secretara cu pix de aur: Hagiu Monica.

Din 2015–2016, aceștia au intrat până la gât în credite – bănci, CAR, IFN-uri. Când datoriile au început să-i sufoce, au trecut la „next level”: au „convins” colegi să facă împrumuturi la CAR IPJ Prahova, servind povești lacrimogene:

  • „am probleme grave de sănătate”;
  • „trebuie să iau repede o casă / o mașină”;
  • „mă ajuți acum, îți plătesc eu ratele, nu rămâi cu nimic pe cap”.

Banii? Folosiți strict personal și pentru acoperit alte credite. Un Caritas cu uniformă, ștampilă și acces la dosarele colegilor.

„Semnătura ta, golul meu”: falsuri grosolane, popriri elegante

Mărturiile polițiștilor păgubiți, publicate de Incisiv de Prahova și confirmate în linii mari de Mediasud, descriu același tipar:

  • cereri de împrumut falsificate;
  • sume umflate de la 6.000 la 60.000 lei printr-un zero „creativ”;
  • semnături contrafăcute ale unor lucrători de poliție:
    • Iulică Dascălu (șef Post Hălești),
    • Manea Victor,
    • Bădică Gabriel,
    • plus, „în oglindă”, zeci de alți lucrători în situații similare.

Unii au aflat că „au luat” credite când au sosit poprile. Alții, că au girat pentru oameni pe care nu i-au văzut vreodată. Falsul nu e excepția, ci procedura standard.

În timp ce Incisiv de Prahova a strigat ani în șir că la IPJ Prahova funcționează o fabrică de cămătărie și fals, sistemul a privit în altă parte. Astăzi, când în interior se vorbește de un prejudiciu apropiat de 600.000 de euro doar pe această schemă (distinct de dosarul 4621/P/2023), conducerea pare să audă doar fanfara de la defilare.

Mirițescu și Bălan: „rectorii” academiei de cămătărie

Nu e vorba de câțiva „băieți de jos” scăpați de sub control, ci de o structură cu protecție verticală. Numele-cheie:

  • Eduard Mirițescu, adjunct IGPR – pomenit în anchetele Incisiv de Prahova ca „prieten la telefon” în diverse combinații;
  • Marcel Bălan, adjunct al șefului IPJ Prahova – protector al lui Năsulea și al altor „olimpici” ai academiei.

Conform surselor din interior, Mirițescu știa de sutele de cereri de împrumut făcute pe numele polițiștilor păgubiți. Din 2016 până azi, toți șefii de inspectorat au fost informați, sesizați, atenționați. Bilanțul:

  • șefii – pensionări, avansări, „liste guvernamentale”, pensii speciale;
  • rețeaua – funcțională ani de zile;
  • polițiștii – popriri, divorțuri, familii prăbușite.

SICE, „biroul sertar”: Șchiopu și pensia pentru liniște

Dosarele penale rezultate din plângerile polițiștilor păgubiți au ajuns, „întâmplător”, la SICE. Adică la structura direct interesată să nu explodeze scandalul în propria curte.

Fosta șefă SICE, Codruța Șchiopu, s-a asigurat că dosarele rămân la loc sigur: în sertar. Nu la percheziții, nu la expertize, nu la instanță. Cariera sa a fost, la rândul ei, „protejată”: când nu apărea pe listele IPJ Prahova, ateriza direct dinspre IGPR. Finalul: o pensionare mai mult decât specială.

Rezultatul „muncii” SICE:

  • plângerile – îngropate;
  • dosarele – conexate, blocate, lăsate spre prescripție;
  • gruparea – neatinsă de cătușe.

DGA și SIPI/DGPI: viteji cu amărâți, timizi la VIP-uri

Direcția Generală Anticorupție Prahova a săpat până când a dat de plafon: conducerea IPJ Prahova și IGPR. De acolo, pauză.

Când șpaga este 200 de lei pe șosea, apar camere, flagrant, comunicate și „toleranță zero”. Când prejudiciul sare spre 600.000 de euro doar în această schemă (fără cei 1,7 milioane lei din dosarul 4621/P/2023), apar brusc „alte priorități”.

SIPI (actual DGPI), cu sediul în aceeași clădire cu IPJ Prahova, a auzit tot: discuții pe holuri, polițiști disperați, articole în Incisiv de Prahova și Mediasud, nume, mecanisme, perioade. Dacă se verifica serios „de la început”, astăzi nu am vorbi de zeci de polițiști cu popriri și familii distruse.

Dar e mai simplu să asculți telefoane de amărâți decât să verifici CAR-ul inspectoratului unde ai biroul la doi pași.

BCI de vitrină și examene „cu dedicație”

Lanțul protecțiilor ajunge și în zona „eroilor” de la criminalitate organizată.

La Biroul de Combatere a Infracționalității (BCI), șeful de birou a fost titularizat printr-un examen în care președintele comisiei a fost… Marcel Bălan. Adică exact omul pomenit în dezvăluirile Incisiv de Prahova ca fiind „dispecerul” de influență.

Noul șef de BCI, Popescu, este cunoscut mai ales pentru activitatea la Prevenirea Criminalității și pentru „capturi” de crap în timpul liber, nu pentru lupte cu rețele dure. Când examenele se dau cu dedicație, nu contează ce ai făcut, ci cine ți-a citit lucrarea.

În timp ce polițiștii operativi reali se luptă cu infractori autentici, „Academia de Cămătărie” rezolvă credite, popriri și comisioane.

Victimele sistemului: grade pe umăr, popriri pe fluturaș

În tot acest decor absurd, victimele sunt polițiștii simpli:

  • folosiți ca giranți;
  • trecuți fictiv drept beneficiari de credite;
  • cu semnături falsificate;
  • sau pur și simplu naivi, care au crezut în colegialitate.

Consecințe:

  • zeci de angajați ai IPJ Prahova cu popriri pe salarii;
  • mulți nu își mai pot întreține familiile;
  • divorțuri, scandaluri domestice, întrebări dureroase: „cum să fii polițist și să fii păcălit așa?”;
  • rușinea se lipește de victimă, nu de autor.

Prejudiciul intern despre care se vorbește se apropie de 600.000 de euro, separat de cei 1,7 milioane lei indicați de Incisiv de Prahova și Mediasud în dosarul 4621/P/2023.

„Grădinița de cadre”: tătici plângăcioși, cămătari zâmbitori, lege în concediu

Din 2015–2016 încoace, șefii se schimbă, se pensionează, dispar prin Olanda, aterizează pe liste „guvernamentale”, se bucură de pensii speciale. Incisiv de Prahova a strigat primul despre „Caracatița WHITE TOWER” și dosarul 4621/P/2023. Mediasud a confirmat mecanismele și dimensiunea jafului.

Astăzi, noile informații despre Năsulea – de la violență domestică și amenințări la Rutieră până la episodul „tăticul plângăcios” care își face „probe” la secție împotriva fostei soții – arată că „Academia de Cămătărie” are și „Grădiniță de cadre”: oameni crescuți în logica șurubelniței aplicate pe oameni, nu pe mașini.

Statul? Procurorii? DGA? DGPI?

  • dosarele zac;
  • presiunile se fac nu pe infractori, ci pe procurorii care mișcă ceva;
  • prescripția curge ca o pensie specială juridică.

Până când dosarele nu vor produce altceva decât praf pe raft, pamfletele – fie ele semnate de Incisiv de Prahova, confirmate de Mediasud sau alimentate de surse interne curajoase – vor rămâne, trist, mai dure decât legea.

La IPJ Prahova, „Siguranță și încredere” pare valabil doar între cămătari, nu între stat și cetățean. Iar în „Grădinița de cadre”, tăticii plâng la secție, copiii fug de ei, iar sistemul îl ține de mână pe cel cu șurubelnița, nu pe cel cu poprirea.

Vor urma noi dezvăluiri despre presiunile exercitate asupra procurorilor – cine, cum și de unde apasă butoanele –, precum și fapte și mai grave, capabile să zguduie nu doar IPJ Prahova, ci și alte structuri așa-zis de „intelligence”, unde informația se ascunde sub birou, nu se pune în slujba legii. Vom reveni. (Cristina T.).

Citeste in continuare
Advertisement

Parteneri

Ultimile Noutăți din Brașov

Eveniment6 ore inainte

Cine plătește pagubele când o țeavă spartă inundă mai multe apartamente

O țeavă spartă poate afecta într-un timp scurt mai multe locuințe. Apa distruge zugrăveala, parchetul, mobilierul și aparatele electrice, iar...

Eveniment14 ore inainte

UAT Comuna Baia, județul Suceava, în calitate de beneficiar, anunță începerea implementării proiectului „VALORIFICAREA PATRIMONIULUI ETNOGRAFIC AL PRIMEI CAPITALE A MOLDOVEI: DOTAREA ȘI DIGITALIZAREA MUZEULUI BAIA”

Articolul UAT Comuna Baia, județul Suceava, în calitate de beneficiar, anunță începerea implementării proiectului „VALORIFICAREA PATRIMONIULUI ETNOGRAFIC AL PRIMEI CAPITALE...

Exclusiv4 zile inainte

„IPJ Prahova – Grădinița de cadre, episodul 42″: De la „Pinochio” la „Linge-Folie”. Cum se fabrică „investigatorii” la Băicoi

În episodul 42 al telenovelei „IPJ Prahova – Grădinița de cadre”, după cazurile CAR-ului „Academiei de Cămătărie” (Matei Tatiana, Neacșu...

Uncategorized6 zile inainte

evomag: cumpărăturile pentru școală încep cu două săptămâni mai devreme și se întind pe o perioadă mai lungă. 15% din vânzări sunt realizate înainte de jumătatea lunii august

București, 13 august 2026 – Cumpărăturile pentru începerea noului an școlar debutează în acest an cu aproximativ două săptămâni mai devreme...

Evenimento săptămână inainte

Se lansează patru noi publicații online dedicate femeilor: BeautyCorner.ro, BellaMag.ro, PureBeauty.ro și RevistaDiva.ro

Timișoara, 10 august 2026 – Peisajul editorial online din România se extinde cu patru noi publicații dedicate publicului feminin: BeautyCorner.ro,...

Evenimento săptămână inainte

Cinci publicații online de business intră pe piața media din România

Timișoara, 10 august 2026 – Peisajul editorial online din România se extinde cu patru noi publicații dedicate publicului feminin: BeautyCorner.ro,...

Evenimento săptămână inainte

Cinci publicații online de business intră pe piața media din România

SEO Digital lansează o rețea de cinci site-uri dedicate economiei, companiilor și antreprenoriatului: capitalbusiness.ro, businessmag.ro, bilantbusiness.ro, gazetaeconomica.ro și ziarulcompaniilor.ro. Timișoara,...

Eveniment2 săptămâni inainte

EvenimenteGratuite.ro promovează online evenimentele cu acces gratuit din România

Inteligența artificială schimbă modul în care oamenii caută informații online Dacă în ultimii 20 de ani optimizarea pentru motoarele de...

Exclusiv2 săptămâni inainte

Fermierii prahoveni rup tăcerea și îi fac „pe genunchi” pe rachetiștii mafiei antigrindină – Ziarul Incisiv de Prahova

România a reușit imposibilul: a inventat „Șomajul Tehnic de Lux pentru Obiecte Zburătoare”. În timp ce fermierii își numără boabele...

Eveniment2 săptămâni inainte

Laserul dentar – tratamente stomatologice in care poate fi utilizat si beneficiile pentru pacienti

Tehnologia a imbunatatit semnificativ modul in care sunt efectuate numeroase tratamente stomatologice. In prezent, tot mai multe interventii beneficiaza de...

Eveniment2 săptămâni inainte

Sala de ședințe, spațiul care spune multe despre o companie

Tehnologia a imbunatatit semnificativ modul in care sunt efectuate numeroase tratamente stomatologice. In prezent, tot mai multe interventii beneficiaza de...

Uncategorized2 săptămâni inainte

Ce așteptări au vizitatorii de la facilitățile sanitare dintr-un spațiu public bine organizat

Atunci când oamenii ajung într-un spațiu public, fie că este vorba despre un parc, o zonă de evenimente, un târg,...

Top Știri