Connect with us

Exclusiv

Judecatorul ICCJ Florentina Dragomir stă „ilegal pe scaun de 11 ani!!! aruncând în aer ÎCCJ-ul prin propriile considerente ale propriei ilegalități”

Publicat

pe

Avocatii protesteaza dupa condamnarea lui Robert Rosu, dezvaluie Lumea Justitiei. Pe 21 decembrie, ora 11.00, la sediul CAB se aprind lumanari pentru asasinarea dreptului la aparare de catre ICCJ. Av Ion Cazacu: „A sosit momentul sa ne facem auzita vocea… Sa se mentioneze gravele incalcari ale dreptului la aparare provocate de completul care a solutionat cauza”. ADSA denunta anihilarea dreptului la un proces echitabil. UNBR cere verificari la CSM, Baroul Bucuresti „va decide” mai incolo

Condamnarea avocatului Robert Rosu la 5 ani inchisoare in dosarul Ferma Baneasa, pentru ca si-a exercitat profesia, reprezentandu-si clientul in fata institutiilor Statului, dupa ce la fond fusese achitat de catre Curtea de Apel Brasov a scandalizat lumea juridica. Pe unii i-a revoltat, mahnit si ingrijorat, in vreme ce pe altii i-a bagt in fibrilatii, multi gandindu-se ca si ei pot avea soarta lui Robert Rosu (foto 1), de a fi condamnati pentru ca si-au facut profesia de avocat. Cazurile nu sunt singulare, retelele de socializare abundand de reactii ale avocatilor si chiar magistratilor care cer masuri dupa scandaloasa solutie pronuntata de completul ICCJ format din judecatorii Ionut Matei, Florentina Dragomir si Alina Ioana Ilie.

Uniunea Nationala a Barourilor din Romania (UNBR) a anuntat deja ca va cere Consiliului Superior al Magistraturii si Inspectiei Judiciare sa efectueze o verificare temeinica privind modul in care au fost administrate probele in dosarul Ferma Baneasa in faza judecarii apelului la ICCJ. Solicitarea UNBR are la baza tocmai discreptanta dintre solutia pronuntata de judecatorul Costel Cristinel Ghigheci de la Curtea de Apel Brasov (de achitare a lui Robert Rosu dupa administrarea tuturor probelor) si solutia completului condus de Ionut Matei la ICCJ (de condamnare la 5 ani de inchisoare cu o aparenta cercetare judecatoreasca efectuata) care se traduce intr-o actiune de „represiune de natura penala asupra avocatului pentru consultatiile si sustinerile facute” si evidentiaza „slabiciunile sistemului, cu consecinte grave asupra credibilitatii justitiei”.

In ce priveste Baroul Bucuresti din care face parte si avocatul Robert Rosu, pana la acest moment, decanul Ion Dragne a anuntat ca „va decide” in zilele urmatoare „masurile care se impun pentru respectarea principiilor de exercitare a profesiei de avocat, cu respectarea legii, in conditii de siguranta profesionala si personala a avocatilor”.

Avocatul Ion Cazacu: „Opinia publica trebuie sa fie informata ca, in multe sali de sedinta, nu numai la cea mai inalta instanta judecatoreasca din Romania si nu numai in fata acestui complet, apararea a fost minimizata, timorata, paralizata prin atitudine si masuri, transformata in cenusareasa sistemului judiciar din Romania”

O reactie categorica si binevenita a avut si maestrul Ion Cazacu (foto 2), cel care, fiind avocatul uneia dintre partile din dosarul Ferma Baneasa, a avut ocazia sa participe in direct la executia comisa de completul lui Matei. Caci, daca cineva se indoia de acest lucru, luarea de pozitie a avocatului Ion Cazacu vine sa arate categoric care a fost atitudinea acestui complet si ce s-a intamplat in dosar:

„Sa se mentioneze gravele incalcari ale dreptului la aparare, provocate la fiecare sedinta de judecata de completul care a solutionat cauza, incalcari care au condus si la solutia nedreapta pentru colegul nostru”, puncteaza Ion Cazacu.

Din acest motiv, avocatul Ion Cazacu considera ca „a sosit momentul sa ne facem auzita vocea si in public, nu numai in salile de judecata, si sa ne aparam profesia, pentru ca, fara aparare, fara respectarea principiilor procesului penal privind egalitatea armelor si echitatea procedurilor, nu putem avea un act de justitie coerent, acesta fiind unul dintre pilonii societatii democratice, pe care ne straduim sa o construim in ultimii 30 de ani”.

Prodecanul Baroului Cluj avocatul Victor Rusa: „Propun suspendarea partiala a activitatii serviciului de asistenta judiciara, pana la redactarea hotararii ICCJ”

Lucru complet real, de vreme ce, in mediul online – acolo unde avocatii trateaza altfel cazul lui Robert Rosu, decat luarile de pozitie oficiale ale institutiilor de reprezentare – condamnarea lui Robert Rosu de catre completul lui Matei este vazuta ca un afront adus profesiei de avocat. Din acest motiv, s-a discutat intens despre posibilitatea boicotarii sedintelor de judecata ale completului format din judecatorii ICCJ Ionut Matei, Florentina Dragomir si Alina Ioana Ilie, vorbindu-se despre posibilitatea ca niciun avocat sa nu mai participe la sedintele de judecata ale acestui complet, atata timp cat serviciile de consultanta oferite de un avocat, coleg de-al lor, sunt considerate nelegale.

De altfel, prodecanul Baroului Cluj, avocatul Victor Rusa a propus ca avocatii sa nu mai asigure oficiile pana cand Inalta Curte nu va redacta hotararea in cazul avocatului Robert Rosu. Intr-o postare pe grupul oficial al Baroului Cluj, prodecanul Rusa a propus raportat la art 406 Cod procedura penala, „suspendarea partiala a activitatii serviciului de asistenta judiciara, pana la redactarea hotararii” de catre ICCJ in dosarul Ferma Baneasa.

In concret, sa nu fie desemnati aparatori din oficiu, decat pentru un numar redus de cauze, pentru a determina motivarea urgenta a deciziei de catre ICCJ. Dupa redactarea hotararii si analizarea continutului ei, putem sa stabilim o noua forma de protest”, puncteaza Rusa.

 

ADSA: Dreptul la aparare asasinat in Romania la ICCJ

Si nu doar asta. Tot in mediul online s-a programat pentru data de 21 decembrie 2020, orele 11.00, ca in fata sediului Curtii de Apel Bucuresti sa participe in semn de protest fata de solutia lui Matei avocatii care sunt de parere ca prin aceasta hotarare „dreptul la aparare a fost asasinat in Romania la ICCJ”.

Intr-un comunicat de presa emis la finalul acestei saptamani, Asociatia pentru Dialog si Solidaritate a Avocatilor (ADSA) a anuntat ca se alatura avocatilor care se vor duce luni, 21 decembrie 2020, la sediul CAB (unde e afla si sediul UNBR) si „va aprinde o lumanare la mormantul dreptului la aparare, asasinat de unii magistrati”.

In anuntul sau, ADSA a precizat ca reactia avocatilor din Romania de a protesta dupa solutia ICCJ de condamnare a avocatului Robert Rosu vine ca urmare a nevoii sociale fundamentale a cetatenilor, pentru protejarea dreptului la aparare si asigurarea securitatii juridice. Cu atat mai mult cu cat, puncteaza ADSA in comunicat, „presiunile exercitate asupra avocatilor, nerespectarea dreptului la aparare, precum si minimalizarea pana la umilinta, a rolului avocatului in Sistemul de Justitie sunt de natura a anihila in totalitate dreptul la un proces echitabil”.

De precizat este si faptul ca in spatiul virutal a fost lansata o petitie intitulata „Semnezi pentru a se face dreptate in cazul avocatului Robert Rosu”, initiata de avocata Eugenia Radoi.

Pana in acest moment petitia a strans peste 1.700 de semnaturi si poate fi semnata AICI.

Redam comunicatul ADSA:

„Sa aprindem o lumanare pentru dreptul la aparare asasinat in Romania !!!

Avand in vedere starea actuala a Sistemului de Justitie din Romania, care a determinat luarea de pozitii publice a unui numar mare de avocati din tara, pentru revenirea la respectarea principiilor de drept si asigurarea securitatii juridice a fiecarui cetatean,

Asociatia pentru Dialog si Solidaritate a Avocatilor din Romania se alatura colegilor avocati care vor fi prezenti luni, 21 decembrie 2020, incepand cu ora 11.00, la sediul Palatului de Justitie din Bucuresti, sediu ce gazduieste Uniunea Nationala a Barourilor din Romania.

Membrii ADSA vor aprinde o lumanare la mormantul dreptului la aparare, asasinat de unii magistrati.

Salutam totodata sustinerea intregului corp profesional, care isi va arata solidaritatea pentru aplicarea acelorasi principii, si luarea de pozitii publice exprimate la sediile curtilor de apel si tribunalelor din marile orase.

Reactia avocatilor din Romania vine ca urmare a nevoii sociale fundamentale a cetatenilor, pentru protejarea dreptului la aparare si asigurarea securitatii juridice, intr-un stat democratic, principii constitutionale incalcate din ce in ce mai mult, in ultimii 20 de ani, de catre unii membri ai sistemului judiciar.

Presiunile exercitate asupra avocatilor in decursul timpului, nerespectarea prevederilor legale privind dreptul la aparare, precum si minimalizarea pana la umilinta, a rolului avocatului in Sistemul de Justitie sunt de natura a anihila in totalitate, dreptul la un proces echitabil al oricarui cetatean din Romania.

Numarul din ce in ce mai mare al situatiilor, in care cetatenii romani devin victime ale unui sistem de justitie tot mai putred, a fost completat de cazul unui AVOCAT al Baroului Bucuresti, recent condamnat, ceea ce determina nevoia reactiei publice a avocatilor, abilitati de lege pentru apararea drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului, astfel incat Justitia sa revina la o functionare in limitele stabilite de lege si Constitutie.

Tolerarea la infinit a derapajelor determina distrugerea democratiei constitutionale si disparitia statului de drept.

  1. D. S. A.”

Redam postarea avocatului Ion Cazacu:

„Doresc sa salut initiativa UNBR de a sesiza Inspectia Judiciara a CSM in legatura cu cazul colegului nostru ROSU ROBERT MIHAITA. Sunt mandru de solidaritatea majoritatii avocatilor, in aceste momente dificile pentru profesia noastra.

Vreau, de la inceput, sa afirm ca nu critic solutia in acest dosar, desi disp.art.10 din Conventia Europeana privind Drepturile Omului imi permit acest lucru, mai ales ca participant direct la procedurile judiciare care au condus la o solutie, as putea spune, istorica in acest dosar.

Important este ca in aceasta sesizare sa se mentioneze gravele incalcari ale dreptului la aparare, provocate constant, la fiecare sedinta de judecata, de completul care a solutionat cauza, incalcari care au condus si la solutia nedreapta pentru colegul nostru.

Opinia publica trebuie sa fie informata ca, in multe sali de sedinta, nu numai la cea mai inalta Instanta judecatoreasca din Romania si nu numai in fata acestui complet, apararea a fost minimizata, timorata, paralizata prin atitudine si masuri, transformata in cenusareasa sistemului judiciar din Romania.

S-a profitat oare de faptul ca legiuitorul a uitat sa prevada, in reglementarile legale, apararea ca functie a procesului penal?

Cred ca a sosit momentul sa ne facem auzita vocea si in public, nu numai in salile de judecata, si sa ne aparam profesia, pentru ca, fara aparare, fara respectarea principiilor procesului penal privind egalitatea armelor si echitatea procedurilor, nu putem avea un act de justitie coerent, acesta fiind unul dintre pilonii societatii democratice, pe care ne straduim sa o construim in ultimii 30 de ani.

Este momentul sa aratam cu fermitate, societatii civile si institutiilor, ca suntem participanti responsabili la actul de justitie, ca ne caracterizeaza profesionalismul si deontologia si ca solicitam RESPECT din partea tuturor, asa cum facem noi, in fiecare zi, in timpul urmaririi penale, in salile de judecata si dupa terminarea procedurilor.

Avocat Ion Cazacu” (Irinel I.).

 

Exclusiv

Incisiv de Prahova lansează „Incisiv Politic”, singurul hub de marketing politic digital profesionist – Ziarul Incisiv de Prahova

Publicat

pe

Republica IOR: când Mina își votează singură salariul, iar Darău vânează povești la Kiev

La Ministerul Economiei nu mai vorbim despre guvernanță corporativă, ci despre guvernanță de clan. În timp ce ministrul Ambrozie Irineu Darău se plimbă pe axa București–Kiev ca „luptător împotriva dezinformării”, la București, sub nasul lui, se organizează un mecanism de prăduială cu ștampilă și antet pe S.C. IOR S.A., companie strategică în industria de apărare, cu certificare NATO.

Potrivit documentelor intrate în posesia redacției, la IOR se pregătește un festin: măriri de indemnizații de peste 400%, funcții inventate, salarii obscene pentru oameni plantați politic și o baricadă birocratică ridicată special pentru a nu pătrunde nici control, nici lege, nici bun-simț.

„Eu sunt Statul, eu îmi dau voie singură!” – Modelul Mina

În centrul combinației stă Camelia Andreea Mina, funcționară de stat transformată în stat în stat. O situație de un absurd juridic care, într-o țară normală, ar duce direct la parchet, nu la mărire de leafă:

  • la minister: Director al DAPS – Direcția de Administrare a Participațiilor Statului; adică omul care, în numele statului, supraveghează companiile la care statul e acționar, inclusiv IOR S.A.;
  • la IOR: Președinte al Consiliului de Administrație – adică omul care conduce compania pe care, teoretic, ministerul trebuie s-o controleze.

Pe 14 mai 2026, AGOA de la IOR S.A. are pe ordinea de zi lovitura de grație: Mina, în dublul ei rol, își pregătește mărirea propriei indemnizații de la circa 4.645 lei/lună la 20.450 lei brut. Mina de la Minister îi aprobă Minei de la IOR să bage mâna până la cot în bugetul unei fabrici cu datorii la ANAF și fără Buget de Venituri și Cheltuieli aprobat pe 2026.

Conflictul de interese e betonat pe două niveluri:

  1. Mina controlează Mina: ministerul supraveghează compania, dar aceeași persoană e și supraveghetor, și supravegheat. Statul se uită în oglindă și își dă „ok”-ul.
  2. Beneficiarul își votează singur banii: creșterea indemnizației este propusă de chiar persoana care va încasa suma. OUG 109/2011 există doar ca decor, nu ca lege.

Asta nu mai e „guvernanță corporativă”. E auto-guvernanță de buzunar.

„Expertă de LinkedIn” pe hârtie, dezastru în fabrică pe teren

Pe rețelele profesionale, Camelia Mina e prezentată ca „Senior Advisor”, „expert în guvernanță strategică”, campioană la hashtag-uri cu „transparență”, „accountability” și „leadership”.

În realitate, potrivit sesizărilor oficiale ale Sindicatului Independent IOR, „expertiza” arată așa:

  • numirea unui Director Financiar inexistent în actul constitutiv – Alexandru Butiseaca, funcție fantomă creată din pix;
  • atribuirea unui salariu de 58.000 lei brut/lună acestui director-fantomă, în timp ce muncitorii iau circa 3.500 lei net;
  • incapacitate totală de a opri degradarea fabricii, în timp ce la nivel de titulatură se flutură „Strategic Leadership”.

Cu alte cuvinte, la IOR avem „Leadership strategic” pentru sinecuri, și faliment operațional pentru companie. Muncitorii duc fabrica în spate, „experții de LinkedIn” duc indemnizațiile în conturi.

Adriana-Laura Miron: spălătoria de dosare și storcătorul de sesizări

Ce ar fi un clan fără un om de serviciu al tăcerii? În ecuația de la Economie, piesa cheie este Adriana-Laura Miron, Secretar General al ministerului, instalată prin Decizia 131/22.04.2026.

Rolul ei, potrivit documentelor și sesizărilor citate:
blocarea oricărei anchete și asigurarea imunității pentru „clanul Mina & co.”

  • sesizată de sindicate despre ilegalitățile de la IOR, Miron nu reacționează;
  • primește o adresă de avertizare de la AMEPIP (nr. 3120/27.03.2026) care cere respectarea legii – și o tratează ca pe o hârtie de împachetat;
  • sub mandatul ei, ministerul se transformă în fortăreață: sesizările Corpului de Control sunt îngropate, iar detașările politice înlocuiesc concursurile pe merit.

Pe scurt, Miron e curățătorul oficial al urmelor. Totul într-un minister controlat politic, transformat într-un buncăr al impunității.

IOR – companie strategică, tratată ca bancomat de partid

În timp ce linia de credit de la CEC BANK trebuie renegociată – semn clar că societatea e sub presiune financiară reală – administratorii își votează creșteri de indemnizații ca și cum IOR ar fi Big Tech, nu o fabrică sufocată de datorii.

Pe 14 mai, acționarii – mii de persoane fizice și juridice, compania fiind listată la BVB (simbol AERO) – sunt chemați să valideze, în bloc:

  • creșterea indemnizațiilor administratorilor de la ~4.645 lei la 20.450 lei/lună;
  • numirea unui al cincilea administrator cu afiliere USR, Adrian Jean Coloman, jurist, introdus prin ordin ministerial;
  • renegocierea unei linii de credit ale cărei condiții reale nu sunt clar explicate public;
  • împuternicirea reprezentantului MEDAT, controlat politic, să semneze în numele companiei.

Acționarii minoritari nu au primit vreo justificare economică serioasă pentru:

  • creșterea de 4 ori a indemnizațiilor,
  • ieșirea discretă din scenă a lui Macoveiciuc Alexandru Costin,
  • motivele reale ale renegocierii creditului.

În loc de transparență, se livrează fapte împlinite. În loc de dezbatere, se oferă ordonanță de tip „semnează și taci”.

Ministrul Darău: vânător de „fake news” la Kiev, orb la hoțiile din minister

Și, în timp ce tot acest tablou se desfășoară sub geamurile ministerului, unde este ministrul Economiei, Irineu Darău?

La Kiev, în „misiune” de combatere a dezinformării. Ironia e atât de groasă încât nici nu mai intră pe ușă:

  • ministrul caută „fake news” în Ucraina,
  • în timp ce ignora documentele oficiale și sesizările care vorbesc despre prădăciuni la IOR;
  • deplasarea nu este decontată de minister – ceea ce deschide o întrebare simplă: cine plătește plimbările ministrului, în timp ce o companie strategică se scufundă?

Titularul portofoliului pare mai preocupat să-și lustruiască imaginea de „luptător cu propaganda”, decât să oprească jaful cu antet ministerial de acasă.

Consiliul IOR: comisari politici cu mandat până în 2030

Consiliul de Administrație al IOR S.A. a fost constituit în ianuarie 2026, cu cinci membri, mandate până în 2030, în baza art. 29¹ alin.(2) din OUG 109/2011:

  1. Mina Camelia Andreea – Președinte
  2. Ioana Marius – Membru
  3. Radu Gabriel – Membru
  4. Macaveiu Mihai Ion – Membru
  5. Macoveiciuc Alexandru Costin – Membru (plecat între timp, fără explicații publice)

Macoveiciuc dispare discret, e mutat deja la „Consiliul anterior” pe site. Locul lui urmează să fie luat de Adrian Jean Coloman, jurist, cu afiliere USR, introdus prin ordin al ministrului USR.

Întrebările evidente:

  • De ce pleacă Macoveiciuc după doar câteva luni?
  • De ce este înlocuit cu un om cu profil politic clar al partidului care controlează ministerul?
  • Este acesta un consiliu de administrație sau un consiliu de partid?

Ceea ce se conturează nu e o eroare de management, ci o destructurare cu premeditare. AGOA din 14 mai riscă să beto­neze definitiv controlul politic asupra unui activ strategic al României.

De la companie NATO la bancomat de partid

IOR S.A. nu este un butic privat. Este o companie cu 90 de ani de tradiție, producător din industria de apărare, cu certificare NATO AQAP 2110 și acțiuni tranzacționate la bursă.

Și totuși:

  • o funcționară de minister conduce consiliul companiei pe care ministerul trebuie să o supravegheze;
  • aceeași persoană propune și votează mărirea propriei indemnizații de patru ori;
  • un administrator pleacă fără explicații, iar locul lui e ocupat de un om de partid;
  • sindicatele și instituțiile de control trimit avertizări, iar la minister se instalează tăcerea complice.

Regulile guvernanței corporative sunt călcate în picioare, în timp ce pe hârtie se invocă standarde, proceduri și acronime.

Cine mai oprește Caracatița?

Documentele sunt pe masă. Numerele sunt clare. Structura este vizibilă cu ochiul liber: „Clanul Mina & Miron”, sub acoperișul unei conduceri politice care se preface că nu vede nimic, transformă o companie strategică într-un bancomat cu acces controlat de partid.

Domnule premier interimar, domnilor procurori, domnilor din zona de intelligence, ce altceva mai așteptați?

Când o funcționară își votează singură salariul, când un ministru se ascunde în spatele „misiunilor externe”, iar un secretar general îngroapă sesizări, nu mai vorbim de „disfuncționalități”. Vorbim de o Caracatiță de la Economie care a decis că România e doar un portofel cu resurse și o ștampilă.

ADRESA-AMEPIP-NR.312027.03.2026

CONVOCATOR-AGOA-14.05.2026

RAPORT-CURENT-NR-9-DIN-08.04.2026

Întrebarea nu mai este „există dovezi?”. Întrebarea este: aveți curajul să le folosiți? (Cristina T.).

Citeste in continuare

Exclusiv

când decizia administrativă miroase a vendetă personală – Ziarul Incisiv de Prahova

Publicat

pe

Potrivit unui material publicat în mediul online pe un site de specialitate în domeniul penitenciar (penitenciare.info), preluat și comentat de Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor (FSANP), într-o unitate de detenție din România ar fi fost semnalate practici care depășesc cu mult rigorile managementului ferm și intră în zona abuzului de putere.(aici)

Conform acestor surse, un director de penitenciar ar fi recurs la mutări succesive ale subalternilor dintr-o funcție în alta, aparent fără legătură directă cu interesul serviciului, ceea ce ar fi fost resimțit de personal ca formă de umilire și presiune, nu ca măsură administrativă justificată. În relatarea respectivă, conducătorul instituției este descris ca având un comportament care, în percepția unor angajați, se apropie de tiparul „hărțuirii” dintr-o poziție de autoritate.

Redacția Incisiv de Prahova, analizând aceste informații și coroborându-le cu propriile date obținute din interiorul sistemului, a identificat indicii care par să trimită către conducerea Penitenciarului de Maximă Siguranță Mărgineni și, în mod special, către directorul acestei unități, Aldea Marian, despre care unele surse susțin că ar beneficia de sprijin la nivel central.

Climat tensionat și comparații cu alte „mandate controversate”

Conform informațiilor intrate în posesia redacției, în interiorul penitenciarului Mărgineni s-ar contura un climat tensionat, marcat de acuzații privind un stil de conducere contestat și de abuzuri reclamate de personal. Situația este comparată de unele surse interne cu perioada de la Penitenciarul Jilava, din timpul unui mandat considerat controversat, în care s-ar fi vorbit despre presiuni exercitate inclusiv asupra membrilor de sindicat.

Nu vorbim, la acest moment, despre concluzii oficiale, ci despre percepții și relatări ale unor angajați care descriu o atmosferă „apăsătoare”, în care semnalarea problemelor ar fi urmată, în unele cazuri, de consecințe rapide și resimțite ca punitiv-administrative.

Evadarea din august 2025: un episod grav, multe întrebări, puține răspunsuri publice

Un episod care ridică semne majore de întrebare este incidentul grav din august 2025, când, potrivit surselor, un deținut ar fi reușit să părăsească incinta penitenciarului de maximă siguranță. Vorbim despre un tip de eveniment considerat, de regulă, extrem de serios în orice sistem de detenție, cu atât mai mult într-o unitate care se revendică a fi „de maximă siguranță”.

Până în prezent, nu există în spațiul public o prezentare detaliată și transparentă a concluziilor oficiale legate de acest incident, ceea ce alimentează, în mediul intern, suspiciuni privind posibile disfuncționalități de organizare, supraveghere sau comandă. Absența unei comunicări clare lasă loc interpretărilor și întreținerii unui climat de neîncredere.

Recompense financiare pe fondul scandalului: merit sau paradox?

În acest context tensionat, alte surse susțin că directorul penitenciarului, Aldea Marian, ar fi beneficiat de recompense financiare, inclusiv de acordarea unui „salariu de merit” de 50%. Dacă aceste informații se confirmă, apare un paradox evident: pe de o parte, relatări privind climat tensionat, acuzații de hărțuire și un incident major de securitate; pe de altă parte, recompensarea conducerii.

Această juxtapunere ridică întrebări legitime în rândul personalului și al opiniei publice cu privire la criteriile reale de evaluare a performanței în sistemul penitenciar: se recompensează rezultatele obiective și climatul sănătos de lucru sau loialități și aliniamente instituționale?

Mutări, programe împovărătoare, „sancțiuni mascate”

Conform unor relatări din interiorul Penitenciarului Mărgineni, angajații care ar fi îndrăznit să semnaleze probleme sau să formuleze critici la adresa stilului de conducere ar fi fost „recompensați” cu:

  • mutări considerate abuzive,
  • programe de lucru mai împovărătoare,
  • sarcini suplimentare care, în ansamblu, ar duce la epuizare profesională.

Există relatări potrivit cărora mai mulți agenți din structurile de intervenție ar fi solicitat sau acceptat transferul către alte unități, invocând presiuni constante și un mediu de lucru dificil. Alți angajați care au cerut transfer ar fi fost redistribuiți, conform acestor surse, pe posturi mai solicitante, măsuri percepute ca „sancțiuni mascate”, nu ca simplă reașezare a personalului.

Mecanismul deciziei: când „acoperirea juridică” nu convinge personalul

Într-un alt articol publicat pe același site de specialitate (penitenciare.info), este conturată o imagine și mai îngrijorătoare a modului în care ar fi luate deciziile la nivelul conducerii. Informațiile apărute sugerează existența unui mecanism prin care măsurile dispuse de management ar fi susținute formal de structurile juridice și de resurse umane, astfel încât să existe o „acoperire” procedurală, chiar și atunci când fondul deciziei nu este perceput intern ca fiind justificat de nevoile reale ale instituției.

Problema semnalată nu este, așadar, utilizarea personalului „acolo unde este nevoie”, ci modul în care aceste decizii ajung să fie resimțite de angajați: ca impuse, uneori în contra voinței lor, și interpretate drept instrumente de control, presiune sau sancțiune neoficială. În acest cadru, invocarea „deficitului de personal” apare, pentru unii, mai mult ca pretext decât ca explicație reală.

„Persoana apropiată”, trecutul prin ANP și promisiunea unor dezvăluiri viitoare

Conform surselor citate în spațiul online, ar exista și o „persoană apropiată” de directorul Aldea Marian, cu un trecut legat de structurile Administrației Naționale a Penitenciarelor, ale cărei legături și influențe ar urma să fie subiectul unor analize viitoare. Menționarea unei astfel de figuri în proximitatea conducerii unui penitenciar ridică, în mod natural, întrebări privind eventuale rețele de sprijin, protecție sau influență, însă aceste aspecte reclamă documentare riguroasă înainte de orice concluzie.

Redacția anunță că va reveni, într-un material separat, cu informații suplimentare pe această temă, dacă și în măsura în care datele strânse vor putea fi susținute prin probe verificabile.

Necesitatea unui control de specialitate: probe, transparență, răspundere

În contextul acestor relatări, redacția Incisiv de Prahova anunță intenția de a formula sesizări oficiale către:

  • Ministerul Justiției,
  • Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP),
  • și alte organe abilitate,

în vederea clarificării situației semnalate.

Potrivit unor surse, ar exista deja plângeri formulate de angajați, însă până la acest moment nu sunt cunoscute public rezultatele verificărilor sau eventualele măsuri dispuse. Pentru un sistem care gestionează libertatea și siguranța publică, opacitatea nu poate fi o soluție.

Se impune, așadar, declanșarea unui control de specialitate, riguros și transparent, cu obiective clare:

  • verificarea faptelor semnalate,
  • stabilirea existenței sau inexistenței unor abuzuri,
  • analiza climatului de muncă și a respectării drepturilor personalului,
  • evaluarea modului de gestionare a incidentului grav din august 2025,
  • verificarea justificării recompenselor acordate conducerii, inclusiv a salariului de merit, dacă acestea se confirmă.

Concluzie: dincolo de zvonuri, este nevoie de dosare, nu de tăcere

Într-un domeniu atât de sensibil cum este execuția pedepselor privative de libertate, acuzațiile de abuz, hărțuire și disfuncționalități de securitate nu pot rămâne la nivel de zvon sau de nemulțumire difuză. Ele trebuie verificate cu instrumente legale, de către instituții competente, în proceduri care să genereze:

  • fie confirmări, urmate de măsuri ferme,
  • fie infirmări motivate, care să restabilească încrederea și reputația celor vizați.

Până atunci, peste Penitenciarul de Maximă Siguranță Mărgineni – și peste alte unități în care apar semnale similare – plutește aceeași întrebare incomodă: avem de-a face cu exigență managerială dură, dar legitimă, sau cu un sistem în care puterea administrativă este folosită discreționar, în spatele unor uși care se închid nu doar în fața deținuților, ci și în fața adevărului? Vom reveni. (Cristina T.).

Citeste in continuare

Exclusiv

Sfântul Darău, Ministrul „Moca” care se bate singur cu dezinformarea în timp ce industria de acasă sughiță – Ziarul Incisiv de Prahova

Publicat

pe

Clanul cătușelor de pluș: cum s-a transformat SNPP din scut sindical în bâtă de familie

Sub flamura “drepturilor”, cu metode de cazarmă

Dacă vrei să fii jignit, umilit, amenințat cu exilul profesional și pus la zid în stil de mahala, există o scurtătură: intră în Sindicatul Național al Polițiștilor de Penitenciare (SNPP). Ce ar trebui să fie o organizație de apărare a drepturilor angajaților riscă să arate, conform documentelor interne, mai degrabă a “clan” de familie cu interese încrucișate, unde sindicatul, conducerea penitenciarelor și viața de familie se amestecă într-un talmeș-balmeș toxic.

În centrul rețelei, potrivit notelor de relații și rapoartelor de control nr. 46758, 46788 și 47037 din noiembrie 2025, se află Antoanela Cristina Teoroc, fost director al Penitenciarului București-Jilava, soția liderului SNPP, Ștefan Teoroc. Ea este acuzată de un comportament abuziv, limbaj suburban și utilizare discreționară a funcției publice.

“Măgarilor, proștilor, țăranilor”: manualul de “management” de la Jilava

Conform acestor documente, în Penitenciarul București-Jilava, conducerea ar fi practicat un “stil managerial” demn de crâșma de la marginea târgului. Angajați SNPP ar fi fost etichetați cu apelative precum „măgari”, „proști”, „țărani” sau „urâți”, fiind ironizați inclusiv pentru felul în care arată fizic.

Nu vorbim de glume nevinovate la o cafea, ci de jigniri sistematice, consemnate în note oficiale, care au creat – conform rapoartelor de control – un mediu de lucru toxic, cu impact direct asupra stării de sănătate a unor polițiști de penitenciare.

În loc ca directorul să fie reper de echilibru și profesionalism, subalternii se trezesc în fața unui “șef de scară” cu microfon instituțional, care urlă de sus, dar răspunde greu la lege.

“Te mut la Satu Mare!” – amenințarea cu exilul profesional

Când jignirile nu ajung, intră în scenă arma grea: transferul disciplinar mascat în “necesitate de serviciu”. Membrii de sindicat care au îndrăznit să aibă opinii diferite, să semnaleze nereguli sau pur și simplu să nu se închine la “altarul conducerii” ar fi fost amenințați cu trimiterea la unități aflate la sute de kilometri distanță, precum Penitenciarul Satu Mare.

“Te mut la Satu Mare” devine, astfel, corespondentul birocratic al bâtei la genunchi: nu te bat, dar te rup de familie, de casă, de viață. Unde se termină nevoia de personal și începe răzbunarea personală? Documentele indică un model de “management de frică”, nicidecum o aplicare sănătoasă a legii.

Soțul – “apărătorul”, soția – “abuzatorul”: conflictul total de interese

Ironia maximă: în timp ce Ștefan Teoroc, liderul SNPP, se prezintă public drept apărătorul drepturilor polițiștilor de penitenciare, soția sa, aflată în vârful ierarhiei la Jilava, este acuzată că exact pe aceiași oameni îi umilește și îi presează.

Cercul se închide grotesc: dacă ești membru SNPP și reclami abuzurile conducerii, ajungi să te plângi – practic – soțului persoanei pe care o acuzi. Sindicalism “all inclusive”: șeful la sindicat acasă, șeful la serviciu nevasta. Când familia are monopol pe butoanele puterii, membrul simplu devine decor.

Legea e clară. Doar că unii o citesc… pe diagonală

Legea nr. 145/2019 privind statutul polițiștilor de penitenciare nu lasă loc de interpretări pe principiul “facem cum simțim azi”. Raporturile de serviciu “se exercită în condițiile prezentei legi”, nu după orgolii, ranchiuni sau “cine cu cine e prieten la vârf”.

Aceeași lege precizează limpede că „trecerea temporară în altă funcție se poate dispune fără acord […] în caz de forță majoră sau ca măsură de protecție”. Așadar, modificarea unilaterală a raporturilor de serviciu este o excepție strictă, de urgență și protecție, nu o bâtă cu care lovești pe cine te deranjează.

Când “forța majoră” devine “forța șefului nervos”, nu mai vorbim de aplicarea legii, ci de caricaturizarea ei.

Mărgineni – “tarla proprie”: rețeta se exportă

Informațiile din sistem arată că modelul “manager pe persoană fizică” nu s-a oprit la Jilava. La Penitenciarul Mărgineni, directorul Aldea Marian, apropiat al cercului de influență al familiei Teoroc, ar aplica aceleași metode de constrângere și blocaj.

Angajații care își doresc să se mute în alte unități ar fi întâmpinați cu amenințări și piedici artificiale, de parcă penitenciarul ar fi moștenire de familie, nu instituție publică. Când o unitate a statului devine “tarla proprie”, legea se transformă în simplu decor pe perete.

Bani publici, colecte “evaporate” și suspiciuni penale

Rapoartele de control de la Penitenciarul București-Jilava ating și zona penală, punând pe masă acuzații și suspiciuni grave:

  • Art. 296 Cod Penal – folosirea de expresii jignitoare de către un funcționar public în exercițiul atribuțiilor, nu la colț de stradă.
  • Folosirea fondurilor publice – există suspiciuni că anumite sume de bani publici ar fi fost “mediate” și direcționate discutabil, profitând de dubla calitate: soție de lider sindical și director de unitate.
  • Colecte de bani cu traseu neclar – sume strânse pentru diverse ocazii (de exemplu, pentru pensionarea unor ofițeri) care, potrivit documentelor, nu ar fi ajuns întotdeauna la destinație, rămânând în ceață în gestiunea sindicatului.

Când aceeași mână semnează și pentru conducere, și pentru sindicat, și pentru colecte, întrebarea firească este: cine mai numără banii și cine mai verifică drumul lor?

Sindicat sau clan de familie cu ștampilă?

Cazul ridică o întrebare incomodă pentru toți membrii SNPP: mai reprezintă această structură interesele polițiștilor de penitenciare sau a ajuns o unealtă de presiune, control și reglare de conturi pentru un cerc restrâns care se crede deasupra legii?

Când conducerea penitenciarului se suprapune cu conducerea sindicatului, iar în vârf domnește aceeași familie, “apărarea drepturilor” riscă să devină doar slogan. În realitate, simplul membru de sindicat este prins într-o menghină: dacă reclamă abuzul, reclamă exact la oamenii care îl produc.

Acest material se bazează pe notele de relații și rapoartele de control nr. 46758, 46788 și 47037 din noiembrie 2025, documente din interiorul sistemului penitenciar.

Chestor peste semne de întrebare: “Ceva nu iese la socoteală”

Dincolo de limbajul suburban, de presiunile asupra angajaților și suspiciunile privind banii publici, rămâne o întrebare care nu poate fi ocolită:

Prin ce mijloace a obținut gradul de chestor fosta directoare de la Penitenciarul București-Jilava, Antoanela Cristina Teoroc?

Când pui cap la cap acuzațiile, notele de relații, rapoartele de control și traseul fulger al carierei, ceva nu se mai potrivește.
Ori sistemul promovează excelența în abuz, ori cineva a urcat prea repede treptele, sărind, la fiecare etaj, peste câte o lege. În ambele variante, statul are obligația să iasă din tăcere. Vom reveni. (Cristina T.).

Citeste in continuare
Advertisement

Parteneri

Ultimile Noutăți din Brașov

Uncategorized23 de minute inainte

Cum transformi un teren neamenajat rapid cu un bobcat

Ai nevoie de săpături, nivelări sau curățare de teren în București sau Ilfov? Descoperă cum un bobcat cu operator poate...

Eveniment14 ore inainte

Timișoara va reprezenta România la competiția internațională Saint-Gobain de la Belgrad

Banatul a câstigat titlul Regiune Gastronomica Europeana la finalul lunii aprilie. Îi vor urma Harghita si Dobrogea, care au depus...

Eveniment21 de ore inainte

Cum verifici dacă ai fost concediat ilegal și ce pași contează

Banatul a câstigat titlul Regiune Gastronomica Europeana la finalul lunii aprilie. Îi vor urma Harghita si Dobrogea, care au depus...

Evenimento zi inainte

Restaurantele devin noile muzee ale Europei: cum poate transforma titlul de Regiune Gastronomică Europeană 2028 viitorul Banatului si ce efect a avut titlul pentru alte regiuni

Banatul a câstigat titlul Regiune Gastronomica Europeana la finalul lunii aprilie. Îi vor urma Harghita si Dobrogea, care au depus...

Eveniment2 zile inainte

Oriflame revine la Cannes cu Glam Studio, celebrând expresia de sine, storytelling-ul și antreprenoriatul

Oriflame, una dintre companiile globale de top în domeniul frumuseții și wellness-ului, revine la Festivalul Internațional de Film de la...

Eveniment3 zile inainte

Bogdan Dumitrache, fondatorul CITY PROTECT, invitat special la gala 40 under 40 din New York

Oriflame, una dintre companiile globale de top în domeniul frumuseții și wellness-ului, revine la Festivalul Internațional de Film de la...

Eveniment3 zile inainte

PresaImobiliara.ro, platforma media online despre piața imobiliară din Romania

Invitatie de prezentare de oferte pentru lucrări de construcție și lucrări aferente organizării de șantier in cadrul proiectului “CONSTRUIRE HALĂ...

Eveniment4 zile inainte

Invitatie de prezentare de oferte pentru lucrări de construcție și lucrări aferente organizării de șantier in cadrul proiectului “CONSTRUIRE HALĂ PRODUCȚIE AMBALAJE DE HÂRTIE – DEZVOLTAREA ȘI CREȘTEREA COMPETITIVITĂȚII SOCIETĂȚII 24H CONNECT BUSINESS INNOVATION SRL”

Invitatie de prezentare de oferte pentru lucrări de construcție și lucrări aferente organizării de șantier in cadrul proiectului “CONSTRUIRE HALĂ...

Uncategorized4 zile inainte

Reparații și verificări centrale termice în Brașov

Descoperă cum îți poți menține centrala termică în siguranță și eficiență. Află ce presupune o verificare tehnică periodică ISCIR, cum...

Uncategorized5 zile inainte

Cum alegi sistemul de sonorizare perfect pentru evenimentul tău

Descoperă cum să alegi echipamentele audio potrivite pentru evenimentul tău în Brașov. De la boxe și microfoane la mixere și...

Uncategorized6 zile inainte

Tratamentul Wegovy® generează o scădere în greutate de până la 22,6% la femei în perioada menopauzei și reduce la jumătate riscul de migrene

Obezitatea afectează în prezent aproape 1 din 5 femei la nivel global, iar provocările devin și mai mari în perioada...

Uncategorized6 zile inainte

Pastila Wegovy generează o slăbire de peste 21% și dublează scorurile de îmbunătățire a mobilității fizice

Abordarea terapeutică a obezității, recunoscută în prezent drept o boală cronică și complexă, continuă să evolueze susținută de noi date...

Top Știri