Administrație locală
Samsung Romania da startul celei de-a treia editii a competitiei Solve for Tomorrow pentru tineri inovatori
- Competiția se va desfășura în perioada septembrie 2023 – februarie 2024.
- Tinerii se pot înscrie, individual sau în echipe formate din cel mult 5 membri, în perioada 26 septembrie – 31 octombrie, prin completarea formularului disponibil pe platforma competiției.
- Ediția din acest an este organizată în parteneriat cu Junior Achievement România, cu sprijinul Google România și Impact Hub Bucharest.
- În cadrul competiției, participanții vor beneficia de sesiuni de mentorat, workshop-uri și ateliere în cadrul cărora vor învăța despre metoda Sustainable Design Thinking, organizate cu obiectivul de a-și aduce la viață ideile cu care s-au înscris în concurs.
- La finalul competiției, echipele clasate pe primele poziții vor câștiga echipamente Samsung și sesiuni de training organizate de Google România.
București, 26 septembrie 2023 – Samsung Electronics România anunță startul celei de-a treia ediții a competiției naționale Solve for Tomorrow. Ediția din acest an este realizată în parteneriat cu Junior Achievement România, cu sprijinul Google România și Impact Hub Bucharest. Ediția precedentă a înregistrat un număr record de 325 de înscrieri la nivel național.
În căutare de minți fresh și dorința de a produce o schimbare
Prin intermediul Solve for Tomorrow, Samsung Electronics România caută tineri hotărâți să modeleze viitorul cu ajutorul ideilor inovatoare. Competiția lansată astăzi se adresează elevilor de liceu cu vârste între 16 și 18 ani dornici să producă o schimbare în comunitatea din care fac parte îmbinând tehnologia și educația cu soluțiile eficiente și sustenabile. Tinerii se pot înscrie în perioada 26 septembrie – 31 octombrie 2023, pe platforma www.samsung.com/ro/solvefortomorrow, în cadrul celor patru categoriide concurs: Mediu Înconjurător, Diversitate și Incluziune Socială, Educație și Dezvoltare Durabilă.
“Suntem nerăbdători să descoperim idei inovatoare și pline de creativitate în cadrul unei noi ediții Solve for Tomorrow. GenZ – acești tineri mereu la curent cu ce se întâmplă sunt pregătiți oricând să acționeze pentru a face lumea un loc mai bun. Pe parcursul celor două ediții organizate până acum în România, participanții au dat dovadă de implicare, responsabilitate, entuziasm și maturitate, dezvoltând proiecte complexe, orientate spre rezolvarea unor probleme identificate în societate. Continuăm să investim în comunitatea locală de tineri, punându-le la dispoziție instrumentele de care au nevoie pentru a schimba lumea începând de astăzi, idee cu idee. Suntem mândri să facem împreună cu aceștia pași mici spre schimbări sustenabile.”, a declarat Simona Panait, Marketing Director România & Bulgaria, Samsung Electronics.
Pe perioada desfășurării Solve for Tomorrow, tinerii sunt încurajați să îmbine tehnologia cu educația și creativitatea prin intermediul sesiunilor de mentorat și al cursurilor de Sustainable Design Thinking organizate în parteneriat cu Junior Achievement România. Prin platforma de workshop-uri și intâlniri dedicate, Samsung își propune să pună la dispoziția tinerilor cât mai multe informații și să îi îndrume pe aceștia în toate etapele de dezvoltare ale unui proiect, în așa fel încât ideile înscrise în competiție să prindă viață și să aibă un impact pozitiv asupra societății.
“Solve for Tomorrow reprezintă o oportunitate de a lucra alături de tineri cu inițiativă, de a încuraja inovația și creativitatea și de a pune în evidență modul în care tehnologia poate contribui la dezvoltarea unor comunități sustenabile. Suntem nerăbdători să descoperim schimbarea așa cum este ea văzută de tineri și suntem convinși că și în acest an va fi o competiție care inspiră, care creează impact și noi experiențe de învățare pentru participanți.”, a declarat Loredana Poenaru, Director Educațional Junior Achievement România.
Formatul competiției
Competiția este formată din două etape. În prima etapă, elevii se pot înscrie individual sau în echipe de până la cinci membri, completând formularul disponibil pe platformă, până la data de 31 octombrie. În urma evaluării, membrii juriului vor selecta 25 dintre proiectele înscrise pentru participarea la activitățile prevăzute în cea de-a doua etapă a competiției. Cei selectați în etapa a doua vor beneficia de workshop-uri și sesiuni de mentorat care îi vor ajuta să își dezvolte ideile inovatoare propuse pentru a rezolva diversele provocări identificate în societate. Puteți afla toate detaliile în Regulamentul competiției.
Calendarul Solve for Tomorrow, ediția 2023 – 2024
- Lansare Competiție: 26 septembrie 2023
- Perioadă de înscriere: 26 septembrie – 31 octombrie 2023
- Jurizarea proiectelor înscrise: 1 – 8 noiembrie 2023
- Anunțarea participanților selectați pentru etapa a II-a, pe site-ul competiției: 8 noiembrie 2023
- Validarea participanților în cea de-a doua etapă: 9 – 17 noiembrie 2023
- Desfășurarea atelierelor de Sustainable Design Thinking: 20 noiembrie – 15 decembrie 2023
- Participanții lucrează la dezvoltarea ideilor înscrise în competiție: 22 noiembrie – 20 decembrie 2023
- Desfășurarea atelierelor de antreprenoriat: 15 – 22 ianuarie 2024
- Desfășurarea sesiunilor de mentorat: sesiunea I – 11 – 15 decembrie 2023; sesiunea II – 29 ianuarie – 7 februarie 2024
- Eveniment Demo Day: 13 februarie 2024
- Finala Competiției: 20 februarie 2024
Parteneri
În cadrul ediției din acest an, Google România și Impact Hub Bucharest s-au alăturat proiectului în calitate de parteneri, cu obiectivul de a oferi, alături de Samsung Electronics România, mai multă vizibilitate competiției atât în rândul tinerilor, cât și în rândul potențialilor investitori care îi pot ajuta pe participanți să continue dezvoltarea ideilor inclusiv după finalizarea competiției.
“La nivelul biroului Google din România avem în desfășurare multiple programe de promovare a educației în zona de tehnologie, astfel încât am primit cu mult entuziasm proiectul Samsung destinat liceenilor dornici să producă o schimbare în comunitatea din care fac parte. Scopul nostru este acela de a încuraja un număr cât mai mare de tineri să urmeze o carieră în tehnologie. Peste 2000 de elevi ne-au vizitat biroul în ultimii ani pentru a vedea cum este să lucrezi la o companie de tehnologie, au cunoscut googlerii de aici, le-au pus întrebări și au învățat cum funcționează produsele Google precum Cloud, Maps sau Translate și cum ajută acestea lumea. Suntem nerăbdători să-i cunoaștem și pe câștigătorii Solve for Tomorrow de anul acesta și să învățăm unii de la ceilalți.” a declarat Sorin Sfetcu, Industry Manager Google România.
“Ne bucurăm să ne alăturăm acestui demers extrem de important, în calitate de parteneri Solve for Tomorrow, ediția 2023 – 2024. Pentru a pregăti tinerii din România să devină antreprenori de succes în viitor este esențial să-i spijinim astăzi în dezvoltarea unei mentalități inovatoare și în găsirea unor soluții creative la problemele cu care se confruntă în comunitățile lor. Prin intermediul acestui parteneriat, îi încurajăm să utilizeze tehnologia, să colaboreze în echipă și să își valorifice ideile pentru a genera schimbări pozitive în societate. Acest demers reflectă pe deplin valorile Impact Hub Bucharest și ne inspiră să contribuim la modelarea viitorului prin educație și inovație.”, a declarat Vlad Craioveanu, CEO și Confondator Impact Hub Bucharest.
Peste 600 de proiecte înscrise în Solve for Tomorrow România
În cadrul celor două ediții organizate până în prezent în România, peste 600 de idei au fost înscrise în competiție la nivel național. Participanții selectați pentru cea de-a doua etapă a Solve for Tomorrow 2022-2023 au beneficiat de 4 luni intense de pregătire formate din ateliere, workshop-uri și sesiuni 1:1 realizate cu sprijinul mentorilor din cadrul Samsung Electronics România și Junior Achivement România. În plus, tinerii au avut ocazia să interacționeze cu creatori de conținut apreciați, ambasadori de brand Team Galaxy – Bogdan Techeș, Lorena Șerban, Jaxi și Radu Constantin, care, în cadrul întâlnirilor online organizate au împărtășit din experiența lor despre cum poți face diferența pe platformele de social media prin conținut calitativ. Solve for Tomorrow 2022 – 2023 a însemnat, de asemenea, și interacțiunea cu peste1.200 profesori și mai mult de1.300 elevi.
Câștigătorii ediției 2022 – 2023
Echipa Colegiului Național Eudoxiu Hurmuzachi din Rădăuți s-a clasat pe prima poziție, în urma dezvoltării prototipului unui sistem hidroponic care permite cultivarea plantelor într-un substrat de nutrienți și adaos vegetal, care încetinește ritmul de evaporare a apoi. Premiul al II-lea a fost acordat echipei Spacemind Kingdom, de la Liceul Tehnologic Jacques M. Elias din Sascut, care a dezvoltat conceptul unui joc-aplicație adresat fetelor, pentru promovarea educației în domeniile STEM. Echipa SurvEco de la Colegiul Național de Informatică Tudor Vianu din București a ocupat cea de-a treia poziție cu prototipul unui sistem de drone, care, prin intermediul AI, va putea identifica zonele limitrofe orașelor, cu depozitări sau arderi ilegale de deșeuri.
Despre Solve for Tomorrow
Lansat în 2010, Solve for Tomorrow este o competiție unică prin care se încurajează gândirea inovatoare, munca în echipă și dezvoltarea unor idei de inovare socială care rezolvă cele mai urgente probleme ale comunității. Solve for Tomorrow s-a desfășurat în aproximativ 23 de țări din întreaga lume, cu peste 1,8 milioane de studenți participanți. În acest timp, competiției Solve for Tomorrow i s-au alăturat mii de studenți, profesori și părți interesate din întreaga lume, cultivând mereu un spirit de invenție și creativitate în școlile și comunitățile în care operează.
Despre Samsung Electronics Co., Ltd.
Samsung Electronics Co., Ltd. inspiră oamenii și creează viitorul prin tehnologii și idei. Compania redefinește lumea televizoarelor, pe cea a smartphone-urilor, a accesoriilor smart a tabletelor, electrocasnicelor, a sistemelor de rețea, a sistemelor LSI și a soluțiilor LED. Pentru cele mai noi informații, vizitați Samsung Newsroom la news.samsung.com.
Administrație locală
Ce sunt societatile cooperative mestesugaresti din Romania si cum te poti folosi de serviciile acestora
Societatile cooperative mestesugaresti din Romania reprezinta unele dintre cele mai vechi forme de asociere economica din Romania. Bazate pe principiul cooperarii intre membri, acestea au rolul de a oferi produse si servicii de calitate, punand accent pe experienta mestesugarilor si pe dezvoltarea comunitatilor locale. Dupa 1990, cooperativele mestesugaresti au fost reorganizate pentru a functiona intr-o economie de piata, pastrand insa valorile care le-au consacrat: solidaritatea, profesionalismul si respectul pentru client.
Astazi, cooperativele activeaza in numeroase domenii si reprezinta o alternativa de incredere la serviciile oferite de companiile comerciale.
Ce servicii ofera cooperativele mestesugaresti?
Oferta unei cooperative difera in functie de specificul acesteia, insa cele mai multe desfasoara activitati precum:
reparatii incaltaminte si marochinarie;
croitorie si reparatii vestimentare;
tamplarie si mobilier la comanda;
instalatii electrice si sanitare;
reparatii electrocasnice;
servicii auto;
confectionarea de produse artizanale si obiecte decorative;
servicii de optica, ceasornicarie sau prelucrare a metalelor.
In multe orase din Romania, cooperativele reunesc specialisti cu experienta de zeci de ani, care continua sa ofere servicii personalizate si lucrari executate cu atentie la detalii. Legislatia prevede ca aceste organizatii pot desfasura atat activitati de productie, cat si prestari de servicii pentru populatie si pentru persoane juridice.
De ce sa alegi serviciile unei cooperative?
Unul dintre principalele avantaje este experienta profesionala. Multi dintre mestesugarii care lucreaza in cooperative au o calificare solida si o traditie indelungata in meseria practicata.
In plus, cooperativele pun accent pe calitatea executiei si pe relatia directa cu clientul. Spre deosebire de serviciile standardizate, multe lucrari sunt realizate la comanda, in functie de cerintele beneficiarului. De asemenea, in numeroase cazuri, reparatiile efectuate de cooperative contribuie la prelungirea duratei de viata a produselor, ceea ce inseamna costuri mai mici si un impact redus asupra mediului.
Un alt avantaj il reprezinta sprijinirea economiei locale. Alegand serviciile unei cooperative, contribui indirect la mentinerea locurilor de munca si la pastrarea unor meserii traditionale care risca sa dispara.
Cum poti beneficia de serviciile acestora?
Accesarea serviciilor este simpla. Cooperativele detin ateliere si puncte de lucru deschise publicului, unde poti solicita o evaluare, o oferta de pret sau executarea unei lucrari. In functie de specificul activitatii, unele cooperative ofera si servicii pentru firme, institutii publice sau organizatii, inclusiv lucrari personalizate si contracte de mentenanta.
In ultimii ani, multe cooperative si-au modernizat activitatea, fiind prezente online si facilitand comunicarea cu clientii prin telefon, e-mail sau platforme digitale.
O resursa valoroasa pentru comunitate
Societatile cooperative mestesugaresti demonstreaza ca traditia si adaptarea la cerintele moderne pot merge mana in mana. Ele ofera servicii variate, executate de profesionisti, sustin economia locala si contribuie la pastrarea unor meserii esentiale. Pentru cei care cauta calitate, seriozitate si solutii personalizate, cooperativele mestesugaresti raman o optiune demna de luat in considerare.
Administrație locală
Nothing lansează Headphone (1): Un design care atrage privirea. Sunet calibrat să impresioneze.

Primele căști over-ear semnate Nothing combină designul expresiv cu un sunet imersiv și o experiență tactilă distinctivă
Nothing anunță lansarea Headphone (1), primul său produs din categoria căștilor over-ear. Dezvoltate în colaborare cu renumitul inovator audio KEF, căștile Headphone (1) oferă o experiență auditivă captivantă, cu sunet precis, controale tactile intuitive și un design distinctiv, bazat pe transparență și autenticitate.
Concepute atât pentru pasionații de sunet de înaltă calitate, cât și pentru utilizatorii obișnuiți, Headphone (1) stabilește un nou standard în categoria over-ear. Remarcabile atât prin aspect, cât și prin funcționalitate, căștile sunt gândite pentru cei care consideră sunetul o extensie a stilului personal.
„Cu Headphone (1) ne-am propus să creăm un produs care nu doar să sune excelent, ci să se simtă diferit încă din primul moment în care este atins,” declară Adam Bates, Head of Design la Nothing. „De la controalele tactile, până la construcția transparentă, fiecare detaliu este conceput cu intenție. Este un produs care arată diferit, funcționează diferit și invită utilizatorii să se conecteze cu sunetul într-un mod mai expresiv.”

O experiență care se simte la fel de bine precum sună
Headphone (1) integrează elemente transparente reprezentative și materiale de înaltă calitate precum aluminiu prelucrat CNC, componente precise și spumă cu memorie PU. Cupa ușoară combină aluminiul cu plastic rezistent pentru durabilitate, iar brațele telescopice permit ajustări line. Pernele rezistente la ulei se mulează natural pe cap, reduc presiunea și asigură o etanșare confortabilă pentru purtarea îndelungată, indiferent de forma capului. Profilul atent lucrat al căștilor reflectă precizia acustică interioară – fiecare curbă, tăietură și spațiu fiind gândite pentru a uni forma cu funcționalitatea.
Controale tactile precise
Headphone (1) abandonează controlul prin atingere și adoptă controale tactile integrate în designul fizic. Elementele Roller, Paddle și Butonul oferă un mod precis și fiabil de a regla volumul, de a naviga prin media și de a comuta modurile ANC, eliminând ambiguitatea și fricțiunea frecvent asociate interfețelor tactile. Integrarea acestor comenzi direct pe căști prioritizează eficiența și răspunsul rapid, oferind o experiență auditivă intuitivă și satisfăcătoare.

Sunet imersiv în colaborare cu KEF
Headphone (1) este primul produs rezultat din parteneriatul cu KEF, pionier în domeniul sunetului hi-fi cu peste 60 de ani de experiență. Folosind ingineria acustică avansată și instrumentele de calibrare KEF, difuzorul dinamic personalizat de 40 mm livrează un sunet bogat și natural, cu bass profund, medii detaliate și înalte clare, în toate modurile – ANC, Transparency și Spatial Audio.
Cu procesare spațială integrată și urmărire a mișcării capului, căștile transformă orice sursă stereo într-un peisaj sonor 360°, adaptându-se în timp real la mișcările utilizatorului. Suportul pentru Hi-Res Audio, LDAC, redare lossless USB-C și jack 3.5 mm oferă o calitate excelentă atât wireless, cât și prin cablu. Sistemul de amortizare precisă și suspensia cu linearitate ridicată minimizează distorsiunile, pentru ca fiecare piesă să fie redată exact așa cum a intenționat artistul.
Noise Cancellation avansat și apeluri clare
Echipate cu microfoane dual feedforward și feedback, tehnologia ANC în timp real se adaptează dinamic la mediul înconjurător, iar modul Transparency menține utilizatorul conectat cu lumea exterioară. Sistemul ENC cu 4 microfoane, alimentat de inteligența artificială și antrenat pe peste 28 de milioane de scenarii de zgomot, asigură captarea clară a vocii chiar și în cele mai aglomerate împrejurări.
Autonomie și conectivitate
Headphone (1) oferă până la 35 de ore de redare audio, iar încărcarea rapidă de 5 minute asigură 2,4 ore de utilizare, chiar și cu ANC activat. Cu Bluetooth 5.3, conexiune duală pentru două dispozitive, suport Fast Pair și latență redusă, schimbarea între device-uri se face rapid și fără întreruperi.
Experiență personalizată cu Channel Hop și AI
Butonul personalizabil din aplicația Nothing X permite accesul rapid la funcția Channel Hop, care alternează instantaneu între aplicațiile audio recente și funcțiile favorite, fără a naviga prin meniuri. Ideal pentru cei care comută frecvent între muzică, podcasturi și notițe vocale.
Butonul poate fi configurat și pentru comenzi vocale, activarea News Reporter sau accesarea Essential Space – un spațiu secundar de memorie destinat notițelor vocale și mementourilor. Exclusiv pentru dispozitivele Nothing, Essential Space ajută utilizatorii să-și păstreze ideile fără să-și piardă concentrarea.
Pentru reglaje detaliate, egalizatorul avansat cu 8 benzi din aplicație permite personalizarea profilului sonor dincolo de simpla ajustare a bass-ului și înaltei frecvențe.

Preț și disponibilitate
Headphone (1) va fi disponibil în negru și alb, la prețul de 299 £ / 299 $ / 299 € / 1.499 RON. Începând cu 4 iulie 2025, precomenzile vor fi disponibile global pe nothing.tech și local pe eMAG, partener autorizat. Vânzările deschise încep din 15 iulie 2025.
Despre Nothing
Fondată la Londra în 2020, Nothing construiește o altfel de companie tech – una care inspira prin creativitate și readuce oamenii, designul și emoția în centrul experienței tehnologice. De la smartphone-uri premiate, până la produse audio cu un aspect și un sunet aparte, Nothing redefinește modul în care tehnologia ar trebui să facă utilizatorii să se simtă. Dezvoltate în mod transparent și în colaborare cu o comunitate globală de peste 3 milioane de consumatori, produsele Nothing sunt mai expresive și mai autentice. În doar patru ani, Nothing a vândut peste 10 milioane de dispozitive și a depășit pragul de 1 miliard de dolari în venituri cumulat.
Administrație locală
REGINA MARIA este rețeaua de sănătate cu cele mai multe Centre de Excelență acreditate internațional de Surgical Review Corporation, din Europa

Trei noi Centre de Excelență au fost acreditate în luna aprilie: unul de Chirurgie Bariatrică Revizională, respectiv două pentru Protezare Articulară.
Rețeaua de sănătate REGINA MARIA, liderul calității medicale din România și furnizorul de sănătate cu cele mai multe Centre de Excelență din Europa, acreditate internațional de Surgical Review Corporation, a obținut, în luna aprilie, trei noi certificări pentru Centre de Excelență. Concomitent, au fost reacreditate mai multe dintre Centrele de Excelență deja existente în rețea.
Astfel, REGINA MARIA pune, din nou, medicina românească pe harta sănătății din Europa, reîntărindu-și angajamentul de a le oferi pacienților săi tratamente medicale și chirurgicale la cele mai înalte standarde internaționale.
Peste 20.000 de intervenții efectuate în Centrele de Excelență din rețea
REGINA MARIA a fost prima rețea de sănătate din România care a obținut acreditări internaționale Surgical Review Corporation şi este furnizorul de servicii medicale cu cele mai multe acreditări internaționale pentru Centre de Excelență, nu doar din România, ci și din Europa – o realizare semnificativă pentru medicina din țara noastră.
„Am pus întotdeauna pe primul loc siguranța pacienților noștri și am urmărit întotdeauna să aducem în România standarde medicale așa cum vedem în spitalele internaționale, în țările care au dezvoltat o cultură a calității serviciilor de sănătate. Să aplicăm pentru acreditările SRC a fost un pas firesc al acestei preocupări”, a declarat Dr. Nirvana Georgescu, Directorul Diviziei de Calitate și Siguranța Pacientului, rețeaua de sănătate REGINA MARIA.
16 dintre cele 22 de Centre de Excelență acreditate SRC existente în România se află în cadrul REGINA MARIA, în spitale și centre ale rețelei din București (Ponderas Academic Hospital și Spitalul Euroclinic), Timișoara (Spitalul Premiere) și Constanța (Gastromond), unde pacienții beneficiază de servicii medicale de cea mai înaltă calitate și de expertiza unor echipe medicale de top.
Mai mult, dintre cele 33 de acreditări pentru Chirurgi de Excelență existente în România, 25 sunt deținute de medici chirurgi care activează în rețeaua REGINA MARIA.
Până în prezent, au fost efectuate peste 20.000 de intervenții chirurgicale în Centrele de Excelență din rețeaua REGINA MARIA.
Ce este un Centru de Excelență și de ce este relevant pentru pacienții români?
Un Centru de Excelență acreditat de Surgical Review Corporation (SRC) este o unitate medicală care respectă cele mai înalte standarde internaționale de calitate și excelență medicală și oferă pacienților acces la tratamente de top, echipe multidisciplinare, echipamente medicale moderne și tehnologii de ultimă generație care asigură o diagnosticare corectă, intervenții eficiente și monitorizare postoperatorie.
Doar spitalele de top din întreaga lume sunt eligibile pentru acreditare. Pentru obținerea acesteia, este monitorizat permanent numărul de cazuri tratate, iar rezultatele intervențiilor sunt comparate cu cele ale altor spitale acreditate. Mai mult decât atât, un chirurg poate obține titulatura de Chirurg de Excelență doar după ce îndeplinește criterii care îi susțin expertiza, adică un număr minim de cazuri pentru specialitatea respectivă și rezultate foarte bune în urma intervențiilor efectuate (număr redus de complicații post-operatorii, reinternări sau reintervenții).
Conform datelor SRC, în cadrul unui Centru de Excelență, se înregistrează cu 65% mai puține complicații operatorii, siguranța pacienților este îmbunătățită cu 71%, iar eficacitatea și eficiența tratamentelor sunt îmbunătățite cu 47%.
Trei noi Centre de Excelență deschise în rețeaua REGINA MARIA
În luna aprilie, au fost acreditate 3 noi Centre de Excelență în rețeaua REGINA MARIA:
- un Centru de Excelență în Chirurgia Metabolică și Bariatrică revizională, în Ponderas Academic Hospital – Chirurg de Excelență Prof. Dr. Cătălin Copăescu.
- două Centre de Excelență în Protezare Articulară, în cadrul Spitalului Euroclinic, Chirurg de Excelențǎ Robert Apostolescu, respectiv în Ponderas Academic Hospital, Chirurg de Excelență Dr. Vlad Predescu
Odată obținută, acreditarea Surgical Review Corporation se reînnoiește la fiecare 3 ani, pentru dovedirea menținerii standardelor și criteriilor de calitate care au fost evaluate inițial.
„Acreditările internaționale SRC se reînnoiesc o dată la trei ani, ceea ce reprezintă, pentru noi, un angajament ferm față de pacienții noștri: astfel, le reconfirmăm acestora că le asigurăm, în permanență, cele mai înalte standarde de calitate medicală. Acreditările internaționale se bazează pe seturi solide de bune practici care și-au dovedit, de-a lungul timpului, eficiența și rolul esențial în îngrijirea pacienților. Acreditările SRC sunt încă un instrument prin care ne asigurăm că pacientul nostru este în siguranță și că obținem rezultatele îngrijirii medicale pe care ni le dorim cu toții”, completează Dr. Nirvana Georgescu, Directorul Diviziei de Calitate și Siguranța Pacientului, rețeaua de sănătate REGINA MARIA.
Despre Rețeaua de Sănătate REGINA MARIA
Rețeaua de sănătate REGINA MARIA este lider în calitatea serviciilor medicale din România, fiind singurul operator care deține cinci spitale cu acreditări internaționale. Prin cele 22 de acreditări deținute – o performanță unică în Europa Centrală și de Est, REGINA MARIA demonstrează constant angajamentul său pentru excelența medicală și siguranța îngrijirii pacienților.
În ultimul deceniu, aproape 1 milion de recenzii au fost acordate de pacienți medicilor REGINA MARIA, printr-un sistem unic de acordare a feedback-ului, ajungând astfel la o medie de 9,63 la nivelul Rețelei.
Rețeaua este, totodată, lider în digitalizarea sănătății în România – aplicația medicală REGINA MARIA fiind cea mai descărcată și utilizată aplicație de acest tip, cu peste 1,7 milioane de conturi de pacienți.
-
Evenimentacum 6 zileCinci publicații online de business intră pe piața media din România
-
Evenimentacum 6 zile
Cinci publicații online de business intră pe piața media din România
-
Evenimentacum 5 zileSe lansează patru noi publicații online dedicate femeilor: BeautyCorner.ro, BellaMag.ro, PureBeauty.ro și RevistaDiva.ro
-
Uncategorizedacum 3 zile
evomag: cumpărăturile pentru școală încep cu două săptămâni mai devreme și se întind pe o perioadă mai lungă. 15% din vânzări sunt realizate înainte de jumătatea lunii august
-
Exclusivacum 15 ore„IPJ Prahova – Grădinița de cadre, episodul 42″: De la „Pinochio” la „Linge-Folie”. Cum se fabrică „investigatorii” la Băicoi






