Eveniment
Peste jumătate din invitații prezenți la evenimentul Join The Flip Side au renunțat pe loc la telefonul lor personal în favoarea unui Samsung Galaxy Z Flip5 sau Z Fold5
Participanții au trăit experiența utilizării unui telefon pliabil în cadrul unui eveniment exclusiv și au pus la încercare, pe tot parcursul serii, toate funcțiile relevante pentru ei
București, România – 12 decembrie 2023 – În urma evenimentului exclusiv Join The Flip Side Party organizat de Samsung România pe 7 decembrie, 55%[1] dintre participanți au făcut trecerea către un Galaxy Z Flip5 sau Z Fold5, renunțând la telefonul lor personal Apple sau Samsung.
Conform unui studiu realizat de Kantar în 2022, în cadrul căruia a fost testat gradul de loialitate în rândul posesorilor de smartphones din România, 89% dintre utilizatorii Apple au declarat că nu intenționează să își schimbe brandul, iar 27% dintre ei nu ar renunța niciodată la acest brand.
În acest context, Samsung și-a propus să demonstreze că telefoanele Galaxy Z series pot convinge și pe cei mai loiali utilizatori, printr-un experiment inedit care să le ofere posibilitatea să le testeze, într-un mod unic și relevant pentru ei. În urma testării, 77% dintre cei care au ales să își schimbe telefonul au renunțat la un telefon Apple și au trecut pe loc la Samsung, iar restul au făcut upgrade de la o altă serie Samsung către pliabilele de ultimă generație.
,,Ne-am dorit să oferim consumatorilor o experiență hands-on memorabilă, în care să testeze noile noastre tehnologii punându-i într-un context cât se poate de familiar, precum un concert, și astfel să decidă dacă The Flip Side este o alegere potrivită pentru stilul lor de viață. Ne bucurăm că telefoanele pliabile Samsung, prin experiența diferită pe care o oferă, pot convinge orice utilizator de smartphone. Trebuie doar să le testeze.”, a declarat Simona Panait, Head of Marketing Romania & Bulgaria, la Samsung Electronics România.
Samsung a marcat prin intermediul acestui eveniment finalul campaniei ,,Join The Flip Side. Switch to Freedom”. Campania lansată în luna octombrie și-a propus să le prezinte românilor multitudinea de avantaje și beneficii pe care le aduce utilizarea unui telefon pliabil în viața lor, cu scopul de a-i convinge să facă trecerea către un Galaxy Z Flip5 sau Z Fold5.
Campania Join The Flip Side. Switch to Freedom.
Mai mult decât o simplă provocare de „switching” lansată de Samsung România către consumatori, campania „Join The Flip Side. Switch to Freedom.” a reprezentat și o declarație de rebeliune față de normele obișnuite de utilizare ale unui smartphone clasic.
Pe parcusul celor două luni, Inna și Deliric, alături de alți ambasadori Samsung, au împărtășit pe canalele lor de social media cum telefoanele pliabile se potrivesc stilului lor de viață și cum ies în evidență indiferent de context. Membrii Team Galaxy și-au invitat comunitățile să treacă „on the flip side” și au predat mai departe provocarea către alți lideri de opinie să li se alăture.
Primii care s-au lăsat convinși de mesajul campaniei, dar și de calitățile seriei Galaxy Z au fost Theo Zeciu (creator de conținut) și Lili Sandu (prezentatoare TV). Ei au renunțat complet la telefoanele lor personale în favoarea unui Galaxy Z Fold5, și respectiv a unui Galaxy Z Flip5. Cei doi s-au alăturat inițiativei Samsung, ca noi membri oficiali Team Galaxy și și-au încurajat comunitățile să se înscrie în campanie pentru șansa de a participa la o experiență exclusivă alături de ei.
Momentul final, Join the Flip Side Party
Dintre cei peste 2000 de oameni înscriși, doar un număr restrâns de câștigători au putut participa mai departe la evenimentul Join the Flip Side Party din data de 7 decembrie.
Cei invitați au putut asculta live melodiile cântate de Inna și Deliric și interacționa cu unii dintre ambasadorii lor Samsung preferați. În plus, ei au avut ocazia să experimenteze direct avantajele modelelor Samsung pliabile pe parcursul serii și au avut libertatea de a le testa singuri pentru a se convinge de performanța lor.
La final, 55% dintre participanți au decis să facă pe loc transferul către un telefon pliabil oferit de Samsung și să renunțe la telefonul personal. Telefoanele rămase au fost apoi preluate de către GreenWEEE, unul dintre cei mai importanți reciclatori din România. Majoritatea dintre acestea reprezentau chiar smartphone-uri de tip flagship, cu modele de la iPhone 14Pro Max până la iPhone 7 și de la Samsung Galaxy S23 Ultra până la S20.
Galaxy Z Flip5 și Galaxy Z Fold5 – experiențe de utilizare redefinite
Cu Galaxy Z Flip5 descoperi un alt nivel al selfie-urilor: mai creative, mai naturale, mai ușor de realizat, chiar și atunci când lumina este slabă. Iar pentru toate acestea ai nevoie doar de un simplu gest de ridicare a palmei, ca un salut pe care îl faci telefonului tău pentru a imortaliza momentul. Ecranul frontal Flex este acum de aproape 4 ori mai mare decât înainte și îl poți personaliza astfel încât să îți reflecte stilul propriu.
Cu Galaxy Z Fold5, productivitatea și divertismentul sunt la ele acasă. Ecranul principal este generos, iar cu S Pen Fold Edition, poți lua notițe în timp real sau să faci mai multe lucruri deodată. Taskbar-ul îmbunătățit și funcția drag & drop fac schimbarea între aplicații și transferul de conținut o plăcere. Bateria ține toată ziua, așa că te poți bucura de experiența premium a noilor telefoane pliabile mai mult timp.
[1] Procent raportat la un număr de 71 de participanți prezenți la evenimentul Join The Flip Side Party
Eveniment
ECHITAX PROFIT SRL în calitate de beneficiar, anunță finalizarea proiectului „DIGITALIZAREA FIRMEI ECHITAX PROFIT SRL.”
18.06.2026
Planul Naţional de Redresare și Rezilienţă (PNRR) – Componenta 9. Suport pentru sectorul privat, cercetare, dezvoltare și inovare, Investiţia I3. Scheme de ajutor pentru sectorul privat, titlu apel: „Digitalizarea IMM-urilor – grant de până la 100.000 euro pe întreprindere pentru sprijinirea IMM-urilor în adoptarea tehnologiilor digitale”.
ECHITAX PROFIT SRL în calitate de beneficiar, anunță finalizarea proiectului „DIGITALIZAREA FIRMEI ECHITAX PROFIT SRL.”, implementat în baza contractului de finanțare nr. 5851.1/i3/c9.
Contractul de finanțare a fost încheiat cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, în calitate de coordonator de reforme și/sau investiții pentru PNRR.
Proiectul, finanțat prin PNRR (Componenta C9, Investiția I3), vizează digitalizarea companiei pentru creșterea productivității și îmbunătățirea serviciilor. Investiția a inclus achiziția de echipamente hardware TIC, aplicații/licențe software, auditare tehnică IT, instruirea personalului care va utiliza echipamentele TIC, toate necesare pentru implementarea soluțiilor digitale.
Obiectiv general: Adoptarea tehnologiilor digitale pentru creșterea competitivității, stimularea inovației și adaptarea activităților la mediul digital, atingând cel puțin 6 criterii DESI.
Obiective specifice: Achiziționarea de active corporale și necorporale (echipamente IT și software), auditarea tehnică IT și instruirea profesională a personalului în domeniul digital, toate contribuind la realizarea obiectivului general.
Valoarea totală a proiectului: 168.573,29 lei
Valoarea nerambursabilă: 145.129,22 lei
Contribuția beneficiarului: 16.125,51lei
Data începerii proiectului: 03.03.2025
Data finalizării proiectului: 30.06.2026
Cod proiect: RUE 5851.
„Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României”
Implementarea proiectului a condus la creșterea semnificativă a nivelului de digitalizare și a eficienței operaționale a ECHITAX PROFIT SRL, prin integrarea unor tehnologii digitale moderne în activitățile de fotocopiere, pregătire a documentelor și alte activități specializate de secretariat (CAEN 8219).
Investiția a constat în achiziția de echipamente hardware TIC performante (Desktop PC, Laptop, Server, Telefon mobil, Multifuncțional, Switch, Router, Access Point WiFi și UPS), a unui sistem ERP destinat gestionării integrate a activităților economice și administrative, a serviciilor de găzduire website și e-mail, a licențelor Microsoft 365 pentru colaborare și productivitate în cloud, precum și a serviciilor de formare profesională în competențe digitale pentru personalul ECHITAX PROFIT SRL.
Noile tehnologii implementate au permis digitalizarea proceselor interne de gestionare a documentelor, administrare, comunicare și arhivare electronică, reducerea timpilor de procesare a informațiilor și îmbunătățirea accesului la date și documente în format digital. Infrastructura hardware și de rețea implementată a crescut capacitatea de procesare, securitatea și disponibilitatea resurselor informatice utilizate în activitatea curentă a societății.
Integrarea sistemului ERP a contribuit la optimizarea fluxurilor operaționale și la centralizarea informațiilor financiare și administrative, facilitând gestionarea eficientă a activităților ECHITAX PROFIT SRL. În același timp, serviciile Microsoft 365 și soluțiile de găzduire website și e-mail au permis dezvoltarea unui mediu digital modern de comunicare, colaborare și schimb de informații.
Implementarea infrastructurii de rețea, formată din switch, router și punct de acces WiFi, a permis interconectarea tuturor echipamentelor și utilizarea eficientă a resurselor digitale, contribuind la îndeplinirea criteriilor de intensitate digitală asumate prin proiect. Totodată, utilizarea canalelor de comunicare online și a rețelelor sociale a consolidat prezența digitală a ECHITAX PROFIT SRL și capacitatea acesteia de a comunica și interacționa cu clienții și partenerii.
Programul de formare în competențe digitale a asigurat dezvoltarea cunoștințelor necesare pentru utilizarea eficientă a noilor tehnologii implementate, iar auditul tehnic IT independent a confirmat conformitatea investițiilor realizate și îndeplinirea tuturor criteriilor DESI asumate prin proiect.
Astfel, proiectul a contribuit la modernizarea activității ECHITAX PROFIT SRL, la creșterea gradului de digitalizare a proceselor interne, la îmbunătățirea productivității și la consolidarea competitivității întreprinderii într-un mediu economic aflat într-un proces continuu de transformare digitală.
Date de contact beneficiar: ECHITAX PROFIT SRL
Telefon: 0741991338
Email: oana@echitax.ro
Adresa: MUNICIPIUL CLUJ-NAPOCA, ALEEA NEGOIU, NR. 5, SCARA 4, APARTAMENT 32, JUDEȚ CLUJ
Eveniment
Primăria Mătăsari – Gorj, Consiliul Local Mătăsari și Casa de Cultură Mătăsari organizează marți, 30 iunie 2026, un spectacol caritabil dedicat strângerii de fonduri pentru Anastasia Erdei
Divertiland Water Park, una dintre cele mai mari destinații de distracție și relaxare în aer liber din România, își redeschide porțile pe 18 iunie 2026, marcând începutul unui nou sezon estival. Vara aceasta, Divertiland lansează conceptul RETRO SUMMER, o inițiativă prin care vizitatorii se vor bucura de prețuri ca în 2019, o întoarcere simbolică în timp, menită să ofere accesibilitate, energie pozitivă și o experiență autentică tuturor celor care aleg să petreacă o zi în parc.
Sezonul 2026 se anunță a fi unul record, estimările indicând că numărul vizitatorilor ar putea atinge și chiar depăși pragul de 200.000 de persoane.
Pentru a îmbunătăți experiența de acces, începând cu 15 iunie biletele vor putea fi achiziționate online, iar intrarea în parc se va face prin scanarea codului QR direct la turnichet, eliminând complet timpul de așteptare. Noua procedură Fast Track marchează un pas important în digitalizarea serviciilor Divertiland și în fluidizarea fluxului de vizitatori.
Tarifele Divertiland Full Day pentru sezonul 2026, în cadrul campaniei RETRO SUMMER, sunt următoarele: de luni până vineri, adulții plătesc 75 lei, copiii între 3 și 11 ani 40 lei, elevii/studenții 12+ 50 lei, iar seniorii peste 60 de ani și persoanele cu dizabilități 45 lei; copiii sub 3 ani beneficiază de acces gratuit. În weekend și în zilele de sărbători legale, tarifele sunt de 95 lei pentru adulți, 55 lei pentru copiii între 3 și 11 ani, 50 lei pentru elevii/studenții 12+, iar seniorii și persoanele cu dizabilități plătesc în continuare 45 lei; copiii sub 3 ani au acces gratuit.
În plus, pentru a marca deschiderea oficială a sezonului, Divertiland anunță un preț unic de 50 lei imediat după lansare, pentru intrarea in parc: în zilele de 18-19-20–21 iunie, indiferent de categoria de vârstă. Aceasta este o ofertă limitată menită să celebreze începutul verii și să ofere acces cât mai multor persoane la experiența Divertiland. Această promoție specială completează campania RETRO SUMMER și întărește angajamentul parcului de a oferi distracție autentică la prețuri accesibile.
Divertiland Water Park a fost lansat în 2012, având inițial o suprafață de 72.000 de metri pătrați, iar în 2016 a fost extins până la 200.000 de metri pătrați, cu o capacitate de 7.000 de persoane. Parcul a fost conceput ca un proiect verde, alimentat în mare parte cu energie solară, printr-un sistem fotovoltaic care contribuie la reducerea emisiilor de carbon și la protejarea mediului. În prezent, compania desfășoară un amplu proiect de împădurire a șase hectare, consolidând angajamentul Divertiland față de sustenabilitate și responsabilitate ecologică.
În interiorul parcului, vizitatorii vor regăsi toate atracțiile emblematice care au consacrat Divertiland: peste 20 de tobogane spectaculoase, șapte piscine pentru toate vârstele, inclusiv piscină olimpică, piscina cu valuri, Lazy River, zone dedicate copiilor, precum și peste 12 restaurante noi, cu meniuri variate, street food, deserturi și opțiuni pentru toate gusturile. Întreg sezonul va fi animat de surprize, concursuri interactive și premii, într-o atmosferă vibrantă, în care brandurile devin parte din emoții reale.
Amplasat strategic pe A1, km 13, în zona Militari, la doar 15 minute de București, Divertiland este una dintre cele mai versatile locații pentru evenimente outdoor. Parcul dispune de o infrastructură completă pentru echipe tehnice, curent electric industrial, zone de backstage, logistică dedicată, peste 1.000 de locuri de parcare și stații de încărcare pentru mașini electrice. În sezonul de vară, parcul atrage peste 9.000 de vizitatori în fiecare weekend și poate găzdui evenimente de până la 20.000 de persoane.
„Ne bucurăm mult să putem da startul unui nou sezon, al 15-lea, la Divertiland Water Park – și suntem siguri că în 2026 vom atrage și mai multe persoane iubitoare de apă, înot și atracții acvatice. Ne adresăm atât clienților din zona Capitalei, cât și celor care locuiesc în alte zone ale țării, dar și-au propus ca pe timp de vară să exploreze noi opțiuni de distracție și relaxare. Credem că cele șapte piscine și circa 70 de atracții din incinta complexului, mixul inteligent de servicii oferite, precum și standardul general de calitate vor contribui la fidelizarea clienților mai vechi, precum și la atragerea unora noi. Iar noua politică de prețuri – RETRO SUMMER – cu întoarcere la prețurile din 2019 este una excelentă”, a declarat Christos Argiropoulos, General Manager Divertiland Water Park.
Divertiland rămâne un reper al verii în România, un spațiu dedicat relaxării, distracției și evenimentelor de amploare, cu o infrastructură modernă, atracții pentru toate vârstele și o poziționare strategică ce îl transformă într-o destinație de top pentru familii, tineri, companii și organizatori de evenimente.
Eveniment
SAINT-GOBAIN ROMÂNIA LANSEAZĂ EDIȚIA 2026 A „SAINT-GOBAIN NATIONAL TROPHY”, COMPETIȚIE DEDICATĂ PROIECTELOR CARE DEFINESC VIITORUL CONSTRUCȚIILOR SUSTENABILE

-
Evenimentacum 4 zileDELAF IMPEX S.R.L., în calitate de beneficiar, anunță finalizarea proiectului „DIGITALIZAREA FIRMEI DELAF IMPEX S.R.L.”
-
Evenimentacum 3 zileEl Studio lansează aplicația mobilă care transformă experiența programărilor în salon: primele 500 de persoane primesc 100 de puncte cadou
-
Evenimentacum 2 zileDivertiland Water Park se redeschide pe 18 iunie 2026 – Vara aceasta se poartă RETRO!
-
Evenimentacum 2 zileSAINT-GOBAIN ROMÂNIA LANSEAZĂ EDIȚIA 2026 A „SAINT-GOBAIN NATIONAL TROPHY”, COMPETIȚIE DEDICATĂ PROIECTELOR CARE DEFINESC VIITORUL CONSTRUCȚIILOR SUSTENABILE
-
Evenimentacum 2 zileTERRACAD SRL anunță finalizarea proiectului „Digitalizarea societății TERRACAD SRL”
-
Uncategorizedacum 5 zileSistemul prin care organizațiile combat corupția și riscurile de mită
-
Uncategorizedacum 6 zileMigrarea între ecosisteme, pusă la încercare: Theo Rose trece de la Apple La HONOR
-
Evenimentacum 14 orePrimăria Mătăsari – Gorj, Consiliul Local Mătăsari și Casa de Cultură Mătăsari organizează marți, 30 iunie 2026, un spectacol caritabil dedicat strângerii de fonduri pentru Anastasia Erdei