Connect with us

Eveniment

Fashion Days face primii pași spre platforma de marketplace și marchează tranziția către un nou model de business

Publicat

pe

  • Cel mai mare agregator de marketplace, Tradebyte, a fost integrat din octombrie 2023
  • Gama de produse va fi cu peste 50% mai mare până în martie 2024
  • Propriul marketplace de fashion va fi lansat în primăvara anului viitor

București, 13 decembrie 2023

Fashion Days, liderul pieței de online fashion din România, prezent de asemenea în Bulgaria și Ungaria, a lansat parteneriatul cu Tradebyte, cel mai mare integrator de soluții de marketplace din Europa. Parteneriatul este activ din luna octombrie a acestui an și are scopul de a extinde portofoliul de branduri internaționale oferite clienților. Aceasta reprezintă doar o primă etapă importantă din dezvoltarea celui mai mare marketplace de fashion din România pregătit de Fashion Days pentru anii următori.

În prezent, Fashion Days oferă clienților peste 140.000 de articole de la peste 800 de branduri. Prin intermediul soluțiilor oferite de Tradebyte, gama va crește cu 75.000 de produse până la finalul lunii martie 2024, marcând o creștere cu peste 50%.

Tradebyte oferă posibilitatea accesării unei game extinse de produse, de la o multitudine de branduri internaționale, integrate de asemenea în acest sistem, fără necesitatea depozitării și achiziționării întregului stoc în depozitele proprii. Primul brand listat de Fashion Days în acest sistem a fost Camper, cu peste 1.200 de modele disponibile pentru clienți, și va fi urmat de zeci de alte branduri internaționale, care vor avea un număr mai generos de modele în comparație cu oferta actuală.

Următoarea etapă a modelului de marketplace va fi lansată în toamna anului viitor

Extinderea modelului de marketplace continuă în toamna anului 2024, an în care Fashion Days va adapta și tehnologia 3P eMAG pentru a găzdui pe platforma sa sellerii cheie specializați din fashion, oferindu-le astfel acces la clienții pasionați de îmbrăcăminte, încălțăminte și accesorii.

Încorporarea platformei de marketplace în modelul de operare reprezintă pentru Fashion Days atât modalitatea de a extinde considerabil oferta pentru clienți, consolidarea relațiilor cu actualii parteneri, dar și accesul unor noi branduri regionale și locale la platforma sa, pentru comercializarea produselor. Acest proiect marchează, de asemenea, tranziția spre un nou model de business în care cifra de afaceri generată prin intermediul Tradebyte, marketplace și consignație va reprezenta aproximativ 50% din total, până în martie 2028.

Fashion Days se află în cel mai mare proces transformațional de până acum, trecând de la un singur model de business la patru modele diferite, menite atât să crească masiv gama de produse oferite clienților, cât și să ofere deschidere de business partenerilor locali și internaționali pe piețele în care suntem prezenți”, a declarat Cristina Pîrjol, Director Comercial Fashion Days.

Fashion Days este cel mai mare magazin de fashion online din regiune, cu acces la una dintre cele mai dezvoltate rețele logistice: cel mai mare depozit din Europa Centrală și de Est care operează în totalitate cu energie verde și o rețea de aproape 4.000 de lockere care asigură cea mai rapidă livrare pentru clienții săi.

Prin multitudinea de servicii unice și extinderea continuă a gamei de produse, retailerul face demersuri constante pentru a-și îndeplini promisiunea de a oferi clienților săi cea mai bună experiență de shopping:

  • Peste 80% dintre comenzile Fashion Days din București și Ilfov sunt livrate în easybox și aproximativ 75% dintre acestea sunt livrate în 24 de ore.
  • În caz de retur, clienții își pot primi banii înapoi și mai rapid, respectiv în 30 de minute de la returnarea produsului la easybox sau de la predarea acestuia către curier. Peste 70% dintre retururi sunt realizate tot la easybox, fiind metoda preferată de clienți pentru livrări sau retururi.
Citeste in continuare
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Eveniment

Sezonul murăturilor scoate la iveală problemele din grădină: de ce solarul se pregătește din toamnă

Publicat

pe

Septembrie este luna în care, în multe gospodării din România, roșiile, castraveții, ardeii și gogonelele ajung din grădină în cămară. Este sezonul murăturilor, dar și momentul în care micii fermieri și gospodarii pot vedea cel mai clar rezultatul unui an de muncă: cât au produs, cât au pierdut și cât de mult a depins recolta de vreme.

Pentru culturile în câmp deschis, un sezon cu perioade de caniculă, secetă, ploi abundente, vânt sau grindină poate schimba rapid rezultatul. Un solar nu elimină toate riscurile, însă îi oferă cultivatorului mai mult control asupra culturii și posibilitatea de a prelungi perioada de producție.

Tocmai de aceea, începutul toamnei poate fi unul dintre cele mai bune momente pentru planificarea sezonului următor.

Cămara de toamnă arată cât de bun a fost anul în grădină

Pentru o familie care își cultivă singură legumele, bilanțul este simplu. Sunt suficiente roșii pentru bulion? Au fost destui castraveți pentru murături? Au ajuns ardeii și gogonelele la maturitate sau o parte din producție s-a pierdut?

Pentru micii producători care vând legumele, aceeași problemă se traduce direct în venituri.

„Toamna este momentul în care oamenii văd foarte concret rezultatul unui sezon întreg. Când încep să pună murăturile și să pregătească proviziile pentru iarnă, își dau seama cât au reușit să producă și cât au pierdut din cauza căldurii, ploilor puternice, grindinei sau altor episoade meteo. Solarul nu poate controla vremea, dar îi oferă cultivatorului mult mai multe posibilități de a-și proteja cultura și de a gestiona mai bine apa, temperatura și perioadele de producție”, explică Răzvan Pătrașcu, General Manager BACAS.

 De ce să te gândești la solar în septembrie și nu în martie?

Pentru că primăvara este deja una dintre cele mai aglomerate perioade pentru fermier.

Terenul trebuie pregătit, răsadurile trebuie îngrijite, irigarea trebuie pusă la punct, iar momentul plantării depinde de evoluția temperaturilor. Dacă alegerea și montajul solarului sunt lăsate tot pentru această perioadă, lucrările se suprapun.

În schimb, un solar montat din toamnă îi permite cultivatorului să pregătească din timp terenul, să verifice drenajul, să organizeze sistemul de irigare și să stabilească rândurile de cultură.

Astfel, primele ferestre favorabile din primăvară pot fi folosite pentru cultură, nu pentru construirea infrastructurii.

În plus, în funcție de zona țării, de temperaturi și de plantele alese, spațiul protejat poate fi utilizat și pentru culturi de sezon rece, precum salată, spanac, ridichi, ceapă verde sau anumite verdețuri.

Un solar pentru România trebuie ales și pentru iarnă, și pentru vară

Când cumpără un solar, fermierul nu ar trebui să se gândească doar la culturile pe care le va pune în el.

Structura va trebui să treacă prin vânt, ploi, variații mari de temperatură și episoade de ninsoare. Câteva luni mai târziu, aceeași construcție va trebui să permită o aerisire eficientă în zilele foarte calde de vară.

De aceea, structura metalică, ancorarea, folia și ventilația sunt criterii importante în alegerea unui solar.

Solariile BACAS sunt realizate din țeavă galvanizată prin procedeul Sendzimir și sunt disponibile în diferite dimensiuni și configurații. Modelele complet echipate folosesc folie profesională triplustratificată de 180 microni, cu protecție UV, EVA și IR.

În același timp, aerisirea laterală ajută la gestionarea temperaturii în perioadele calde, iar irigarea prin picurare permite distribuirea apei direct în zona culturii. În funcție de model și de necesități, pot fi adăugate dotări precum aerisiri suplimentare sau plasă de umbrire.

Solarul nu mai este doar pentru fermele mari

Pentru o gospodărie care cultivă legume pentru consum propriu, un solar bine dimensionat poate însemna mai multă predictibilitate și o perioadă mai lungă în care poate produce.

Pentru micul fermier care vinde în piață sau direct către consumatori, avantajul poate fi și economic. Protejarea culturii și posibilitatea de a organiza mai bine ciclurile de producție pot conta într-un an în care vremea devine dificil de anticipat.

Dimensiunea trebuie însă aleasă după nevoile reale. Un solar pentru consumul unei familii nu trebuie configurat la fel ca unul destinat producției comerciale.

„Recomandarea noastră este ca oamenii să nu aleagă solarul doar după preț. Contează structura, folia, modul de ancorare, aerisirea și posibilitatea de a adapta solarul la culturile pe care vor să le producă. Toamna este o perioadă foarte bună pentru această decizie, pentru că ai timp să pregătești terenul și instalațiile, iar primăvara te găsește cu solarul deja montat. Un solar bine ales este o investiție pentru mai mulți ani și pentru mai multe cicluri de cultură”, spune Răzvan Pătrașcu, General Manager BACAS.

Recolta de anul viitor poate începe cu o decizie luată acum

Septembrie este, în mod tradițional, luna în care se umple cămara. Pentru fermier și pentru gospodarul care își cultivă singur legumele, poate fi însă și luna în care începe planul pentru anul următor.

Dacă sezonul acesta a însemnat culturi afectate de temperaturi ridicate, ploi puternice, grindină sau alte episoade meteo, merită analizat ce poate fi făcut diferit.

Un solar nu face agricultura independentă de vreme. Însă poate oferi culturilor un nivel suplimentar de protecție și fermierului mai mult control asupra producției.

Iar dacă decizia pentru anul viitor este deja luată, montajul nu trebuie neapărat amânat până în primăvară.

Pentru că, uneori, recolta pe care o vei pune în borcane anul viitor începe cu solarul pe care îl pregătești din această toamnă.

Articolul Sezonul murăturilor scoate la iveală problemele din grădină: de ce solarul se pregătește din toamnă apare prima dată în Ziarul Nationalul.

Citeste in continuare

Eveniment

Comuna Dorna-Arini, în calitate de partener, împreună cu Comuna Panaci – Lider de Parteneriat, Consiliul Local Poliana și Consiliul Local Ciudei, implementează proiectul „Dezvoltare rurală rezilientă și favorabilă incluziunii prin guvernanță transfrontalieră și implicare civică” (RURAL BRIDGE), cod ROUA00661, finanțat de Uniunea Europeană prin Programul Interreg NEXT România–Ucraina 2021–2027.

Publicat

pe

Articolul Comuna Dorna-Arini, în calitate de partener, împreună cu Comuna Panaci – Lider de Parteneriat, Consiliul Local Poliana și Consiliul Local Ciudei, implementează proiectul „Dezvoltare rurală rezilientă și favorabilă incluziunii prin guvernanță transfrontalieră și implicare civică” (RURAL BRIDGE), cod ROUA00661, finanțat de Uniunea Europeană prin Programul Interreg NEXT România–Ucraina 2021–2027. apare prima dată în Ziarul Nationalul.

Citeste in continuare

Eveniment

Ciocolata profesională în cofetărie: de ce este diferită și cum alegi varianta potrivită

Publicat

pe

Ciocolata este unul dintre ingredientele fundamentale ale cofetăriei, fiind utilizată de la cele mai simple prăjituri până la mousse-uri, ganache-uri, praline sau deserturi elaborate. Rezultatul final nu depinde însă numai de rețetă. Tipul și calitatea ciocolatei pot influența gustul, textura, aspectul și chiar modul în care un preparat se comportă în timpul realizării.

Din acest motiv, cofetarii profesioniști aleg frecvent produse concepute special pentru utilizarea în cofetărie și patiserie. Dar ce diferențiază ciocolata profesională de variantele obișnuite și cum știm ce produs este potrivit pentru desertul pe care dorim să îl pregătim?

Ce înseamnă ciocolată profesională?

Termenul este utilizat în general pentru ciocolata destinată lucrului în cofetărie, patiserie sau în laboratoare profesionale. Caracteristicile produsului sunt importante nu doar din perspectiva gustului, ci și a comportamentului în timpul preparării.

O ciocolată profesională pentru cofetărie trebuie să permită obținerea unor rezultate cât mai constante atunci când este topită, încorporată într-o cremă sau utilizată pentru glazuri și alte preparate.

Printre caracteristicile urmărite de profesioniști se numără:

  • gustul și intensitatea aromei de cacao;
  • fluiditatea după topire;
  • textura;
  • comportamentul la temperare;
  • proporția de cacao;
  • modul în care se combină cu celelalte ingrediente.

Aceste diferențe devin cu atât mai importante cu cât ciocolata ocupă un rol central în rețetă.

Ciocolata neagră, cu lapte sau albă?

Alegerea începe de cele mai multe ori cu profilul de gust pe care dorim să îl obținem.

Ciocolata neagră

Ciocolata neagră este potrivită pentru preparatele în care se urmărește o aromă pronunțată de cacao. Este utilizată frecvent pentru ganache, mousse, brownies, torturi, praline și glazuri.

Se combină foarte bine cu fructele de pădure, portocalele, cafeaua, caramelul, alunele sau nucile.

În cadrul aceleiași categorii există produse cu procente diferite de cacao, astfel încât alegerea trebuie făcută și în funcție de intensitatea dorită.

Ciocolata cu lapte

Mai dulce și cu un profil aromatic mai delicat, ciocolata cu lapte este foarte versatilă.

Poate fi folosită pentru creme, ganache, cookies, praline, torturi și numeroase produse de patiserie. Se combină excelent cu alune, caramel, cafea, banane sau biscuiți.

Este o alegere potrivită atunci când ciocolata trebuie să fie evidentă în preparat, fără a domina celelalte arome.

Ciocolata albă

Ciocolata albă oferă un profil diferit și este apreciată mai ales pentru textura cremoasă și posibilitatea de a fi asociată cu ingrediente aromate sau ușor acide.

Fisticul, zmeura, căpșunile, fructul pasiunii sau citricele sunt doar câteva dintre combinațiile folosite frecvent.

Poate fi utilizată în mousse-uri, ganache-uri, cheesecake-uri, creme și diferite elemente decorative.

De ce contează fluiditatea ciocolatei?

Un criteriu deseori ignorat de cei care gătesc ocazional este fluiditatea.

Două produse care par similare pot avea un comportament foarte diferit după topire. Pentru o glazură sau pentru acoperirea unei praline este nevoie de o ciocolată suficient de fluidă pentru a forma un strat fin și uniform.

În schimb, pentru anumite creme, umpluturi sau ganache-uri poate fi preferată o consistență diferită.

Acesta este unul dintre motivele pentru care nu există neapărat o singură ciocolată „cea mai bună”. Produsul trebuie ales în funcție de utilizarea lui.

Forma ciocolatei poate simplifica munca

Ciocolata destinată cofetăriei este disponibilă în mai multe forme, printre care tablete, fulgi, dropsuri sau bănuți.

Bănuții și dropsurile sunt apreciați în special pentru că permit o dozare simplă și se topesc uniform. Fulgii pot fi practici atât pentru prepararea cremelor, cât și pentru decorarea deserturilor.

Pentru cei care prepară frecvent deserturi, alegerea formei potrivite poate reduce timpul de lucru și poate simplifica porționarea ingredientelor.

O gamă variată de ciocolată profesională pentru cofetărie permite alegerea produsului atât în funcție de tipul de ciocolată, cât și de modul în care aceasta urmează să fie utilizată.

Ce ciocolată alegi pentru ganache?

Ganache-ul este unul dintre preparatele în care calitatea și tipul ciocolatei se observă foarte ușor.

Pentru un ganache cu aromă intensă poate fi aleasă ciocolata neagră, în timp ce variantele cu lapte oferă un rezultat mai dulce și mai delicat. Ciocolata albă este utilizată frecvent atunci când se dorește asocierea cu fructe, fistic sau alte arome.

Trebuie ținut cont însă de faptul că proporțiile dintre ciocolată și frișcă pot varia în funcție de tipul de ciocolată și de consistența dorită.

Dar pentru mousse?

În cazul unui mousse, ciocolata trebuie să contribuie la aromă fără a compromite textura aerată a preparatului.

Ciocolata neagră este potrivită pentru mousse-uri intense, în timp ce variantele cu lapte sunt preferate pentru deserturi mai dulci și mai cremoase.

Ciocolata albă permite realizarea unor combinații interesante cu fructe sau fistic și este des întâlnită în deserturile moderne.

Pentru praline, caracteristicile tehnice devin și mai importante

Realizarea pralinelor presupune mai mult decât alegerea unei arome plăcute. Ciocolata trebuie să poată fi temperată corespunzător pentru obținerea unui exterior uniform, lucios și plăcut la degustare.

În acest caz, alegerea unui produs destinat utilizării profesionale devine deosebit de importantă.

Același principiu se aplică și în cazul tabletelor artizanale, decorațiunilor sau al deserturilor care presupun realizarea unor elemente din ciocolată temperată.

Callebaut și alte mărci utilizate în cofetărie

Pe piață există producători specializați ale căror produse sunt utilizate atât în laboratoare profesionale, cât și de pasionații care vor să obțină rezultate mai apropiate de cele din cofetării.

Callebaut este unul dintre numele cunoscute în această categorie, alături de alte mărci destinate utilizării profesionale.

Important este ca alegerea să nu fie făcută exclusiv după numele producătorului. Tipul ciocolatei, procentul de cacao, fluiditatea și utilizarea recomandată trebuie să corespundă preparatului.

Magazinele specializate în ingrediente pentru cofetărie, precum Depozitul de Ciocolată, reunesc de regulă mai multe variante, ceea ce permite compararea și alegerea produsului în funcție de rețetă.

Cum alegi, în final, ciocolata potrivită?

Înainte de cumpărare, merită să răspunzi la câteva întrebări simple:

  • Ce desert urmează să prepar?
  • Ciocolata va fi ingredient principal sau secundar?
  • Am nevoie să o topesc, să o temperez sau să o încorporez într-o cremă?
  • Ce intensitate a gustului îmi doresc?
  • Cu ce alte arome o voi combina?

Pentru brownies sau mousse poate fi importantă intensitatea aromei, în timp ce pentru praline sau glazuri devin esențiale și caracteristicile tehnice ale produsului.

Ciocolata potrivită este cea adaptată desertului

Diferența dintre ciocolata profesională și un produs ales exclusiv pentru consum direct devine evidentă mai ales atunci când începem să lucrăm efectiv cu ingredientul.

Topirea, fluiditatea, textura și comportamentul în diferite preparate pot influența rezultatul la fel de mult precum gustul.

De aceea, în loc să căutăm o singură ciocolată potrivită pentru orice rețetă, este mai util să alegem produsul în funcție de desertul pregătit. Ciocolata neagră, cu lapte și albă au fiecare propriul rol, iar variantele profesionale oferă posibilitatea unei selecții mai precise în funcție de tehnica utilizată.

Pentru pasionații de cofetărie, această alegere poate părea inițial un detaliu. În practică, este unul dintre acele detalii care pot transforma un desert bun într-unul cu adevărat reușit.

Citeste in continuare
Advertisement

Parteneri

Ultimile Noutăți din Brașov

Uncategorized2 zile inainte

Logitech lansează MX Keypad, primul centru de control MX bazat pe AI, conceput pentru dezvoltatori

Flux de lucru optimizat, cu acces direct la agenți AI și instrumente de programare Logitech lansează astăzi MX Keypad, primul...

Uncategorized2 zile inainte

BenQ extinde gama ScreenBar cu ScreenBar Max și iScreenBar, două soluții pentru spațiile de lucru moderne

Noile produse sunt concepute pentru configurațiile cu două monitoare și pentru spațiile de lucru bazate pe iMac București, România, 9...

Uncategorized2 zile inainte

Se înmulțesc fraudele cu credite bancare! Zeci de cazuri pe lună, în cererile trimise de consumatori către CSALB

9 septembrie, București. Anul acesta consumatorii au trimis către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) peste...

Uncategorized2 zile inainte

Nokian Tyres își extinde gama de anvelope de vară premium cu noua Nokian Tyres Powerproof E, clasificată în clasa A în toate cele trei categorii ale etichetei UE pentru anvelope

Nokian Tyres prezintă noua Nokian Tyres Powerproof E, o anvelopă de vară premium dezvoltată pentru nevoile șoferilor moderni din Europa...

Uncategorized3 zile inainte

Wegovy®, medicamentul pentru slăbit, testat la copii: 40,4% dintre participanți au ajuns sub pragul obezității

Obezitatea care apare în copilărie poate influența sănătatea pe termen lung și are o probabilitate ridicată de a persista și...

Viața în Brașov4 zile inainte

Cât costă capitalul de lucru obținut prin scontare și ce merită calculat

Scontarea aduce mai devreme în cont bani pe care firma îi are deja de încasat. Compania a livrat, a facturat...

Eveniment6 zile inainte

Sezonul murăturilor scoate la iveală problemele din grădină: de ce solarul se pregătește din toamnă

Septembrie este luna în care, în multe gospodării din România, roșiile, castraveții, ardeii și gogonelele ajung din grădină în cămară....

Uncategorized7 zile inainte

Roborock își extinde gama de soluții inteligente pentru îngrijirea gazonului cu RockNeo Q2 LiDAR, prezentat la IFA 2026

București, 4 septembrie 2026 – Roborock, lider global în domeniul roboticii pentru locuință și marca numărul 1 la nivel mondial pe...

Uncategorized7 zile inainte

TCL prezintă la IFA 2026 seria TAB A1, cu două dimensiuni de ecran și două experiențe de vizualizare

Cele patru tablete sunt concepute pentru moduri diferite de a urmări conținut, de a citi, de a învăța și de...

Viața în Brașov7 zile inainte

7 lucruri de verificat înainte să schimbi ferestrele locuinței

Schimbarea ferestrelor pornește adesea de la o problemă simplă: intră curent, se formează condens, zgomotul de afară se aude prea...

Uncategorized7 zile inainte

Acer își extinde portofoliul de console portabile de gaming cu Predator Atlas 7

Compania își demonstrează totodată capacitatea de inovare prin conceptul Project DualPlay Mini, care reunește într-un singur dispozitiv jocurile în deplasare...

Evenimento săptămână inainte

Comuna Dorna-Arini, în calitate de partener, împreună cu Comuna Panaci – Lider de Parteneriat, Consiliul Local Poliana și Consiliul Local Ciudei, implementează proiectul „Dezvoltare rurală rezilientă și favorabilă incluziunii prin guvernanță transfrontalieră și implicare civică” (RURAL BRIDGE), cod ROUA00661, finanțat de Uniunea Europeană prin Programul Interreg NEXT România–Ucraina 2021–2027.

Articolul Comuna Dorna-Arini, în calitate de partener, împreună cu Comuna Panaci – Lider de Parteneriat, Consiliul Local Poliana și Consiliul...

Top Știri