Uncategorized
Creativitate fără limite cu noua serie de monitoare AOC Graphic Pro U3
Noile modele dedicate creatorilor de conținut digital sunt certificate Calman Ready și beneficiază de tehnologie USB-C pentru flexibilitate sporită
București, 22 aprilie 2024 – AOC, specialistul în afișaje, anunță o nouă gamă de monitoare meticulos concepute pentru nevoile unice ale profesioniștilor din domeniul creativ. Cu o acuratețe excepțională a culorilor, caracteristici de ultimă oră și un design elegant, seria AOC Graphic Pro U3 este pregătită să revoluționeze modul de lucru al fotografilor, artiștilor vizuali, designerilor, editorilor video, producătorilor sau a profesioniștilor din industria jocurilor. Gama Graphic Pro U3 introduce trei noi produse: două modele cu ecrane de 27″ (68,6 cm), Q27U3CV (QHD), U27U3CV (4K UHD )și modelul mai mare de 31,5″ (80 cm) U32U3CV (4K UHD).Posibilități nemărginite cu noua serie Graphic Pro U3
„AOC înțelege faptul că profesioniștii din domeniul creativ au nevoie de cele mai bune instrumente pentru a aduce la viață viziunea lor. Noua serie Graphic Pro U3 Series este rezultatul expertizei noastre în domeniul tehnologiilor de afișare și al angajamentului nostru de a oferi monitoare de înaltă calitate și de înaltă performanță, care să le permită utilizatorilor să își depășească limitele. Cu o acuratețe excepțională a culorilor, calibrare hardware Calman Ready, conectivitate USB-C flexibilă și un design elegant, noile monitoare Graphic Pro sunt uneltele perfecte pentru creatorii de conținut digital.” menționează Artem Khomenko – Head of Product Management
Acuratețe ridicată a culorilor și certificare Calman Ready

Seria Graphic Pro U3 beneficiază de o acuratețe impresionantă a culorilor, cu un DeltaE < 2, garantând că fiecare nuanță este reprodusă cu precizie. Cu o acoperire de 98% a spațiului de culoare DCI-P3, aceste monitoare oferă o gamă largă de culori afișând astfel imaginile cu o acuratețe sporită.
Caracteristica principală a seriei Graphic Pro U3 este certificarea Calman Ready, care permite comunicarea directă cu software-ul de calibrare a culorilor Calman de la Portrait Displays. Monitoarele pot utiliza capacitățile de calibrare automată (AutoCal™) cu software-ul Calman, permițând o calibrare ușoară, precisă și rapidă a monitorului pentru o acuratețe perfectă a culorilor. Această calibrare permite controlul canalelor și profilarea 1D/3D-LUT pentru cea mai bună performanță a imaginii. În comparație cu profilurile ICC personalizate, care efectuează doar o ajustare a imaginii, avantajul unei soluții 1D/3D LUT (look-up table) este o calibrare directă a afișajului la nivel de hardware, care îmbunătățește considerabil precizia culorilor și poate fi realizată fără instrumente suplimentare și costisitoare.
Conectivitate extinsă cu USB-C

AOC înțelege importanța unei conectivități fără întreruperi în fluxurile de lucru creative, unde sunt utilizate în mod obișnuit tablete grafice, cititoare de carduri, unități externe rapide și alte periferice. Seria Graphic Pro U3 este echipată cu o gamă largă de porturi, printre care HDMI 1.4/2.0, DisplayPort 1.4 pentru conexiuni video, dar și un hub USB-C cu o lățime de bandă de 10 Gbps cu USB 3.2 Gen2 și intrare RJ-45. Hub-ul include un port USB-C upstream care suportă modul DisplayPort Alt pentru a extinde ecranul, 96 W Power Delivery, Ethernet pass-through și un al doilea port USB-C downstream cu 15 W Power Delivery care permite conectarea unor dispozitive suplimentare. În cele din urmă, 4 porturi USB-A completează hub-ul pentru conectarea perifericelor suplimentare. Cu o putere de încărcare de până la 96 W prin USB-C, creatorii își pot încărca astfel laptopurile în timp ce transferă date și afișează conținut simultan.
Modelele U27U3CV și U32U3CV dispun de un al treilea port USB-C downstream pentru comutatorul KVM, astfel încât tastatura și mouse-ul conectate la hub-ul lor USB pot fi comutate între PC-urile conectate la cele două porturi USB-C diferite ale monitorului.
Modelul Q27U3CV dispune chiar și de o ieșire DisplayPort și suportă lățimea de bandă ridicată a DisplayPort HBR3 pentru conectarea în lanț a mai multor monitoare pentru a reduce numărul cablurilor necesare.
Design îndrăzneț și ambițios

Pentru utilizatorii creativi, un afișaj care are un impact vizual plăcut este de asemenea o sursă de inspirație.
Noile modele au un aspect elegant și modern, care a fost premiat cu prestigiosul premiu Red Dot Design Award 2023. Acestea dispun de un suport reglabil pe înălțime de 150 mm, cu unghiuri largi de reglaje pentru înclinare, pivotare și rotire, pentru a asigura cea mai confortabilă și sănătoasă poziție în timpul utilizării. Toate modelele sunt livrate cu un ambalaj verde reciclabil, fiind capitonate cu hârtie pentru extra protecție, producptorul asigurândus-e totodată că Graphic Pro U3 este în conformitate cu cele mai recente reglementări de mediu.
Seria Graphic Pro U3 include trei modele, toate certificate Calman Ready:

Q27U3CV: Panou IPS de 27″ cu rezoluție QHD (2560×1440), rată de reîmprospătare de 60/75 Hz și certificare VESA DisplayHDR 400, 1x HDMI 1.4, 1x intrare DisplayPort 1.4, 1x ieșire DisplayPort 1.4, 1x RJ-45, 2x porturi USB-C (1 up, 1 downstream), 4x USB-A, 2x difuzoare de 3W.
U27U3CV: Panou Nano-IPS de 27″ cu rezoluție 4K UHD (3840×2160), rată de reîmprospătare de 60 Hz și certificare VESA DisplayHDR 400, design fără ramă pe 4 laturi, 2x HDMI 2.0, 1x DisplayPort 1.4, 1x RJ-45, 3x USB-C (1 up, 2 downstream), 4x USB-A, comutator KVM, 2x difuzoare de 3W.
U32U3CV: Panou Nano-IPS de 31,5″ cu rezoluție 4K UHD (3840×2160), rată de reîmprospătare de 60 Hz, certificare VESA DisplayHDR 400, 2x HDMI 2.0, 1x DisplayPort 1.4, 1x RJ-45, 3x USB-C (1 up, 2 downstream) și 4x USB-A, comutator KVM, 2x difuzoare de 3W.
Preț și disponibilitate
Cele trei modele vor fi disponibile începând cu luna iulie la prețurile recomandate de mai jos:
Q27U3CV – 1738 lei
U27U3CV – 2336 lei
U32U3CV – 2933 lei
Uncategorized
evomag: cumpărăturile pentru școală încep cu două săptămâni mai devreme și se întind pe o perioadă mai lungă. 15% din vânzări sunt realizate înainte de jumătatea lunii august
- Produsele cu valoare mai mare, precum laptopurile, tabletele, monitoarele și imprimantele, sunt cumpărate primele
- Numărul comenzilor achitate în rate a crescut cu aproximativ 10% față de perioada similară a anului trecut
- Valoarea medie a unei comenzi plătite în rate ajunge la aproximativ 2.000 de lei
București, 13 august 2026 – Cumpărăturile pentru începerea noului an școlar debutează în acest an cu aproximativ două săptămâni mai devreme față de 2025, potrivit datelor evomag. Interesul pentru produsele asociate perioadei Back to School este vizibil încă de la începutul lunii august, iar aproximativ 15% din vânzările estimate pentru întregul sezon sunt realizate înainte de jumătatea lunii.
În anii anteriori, o parte mai mare a cererii era concentrată în a doua jumătate a lunii august și în apropierea începerii cursurilor. În acest an, perioada de cumpărare se extinde, iar structura comenzilor arată că pregătirile pentru școală sunt făcute în mai multe etape.
Produsele IT cu valoare mai mare sunt cumpărate primele. Laptopurile, tabletele, monitoarele și imprimantele presupun o perioadă mai lungă de documentare și o alocare financiară mai importantă, astfel că decizia este luată mai devreme. Pe măsură ce se apropie începutul anului școlar, crește cererea pentru ghiozdane, rucsacuri, periferice și alte accesorii.
„Vedem o schimbare clară a calendarului de cumpărare. Primele săptămâni din august au devenit deja o perioadă activă pentru Back to School, în special pentru produsele IT cu valoare mai mare. Clienții încep cu echipamentele pentru care decizia necesită mai multă documentare și își completează ulterior lista cu produse auxiliare. Pentru evomag, asta înseamnă un sezon mai lung și o cerere distribuită diferit față de anii anteriori”, spune Mihai Pătrașcu, CEO evomag.

Ratele sunt folosite tot mai mult pentru produsele IT cu valoare mai mare
Schimbarea este vizibilă și în modalitatea de plată. Numărul comenzilor achitate în rate a crescut cu aproximativ 10% față de perioada similară a anului trecut, pe fondul interesului mai mare pentru soluțiile de tip BNPL (Buy Now, Pay Later). Peste 20% din comenzile plasate de persoanele fizice pe evomag sunt achitate deja prin soluții BNPL, iar utilizarea acestora capătă o relevanță suplimentară în perioada Back to School.
Laptopurile, tabletele și monitoarele sunt printre produsele pentru care clienții folosesc cel mai frecvent plata în rate. Valoarea medie a unei comenzi achitate astfel este de aproximativ 2.000 de lei.
Utilizarea mai frecventă a ratelor indică o atenție mai mare acordată modului în care este administrat bugetul pentru începutul anului școlar, în special atunci când lista include echipamente IT cu o valoare de câteva mii de lei. Achiziția produsului principal poate fi astfel făcută mai devreme, în timp ce celelalte produse necesare sunt cumpărate ulterior.
August rămâne luna principală pentru Back to School
Chiar dacă sezonul începe mai devreme, august continuă să concentreze cea mai mare parte a vânzărilor. Prima parte a lunii este orientată mai ales către produsele care presupun o decizie de cumpărare mai complexă, iar spre finalul lunii crește ponderea accesoriilor și a produselor complementare.
Iulie rămâne în principal o perioadă de documentare și comparare a opțiunilor, în timp ce începutul lunii septembrie este caracterizat de cumpărăturile de ultim moment și de completarea listei înainte de începerea cursurilor.
Pentru evomag, această evoluție schimbă și modul în care este abordată perioada Back to School: campania începe mai devreme și acoperă succesiv principalele categorii căutate în această perioadă, de la laptopuri, tablete, monitoare și imprimante la ghiozdane, rucsacuri și periferice.
Noul an școlar începe pe 7 septembrie, iar evomag estimează că ritmul comenzilor va continua să crească în a doua parte a lunii august, când cumpărăturile pentru produsele principale se suprapun tot mai mult cu achizițiile de accesorii și cu pregătirile finale pentru revenirea la școală.
Uncategorized
Ce așteptări au vizitatorii de la facilitățile sanitare dintr-un spațiu public bine organizat

Atunci când oamenii ajung într-un spațiu public, fie că este vorba despre un parc, o zonă de evenimente, un târg, o piață, o expoziție sau o manifestare locală, își formează o impresie despre acel loc mult mai repede decât pare. Contează atmosfera, curățenia, accesibilitatea, semnalizarea și modul în care sunt gândite detaliile practice. Printre aceste detalii, facilitățile sanitare au un rol mult mai important decât s-ar crede la prima vedere. De cele mai multe ori, vizitatorii nu acordă atenție acestor aspecte decât în momentul în care apar probleme. Când totul funcționează bine, accesul este simplu, spațiul este curat, iar experiența generală rămâne una firească. În schimb, atunci când lipsesc condițiile minime de confort, întreaga percepție asupra locului se poate schimba rapid. Tocmai de aceea, într-un spațiu public bine organizat, zona sanitară nu este doar o componentă utilă, ci o parte importantă din experiența celor care îl folosesc.
Acces rapid și ușor la toalete publice
Una dintre primele așteptări ale vizitatorilor este să poată găsi rapid toalete publice atunci când au nevoie. Nimeni nu își dorește să piardă timp căutând o zonă sanitară greu de identificat sau amplasată prea departe de zonele principale de interes. Într-un spațiu public bine organizat, facilitățile trebuie să fie ușor de localizat, clar semnalizate și distribuite în mod logic în raport cu fluxul de persoane.
Pentru vizitatori, accesibilitatea înseamnă confort imediat. O persoană care participă la un eveniment, se plimbă printr-o zonă aglomerată sau petrece mai multe ore într-un spațiu public se așteaptă ca nevoile de bază să fie luate în calcul fără complicații. Atunci când acest lucru se întâmplă, senzația generală este că locul respectiv a fost planificat cu atenție și respect pentru cei prezenți.
Curățenie și întreținere constantă
Poate cea mai clară așteptare este legată de igienă. Vizitatorii observă imediat dacă o facilitate sanitară este curată, îngrijită și aprovizionată corespunzător. Chiar dacă spațiul public este atractiv din punct de vedere vizual sau bine organizat în alte privințe, lipsa curățeniei în zona sanitară afectează rapid imaginea generală.
În realitate, oamenii nu se așteaptă la ceva sofisticat, ci la condiții decente și la o întreținere constantă. Asta înseamnă unități curate, consumabile disponibile, mirosuri controlate și verificări periodice pe toată durata utilizării. Mai ales în locurile cu trafic intens, întreținerea nu poate fi tratată superficial, pentru că numărul mare de utilizări poate schimba foarte repede starea acestor facilități.
Un spațiu public bine organizat transmite seriozitate și grijă pentru confortul vizitatorilor tocmai prin astfel de detalii aparent simple.
Timp redus de așteptare și dimensionare corectă
O altă așteptare firească este legată de timpul de așteptare. Vizitatorii își doresc să poată folosi aceste facilități fără să stea la cozi lungi și fără să simtă că o nevoie de bază le afectează întreaga experiență. Acest lucru depinde direct de numărul unităților disponibile și de modul în care acestea au fost planificate în raport cu volumul de persoane.
Într-un spațiu public frecventat intens, o dimensionare greșită devine rapid vizibilă. Chiar dacă facilitățile există, dacă sunt prea puține pentru numărul de utilizatori, disconfortul apare imediat. Vizitatorii asociază aceste situații cu lipsa de organizare și cu impresia că anumite aspecte esențiale nu au fost gândite până la capăt.
De aceea, una dintre cele mai importante așteptări nu ține doar de existența zonei sanitare, ci și de capacitatea ei de a răspunde realist nevoilor din teren. În multe cazuri, acest lucru presupune planificare atentă și alegerea unor soluții adaptate contextului, inclusiv servicii de inchiriere toalete ecologice pentru spațiile temporare sau pentru evenimentele cu aflux mare de persoane.
Amplasare logică și integrare în spațiu
Vizitatorii se așteaptă și ca facilitățile sanitare să fie poziționate într-un mod firesc, astfel încât să nu fie nevoie de deplasări lungi sau incomode. Într-un spațiu public bine organizat, aceste zone sunt integrate în mod inteligent, aproape de traseele circulate, dar fără să afecteze negativ restul activităților sau percepția generală asupra locului.
Amplasarea contează foarte mult mai ales în cadrul evenimentelor, târgurilor, zonelor de relaxare sau spațiilor temporare. Dacă facilitățile sunt prea izolate, greu accesibile sau slab semnalizate, vizitatorii resimt rapid lipsa de atenție față de nevoile lor reale. În schimb, atunci când sunt poziționate corect, ele contribuie la fluidizarea deplasării și la o experiență mai plăcută pentru toți cei prezenți.
Respect pentru nevoile reale ale oamenilor
În fond, ceea ce așteaptă vizitatorii de la facilitățile sanitare este să simtă că spațiul în care se află a fost organizat cu bun-simț și cu atenție la detaliile care contează cu adevărat. Oamenii nu caută neapărat soluții spectaculoase, ci condiții normale, accesibile și funcționale, care să le permită să se bucure de timpul petrecut acolo fără disconfort inutil.
Într-un spațiu public bine organizat, infrastructura sanitară face parte din această grijă pentru experiența utilizatorului. Când facilitățile sunt curate, suficiente, bine amplasate și ușor de folosit, ele contribuie discret, dar decisiv, la impresia generală despre acel loc. Iar această impresie este importantă nu doar pentru confortul imediat, ci și pentru modul în care oamenii aleg să revină, să recomande sau să privească întregul spațiu.
Astfel, chiar dacă nu sunt mereu în centrul atenției, facilitățile sanitare rămân una dintre componentele esențiale ale unui spațiu public gândit corect, funcțional și orientat spre nevoile reale ale vizitatorilor.
Uncategorized
Ce Este Randarea 3D? Tot ce Trebuie să Știi
-
Evenimentacum 4 zile
Cinci publicații online de business intră pe piața media din România
-
Evenimentacum 4 zileCinci publicații online de business intră pe piața media din România
-
Evenimentacum 4 zileSe lansează patru noi publicații online dedicate femeilor: BeautyCorner.ro, BellaMag.ro, PureBeauty.ro și RevistaDiva.ro
-
Uncategorizedacum o zi
evomag: cumpărăturile pentru școală încep cu două săptămâni mai devreme și se întind pe o perioadă mai lungă. 15% din vânzări sunt realizate înainte de jumătatea lunii august

