Eveniment
Cum poate fi credibil raportul GRECO când nu vorbeşti nimic despre abuzurile de la Prahova?
„Când vine raportul GRECO şi, deşi ştie despre toate abuzurile care s-au petrecut şi au fost scoase la suprafaţă în România, nu spune un cuvânt. Se face politică. Eu, în locul celor de la GRECO, aş fi menţionat nevoia continuării procesului de securizare a libertăţii magistraţilor. Le-aş fi scris gros acolo ceea ce am spus, şi am văzut că a fost trecut în dreptul altui politician, dar e spusă de mine, că fiecare magistrat are libertate atâta câtă vrea să îşi ia. Din acest punct de vedere, cred că raportul GRECO a greşit şi se discreditează exact pentru că nu semnalează şi lucruri pe care deja le ştiu toţi românii. Cum mai poate fi credibil raportul GRECO când tu nu vorbeşti nimic despre abuzurile de la Prahova, despre numărul mare de achitări pentru oameni care au stat în arest preventiv? Nu spune nimeni că asta a fost principala caracteristică a justiţiei în ultimii 10 ani. Pe fond, lucrurile au progresat, dar au fost erori. GRECO trebuia să le semnaleze ca încălcări ale drepturilor fundamentale ale unor oameni. ”, a afirmat Traian Băsescu, joi seara, la TVR 1.
Europarlamentarul PMP a adăugat că a fost neplăcut surprins de lipsa de echilibru a rapoartelor GRECO.
„Pentru mine a fost o surpriză neplăcută lipsa de echilibru a raportului GRECO şi următorul nu va mai conta. Am văzut nenorociri făcute de justiţie şi GRECO nu spune un cuvânt. S-a focusat pe desfiinţarea Secţiei de investigare a magistraţilor. E opţiunea fiecărui stat”, a completat Băsescu.
El a mai spus că preşedintele Klaus Iohannis trebuia să recunoască încă de la începerea mandatului abuzurile în justiţie.
„Unde cred eu că o să aibă o oarecare responsabilitate domnul Iohannis în politica internă. A venit după 10 ani de discurs prezidenţial de susţinere a instituţiilor statului, de ranforsare a instituţiilor statului care în aceşti 10 ani şi de izolare a acestor instituţii de orice altceva, inclusiv de influenţa politică, cel puţin aparent. După 10 ani nu o să meargă să o mai ţii încă 10 ani cu acelaşi discurs. Eu aş fi recunoscut, ca proaspăt preşedinte «domnule, s-au făcut totuşi şi abuzuri şi hai să continuăm lupta împotriva corupţiei şi reformarea justiţiei, având grijă şi de respectarea drepturilor fundamentale». Nu nuanţat, aici trebuia pusă o tuşă groasă cerută de orice stat civilizat”, a conchis Traian Băsescu.
Grupul Statelor contra Corupţiei (GRECO) a transmis că România a înregistrat progrese insuficiente în combaterea corupţiei exprimând preocupare privind reformele din sistemul judiciar, în special asupra refuzului Bucureştiului de a desfiinţa Secţia specială de investigare a magistraţilor.
Preşedintele Klaus Iohannis a solicitat, miercuri, ca Guvernul să vină cu o iniţiativă legislativă pentru a corecta „aomalia”care este Secţia de investigare a infracţiunilor din justiţie (SIIJ), precum şi alte neregularităţi din domeniu, urmând ca dezbaterea să aibă loc în Parlament.
Totodată, Iohannis de declarat că Executivul PSD-ALDE a primit un nou cartonaş roşu din partea forurilor europene, legat de justiţie, prin rapoartele GRECO, şi spune că în ciuda recomandărilor, Guvernul continuă să emită ordonanţe în domenii importante.
Eveniment
Finalizarea proiectului „Construire al unuiCentru de Colectare deșeuri prin AportVoluntar în comuna Dorna Arini,județul Suceava”
North Bucharest Investments a fost desemnată „Investment Champion of the Year” în cadrul EBL Summit – Acces la Capital, distincție care recunoaște performanța companiei și contribuția sa la dezvoltarea unui model de business construit în jurul consultanței specializate, tehnologiei și inovației în sectorul rezidențial.
Premiul vine într-un moment de creștere accelerată pentru North Bucharest Investments, companie care și-a consolidat poziția pe piața de real estate printr-un portofoliu de peste 4.000 de proprietăți, peste 100 de proiecte rezidențiale și parteneriate cu peste 80 de dezvoltatori, dintre care mai mult de 40% sunt în regim de exclusivitate. Cu peste 200 de consultanți specializați, trei birouri în București și o strategie orientată către inovare, compania continuă să investească în dezvoltarea unor soluții digitale dedicate investitorilor și cumpărătorilor.
Sub leadershipul lui Vlad Musteață, Founder & CEO al North Bucharest Investments, compania și-a propus să transforme experiența de investiție într-un proces mai rapid, mai inteligent și bazat pe informații relevante, într-o piață în care accesul la date și viteza deciziei devin avantaje competitive.
Una dintre cele mai importante direcții strategice ale companiei este dezvoltarea aplicației North Bucharest, o platformă care integrează funcționalități bazate pe inteligență artificială și instrumente digitale menite să simplifice procesul de identificare și analiză a oportunităților din piața rezidențială. Aplicația permite utilizatorilor să compare proprietăți în funcție de propriile criterii, să primească recomandări personalizate, să acceseze o hartă interactivă a proiectelor rezidențiale, să programeze vizionări direct din aplicație și să fie notificați în timp real atunci când apar proprietăți noi sau oportunități exclusive disponibile în portofoliul North Bucharest Investments.
La mai puțin de două luni de la lansare, aplicația s-a clasat în Top 50 Lifestyle din App Store România, rezultat care confirmă interesul utilizatorilor pentru soluțiile digitale dedicate pieței rezidențiale și validează direcția de dezvoltare tehnologică adoptată de companie.
„Acest premiu reprezintă o recunoaștere a muncii întregii echipe North Bucharest Investments și a viziunii pe care am construit-o încă din prima zi. Cred că viitorul pieței imobiliare va fi definit de companiile care reușesc să combine expertiza umană cu tehnologia și să transforme informația într-un avantaj competitiv pentru clienți. Investitorii au nevoie astăzi de mai mult decât acces la proprietăți; au nevoie de instrumente inteligente, analiză și viteză în luarea deciziilor. Acesta este motivul pentru care continuăm să investim în digitalizare și în dezvoltarea unor soluții care oferă valoare reală și contribuie la modernizarea pieței rezidențiale din România.”, declară Vlad Musteață, Founder & CEO al North Bucharest Investments.
În perioada următoare, compania își va continua investițiile în tehnologie și va extinde ecosistemul digital North Bucharest prin dezvoltarea de noi funcționalități bazate pe inteligență artificială și automatizare, cu obiectivul de a oferi investitorilor și cumpărătorilor o experiență completă, eficientă și personalizată.
Distincția „Investment Champion of the Year” confirmă strategia prin care North Bucharest Investments îmbină consultanța imobiliară cu tehnologia și inovația, consolidându-și poziția ca unul dintre cei mai dinamici jucători din piața rezidențială și contribuind la transformarea modului în care sunt identificate, analizate și accesate oportunitățile de investiții.
(P)
Eveniment
Finalizarea proiectului „Construire al unuiCentru de Colectare deșeuri prin AportVoluntar în comuna Dumbrăveni,județul Suceava”

North Bucharest Investments, desemnată „Investment Champion of the Year” | Compania accelerează investițiile în tehnologie și digitalizarea pieței rezidențiale

-
Evenimentacum 2 zileGREENHILL CAPITAL SRL anunţă finalizarea implementarii proiectului „DIGITALIZAREA SOCIETATII GREENHILL CAPITAL S.R.L.
-
Evenimentacum 2 zileCONTA CRĂCIUN SRL în calitate de beneficiar, anunță finalizarea proiectului „DIGITALIZAREA FIRMEI CONTA CRĂCIUN SRL”
-
Evenimentacum 2 zileParfum de vară care rezistă mai mult: cum funcționează layering-ul și ce produse să combini
-
Evenimentacum 3 zileDe ce companiile care investesc în digitalizare obțin avantaje competitive reale
-
Evenimentacum o ziCampionatele Naționale de Padbol confirmă dezvoltarea acestui sport în România
-
Uncategorizedacum 4 zilePanouri solare în rate – cum „îngheți” factura la curent?
-
Uncategorizedacum 3 zileLeasingul operațional câștigă teren în fața achiziției de flotă: ce tip de vehicul are sens pentru fiecare tip de companie
-
Uncategorizedacum 5 zileSamsung The Movingstyle: ecranul care merge acolo unde mergi tu