Connect with us

Eveniment

„Viaţa pe Pământ se poate recupera. Oamenii nu o pot face” (DOCUMENT) – Capital | BrasovulMeu

Publicat

pe

Ceea ce s-a întâmplat în ultimele zile în Germania şi în alte state occidentale a fost descrise ca fiind o “catastrofă”, o “zonă de război” şi “fără precedent”.

Ce explicaţii au specialiştii pentru inundaţiile devastatoare?

Inundaţiile puternice au făcut mai bine de 150 de morţi, iar bilanţul încă în creştere. O analiză realizată de AFP încearcă să facă lumină asupra modului în care s-a putut ajunge la această situaţie dezastruoasă.

“Mase de aer încărcat cu apă au fost blocate la altitudine ridicată de temperaturile scăzute, care le-au făcut să stagneze patru zile deasupra regiunii”, spune Jean Jouzel, climatolog şi fost vicepreşedinte al Intergovernmental Panel on Climate Change (IPCC).

Între 100 şi 150 de milimetri de ploaie au căzut în perioada 14 – 15 iulie, conform Serviciului de Meteorologie din Germania, o cantitate care în mod normal se înregistrează în mai mult de două luni.

Nu este pentru prima oară când Europa a fost afectată de inundaţii severe, dar această săptămână “a fost excepţională, atât în ceea ce priveşte cantitatea de apă, cât şi violenţa cu care a erupt”, precizează hidrologului german Kai Schroeter.

Politicienii europeni au vorbit imediat despre încălzirea globală, în timp ce Alternativa pentru Germania (AfD, extremă dreapta) i-a acuzat de “instrumentalizarea” inundaţiilor pentru promovarea agendei de protejare a mediului.

“Nu putem deocamdată spune cu certitudine că acest eveniment este legat de încălzirea globală, dar încălzirea globală face evenimentele de acest tip mult mai probabile”, adaugă Kai Schroeter.

Pământul devine din ce în ce mai cald, astfel încât se evaporă mai multă apă

Hidrologul a explicat că, în urma schimbărilor climatice, pământul devine din ce în ce mai cald, astfel încât se evaporă mai multă apă, ceea ce “duce la mase mai mari de apă în atmosferă”, sporind riscul ploilor abundente. Cele mai afectate zone au fost cele de lângă micile râuri sau cele care nu aveau protecţie la inundaţii, nivelul ploilor provocând revărsarea râurilor.

“Rinul provoacă inundaţii, iar oraşele care sunt de-a lungul râului şi-au construit sisteme de protecţie, spre deosebire de oraşele şi satele care se află de-a lungul râurilor mai mici”, a explicat Armin Laschet, premierul landului Renania de Nord-Westfalia, lovit puternic de inundaţii.

“Când râurile sunt mai lente şi mai lungi, apa creşte mai puţin rapid şi există mai mult timp pentru pregătiri”, mai spune hidrologul Kai Schroeter.

Există şi multe voci care au criticat autorităţile locale din Germania, pentru că nu au evacuat suficient de repede populaţia.

“Au fost emise avertismente, dar ele nu au fost luate în serios şi pregătirile au fost inadecvate”, a declarat Hannah Cloke, profesor de hidrologie la Universitatea Reading din Marea Britanie.

“Unele victime au subestimat pericolul şi nu au respectat două reguli simple în timpul ploilor abundente. În primul rând, evitarea pivniţelor, unde se infiltrează apa. În al doilea rând, oprirea urgentă a electricităţii”, spune Armin Schuster, preşedintele BBK, o agenţie de stat care se ocupă de dezastrele naturale.

Urbanizarea creşte şi ea riscul unor inundaţii devastatoare

Planificarea urbană deficitară şi sporirea cantităţii de ciment în regiunile industrializate şi intens populate din Europa sunt alte pericole asupra cărora experţii atrag atenţia, în acest context.

Regiunile afectate s-au confruntat în ultimele săptămâni cu ploi neobişnuit de abundente, astfel încât solul era saturat şi nu mai putea absorbi excesul de apă. Când pământul este acoperit cu materiale făcute de om, cum ar fi cimentul, solul absoarbe mai puţină apă, sporind riscul inundaţiilor.

“Urbanizarea a jucat un rol. Ar fi fost bilanţul atât de ridicat în urmă cu 40 de ani?”, s-a întrebat climatologul Jean Jouzel.

ONU: Anumite consecinţe ale acţiunilor umanităţii de până acum ar putea fi ireversibile

Un proiect de raport al experţilor ONU din grupul interguvernamental privind schimbările climatice, ce a acumulat deja 4.000 de pagini şi urmează să fie publicat în februarie 2022, menţionează că schimbările climatice deja declanșate vor remodela în mod fundamental viața pe Pământ în următoarele decenii.

Extincția speciilor, răspândirea bolilor, căldura insuportabilă, prăbușirea ecosistemelor, orașele amenințate de creșterea nivelurilor mării sunt fenomene care se accelerează şi vor deveni evidente înainte ca un copil născut astăzi să împlinească 30 de ani.

Modelele anterioare acreditau scenariul conform căruia ar fi improbabil să vedem înainte de 2100 un nivel de schimbări climatice care să transforme dramatic condițiile de pe Pământ. Însă analiza ONU arată că o încălzirea prelungită cu 1,5 grade Celsius peste pragul de referință ar putea avea consecințe grave, întinse pe secole, iar în unele cazuri aceste consecințe vor fi ireversibile.

Cercetări recente au arătat că încălzirea cu două grade Celsius ar putea accelera topirea straturilor de gheață deasupra Groenlandei și a Antarcticii de Vest – care conțin suficientă apă pentru a ridica oceanele la 13 metri. Acesta ar fi un “punct fără întoarcere”.

De asemenea, încălzirea ar putea transforma bazinul amazonian din pădure tropicală în savană şi ar putea elibera în atmosferă miliarde de tone de carbon din permafrostul siberian, alimentând încălzirea planetei.

Sursa foto: The Guardian

Eveniment

Finalizarea proiectului „Construire al unuiCentru de Colectare deșeuri prin AportVoluntar în comuna Dorna Arini,județul Suceava”

Publicat

pe

North Bucharest Investments a fost desemnată „Investment Champion of the Year” în cadrul EBL Summit – Acces la Capital, distincție care recunoaște performanța companiei și contribuția sa la dezvoltarea unui model de business construit în jurul consultanței specializate, tehnologiei și inovației în sectorul rezidențial.

Premiul vine într-un moment de creștere accelerată pentru North Bucharest Investments, companie care și-a consolidat poziția pe piața de real estate printr-un portofoliu de peste 4.000 de proprietăți, peste 100 de proiecte rezidențiale și parteneriate cu peste 80 de dezvoltatori, dintre care mai mult de 40% sunt în regim de exclusivitate. Cu peste 200 de consultanți specializați, trei birouri în București și o strategie orientată către inovare, compania continuă să investească în dezvoltarea unor soluții digitale dedicate investitorilor și cumpărătorilor.

Sub leadershipul lui Vlad Musteață, Founder & CEO al North Bucharest Investments, compania și-a propus să transforme experiența de investiție într-un proces mai rapid, mai inteligent și bazat pe informații relevante, într-o piață în care accesul la date și viteza deciziei devin avantaje competitive.

Una dintre cele mai importante direcții strategice ale companiei este dezvoltarea aplicației North Bucharest, o platformă care integrează funcționalități bazate pe inteligență artificială și instrumente digitale menite să simplifice procesul de identificare și analiză a oportunităților din piața rezidențială. Aplicația permite utilizatorilor să compare proprietăți în funcție de propriile criterii, să primească recomandări personalizate, să acceseze o hartă interactivă a proiectelor rezidențiale, să programeze vizionări direct din aplicație și să fie notificați în timp real atunci când apar proprietăți noi sau oportunități exclusive disponibile în portofoliul North Bucharest Investments.

La mai puțin de două luni de la lansare, aplicația s-a clasat în Top 50 Lifestyle din App Store România, rezultat care confirmă interesul utilizatorilor pentru soluțiile digitale dedicate pieței rezidențiale și validează direcția de dezvoltare tehnologică adoptată de companie.

„Acest premiu reprezintă o recunoaștere a muncii întregii echipe North Bucharest Investments și a viziunii pe care am construit-o încă din prima zi. Cred că viitorul pieței imobiliare va fi definit de companiile care reușesc să combine expertiza umană cu tehnologia și să transforme informația într-un avantaj competitiv pentru clienți. Investitorii au nevoie astăzi de mai mult decât acces la proprietăți; au nevoie de instrumente inteligente, analiză și viteză în luarea deciziilor. Acesta este motivul pentru care continuăm să investim în digitalizare și în dezvoltarea unor soluții care oferă valoare reală și contribuie la modernizarea pieței rezidențiale din România.”, declară Vlad Musteață, Founder & CEO al North Bucharest Investments.

În perioada următoare, compania își va continua investițiile în tehnologie și va extinde ecosistemul digital North Bucharest prin dezvoltarea de noi funcționalități bazate pe inteligență artificială și automatizare, cu obiectivul de a oferi investitorilor și cumpărătorilor o experiență completă, eficientă și personalizată.

Distincția „Investment Champion of the Year” confirmă strategia prin care North Bucharest Investments îmbină consultanța imobiliară cu tehnologia și inovația, consolidându-și poziția ca unul dintre cei mai dinamici jucători din piața rezidențială și contribuind la transformarea modului în care sunt identificate, analizate și accesate oportunitățile de investiții.

(P)

Citeste in continuare

Eveniment

Finalizarea proiectului „Construire al unuiCentru de Colectare deșeuri prin AportVoluntar în comuna Dumbrăveni,județul Suceava”

North Bucharest Investments, desemnată „Investment Champion of the Year” | Compania accelerează investițiile în tehnologie și digitalizarea pieței rezidențiale

Advertisement

Parteneri

Ultimile Noutăți din Brașov

Eveniment20 de ore inainte

Finalizarea proiectului „Construire al unuiCentru de Colectare deșeuri prin AportVoluntar în comuna Dorna Arini,județul Suceava”

North Bucharest Investments a fost desemnată „Investment Champion of the Year” în cadrul EBL Summit – Acces la Capital, distincție care recunoaște performanța...

Evenimento zi inainte

Finalizarea proiectului „Construire al unuiCentru de Colectare deșeuri prin AportVoluntar în comuna Dumbrăveni,județul Suceava”

North Bucharest Investments a fost desemnată „Investment Champion of the Year” în cadrul EBL Summit – Acces la Capital, distincție care recunoaște performanța...

Evenimento zi inainte

North Bucharest Investments, desemnată „Investment Champion of the Year” | Compania accelerează investițiile în tehnologie și digitalizarea pieței rezidențiale

North Bucharest Investments a fost desemnată „Investment Champion of the Year” în cadrul EBL Summit – Acces la Capital, distincție care recunoaște performanța...

Eveniment2 zile inainte

Campionatele Naționale de Padbol confirmă dezvoltarea acestui sport în România

24.06.2026 Planul Naţional de Redresare și Rezilienţă (PNRR) – Componenta 9. Suport pentru sectorul privat, cercetare, dezvoltare și inovare, Investiţia...

Uncategorized2 zile inainte

Cel mai subțire pliabil cu cea mai mare baterie

HONOR Magic V6 stabilește un nou standard pentru designul ultra-subțire și autonomia de lungă durată București, 25 iunie 2026 – HONOR...

Uncategorized2 zile inainte

Câți kilometri faci să ajungi la medicul potrivit?

Pentru milioane de români, sănătatea nu se măsoară doar în lei sau în zile de așteptare, ci în kilometri. Distanța...

Ecografia mamară fără trimitere de la medic, ce trebuie să știi înainte de programare Ecografia mamară fără trimitere de la medic, ce trebuie să știi înainte de programare
Social2 zile inainte

Ecografia mamară fără trimitere de la medic, ce trebuie să știi înainte de programare

E o întrebare pe care o aud des în jurul meu, mai ales de la prietene care au depășit treizeci...

Uncategorized2 zile inainte

Un nou mod de a experimenta sunetul

Un ghid despre ascultarea open-ear cu TCL CrystalClip, care îi ajută pe utilizatori să rămână atenți, confortabili și conectați în...

Eveniment3 zile inainte

Parfum de vară care rezistă mai mult: cum funcționează layering-ul și ce produse să combini

24.06.2026 Planul Naţional de Redresare și Rezilienţă (PNRR) – Componenta 9. Suport pentru sectorul privat, cercetare, dezvoltare și inovare, Investiţia...

Eveniment3 zile inainte

CONTA CRĂCIUN SRL în calitate de beneficiar, anunță finalizarea proiectului „DIGITALIZAREA FIRMEI CONTA CRĂCIUN SRL”

24.06.2026 Planul Naţional de Redresare și Rezilienţă (PNRR) – Componenta 9. Suport pentru sectorul privat, cercetare, dezvoltare și inovare, Investiţia...

Eveniment3 zile inainte

GREENHILL CAPITAL SRL anunţă finalizarea implementarii proiectului „DIGITALIZAREA SOCIETATII  GREENHILL CAPITAL S.R.L.

24.06.2026 Planul Naţional de Redresare și Rezilienţă (PNRR) – Componenta 9. Suport pentru sectorul privat, cercetare, dezvoltare și inovare, Investiţia...

Uncategorized4 zile inainte

Samsung colaborează cu Warner Bros. Pictures și DC Studios pentru a oferi fanilor experiențe legate de „Supergirl”

Parteneriatul aduce mult-așteptata aventură de vară în Samsung Art Store și în cadrul unor evenimente selectate, pentru a susține lansarea...

Top Știri