Elveţia, ţara unde majoritatea miliardarilor lumii îşi ţin mare parte din avere, a luat o decizie istorică, ce va schimba absolut totul. Ei bine, românii şi...
Din câte se pare hoţii au reuşit să sustragă banii din numeroase conturi bancare. Numai în ultimul an au fost depuse peste 17.000 de plângeri în...
Apucăturile șeului IPJ Ivancea Tiberiu din ultima perioadă au înfuriat cetățeniii Sibiului care au început „să își aducă aminte” și să vorbească despre apropiații acestui „șef...
„Zilele trecute, am avut o discuţie la Bucureşti cu toţi cei implicaţi, de la Romsilva, Apele Române, de la CNAIR, Ministerul Culturii, chiar şi cu colegii...
Digi | RCS & RDS a anunțat că intenționează să angajeze în perioada următoare câteva sute de oameni, în mai multe domenii de activitate, atât pentru...
Tudorel Toader a reacţionat la declaraţiile şefului statului şi i-a transmis un mesaje mai degrabă umilitor, trimiţându-l pe Klaus Iohannis să studieze. „În legătură cu...
Tribunalul Bucureşti l-a condamnat joi pe fostul şef al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală Sorin Blejnar la 6 ani de închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunii...
ÎN SIBIU POLIȚIȘTII TREBUIE SĂ FRATERNIZEZE CU INTERLOPII! ALTFEL, SUNT ELIMINAȚI DE „INTERLOPII BUGETARI” ! Într-o noapte de aprilie 2016 când polițistul Răduinea Marian se afla...
Pieţa de automobile second-hand a explodat efectiv de la începutul anului 2017 şi până în prezent, atingând anul trecut un nivel record, crescând cu 74% faţă de 2016,...
ROMPETROL RAFINARE SA a primit premiul pentru ” Cea mai mare şi mai modernă rafinărie din România”. ROMPETROL RAFINARE SA fiind una din principalele companii ale...