Connect with us

Exclusiv

WHITE TOWER (XXIII)/Dupa rambusari ilegale de T.V.A asistam la mentinerea masurilor penale – Ziarul Incisiv de Prahova

Publicat

pe

 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ)  a respins, ca nefondate, contestaţiile formulate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, de inculpatul Tudose George Radu şi de intimaţii inculpaţi Lupu Mihai şi Nichita Vlad împotriva încheierii, din data de 18 martie 2024, pronunţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Curţii de Apel Ploieşti – Secţia Penală şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie. 

Magistrații Curtții de Apel Ploiești au decis, pe 18 martie, înlocuirea măsurii arestării preventive dispusă fată de inculpatul LUPU MIHAI și respectiv față de inculpatul NICHITA VLAD cu măsura arestului la domiciliu pentru o perioadă de 30 de zile. Totodată, a admis propunerea de prelungire a măsurii preventive a arestului la domiciliu faţă de inculpatul TUDOSE GEORGE RADU, pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 23 martie 2024 şi până la data de 21 aprilie 2024, inclusiv. Curtea de Apel (CA) Ploiești a admis propunerea de prelungire a măsurii preventive a arestului la domiciliu faţă de inculpata LUPU MĂRIOARA pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 23 martie 2024 şi până la data de 21 aprilie 2024, inclusiv și a respins cererile de înlocuire a măsurii preventive a arestării preventive, respectiv a arestului la domiciliu cu măsura controlului judiciar ca neîntemeiată.

Trebuie să precizăm că în acest mega-dosar al mafiei imobiliare din Ploiești multe persoane ÎNCĂ nu au depus plângeri penale din diverse motive (amenințări sau chiar suspecți) și pot să apară noi inculpați, noi suspecți, noi martori. În tentativa de a deruta organele de cercetare, grupul infracțional a pregătit cu lux de amânunte o schemă care, însă, a fost devoalată de anchetatori.

Pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie. Desigur, și încadrările se pot schimba!

Din stenogramele intrate in posesia redactiei ziarului Incisiv de Prahova putem deduce ca implicarea tandemului chestorului Eduard Miritescu si comisarului Ginel Preda in protejarea mafiei White Tower va dinamita M.A.I, I.P.J Prahova si…surpriza…D.I.P.I!

Tentaculele WHITE TOWER continuă să uimească. Tupeul asa zisilor oameni de afaceri nu cunoaște limite, iar procurorii descoperă zilnic noi infracțiuni!

Ultima…descoperire o reprezintă rambursările ilegale de TVA încasate de Mihai si Mărioara LUPU, fără a avea prea multe documente în spate, si fără ca inspectorii ANAF să verifice atent situația.

În plus, indiciile conduc din ce în ce mai des spre fruntasii unui partid politic din Prahova si este o chestiune doar de câteva zile până când persoane importante vor fi aduse la audieri, cu mandat din partea procurorilor.

Reamintim faptul ca, „dezvoltatorul” imobiliar Mihai LUPU turnat de pseudo-ziaristul santajist si spagar Stavri Cătălin! Opt apartamente nu au fost suficiente pentru a asigura protecția!

Mihai Lupu si avocatul Vlad Nichita au fost plasați în arest la domiciliu, după 60 de zile de arest preventiv. Cine urmează în mega-țeapa White Tower?

În acest moment Ploieștiul este scena unui mare scandal cu apartamente de lux, cunoscut drept White Tower, unde proprietarul a vândut de șapte ori un apartament.

Ancheta în mega dosarul de înşelăciune cu apartamente construite în complexurile de locuinţe White Tower şi City Gate din Ploieşti a fost extinsă.

Santajistul si spagarul Catalin Stavri Stavri primește prin intermediari, soția și mama acestuia, 7 (șapte) apartamente. Două soția, cinci mama lui. În acest moment, ambele „păgubite” s-au înscris la masa credală. Într-un context în care apropiații  dezvoltatorilor imobiliari s-au înfipt la masa credală, pe lângă cei cu adevărat păgubiți, cu scopul vădit de a reduce la zero activele din patrimoniul firmei deținute de familia Lupu. Stategia pusă la cale cu lux de amănunte urmărea, de fapt, anularea despăgubirilor pentru cumpărătorii de bună credință.

Stavri, la rândul lui informat de politistii corupti din IPJ Prahova care au protejat aceasta grupare de criminalitate economico-financiar organizata prin tandemul Miritescu-Ginel Preda, grupare infiintata chiar de fostul procuror „Portocala”, schimbă tabăra – în stilu-i caracteristic – și, la data de 11 ianuarie a.c.,, se prezintă de bună voie și nesilit de nimeni la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești. Nu știm dacă Stavri a depus dovada achitării celor 7 apartamente (dintre care unul înstrăinat de mama acestuia).

Cert este că a urmărit să nu fie urmărit și l-a „sifonat” pe Lupu Mihai, conform surselor noastre judiciare, cum că știe că este cercetat și se așteaptă să fie arestat. Mai mult, spune el, Lupu l-ar fi înșelat și pe Nichita care îi este prieten.

Stilul caracteristic al santajistului spagar Catalin Stavri! Va suna cunoscut acest „Modus operandi” al santajistului si spagarului pseudo-ziaristului? L-a tradat pe Lupu asa cum a facut cu toti:

CamScanner 12-03-2023 (1)

Si dacă tot vorbim despre corectitudine, spaga a fost obținută de la mahărul „mafiei deseurilor” din Prahova, cel pe care Stavri îl calcă în picioare de ceva timp încoace, deoarece a refuzat sa ii mai dea spaga la santaje!

Pe acelasi principiu de golaniada, santajistul spagar il facea ulterior interlop pe prietenul sau de pahar, Fane Capatana care ii achita mesele!

In fotografia primită la redacție il arată pe STAVRI la masă cu FANE CĂPĂȚĂNĂ, dar si cu politisti din IJP PRAHOVA, semn că legăturile sunt extrem de multe. Poate acum se intelege atacurile si santajele media la care a aderat si un senator! Poate intelegem si protectia de care se bucura Muresan Catalin cel cu Bomba Ecologica de la Pleasa (cititi aici.) , dar si nasul Belu, prietenul de pahar al santajistului alaturi de un politist de la „flagrante”!

Sau va posta cu eterna „DOCUMENTARE” ca in cazul drogurilor. S-a documentat stand alaturi de „infractori”, chiar daca documentarea s-a lasat cu santaje si obtinerea de foloase ca cele de mai sus. Ulterior cu transformarea acestora in infractori si desfiintati in media santajista!

In poza de mai sus avem Gruparea de infractori (Catalin Stavri, Belu Claudiu si Muresan Catalin),  o grupare acoperita si protejata de politisti corupti din IPJ Prahova si de tandemul Miritescu – Ginel Preda – care sta alaturi de cel ce este numit acum infractor, Fane Capatana si alaturi de un politist din IPJ Prahova!

De altfel, sursele noastre susțin că foarte curând vor fi aduse la audieri si alte persoane din această grupare care a acaparat Ploiestiul! Sa vedem daca procurorul de caz a putut fi indus in eroare („pacalit”) de sifonarea santajistului si schimbarea taberei dupa modelul sau caractersitic. (Cristina T.).

N. R -In Prahova exista un pseudo ziarist santajist si spagar, pe numele lui STAVRI CATALIN , zis PESTE, care la varsta de 28 de ani, a fost implicat intr-un dosar penal.

Ancheta noastra are la baza rechizitoriul din dosarul nr. 85/D/P/2005, din 08.05.2006,  in care STAVRI CATALIN, zis PESTE a fost parte ca si consumator de droguri, alaturi de prietena sa de la acea vreme. In afara de numele intregral al jurnalistului vom da publicitatii doar initialele celor care au fost parte in dosar, pentru ca nu ei fac obiectul acestui material jurnalistic.

Persoanele sunt urmatoarele:

Inculpati

P.A., cercetat in stare de arest preventiv, pentru savarsirea infractiunilor prevazute si pedepsite de art. 2 alin 1 si art. 4 alin1 si art. 5 din Legea 143/2000

T.I.R., cercetat in stare de arest preventiv pentru savarsirea infractiunilor prevazute si pedepsite de art. 2 alin 1 si art 4 alin 1 din Legea 143/ 2000

Invinuiti

S.M.S.

P.V.C.- ambii cercetati pentru savarsirea infractiunii prevazute si pedepsite de art. 2 alin. 1,2 din Legea 143/ 2000

STAVRI CATALIN

S.L.E.- ambii cercetati pentru savarsirea infractiunii prevazuta si pedepsita de art 4 alin. Din Legea 143/2000

Legenda

Legea nr 143/2000 privind combaterea traficului si consumului ilicit de droguri

Art. 1

In prezenta lege termenii si expresiile de mai jos au urmatorul inteles:

  1. a) substante aflate sub control national – drogurile si precursorii inscrisi in tabelele-anexa nr. I-IV care fac parte integranta din prezenta lege; tabelele pot fi modificate prin ordonanta de urgenta a Guvernului, prin inscrierea unei noi plante sau substante, prin radierea unei plante sau substante ori prin transferarea acestora dintr-un tabel in altul, la propunerea ministrului sanatatii;
  2. b) droguri – plantele si substantele stupefiante ori psihotrope sau amestecurile care contin asemenea plante si substante, inscrise in tabelele nr. I-III;
  3. c) droguri de mare risc – drogurile inscrise in tabelele nr. I si II;
  4. d) droguri de risc – drogurile inscrise in tabelul nr. III;
  5. e) precursori – substantele utilizate frecvent in fabricarea drogurilor, inscrise in tabelul nr. IV;
  6. f) inhalanti chimici toxici – substantele stabilite ca atare prin ordin al ministrului sanatatii;
  7. g) consum ilicit de droguri – consumul de droguri aflate sub control national, fara prescriptie medicala;
  8. h) toxicoman – persoana care se afla in stare de dependenta fizica si/sau psihica cauzata de consumul de droguri, constatata de una dintre unitatile sanitare stabilite in acest sens de Ministerul Sanatatii;
  9. i) cura de dezintoxicare si supravegherea medicala – masurile ce pot fi luate pentru inlaturarea dependentei fizice si/sau psihice fata de droguri;
  10. j) livrarea supravegheata – metoda folosita de institutiile sau organele legal abilitate, cu autorizarea si sub controlul procurorului, care consta in permiterea trecerii sau circulatiei pe teritoriul tarii de droguri ori precursori, suspecti de a fi expediati ilegal, sau de substante care au inlocuit drogurile ori precursorii, in scopul descoperirii activitatilor infractionale si al identificarii persoanelor implicate in aceste activitati;
  11. k) investigatori acoperiti– politisti special desemnati sa efectueze, cu autorizarea procurorului, investigatii in vederea strangerii datelor privind existenta infractiunii si identificarea faptuitorilor si acte premergatoare, sub o alta identitate decat cea reala, atribuita pentru o perioada determinata.

Art. 2

(1)   Cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea in vanzare, vanzarea, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpararea, detinerea ori alte operatiuni privind circulatia drogurilor de risc, fara drept, se pedepsesc cu inchisoare de la 3 la 15 ani si interzicerea unor drepturi.

Art. 4

Cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea,    transformarea, cumpararea sau detinerea de droguri pentru consum propriu, fara drept, se pedepseste cu inchisoare de la 2 la 5 ani.

Art. 5

Punerea la dispozitie, cu stiinta, cu orice titlu, a unui local, a unei locuinte sau a oricarui alt loc amenajat, in care are acces publicul, pentru consumul ilicit de droguri ori tolerarea consumului ilicit in asemenea locuri se pedepseste cu inchisoare de la 3 la 5 ani si interzicerea unor drepturi.

Firul evenimentelor

Actiunea porneste in iunie 2005, cand un individ ( O.C) arestat in alta cauza, a sesizat organele de politie cu faptul ca T.I.R. in perioada 2003- 2004, impreuna cu sora sa si I.L.D ar fi consumat si comercializat droguri de risc si mare risc( cannabis si ectasy) pe raza municipiului Campina, pe care le procura prin intermediul lui S.M.S.

In luna octombrie 2005, T.I.R. a aflat de la prietenul sau P.A, ca acesta din urma ar fi procurat cannabis, motiv pentru care, pentru a testa calitatea drogului s-a deplasat in Ploiesti, unde P.A locuia fara forme legale si au consumat impreuna cannabis folosind o pipa confectionata artizanal de P.A.( aceeasi pipa pe care si STAVRI CATALIN, zis PESTE a folosit-o pe 24.11.2005, dupa cum veti vedea).

Odata cu aceasta sesizare a lui O.C, actiunea politistilor de la Biroul de Combatere a Crimei Organizate( BCCO) s-a pus in miscare si primul pas a fost ascultarea/ inregistrarea convorbirilor telefonice,  pe baza autorizatiei nr. 2(23), din 06.11.2005, eliberata de Tribunalul Prahova in dosarul 8/PI/2005, asa cum se regaseste la fila 150- 154 din dosar.

In paralel, asa cum reiese din rechizitoriu, a fost interceptat si inregistrat telefonul inculpatului P.A., in baza autorizatiei nr. 42/ 27.11.2005, eliberata de Tribunalul Prahova

In dosarul 11/PI/2005, conform filei 217-230.

Atat dosarul lui T.I.R. cat si cel al lui P.A. au fost conexate intr-unul singur, respectiv 85/D/P/2005, din care va relatam faptele. Din iunie pana in octombrie lucrurile s-au miscat cu rapiditate, iar printre inculpatii si invinuitii invocati a fost infiltrat si un investigator acoperit, caruia o sa ii citam doar initialele din dosar, adica T.M. Astfel, tot ce se intampla era sub control, in primul rand prin implementarea investigatorului acoperit in grupul infractional si in al doilea rand prin ascultarea/ inregistrarea convorbirilor telefonice.

Un grup infractional in care „nimereste” si Stavri

Pentru ca, asa cum spuneam, BCCO avea totul sub control, orice aparitie in acel grup era stiuta in timp util si real. In baza interceptarilor telefonice s-a aflat ca in data de 24.11.2005 “ la domiciliul lui P.A. ( n.r- din Ploiesti, Soseaua Vestului, nr. 11, Bl. 1, ap. 100) urmeaza a se prezenta doua persoane identificate ca fiind STAVRI CATALIN, zis PESTE si S.L.E. care au solicitat inculpatului sa le ofere spre consum droguri. In seara aceleasi zile, cei doi au patruns in domiciliul inculpatului unde au consumat cannabis, impreuna cu acesta, folosind pipa confectionata artizanal”.

Interceptarea convorbirilor a scos la iveala faptul ca a doua zi, dupa chermeza la care a participat si jurnalistul STAVRI CATALIN, zis PESTE, P.A. urma sa se deplaseze la locuinta parintilor din Campina ca sa distribuie inculpatului T.I.R. o cantitate de droguri. Potrivit planului stabilit in seara de 24 octombrie, a doua zi P.A. s-a deplasat la Campina, doar ca pe drum a fost oprit de o echipa operativa formata din politisti ai BCCO si coordonata de un procuror care, dupa ce s-a legitimat a efectuat o sumara perchezitie corporala si a bagajelor, identificandu-se in geanta sa de umar pipa folosita in noaptea precedenta, la care a participat si STAVRI CATALIN, zis PESTE.

Chiar in aceeasi zi, in baza autorizatiei de perchezitie nr. 27 s-a patruns in imobilul din Soseaua Vestului, unde s-a efectuat o perchezitie ridicandu-se cantitatea de 38 de grame de materie vegetala cu ambalaj, ce se afla pe sifonierul din sufragerie dar si doua felii de paine pe care se afla materie vegetala arsa( fila 238- 254).

Sa vina comanda…Cannabis pe paine pentru jurnalist

Chermeza la care a participat STAVRI CATALIN, zis PESTE si unde s-a consumat cannabis pe paine i-a atras acestuia implicarea activa in dosarul 85/D/P/2005, ca si consumator, asa cum recunoaste in declaratia sa, care se regaseste la fila 83-85. Materia vegetala arsa, de pe cele doua felii de paine a fost supusa unei constatari tehnico- stiintifice la Laboratorul de Analize Fizico- Chimice- Droguri, din cadrul Directiei de Combatere a Criminalitatii Organizate Bucuresti, concluzionandu-se ca materia vegetala arsa cantareste, in sine, 15 grame si contine tetrahidrocannabinol(THC), substanta psihotropa biosintetizata de planta cannabis( fila 268- 271).

Pentru cei care nu stiu,  Cannabis sativa contine peste 400 de compusi pe langa substanta psihoactiva, delta-9-tetrahidrocannabinol (THC), o moleculă psihoactivă ce produce senzațiile asociate cu consumul de marijuana si  are ca efect principal, tulburarea de memorie. Poate aceasta e cauza care sta la baza povestii induiosatoare pe care STAVRI CATALIN zis PESTE a prezentat-o intr-o conferinta de presa din acea vreme.

Consecintele

Inainte de a va prezenta povestea credem ca este bine sa stiti ce consecinte a avut noaptea de pomina a jurnalistului de investigatii STAVRI CATALIN zis PESTE, atat pentru el cat si pentru ceilalti invinuiti sau inculpati, conform hotararii instantei. Dar nu inainte de a mai cita un pasaj important din rechizitoriu: “ Instanta de judecata urmeaza a se pronunta asupra aplicarii art. 33 lit. a din Codul Penal, privind concursul real de infractiuni, in cazul celor trei acte materiale  prin care P.A. a oferit droguri in vederea comercializarii si respectiv consumului propriu inculpatului T.I.R. si invinuitilor Stavri Catalin si S.L.E, precum si in cazul consumului de droguri practicat impreuna cu acestia”. De asemenea, mai este de remarcat ca “ Fapta invinuitilor Stavri Catalin si S.L.E intrunesc elementele constitutive ale infractiunii prevazute si pedepsite de art. 4 alin. 1 din Legea 143/2000. Datorita faptului ca acestia au participat o singura data la consumul de droguri cu inculpatul P.A., neexistand elemente care sa conduca la concluzia ca acestia sunt implicati in traficul de droguri sau ca au si alte acte materiale specifice consumului de droguri, se apreciaza ca fapta lor nu prezinta pericolul social al unei infractiuni, urmand a se dispune fata de acestia scoaterea de sub urmarire penala si aplicarea unei masuri cu caracter administrativ- amenda, in cuantum de 10.000.000 lei pentru fiecare”. In final, asa cum reiese din documentele pe care le am in fata, toti au fost scosi de sub urmarire penala, numai STAVRI CATALIN zis PESTE si prietena sa de la cea vreme au fost doar amendati, fiind scapati de Miritescu si Ginel Preda!.

In concluzie, Stavri a consumat cannabis pe paine, potrivit rechizitoriului si propriei sale declaratii.  Desi  faptele erau evidente, omu’ a incercat sa arunce pe politistii de la BCCO ca ar avea ceva cu el si ca va declansa un razboi personal cu acestia. Il vom cita mai jos cu franturi rupte dintr-un articol “bomba” scris de mana lui.

Falsa poveste din jurul consumului de droguri

Povestea tesuta de Stavri Catalin a avut un singur cuvant de ordine: DOCUMENTARE. In conferinta de presa, pe care tinut-o dupa ce a achitat amenda administrativa si tot procesul a fost incheiat, a incercat sa ne induioseze pe toti cei prezenti, ca a fost la fata locului in noaptea consumului de droguri, pentru o documentare care avea sa rupa gura targului printr-un articol ulterior. Daca documentare inseamna sa consumi cannabis pe paine, atunci documentare sa fie. Iata scuzele pe care le scrie jurnalistul, in 18.10.2007, in favoarea nevinovatiei lui:

“Acum, vreau sa povestesc pe scurt un fragment din VIATA mea, nu de cand m-am nascut ci de cand am intrat in presa. Bun. Vreau sa mentionez ca asta nu e vaicareala, pur si simplu vreau sa povestesc, hai sa zicem ca simt nevoia. Am crescut fara parinti( asta se leaga oarecum cu legaturile mele cu lumea interlopa) si acum 3 ani, Marin Marian( d’ale lui Mitica) de la TVR 2 a stat la o bere cu mine si cica “m-a citit” si mi-a propus sa lucrez in presa, la un prieten de-al lui, Mihai Nicolae( Misu) de la Viata Prahovei( VP). Victor Preda era redactor sef atunci la VP. Si aici incepe povestea mea ca ziarist…

Eu, care faceam tot felul de combinatii si castigam cam de 6-7 ori salariul de la VP, am acceptat pur si simplu sa muncesc…Ma bucuram ca renuntasem la viata de Golan si castigam multi bani muncind”. De aici incolo vine povestea <<documentarii>>.

“…Ei bine, dupa un articol intitulat ( parca, nu-mi amintesc preabine) <<Canabis pe toate strazile>>, Crima Organizata a trecut la cosit si s-a gandit cum sa ma lege la gura. Sansa lor a venit imediat, dupa ce un fost prieten de-al meu mi-a spus ca-mi da pe tava o retea de traficanti, cu conditia sa ii spun unde gaseste canepa( canabisul). Am acceptat si am demarat o ancheta, martori imi sunt doi politisti ( surse de-ale mele). Problema a intevenit cand seful de la Crima Organizata, comisarul sef Eugen Serghie m-a contactat sa-mi spuna ca nu trebuia sa scriu ce am scris si ca nu exista canepa pe strada. Atunci am comis-o rau de tot,  asta pentru ca m-am dus la Podul de Lemn de langa caminul Rafinorilor si am rupt o craca dintr-o planta de canepa si i-am trantit-o pe birou lui Serghie. A luat foc. A mentionat ca poate sa ma aresteze pentru simplul fapt c-am pus mana pe rahatul ala de iarba. Cica asa era legea. Imediat, am fost filat. Mi s-au ascultat telefoanele si asa am ajuns la cel care-mi promisese ca-mi da pe tava reteaua de traficanti”.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Exclusiv

IPJ Prahova – Grădinița de Cadre, episodul 56: Pensia nu prescrie păcatele și nu spală urmele „dispecerilor de lux”

Publicat

pe

Incisiv de Prahova continuă serialul „Grădinița de Cadre din IPJ Prahova”. După episodul 55, în care am prezentat traseul spectaculos al așa-numitului „Pinochio de Băicoi”, Bogdan Stoican, ajuns de la plutonier la șef de oraș și împins spre pensie cu viteza luminii, revenim cu episodul 56.

Pensia fulger nu șterge urmele: „Grădinița de cadre” sub reflector penal

De ani de zile scriem despre transformările IPJ Prahova: din „apărător al legii” în „Grădinița de Cadre” – locul în care plutonierii făcuți ofițeri la apelul bocancilor devin șefi, iar performanța se măsoară în dosare îngropate, combinații bine „irigate” și pensii salvatoare.

Pornind de la serialul nostru, „Grădinița de Cadre din IPJ Prahova”, sursele noastre susțin că, în liniște, la nivelul unor parchete centrale, s-au deschis mai multe dosare penale decât își închipuie strategii pensionărilor urgente și ai concediilor medicale-miracol. Episoadele nu au rămas doar pamflet, ci au devenit material de analiză pentru oameni ai legii care nu fac parte din „rețeaua internă de protecție”.

Mesajul este simplu:
pensionarea nu este un scut penal. Cine a mizat pe ideea că o semnătură pe cererea de ieșire la pensie sau o fugă strategică „pe boală” spală tot ce s-a făcut ani la rând – riscă să descopere exact contrariul.

Ce nu se vede din afară: scurgeri de informații din dosare penale

În spatele unor pensionări bruște, continuă să apară întrebări incomode. Potrivit informațiilor pe care le deținem și care se află în atenția organelor de cercetare penală, se verifică posibile devoălări de date dintr-un dosar penal, respectiv diseminarea de informații confidențiale către persoane care nu aveau ce căuta acolo.

Modelul descris de sursele noastre, aflat în prezent în analiză, arată așa:

  • anumiți șefi din IPJ Prahova, plantați „strategic” în unele structuri, ar fi fost verigi esențiale în lanțul de scurgere de informații;
  • un șef dintr-o structură ar fi transmis detalii sensibile către un șef de inspectorat, între timp instalat ferm în funcție, nu doar împuternicit;
  • la rândul lui, acesta ar fi comunicat mai departe către „beneficiari” din teritoriu – între care este vehiculat numele lui Bogdan Stoican, cunoscut deja cititorilor noștri.

Dacă aceste suspiciuni se confirmă oficial, vorbim despre posibile fapte penale grave, nu doar despre „șușoteli de birou”:

  • folosirea și transmiterea de informații nepublice din dosare penale;
  • compromiterea unor anchete;
  • eventuală favorizare a unor persoane vizate.

Deocamdată, lăsăm organele de cercetare penală să își facă treaba. Dar întrebarea rămâne: cine, ce, unde și cum a scurs informații dintr-un dosar penal spre persoane interesate?

Santaj, adrese și „cine stă în spatele Incisiv de Prahova?”

Un alt capitol delicat care a intrat, potrivit informațiilor noastre, în atenția organelor de urmărire penală privește încercările disperate de a identifica „cine” și „ce firmă” ar sta în spatele ziarului Incisiv de Prahova.

Într-un dosar penal de șantaj, se verifică:

  • adrese oficiale emise de unele structuri ale Poliției, inclusiv de la Băicoi (sau oamnei „plantati ” care au beneficiat de dosare penale clasate abuziv, ori ei, ori pe cine promoveaza), prin care se încerca identificarea „entității din spatele ziarului Incisiv de Prahova”;
  • baza legală a acestor adrese, oportunitatea lor și interesul real pe care îl serveau;
  • corelațiile dintre aceste demersuri și modul în care au fost soluționate sau clasate anumite dosare penale în zona Băicoi;
  • dacă s-a ajuns la depășiri de atribuții, presiuni sau chiar forme de șantaj sau intimidare la adresa unei publicații.

Verificările vizează atât semnatarii acestor adrese, cât și traseul ulterior al dosarelor pe care aceștia le-au gestionat sau influențat.
Dacă multe dintre suspiciunile ridicate se confirmă, iuresul abia începe.

Repetăm: pensia nu prescrie păcatele. Nici uniforma, nici ștampila nu pot deveni certificat de imunitate.

Galeria „oamenilor buni de nimic”: cazul fostului dispecer de Băicoi, Fenic Ionuț

Continuăm, în același episod 56, și cu un personaj devenit deja familiar în relatările Incisiv: fostul dispecer de Băicoi, Fenic Ionuț, promovat în imaginarul intern drept „om bun la toate”, dar despre care numeroase voci din sistem vorbesc ca despre un simbol al atitudinii „eu sunt acasă, nu în serviciu”.

Conform relatărilor și sesizărilor ajunse la redacția noastră:

  • Fenic Ionuț ar fi beneficiat, în jurul anului 2019, de „bunăvoința” conducerii de atunci, fiind mutat din strada, de la ordine publică, la dispecerat, cu sprijinul lui Zăbavă Mihai Sebastian;
  • până la desființarea dispeceratului de la Băicoi, ar fi transformat sediul în sufrageria proprie, fiind cunoscut pentru nopțile petrecute mai mult pe canapeaua Poliției decât acasă;
  • după desființarea dispeceratului, a fost transferat la Ploiești, unde, spun colegi de-ai lui, se plânge constant de:
    • navetă,
    • aglomerație,
    • faptul că nu mai poate să plece liniștit în timpul programului până acasă, la prânz,
    • faptul că nu mai are „libertatea” de altădată, deoarece la Ploiești există ofițeri care chiar supraveghează activitatea dispecerilor.

Cu alte cuvinte, după ani de confort la Băicoi, descoperă brusc ce înseamnă să fii polițist cu responsabilitate reală, nu doar paznic de canapea.

„Pro bono” pe acoperișurile ștabilor – varianta Syrano

Aceleași surse descriu și un alt tip de activitate „colaterală” a dispecerului:

  • în timpul liber, Fenic Ionuț ar fi fost nelipsit pe la firma Syrano din Băicoi, unde măsura tabla și se implica în lucrări la acoperișurile unor „ștabi” din Poliție;
  • totul ar fi fost prezentat într-o retorică de „misiune pro bono”, ca și cum ar fi făcut voluntariat din pura sa inimă creștină;
  • în realitate, patronul firmei ar fi devenit mai rezervat în a-i pune la dispoziție mașinile firmei după ce a realizat că riscă să explice de ce un polițist ajunge, de facto, să muncească „la negru”, ca pe plantație.

Se mai spune și că soția lui Fenic nu mai lucrează la aceeași firmă, după un episod în care ar fi fost prinsă „uitând” lucruri prin buzunare. Relatăm aceste afirmații ca atare, așa cum sunt vehiculate în mediul local, fără a substitui vreo cercetare penală sau disciplinară.

Dispecerat sau dormitor privat?

Mai multe voci din comunitate și din interiorul Poliției descriu scene aparent banale, dar extrem de grăitoare pentru mentalitatea din „Grădinița de Cadre”:

  • când un cetățean se prezenta noaptea la sediul Poliției Băicoi pentru o problemă, reclamă sau întrebare, Fenic Ionuț ar fi apărut la ușă în papuci, cu cearcăne „de casă”, iritat, și ar fi trântit replica:
    „Da’ bine, bă, că vii la ora asta, mâine nu poți?”
  • senzația generală: omul își trăia turele de noapte ca pe un somn deranjat din când în când de cetățeni, nu ca pe un serviciu public plătit.

Dacă astfel de comportamente nu sunt în mod clar sancționate și curățate, sistemul produce, inevitabil, neîncredere. Cetățeanul nu vine la „vecinul din scara blocului”, vine la instituția statului.

Bârfe, reclamații și „boala veche” a pupatului de scaune

Despre același Fenic Ionuț, mai multe surse vorbesc și în legătură cu un apetit constant pentru bârfe și reclamații interne:

  • i se reproșează că ar formula acuzații și plângeri la adresa colegilor, pe orice subiect minor, doar pentru a-și demonstra „vigilența” în fața șefilor;
  • este amintit cazul unui fost coleg plecat la Școala de la Câmpina, pe care l-ar fi „tocat” prin plângeri și bârfe până la obsesie;
  • „boala veche” ar fi aceeași: să pupi funduri de șefi și să reclami orice fleac doar ca să-ți ții scaunul cald.

Viitorul nu arată roz pentru astfel de caractere: postul de la dispeceratul Băicoi nu pare să mai revină, iar opțiunile reale rămase sunt:

  • demisia – mult clamată, dar niciodată asumată;
  • navetă permanentă la Ploiești, cu ture de noapte făcute, de data asta, în condiții reale de muncă.

Concluzie Incisiv de Prahova: jocul abia începe

Episodul 56 al „Grădiniței de Cadre” nu e doar despre un singur om sau un singur caz. Este despre:

  • un IPJ Prahova în care pensionarea este tratată, încă, ca o trambulină spre liniște, nu ca un simplu sfârșit administrativ al carierei;
  • un sistem în care apar suspiciuni serioase privind scurgeri de informații din dosare penale spre „protejați”;
  • structuri care își consumă energia încercând să afle cine scrie și cine susține un ziar de investigații, în loc să se întrebe de ce există atâtea subiecte de scris;
  • o galerie de „oameni buni de nimic”, pentru care canapeaua, naveta și combinațiile par mai importante decât onoarea uniformei.

Repetăm încă o dată, răspicat:
pensia nu prescrie păcatele.
Naveta nu spală complicitățile.
Iar canapeaua din dispecerat nu devine, prin uzură, pat de erou.

Incisiv de Prahova va continua să scrie, să întrebe și să documenteze. Organele de cercetare penală au propriile atribuții. Dacă și le vor îndeplini până la capăt, „Grădinița de Cadre” s-ar putea trezi, mai devreme decât crede, în fața unui alt tip de festivitate: cea în care nu se mai flutură decizii de pensionare, ci citații. Vom reveni! (Cristina T.).

Citeste in continuare

Exclusiv

cum a ajuns un ordin de salarizare să fie tratat ca dosar CIA cu spioni și droguri – Ziarul Incisiv de Prahova

Publicat

pe

La TCE Ploiești, reorganizarea nu mai pare să aibă ca obiectiv principal eficiența unei societăți de transport public, ci consolidarea unei rețele interne de influență. Potrivit informațiilor și documentelor invocate în materialul inițial, Alexandri Nicolae, cunoscut drept „Nae Comisionaru’”, ar fi ajuns să-și construiască în societate un sistem de oameni loiali, amplasați în funcții-cheie, astfel încât deciziile, banii, documentele și achizițiile să treacă prin filtre controlabile.

Imaginea rezultată este aceea a unei instituții în care organigrama nu se desenează după nevoile transportului public, ci după harta relațiilor personale.

O rețea întinsă de la contabilitate până la autobază

Conform informațiilor transmise, influența lui Nae s-ar întinde asupra unor compartimente esențiale din TCE: Direcția Financiară, Serviciul Financiar-Contabilitate, Achiziții-Aprovizionare-Depozite, Investiții, Autobază, Resurse Umane și Administrativ, precum și Tehnologia Informației.

La acestea se adaugă șefii unor structuri care controlează tarifele, vânzările, subvențiile și fluxul operațional al societății. Într-o companie care gestionează fonduri publice și asigură transportul ploieștenilor, asemenea funcții ar trebui ocupate pe criterii de competență, experiență și integritate.

Potrivit acuzațiilor prezentate, criteriul dominant ar fi fost însă loialitatea față de gruparea lui Nae.

Astfel, susțin sursele, societatea ar fi fost împărțită între oameni considerați „de-ai lui”, fiecare cu un rol precis în mecanism: unii la bani, alții la contracte, alții la achiziții, investiții, personal, depozite sau exploatare.

Comisii de recepție cu membri absenți de la recepție

Unul dintre cele mai grave aspecte semnalate privește comisiile de recepție. Conform informațiilor furnizate, anumite comisii ar fi semnat documente privind recepția unor bunuri fără ca membrii lor să fi participat efectiv, fizic, la verificarea acestora.

Dacă aceste susțineri se confirmă, problema nu mai este una de simplă neglijență administrativă, ci ridică întrebări serioase despre modul în care au fost validate achizițiile și despre cine a verificat realitatea bunurilor recepționate.

La TCE, recepția nu ar trebui să fie un exercițiu de semnătură automată, executat de la distanță. Ea presupune verificarea cantității, calității, conformității și existenței efective a produselor sau serviciilor. În lipsa acestei verificări, hârtia poate ajunge să înlocuiască realitatea, iar ștampila să țină loc de control.

Serviciul Tarife, Vânzări și Subvenții – funcție fără explicație?

În centrul controverselor apare și conducerea Serviciului Tarife, Vânzări și Subvenții. Potrivit elementelor transmise, șefa acestui serviciu ar fi menținută într-o structură despre care sursele afirmă că nu își justifică în mod clar existența și atribuțiile.

Acuzația este formulată și mai dur: persoana respectivă ar fi fost prezentă la serviciu fără ca activitatea sa să fie ușor de identificat, iar timpul de lucru ar fi fost petrecut, în anumite situații, alături de soțul său, asistent manager, în așa-numitul „birou oval”.

Desigur, aceste afirmații necesită verificare documentară și puncte de vedere oficiale. Însă întrebarea rămâne: într-o societate care invocă pierderi, datorii și nevoia de reducere a cheltuielilor, de ce sunt păstrate compartimente și funcții despre care angajații susțin că se suprapun sau nu produc rezultate măsurabile?

Șoferi, fini și servicii personale plătite prin timpul societății

Rețeaua descrisă de surse nu s-ar limita la funcțiile de conducere. În ecuație apar și șoferii considerați apropiați ai lui Nae.

Potrivit informațiilor primite, șoferul personal al acestuia ar fi efectuat ore suplimentare peste limita legală, situație care ar trebui verificată prin pontaje, foi de parcurs și state de plată. În același timp, acesta ar fi unchiul Cătălinei Ciofu Stoica, prezentată în materialul inițial drept fina lui Nae.

Un alt șofer ar fi fost angajat la Coloana 8, iar un alt fin ar fi beneficiat de o situație cu totul aparte: în timpul programului de lucru, ar fi întreținut și amenajat curtea lui Nae.

Dacă această informație se confirmă, avem de-a face cu o întrebare simplă și incomodă: timpul de muncă era plătit de TCE, dar folosit pentru interese private?

Într-o societate publică, programul angajatului nu este proprietatea personală a unui șef. Iar curtea unui lider informal nu poate deveni anexă a fișei postului unui salariat plătit din bani publici.

„Angajări pe bandă rulantă”, în timp ce nota de plată explodează

Potrivit informațiilor transmise, Nae, împreună cu Slăniceanu, ar fi contribuit la angajarea succesivă a numeroși șefi, angajați TESA, șoferi și alte categorii de personal.

Formula descrisă de surse este una de tip industrial: se creează posturi, se găsesc ocupanți, se repartizează oamenii în puncte strategice, iar cheltuiala salarială crește până la niveluri greu de justificat economic.

În timp ce discursul oficial vorbește despre reorganizare, reducerea costurilor și rentabilizare, realitatea reclamată din interior ar fi exact opusul: mai multe funcții, mai multe salarii și o structură administrativă tot mai încărcată.

Pentru că, la TCE, eficientizarea pare să fi fost tradusă într-o regulă simplă: se reduc oamenii incomozi, dar se păstrează oamenii utili.

Juridicul, redus la două persoane: o presupusa „partenera” și nepotul

Una dintre cele mai controversate decizii privind noua organigramă vizează compartimentul juridic.

Conform informațiilor furnizate, în organigramă ar urma să rămână doar doi consilieri juridici. Unul dintre aceștia este indicat drept persoană prezentată de surse ca fiind „partenera” de viață a lui Nae, iar celălalt ar fi Radu Alexandru, nepotul său.

Astfel, într-o societate cu achiziții, contracte, subvenții, litigii, proceduri administrative și fonduri publice, controlul juridic ar fi redus la un tandem descris de surse drept unul bazat pe relații de familie și personale.

Dacă informațiile se confirmă, avem o imagine greu de conciliat cu principiile unei administrații profesioniste: juriștii considerați incomozi ar fi eliminați, în timp ce în schemă ar rămâne persoane apropiate liderului informal al rețelei.

Nu este vorba doar despre două posturi. Este vorba despre cine verifică legalitatea deciziilor și cine are capacitatea de a spune „nu” atunci când o măsură ridică probleme.

Registratura, contractele și calitatea – toate drumurile duc la control

Noua structură analizată în weekend, potrivit informațiilor din materialul inițial, ar putea muta Registratura și Secretariatul în subordinea directă a Slănicioaicăi.

O asemenea schimbare ar însemna control asupra documentelor care intră și ies din societate, asupra numerelor de înregistrare, adreselor și sesizărilor.

În paralel, Managementul Calității ar urma să fie subordonat direct Directorului General, iar Compartimentul Contracte, gestionat de Magdalena și Zafiriadi, ar putea fi trecut în subordinea Cătălinei Ciofu Stoica.

De ce ar fi contractele scoase din zona juridică și mutate într-o altă structură? Întrebarea este legitimă, mai ales când în joc se află închirieri de spații, publicitate, venituri proprii și alte fluxuri financiare.

O reorganizare adevărată ar trebui să clarifice responsabilitățile și să întărească verificările. Cea descrisă de surse pare să facă altceva: concentrează documentele, contractele și procedurile în mâinile unor persoane considerate apropiate.

Hipodromul, TCE și poliția: aceeași rețetă, decor schimbat

Materialul inițial a pus în legătură influența lui Nae cu mai multe zone ale administrației locale: Hipodromul, TCE și structuri din IPJ Prahova.

La Hipodrom, cazul „Vijelie STI”, relatat de Incisiv de Prahova, a fost prezentat ca o situație în care o Comisie de Apel a CSM Ploiești ar fi fost extinsă de la trei la cinci membri, iar o decizie favorabilă calului contestat ar fi fost ulterior desființată prin Decizia ANZ nr. 554 din 11 august 2026.

Acestea sunt elemente care trebuie analizate prin documentele oficiale și prin punctele de vedere ale instituțiilor implicate.

La TCE, în schimb, acuzațiile vizează pierderi, datorii, consumuri de combustibil, pontaje, achiziții și presiuni asupra persoanelor care ar fi refuzat să valideze anumite situații.

În ambele cazuri, susține materialul, regulile ar fi devenit elastice pentru cei protejați și rigide pentru cei care deranjează.

Raportul 1729 și consiliul care „ia act” până uită

Raportul oficial nr. 1729 din 5 noiembrie 2025, atribuit Primăriei Ploiești, a fost prezentat ca indicând pierderi considerabile, datorii fiscale, achiziții suspecte, consumuri de combustibil nejustificate și probleme de control intern.

Au fost invocate și presiuni asupra a două controlore financiare care ar fi refuzat să închidă ochii.

În locul unor măsuri ferme, Consiliul de Administrație al TCE, format potrivit materialului inițial din Dobrescu, Șchiopu, Țaboi, Băcanu și Pantazi, ar fi adoptat Decizia nr. 11 din 11 august 2026. Formula menționată este una administrativă, dar cu efect de amânare: se prorogă analiza, se ia act, se solicită actualizarea documentelor.

Pe scurt, raportul nu ar fi dus la demiteri, sesizări penale sau sancțiuni reale.

Așa se transformă un document potențial exploziv într-un dosar care se plimbă între birouri până când praful administrativ îl acoperă complet.

Organigrama de weekend: eficiență sau operațiune de conservare?

În timp ce orașul așteaptă explicații despre pierderi și transportul public, la TCE s-ar fi lucrat în weekend la noua organigramă.

Potrivit informațiilor transmise, Slănicioaica și Monica Manea au fost la serviciu, inclusiv duminică, pentru a lucra la structură împreună cu Dobrescu și Nae.

Planul descris este următorul: directorul general să fie pus să semneze organigrama, iar documentul să ajungă ulterior în ședința Consiliului Local Ploiești.

Dacă scenariul se confirmă, consilierii locali ar urma să primească nu o soluție fundamentată pentru redresarea TCE, ci o schemă deja construită în spatele ușilor închise.

O organigramă desenată în weekend poate fi perfect legală. Dar legalitatea formală nu răspunde singură la întrebarea esențială: pentru cine a fost desenată?

Pentru că una este să reorganizezi o societate în funcție de necesități operaționale și alta este să reorganizezi societatea astfel încât să-ți păstrezi oamenii, să-ți protejezi rudele și să-ți elimini adversarii.

De la „reformă” la imperiu personal

Privite împreună, toate aceste elemente descriu, potrivit acuzațiilor primite, o societate în care puterea nu ar mai fi exercitată doar prin funcții oficiale, ci printr-o rețea informală de relații.

Directori, șefi de servicii, personal TESA, șoferi, membri ai comisiilor de recepție și persoane apropiate familiei sau anturajului ar ocupa poziții care permit controlul asupra:

  • banilor;
  • achizițiilor;
  • documentelor;
  • contractelor;
  • pontajelor;
  • consumurilor de combustibil;
  • subvențiilor;
  • informațiilor interne;
  • controlului juridic.

În această logică, TCE nu mai seamănă cu o societate publică aflată în serviciul comunității, ci cu un domeniu privat administrat cu bani publici.

Întrebările la care trebuie să răspundă instituțiile

Informațiile prezentate impun clarificări din partea Primăriei Ploiești, a conducerii TCE, a Consiliului de Administrație, a Curții de Conturi, ANAF și, după caz, a organelor de urmărire penală.

Printre întrebările care se cer verificate se află:

  • Cine a aprobat și cine a ocupat funcțiile-cheie din noua rețea?
  • Au fost respectate criteriile de competență și procedurile legale?
  • Membrii comisiilor de recepție au fost prezenți fizic la verificarea bunurilor?
  • Există pontaje și foi de parcurs care să justifice orele suplimentare ale șoferilor?
  • A fost folosit timpul de lucru al angajaților pentru activități private?
  • Cum au fost fundamentate salariile și noile posturi?
  • De ce este redus compartimentul juridic la două persoane?
  • Există relații de rudenie sau personale între persoanele menținute în organigramă și factorii de decizie?
  • De ce sunt mutate Registratura, Contractele și Managementul Calității în subordini considerate strategice?
  • Ce măsuri au fost luate în urma Raportului nr. 1729/2025?

Final: la TCE nu se taie rețeaua, se taie doar cine deranjează

Într-o societate normal administrată, reorganizarea ar începe cu risipa, suprapunerile, funcțiile inutile și vulnerabilitățile de control.

La TCE Ploiești, potrivit informațiilor prezentate, se întâmplă invers: se reduc juriștii, se păstrează apropiații, se multiplică funcțiile de conducere și se consolidează o rețea care ar cuprinde financiarul, achizițiile, investițiile, autobaza, resursele umane, IT-ul, contractele și chiar comisiile de recepție.

Pe hârtie, este reorganizare. În realitate, acuzațiile sugerează o operațiune de acaparare.

Nae nu ar controla doar un birou sau un serviciu, ci întregul traseu al deciziei: de la documentul intrat în registratură până la contract, de la pontaj până la salariu, de la achiziție până la recepție și de la juridic până la semnătura finală.

Iar când într-o societate publică rămân în juridic partenera de viață și nepotul, întrebarea nu mai este cine apără legea.

Întrebarea este dacă mai există cineva care să aibă voie să o aplice. (Sava N.).

Citeste in continuare

Exclusiv

„IPJ Prahova – Grădinița de cadre, episodul 42″: De la „Pinochio” la „Linge-Folie”. Cum se fabrică „investigatorii” la Băicoi

Publicat

pe

În episodul 42 al telenovelei „IPJ Prahova – Grădinița de cadre”, după cazurile CAR-ului „Academiei de Cămătărie” (Matei Tatiana, Neacșu Silviu & Co.), după ofițerul SIPI bețiv și amenințător de polițiști (Dan Alexandru Manuel), după Pinochio Stoican – eternul bolnav și parcatul pe trecerea de pietoni cu girofarul MAI 62487 – revine în scenă noua generație: agentul Stroe Iulian, produs „de serie” al școlii de slugărnicie polițienească made in Băicoi.

Totul, evident, pe fondul unei conduceri IPJ Prahova care, conform articolelor noastre anterioare și documentelor consultate, tolerează incompatibilități, combinații la CAR, dosare „neterminate” și SIPI/DGIPI + DGA care par să doarmă în papuci.

„Băiat de Băicoi”, agresiv de mic, „investigator” de mare…”clasa”

Conform relatărilor mai multor surse locale și ale colegilor săi, Stroe Iulian este „de-al casei”: din Băicoi, crescut în scandaluri, cunoscut ca fiind agresiv și implicat în tot felul de conflicte încă înainte să îmbrace uniforma de polițist.

De aproximativ doi ani în Poliție, deja „obosit” de stat în stradă la patrulare, a găsit scurtătura clasică:

  • nu prin competență, nu prin dosare lucrate exemplar,
  • ci prin lustruit scaune și alte părți anatomice ale șefului său direct, Stoican Bogdan (același Pinochio de la Băicoi, prezentat anterior de noi, aflat într-un etern concediu medical și cu autospeciala parcată pe trecere de pietoni cu girofarul aprins – conform imaginilor și descrierilor publicate în articolele anterioare).

Rezultatul: Stoican, „înduioșat” de atâta zel servil, îl mută pe Stroe de la patrulare la Investigații Criminale – compartimentul unde teoretic se lucrează dosare penale serioase, practic se rezolvă – conform numeroaselor relatări interne – după „indicatiile penale” ale șefului.

Investigator cu Mercedes „pe folii”: „Eu dau talon, voi ce aveți?”

Cât timp a fost în stradă, martorii și cei amendați îl descriu pe Stroe Iulian ca pe un mic zeu abuziv al proceselor-verbale:

  • PV-uri greșite,
  • taloane reținute la „folii” pentru șoferi,
  • totul pe fondul unei necunoașteri crase a legii.

Detaliul savuros (și perfect ilustrativ pentru dublul standard de la Băicoi):

  • Pe rețelele de socializare, același agent Stroe se etalează mândru cu un Mercedes alb, stil „cocalar premium”,
  • cu folie neagră pe geamurile față, exact tipul de folie pentru care, în mod normal, se iau taloanele.

La Băicoi însă, conform surselor noastre, Stoican nu vede, Rutiera nu vede, IPJ nu vede, DGIPI nu vede, DGA doarme – doar cetățeanului simplu i se ia talonul „pentru exemplu”.

Amenda cu întârziere de 5–6 luni: „Ai vorbit? Ți-am făcut dosar de ghiveci!”

Cazul care spune totul despre modul în care se înțelege legea la Băicoi îl are în centru pe Epurescu Alexandru Gabriel, un cetățean din oraș, intrat pe lista neagră a agentului.

Conform relatărilor cetățeanului, confirmate de copia procesului-verbal, Stroe Iulian decide să-l sancționeze astfel:

  • Data faptei: 21.12.2025, ora 12:30–13:00
  • Data aplicării sancțiunii: 24.05.2026
  • Suma amenzii: 750 lei
  • Infracțiunea de mare pericol social, după cum scrie în PV:

    „în data de 21.12.2025, ora 12.30-13.00, a tulburat ordinea și liniștea publică prin aruncarea unor ghivece amplasate în fața imobilului cu nr. 60 de pe strada George Coșbuc din oraș Băicoi, jud. Prahova, totodată prin aceste acțiuni a provocat scandal”.

Problemele logice și juridice evidente, invocate chiar de cel sancționat în contestație:

  • Dacă agentul nu era de față, cum a constatat personal „aruncarea ghivecelor”?
  • Dacă era de față, de ce aplică amenda după 5–6 luni și nu atunci, pe loc, sau în scurt timp după?
  • Ce înseamnă, în limbaj de drept și bun-simț, că „spargerea unui ghiveci” a „provocat scandal”?
    S-a certat ghiveciul cu cineva? S-au bătut jardinierele între ele?

Citind descrierea, pare mai degrabă un text scris ca să „dea bine la hârtie” decât o constatare obiectivă. Iar intervalul de 5–6 luni dintre faptă și amendă, dublat de reputația de „agresiv” a agentului, alimentează suspiciunea – rezonabilă – de răzbunare personală pentru faptul că omul „a deschis gura”.

Cetățeanul a contestat sancțiunea, semnalând exact aceste ciudățenii. Rămâne de văzut ce va spune instanța. IPJ Prahova, SIPI Prahova, DGIPI și DGA nu par, deocamdată, prea deranjate.

Cariera „de birou”: n-ai vechime, n-ai habar, dar ai limbă de șef

În loc să-și asume munca de stradă, unde ești testat de realitate și de lege, Stroe se „reprofilează” rapid:

  • Obosit după mai puțin de doi ani de patrulare,
  • se cere (și reușește) să fie mutat la Investigații Criminale,
  • vezi Doamne, ca să „lucreze dosare”.

Conform relatărilor din interiorul Poliției Băicoi, situația reală ar fi următoarea:

  • Dosarele penale care implică oameni „potenți” din Băicoi, cu bani sau cu legături politice, ajung la compartimentul unde Stoican are oamenii lui, aduși, mutați, influențați;
  • dacă dosarul nu prezintă interes pentru „rețea”, stă la sertar, se plimbă, se prăfuiește;
  • procurorii cu care lucrează Stroe îl cataloghează drept „NU ȘTIE NIMIC” – asta spun surse din sistem, nu noi.

Micul „investigator” se plimbă prin oraș, nu rezolvă nimic notabil, dar are statut: nu mai e simplu agent de teren, e „de birou”. Salariul merge, mașina cu folie merge, ghivecele cad, iar amenzile vin la 5–6 luni după.

Episodul „activistul B” și camionul cu bușteni: lemnul nu moare, doar se „evapora”

Conform relatărilor noastre anterioare și discuțiilor din IPJ Prahova, povestea cu „activistul B” (caz despre care am mai scris) e definitorie pentru modul în care se face „ordine” la Băicoi:

  • un camion cu bușteni este tras pe dreapta de polițiști;
  • în mod normal, ar trebui verificări serioase, eventual amendă, poate chiar confiscarea lemnului;
  • în scenă intră influența lui Stoican Bogdan, care își face „simțită prezența” printre subordonați;
  • polițiștii sunt, practic, „convinși” să nu dea amendă și să nu confiște lemnul.

Conform surselor din IPJ, s-a făcut „tam-tam” intern pe tema asta, „știe tot IPJ-ul”, dar, ca de obicei, nu s-a făcut nimic concret împotriva lui Stoican. Dosarele, eventualele rapoarte, criticile – toate s-au topit în marele „nimic” instituțional.

În acest context, apariția și promovarea unuia ca Stroe la Investigații nu e o întâmplare, ci o consecință logică. Așa arată „dezvoltarea de cadre” în această grădiniță polițienească.

Invidia lui Stoican: șeful de la Rutieră, vila de la Cocosesti și salariile de merit

Surse din IPJ Prahova povestesc că Stoican Bogdan, acest mic „baron” local de la Băicoi, avea o obsesie: un șef de la Serviciul Rutier.

  • „De ce îi permite conducerea IPJ să lucreze multe ore de weekend și să încaseze bani?”,
  • „De unde are bani să-și facă vilă mare la Cocosesti, pe deal?”,
  • „De ce el e abonat la salarii de merit și eu nu?” – cam așa ar fi sunat lamentările lui Stoican, repetate „pe unde prindea pe cineva prin curtea IPJ”, conform martorilor.

Ironia maximă:

  • același Stoican, în loc să se uite în propria ogradă (concedii medicale la foc continuu, autospecială parcată pe trecere de pietoni cu girofarul aprins, influențe în dosare, episodul cu buștenii, „Academia de Cămătărie” și alte spețe publicate în articolele noastre anterioare),
  • aruncă suspecte și bârfe asupra altora, în timp ce își crește propria „echipă” de executanți – printre care și proaspătul „investigator” Stroe.

DGIPI și DGA: instituții „paralizate”, dar nu din lipsă de informații

În toată această poveste, numitorul comun este tăcerea și inactivitatea structurilor care, teoretic, ar trebui să curețe sistemul:

  • DGIPI/SIPI Prahova, deja pomenite în articolele anterioare în legătură cu Marius Enache, cu amenințări cu dosare penale și protejarea unor combinații,
  • DGA, invocată de fiecare dată când vorbim de corupție tolerată, băuturi, intimidări de jurnaliști sau polițiști corecți (vezi cazul Dan Alexandru Manuel, ofițer SIPI beat, agresiv, confirmat de instanțe).

În loc să vedem anchete serioase pe:

  • CAR IPJ Prahova – „Academia de Cămătărie”, cu funcționari și polițiști implicați, conform documentelor prezentate anterior;
  • cazurile Păulești, Băicoi, Pinochio, camioanele cu bușteni,
  • dubla măsură în sancționarea cetățenilor vs. mașinile și oamenii de „sistem”,

avem un tablou în care DGIPI și DGA par „paralizate”, dar nu din lipsă de date, ci din lipsă de voință.

Concluzie: Grădinița de cadre produce… ce i se cere

Când ai:

  • un IPJ condus de oameni cu incompatibilități și concursuri ratate,
  • un CAR transformat, conform surselor și documentelor, într-o mafie financiară internă,
  • un SIPI Prahova care dă oameni ca Dan Alexandru Manuel, bețiv și amenințător de polițiști (cu plângeri respinse de instanță, conform hotărârilor deja prezentate),
  • un Pinochio Stoican care își face jocurile la Băicoi,
  • și, în final, un agent precum Stroe Iulian, cu vechime de „bebeluș” și apucături de „mic baron local”,

nu mai vorbim de întâmplări izolate. Vorbim de sistem.

„IPJ Prahova – Grădinița de cadre” nu produce polițiști în slujba legii, ci cadre în slujba rețelei:

  • unii se ocupă de dosare „la comandă”,
  • alții de amenzi cu întârziere pe bază de ghiveci,
  • alții de camioane cu bușteni care dispar din atenția organelor,
  • iar cei mai norocoși își ridică vile la Cocosesti și se ceartă pe salarii de merit.

Episodul 42 nu e finalul, ci doar o altă piesă dintr-un puzzle în care, dacă nu se întâmplă nimic la nivel de DGIPI, DGA și conducere centrală, grădinița de cadre va continua să producă aceeași recoltă:
agresivi, analfabeți, obedienți – dar perfect integrați în sistem. Vom reveni. (Cristina T.).

Citeste in continuare
Advertisement

Parteneri

Ultimile Noutăți din Brașov

Uncategorized2 zile inainte

Logitech lansează MX Keypad, primul centru de control MX bazat pe AI, conceput pentru dezvoltatori

Flux de lucru optimizat, cu acces direct la agenți AI și instrumente de programare Logitech lansează astăzi MX Keypad, primul...

Uncategorized2 zile inainte

BenQ extinde gama ScreenBar cu ScreenBar Max și iScreenBar, două soluții pentru spațiile de lucru moderne

Noile produse sunt concepute pentru configurațiile cu două monitoare și pentru spațiile de lucru bazate pe iMac București, România, 9...

Uncategorized2 zile inainte

Se înmulțesc fraudele cu credite bancare! Zeci de cazuri pe lună, în cererile trimise de consumatori către CSALB

9 septembrie, București. Anul acesta consumatorii au trimis către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) peste...

Uncategorized2 zile inainte

Nokian Tyres își extinde gama de anvelope de vară premium cu noua Nokian Tyres Powerproof E, clasificată în clasa A în toate cele trei categorii ale etichetei UE pentru anvelope

Nokian Tyres prezintă noua Nokian Tyres Powerproof E, o anvelopă de vară premium dezvoltată pentru nevoile șoferilor moderni din Europa...

Uncategorized3 zile inainte

Wegovy®, medicamentul pentru slăbit, testat la copii: 40,4% dintre participanți au ajuns sub pragul obezității

Obezitatea care apare în copilărie poate influența sănătatea pe termen lung și are o probabilitate ridicată de a persista și...

Viața în Brașov4 zile inainte

Cât costă capitalul de lucru obținut prin scontare și ce merită calculat

Scontarea aduce mai devreme în cont bani pe care firma îi are deja de încasat. Compania a livrat, a facturat...

Eveniment7 zile inainte

Sezonul murăturilor scoate la iveală problemele din grădină: de ce solarul se pregătește din toamnă

Septembrie este luna în care, în multe gospodării din România, roșiile, castraveții, ardeii și gogonelele ajung din grădină în cămară....

Uncategorized7 zile inainte

Roborock își extinde gama de soluții inteligente pentru îngrijirea gazonului cu RockNeo Q2 LiDAR, prezentat la IFA 2026

București, 4 septembrie 2026 – Roborock, lider global în domeniul roboticii pentru locuință și marca numărul 1 la nivel mondial pe...

Uncategorized7 zile inainte

TCL prezintă la IFA 2026 seria TAB A1, cu două dimensiuni de ecran și două experiențe de vizualizare

Cele patru tablete sunt concepute pentru moduri diferite de a urmări conținut, de a citi, de a învăța și de...

Viața în Brașov7 zile inainte

7 lucruri de verificat înainte să schimbi ferestrele locuinței

Schimbarea ferestrelor pornește adesea de la o problemă simplă: intră curent, se formează condens, zgomotul de afară se aude prea...

Uncategorized7 zile inainte

Acer își extinde portofoliul de console portabile de gaming cu Predator Atlas 7

Compania își demonstrează totodată capacitatea de inovare prin conceptul Project DualPlay Mini, care reunește într-un singur dispozitiv jocurile în deplasare...

Evenimento săptămână inainte

Comuna Dorna-Arini, în calitate de partener, împreună cu Comuna Panaci – Lider de Parteneriat, Consiliul Local Poliana și Consiliul Local Ciudei, implementează proiectul „Dezvoltare rurală rezilientă și favorabilă incluziunii prin guvernanță transfrontalieră și implicare civică” (RURAL BRIDGE), cod ROUA00661, finanțat de Uniunea Europeană prin Programul Interreg NEXT România–Ucraina 2021–2027.

Articolul Comuna Dorna-Arini, în calitate de partener, împreună cu Comuna Panaci – Lider de Parteneriat, Consiliul Local Poliana și Consiliul...

Top Știri