Connect with us

Exclusiv

România este într-adevăr lider european, inevitabil!/Se împrumută la cele mai mari dobânzi din Uniunea Europeană

Publicat

pe

In prezentul articol ne vom referi strict la judecătoarea Zamfirescu Anca Corina si la zidul de protecție creat in jurul „elitelor” de la DNA ST. Ploiești ce actioneaza ca un grup de crimă organizată.

În mai multe articole anterioare v-am prezentat încrengăturile/legăturile dintre anumiți judecători din cadrul Tribunalului Prahova, și nu numai, cu foștii procurori Negulescu Mircea, zis Portocală, Onea Lucian, zis Lucică, ori alți  procurori, din cadrul Unității de Elită a DNA ST. Ploiești. Am prezentat modul în care aceștia au făcut și fac zid de protecție în jurul lor, acționând ca un grup de crimă organizată, totul în scopul de a încerca să le fie ușurată situația penală de SIIJ. Nu contează că au depus un jurământ, nu contează că ei trebuie să aplice legea în mod obiectiv și corect, nu contează că ditrug destine, vieți, familii, cariere, etc.

Ce contează insa?… Totul pentru niște procurori abuzivi, corupți, obedienți și fără scrupule.

Nu contează că la rândul lor săvârșesc fapte de natură penală.

În articolul din dat de 09.11.2020 am prezentat câteva dintre faptele concrete care vin în susținerea acelor „indicii rezonabile” din care rezulta sprijinirea „elitei”, având-o in prim plan pe judecătorea de la Tribunalul Prahova, Zamfirescu Anca Corina.

ELITA DNA-ST Ploiesti protejata de Judecatoarea Anca Corina ZAMFIRESCU

 

Despre aceasta există o întreagă „bibliografie” în mai multe articole de presă, care conturează caracterul, comportamentul, pro și extra profesional. Îi este cunoscută satisfacția de a da numai pedepse la ani grei de închisoare cu executare, totul numai pentru a fi pe placul unor cercuri de influență „subterane”.

Nu este cunoscut ca acest magistrat să pronunțe alte soluții decât „PUȘCĂRIE”.

Nu pledăm în favoarea infractorilor, nu pledăm pentru ca aceștia să fie lăsați în liberatate, dar în justiție există un singur adevăr și anume adevărul judiciar.

Acolo unde sunt probe DA, condamnă, dar acolo unde nu sunt?… De ce nu aplică în mod legal și obiectiv prevederile C.P și C.P.P în vigoare…?

În continuare ne propunem să rămânem veritabili AVERTIZORI DE INTEGRITATE în înțelesul legii 571/2004 și vă prezentăm încă o dovadă a legăturilor subterane între fosta „elită” DNA ST. Ploiești și Zamfirescu Anca Corina.

Nu cu mult timp în urmă, respectiv la data de 08.10.2020, Zamfirescu Anca Corina s-a pronunțat în dosarul 7700/105/2016, în cameră preliminară, pe Cereri și Excepții, dosar în care sunt cercetați Ispas Constantin – fost șef DGA Prahova, Saghel Emanuel – fost șef DIICOT Ploiești și Rădulescu Adrian – fost lucrător în cadrul DGA Prahova și fost adjunct al IPJ Prahova (a se vedea articolele din presa de casa a elitei ).

Dosarul a fost instrumentat de procurorii Onea Lucian Gabriel, fost sef DNA ST Ploiești și Răileanu Elena Cerasela cu contribuția ilegală a lui Negulescu Mircea, toți din cadrul DNA ST. Ploiești.

Judecătorea Zamfirescu Anca Corina a devenit judecător de „scaun”, în cameră Preliminară, după ce ceilalți doi judecători titulari, „printr-o pură întâmplare” au fost avansați.

În mod ,,aleaotoriu’’ cauza „a încăput” pe mâna vestitei Zamfirescu Anca Corina.

Camera Preliminară a durat la Tribunalul Prahova nu mai puțin de 3 ani și 10 luni. Nu-i așa, un reocord național? ( în C.P.P termenul fiind de maxim 30 de zile de la înregistrarea cauzei – ce-i drept, un  termen de recomandare).

Cert este că prin metodele și mijloacele împământenite în perioada 2014-2016 s-a reușit ca si acest dosar să ajungă „pe mâna” doamnei judecător Zamfirescu Anca Corina, fără o repartizare aleatorie, așa cum s-a procedat și în toate celelalte cauze, pe care vi le-am indicat în articolul anterior.

Interesant pentru cine vrea să audă și să vadă, pentru instituțiile competente, sunt următoarele: la data de 15.04.2016 Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova a înaintat către DNA ST Ploiești mai multe procese verbale de redare a unor convorbiri telefonice, obținute într-o cauză penală lucrată cu DGA – Servicul Județean Prahova (oare în dosarul 7700/105/2016 sunt lucrători de la această instituție?…).

Din conținutul notelor de redare înaintate  rezultă clar indicii rezonabile depsre faptul că judecătorea Zamfirescu Anca Corina, la acea dată șefa secției de urmărire penală a Judecătoriei Ploiești, ar fi primit mai multe bunuri de valoare de la un inculpat, totul pentru a interveni la judecătorul cauzei în scopul de a obține o sentință neprivativă de libertate, adică fără pușcărie (vă mai amintiți de alte implicări a acetei doamne în alte cauze? ) .

Datele obținute în mod legal de lucrătorii DGA SJ Prahova sub coordonarea procurorilor Tribunalului Prahova au fost puse, așa cum am arătat la dispoziția DNA ST Ploiești în scopul de a fi exploatate operativ, aceasta fiind și unitatea competentă, pe   de-o parte, iar pe de altă parte pentru a li se permite „elitelor” să desfășoare activități procedurale și legale în scopul de a se verifica veridicitatea indiciilor și respectiv de a se putea obține probe existând riscul vădit ca acestea să se perime.

În mod legal s-a creat posibilitatea desfășurarii unor activități operative, existand astfel de momente, conform competențelor. Dar ce să vedeți?…

Lucică al nostru nici gând. Înregistrează sesizarea ca o lucrarea diversă (nu ca o lucrare penală) și o repartizează subordonatei sale umile Răileanu Elena Cerasela.

Aceasta, ascultătoare, disciplinată lasă lucrarea   într-un sertar „la conservare” (oare din dispozitia cui?) până când la data de 08.11.2018 noua conducere a DNA ST Ploiești o înaintează spre competentă soluționare SIJ, unde de această dată este înregistrată ca o lucrare penală.

Corect, legal, dar ce facem cu operativitatea?, ce facem cu Lucică și Răileanu?, procurorii de caz în dosarul 150/P/2014 trimis în judecată la data de 24.12.2016, înregistrat la Tribunalul Prahova sub nr. 7700/105/2016, dosar îi ce privesc pe Ispas Constantin – fost șef DGA Prahova, Saghel Emanuel – fost șef DIICOT Ploiești și Rădulescu Adrian – fost lucrător în cadrul DGA Prahova și fost adjunct al IPJ Prahova și care în luna aprilie 2019 este preluat de, chiciți de către cine?- de judecătorea Zamfirescu Anca Corina.

Se mai pun întrebările „de ce?”, „cum?”. NU!

Datoriile se plătesc între prietenii cu aceleași preocupări și aceleași caractere. Mai contează soluția ulterioară? Nu.

Momentele operative au fost pierdute, eventualele probe probabil s-au perimat, corpurile delicte posibil au dispărut. Pentru cei cunoscători cu modalitatea de obținere și administre a probelor în astfel de cauze, este clar de ce nu au fost întreprinse acțiunile în acest sens așa cum se impunea (în mod operativ).

Cum putea „elita” să-și deranjeze protejata? Cum putea „elita” să nu valorifice în scopuri personale, eventual de șantaj, o astfel de oportunitate. Noi nu știm, dar nici nu putem exclude aceste posibilități, explicații.

Tot în calitatea amintită de avertizor de integritate, le aducem aminte persoanelor interesate despre pedepsele pronunțate de vestita judecătoare Zamfirescu Anca Corina în două dosare ce priveau printre alții, pe un fost director al Parcului Industrial Brazi. Ambele au fost intrumentate de elita DNA ST Ploiești și priveau fapte de până în anul 2012. Întâmplător sau nu, ambele dosare au ajuns în „mod aleatoriu” aleatoriu la același judecătore Zamfirescu Anca Corina.

În ambele dosare au fost pronunțate pentru „ghinionistul director” sentințe la ani grei de închisoare cu executare. Nu ne pronunțăm asupra probelor din niciuna dintre cauze, însă,  dacă în primul dosar a avut „ghinionul” ca la Curtea de Apel Ploiești să aibă un complet, ca cel de la fond, evident că a confirmat soluția din prima instanță, în cel      de-al doiela dosar, după o sentință de 5 ani de închisoare cu executare (pronunțata de Zamfirescu Anca Corina) a primit la Curtea de Apel Ploiești achitare pe motivul „fapta nu există”.

Deci se poate si există magistrați/judecători cinstiți, onești, cunoscători de carte și care nu pot fii influentati de interesele subterane ale unor grupuri de crima organiztă „calificată” și care pot corecta astfel de derapaje.

Nu am fi prezentat această „poveste”, dacă nu am fi cunoscut faptul că între Zamfirescu Anca Corina și „ghinionistul” director existau niște relații…Noi le cunoaștem…

Totuși ne permitem să o întrebăm pe doamna judecător:

– la câte mese a fost împreuna cu „ghinionistul” director;

– la câte revelioane au participat împreună?

–  de ce nu avut bunul simț să se abțină?

Noi îi putem răspunde, dar….

Răspunsul vi-l puteți da singuri (idem ca și în dosarul 7700/105/2016). Vom reveni. (Cristina T.).

 

Exclusiv

IPJ PRAHOVA, CU NERVII LA MAXIM: De la „Academia de dictare Portocală” la seminarul de incompetenta generalizata

Publicat

pe

Pamflet de presă de investigații – orice asemănare cu realitatea nu este deloc întâmplătoare

După „Academia Portocală”, noul curs: „Dictare pentru primari”

La 18 mai 2026, ziarul nostru de investigații a publicat articolul „IPJ PRAHOVA SAU «ACADEMIA DE DICTARE» PORTOCALĂ: Când uniforma de polițist devine costum de scenarist pentru fabricarea de dosare penale-fanteziste”. Pe scurt, anunțam că vremurile „glorioase” ale celebrului Portocală – magistratul care a făcut din justiția ploieșteană un reality-show cu cătușe fabricate și a fost dat afară definitiv din magistratură – bântuie iar prin IPJ Prahova.

Sub cupola „siguranței și încrederii”, unii șefi par să fi confundat fișa postului cu meseria de scenarist: dosare la comandă, declarații la dictare, primari chemați la „meditații” nu pe codul administrativ, ci pe codul „cum să-ți execuți subalternul incomod”.

Așa a apărut scena antologică: un mare șef din IPJ, pentru o zi, profesor de română. Elev: un primar din județ, membru al partidului încă la guvernare. Tema: „scrieți după dictare cum vă spun eu, ca să facem noi un dosărel”. Din fericire pentru statul de drept, edilul a mirosit de la o poștă parfumul de cătușă ilegală și nu a vrut să fie „scribul” poliției.

DGA Prahova – sucursală de „plantat” probe? Piesa pică la premieră

Planul A pică, așa că „scenariștii” mută acțiunea la DGA Prahova, unde șeful – despre care se spune că a fost „plantat” cu grijă de aceeași conducere IPJ – încearcă să repete figura. Din nou, primarul refuză rolul de figurant în piesa „Portocală 2.0”.

Ba mai mult: edilul trimite negru pe alb o adresă oficială către IPJ Prahova, în care spune clar că nu-și asumă nimic din declarația dictată și retractează tot. În acel moment, execuția sigură se transformă într-o bombă cu ceas: dacă apar și înregistrările audio-video despre care vorbesc sursele noastre, nu mai vorbim doar de o demitere, ci de o implozie de manual a unei conduceri care confundă instituția cu moșia personală.

Ședință operativă cu broboane de sudoare: „Cine vorbește cu presa?”

Acum vine partea pe care uitasem să v-o povestim: reacțiile din interior după articol.

Personajul din conducerea IPJ Prahova care s-a simțit cu „musca” pe căciulă – pardon, cu ditamai rahatul pe cap, căci ce a făcut intră, în opinia noastră, la penal – a explodat chiar în aceeași zi, la ședința operativă cu toți șefii.

Conform surselor noastre, tonul a fost mai ridicat decât oricând:
„Ați văzut în presă chestia aia cu primarul PNL? Și asta din cauza unora ca dumneavoastră, care îi mănâncă limba și vorbesc cu presa!”, ar fi tunat marele conducător.

Nu ne-ar mira deloc ca acest domn să-și dea „examenul final” de necunoaștere a legii interne și internaționale, cot la cot cu imputernicitul șef al Biroului Control Intern, comisar-șef Marian Popescu. Să ceară, de exemplu, ziarului de investigații „Incisiv de Prahova” să își predea sursele. Acolo ar fi comedia perfectă: am avea în aceeași scenă și abuz, și incultură juridică, și aroganță cu epoleți. Ar fi de plâns după ore de râs.

Dezastru la Secția 4 Poliție Sud: plângeri „evaporate” și termene depășite

Din aceeași ședință, ne „șoptește” interiorul IPJ Prahova, a ieșit la iveală și o faptă gravă: ce se întâmplă la Secția 4 Poliție Sud.

Acolo, după cum s-a discutat, plângerile, sesizările și petițiile:

  • nu sunt înregistrate la timp sau deloc;
  • dosarele penale care reușesc totuși să fie înregistrate au termene prăbușite cu mult peste lege.

Adică exact zona aceea de „la limita legii, cu conotații spre Codul de Procedură Penală” pe care unii șefi ar vrea să o păstreze sub preș. Ghinion: ce se discută în ședințele operative, ajunge în presă. Pentru că e de interes public. Pentru că oamenii trebuie să știe ce se face cu drepturile lor.

„Mușamalizările made in IPJ Prahova” și teza de incompetenta juridică

Nervosul-șef și prietenul de la Control Intern probabil încă se întreabă, cu o curiozitate pe care ar trebui s-o agațe în cui: „De unde știe Incisiv de Prahova tot ce se discută la noi în curte?”.

Același tip de întrebare și după dezvăluirile noastre:
„Mușamalizarea «made in I.P.J. Prahova»: Când epoleții sunt scut pentru escroci!”.

Cu un șef de IPJ (Marcel Bălan) declarat incompatibil de ANI, cu un trecut de șef SIC unde „rapoartele dispăreau și se fabricau dosare”, nu este nicio surpriză că subalternii se simt încurajați să folosească uniforma pentru combinații, intimidări și acoperirea „escrocilor de casă”. E o caracatiță a impunității care a sufocat justiția prahoveană și a transformat-o în instrument personal.

Iar acum, culmea ironiei: aceiași oameni ar putea ajunge să-și dea „teza” la capitolul legislație – internă, internațională, drepturi ale surselor și ale presei. Noi, la Incisiv de Prahova, abia așteptăm. Să vedem cât se ia la examenul de incompetenta.

Final provizoriu: „Mai mă leși?”

În timp ce unii șefi își storc mintea cum să afle cine vorbește cu presa, noi avem altă prioritate: să vorbim în continuare despre:

  • dictări de declarații pentru primari;
  • mușamalizări „de casă”;
  • plângeri pierdute prin sertare;
  • dosare cu termene făcute praf.

Restul – nervi, amenințări voalate, aluzii la „cine își mănâncă limba și vorbește cu presa” – ține de folclorul instituțional.

Noi rămânem aici, cu pixul ascuțit și cu sursele bine protejate, să consemnăm în direct cum IPJ Prahova își dă, pas cu pas, teza de incompetenta. Iar până la verdictul final, un singur mesaj pentru cei cu epoleți supărați pe presă:

„Mai mă leși?” Vom reveni cu dezvaluiri senzationale. ( Cristina T.).

Citeste in continuare

Exclusiv

Incisiv de Prahova lansează „Incisiv Politic”, singurul hub de marketing politic digital profesionist – Ziarul Incisiv de Prahova

Publicat

pe

Republica IOR: când Mina își votează singură salariul, iar Darău vânează povești la Kiev

La Ministerul Economiei nu mai vorbim despre guvernanță corporativă, ci despre guvernanță de clan. În timp ce ministrul Ambrozie Irineu Darău se plimbă pe axa București–Kiev ca „luptător împotriva dezinformării”, la București, sub nasul lui, se organizează un mecanism de prăduială cu ștampilă și antet pe S.C. IOR S.A., companie strategică în industria de apărare, cu certificare NATO.

Potrivit documentelor intrate în posesia redacției, la IOR se pregătește un festin: măriri de indemnizații de peste 400%, funcții inventate, salarii obscene pentru oameni plantați politic și o baricadă birocratică ridicată special pentru a nu pătrunde nici control, nici lege, nici bun-simț.

„Eu sunt Statul, eu îmi dau voie singură!” – Modelul Mina

În centrul combinației stă Camelia Andreea Mina, funcționară de stat transformată în stat în stat. O situație de un absurd juridic care, într-o țară normală, ar duce direct la parchet, nu la mărire de leafă:

  • la minister: Director al DAPS – Direcția de Administrare a Participațiilor Statului; adică omul care, în numele statului, supraveghează companiile la care statul e acționar, inclusiv IOR S.A.;
  • la IOR: Președinte al Consiliului de Administrație – adică omul care conduce compania pe care, teoretic, ministerul trebuie s-o controleze.

Pe 14 mai 2026, AGOA de la IOR S.A. are pe ordinea de zi lovitura de grație: Mina, în dublul ei rol, își pregătește mărirea propriei indemnizații de la circa 4.645 lei/lună la 20.450 lei brut. Mina de la Minister îi aprobă Minei de la IOR să bage mâna până la cot în bugetul unei fabrici cu datorii la ANAF și fără Buget de Venituri și Cheltuieli aprobat pe 2026.

Conflictul de interese e betonat pe două niveluri:

  1. Mina controlează Mina: ministerul supraveghează compania, dar aceeași persoană e și supraveghetor, și supravegheat. Statul se uită în oglindă și își dă „ok”-ul.
  2. Beneficiarul își votează singur banii: creșterea indemnizației este propusă de chiar persoana care va încasa suma. OUG 109/2011 există doar ca decor, nu ca lege.

Asta nu mai e „guvernanță corporativă”. E auto-guvernanță de buzunar.

„Expertă de LinkedIn” pe hârtie, dezastru în fabrică pe teren

Pe rețelele profesionale, Camelia Mina e prezentată ca „Senior Advisor”, „expert în guvernanță strategică”, campioană la hashtag-uri cu „transparență”, „accountability” și „leadership”.

În realitate, potrivit sesizărilor oficiale ale Sindicatului Independent IOR, „expertiza” arată așa:

  • numirea unui Director Financiar inexistent în actul constitutiv – Alexandru Butiseaca, funcție fantomă creată din pix;
  • atribuirea unui salariu de 58.000 lei brut/lună acestui director-fantomă, în timp ce muncitorii iau circa 3.500 lei net;
  • incapacitate totală de a opri degradarea fabricii, în timp ce la nivel de titulatură se flutură „Strategic Leadership”.

Cu alte cuvinte, la IOR avem „Leadership strategic” pentru sinecuri, și faliment operațional pentru companie. Muncitorii duc fabrica în spate, „experții de LinkedIn” duc indemnizațiile în conturi.

Adriana-Laura Miron: spălătoria de dosare și storcătorul de sesizări

Ce ar fi un clan fără un om de serviciu al tăcerii? În ecuația de la Economie, piesa cheie este Adriana-Laura Miron, Secretar General al ministerului, instalată prin Decizia 131/22.04.2026.

Rolul ei, potrivit documentelor și sesizărilor citate:
blocarea oricărei anchete și asigurarea imunității pentru „clanul Mina & co.”

  • sesizată de sindicate despre ilegalitățile de la IOR, Miron nu reacționează;
  • primește o adresă de avertizare de la AMEPIP (nr. 3120/27.03.2026) care cere respectarea legii – și o tratează ca pe o hârtie de împachetat;
  • sub mandatul ei, ministerul se transformă în fortăreață: sesizările Corpului de Control sunt îngropate, iar detașările politice înlocuiesc concursurile pe merit.

Pe scurt, Miron e curățătorul oficial al urmelor. Totul într-un minister controlat politic, transformat într-un buncăr al impunității.

IOR – companie strategică, tratată ca bancomat de partid

În timp ce linia de credit de la CEC BANK trebuie renegociată – semn clar că societatea e sub presiune financiară reală – administratorii își votează creșteri de indemnizații ca și cum IOR ar fi Big Tech, nu o fabrică sufocată de datorii.

Pe 14 mai, acționarii – mii de persoane fizice și juridice, compania fiind listată la BVB (simbol AERO) – sunt chemați să valideze, în bloc:

  • creșterea indemnizațiilor administratorilor de la ~4.645 lei la 20.450 lei/lună;
  • numirea unui al cincilea administrator cu afiliere USR, Adrian Jean Coloman, jurist, introdus prin ordin ministerial;
  • renegocierea unei linii de credit ale cărei condiții reale nu sunt clar explicate public;
  • împuternicirea reprezentantului MEDAT, controlat politic, să semneze în numele companiei.

Acționarii minoritari nu au primit vreo justificare economică serioasă pentru:

  • creșterea de 4 ori a indemnizațiilor,
  • ieșirea discretă din scenă a lui Macoveiciuc Alexandru Costin,
  • motivele reale ale renegocierii creditului.

În loc de transparență, se livrează fapte împlinite. În loc de dezbatere, se oferă ordonanță de tip „semnează și taci”.

Ministrul Darău: vânător de „fake news” la Kiev, orb la hoțiile din minister

Și, în timp ce tot acest tablou se desfășoară sub geamurile ministerului, unde este ministrul Economiei, Irineu Darău?

La Kiev, în „misiune” de combatere a dezinformării. Ironia e atât de groasă încât nici nu mai intră pe ușă:

  • ministrul caută „fake news” în Ucraina,
  • în timp ce ignora documentele oficiale și sesizările care vorbesc despre prădăciuni la IOR;
  • deplasarea nu este decontată de minister – ceea ce deschide o întrebare simplă: cine plătește plimbările ministrului, în timp ce o companie strategică se scufundă?

Titularul portofoliului pare mai preocupat să-și lustruiască imaginea de „luptător cu propaganda”, decât să oprească jaful cu antet ministerial de acasă.

Consiliul IOR: comisari politici cu mandat până în 2030

Consiliul de Administrație al IOR S.A. a fost constituit în ianuarie 2026, cu cinci membri, mandate până în 2030, în baza art. 29¹ alin.(2) din OUG 109/2011:

  1. Mina Camelia Andreea – Președinte
  2. Ioana Marius – Membru
  3. Radu Gabriel – Membru
  4. Macaveiu Mihai Ion – Membru
  5. Macoveiciuc Alexandru Costin – Membru (plecat între timp, fără explicații publice)

Macoveiciuc dispare discret, e mutat deja la „Consiliul anterior” pe site. Locul lui urmează să fie luat de Adrian Jean Coloman, jurist, cu afiliere USR, introdus prin ordin al ministrului USR.

Întrebările evidente:

  • De ce pleacă Macoveiciuc după doar câteva luni?
  • De ce este înlocuit cu un om cu profil politic clar al partidului care controlează ministerul?
  • Este acesta un consiliu de administrație sau un consiliu de partid?

Ceea ce se conturează nu e o eroare de management, ci o destructurare cu premeditare. AGOA din 14 mai riscă să beto­neze definitiv controlul politic asupra unui activ strategic al României.

De la companie NATO la bancomat de partid

IOR S.A. nu este un butic privat. Este o companie cu 90 de ani de tradiție, producător din industria de apărare, cu certificare NATO AQAP 2110 și acțiuni tranzacționate la bursă.

Și totuși:

  • o funcționară de minister conduce consiliul companiei pe care ministerul trebuie să o supravegheze;
  • aceeași persoană propune și votează mărirea propriei indemnizații de patru ori;
  • un administrator pleacă fără explicații, iar locul lui e ocupat de un om de partid;
  • sindicatele și instituțiile de control trimit avertizări, iar la minister se instalează tăcerea complice.

Regulile guvernanței corporative sunt călcate în picioare, în timp ce pe hârtie se invocă standarde, proceduri și acronime.

Cine mai oprește Caracatița?

Documentele sunt pe masă. Numerele sunt clare. Structura este vizibilă cu ochiul liber: „Clanul Mina & Miron”, sub acoperișul unei conduceri politice care se preface că nu vede nimic, transformă o companie strategică într-un bancomat cu acces controlat de partid.

Domnule premier interimar, domnilor procurori, domnilor din zona de intelligence, ce altceva mai așteptați?

Când o funcționară își votează singură salariul, când un ministru se ascunde în spatele „misiunilor externe”, iar un secretar general îngroapă sesizări, nu mai vorbim de „disfuncționalități”. Vorbim de o Caracatiță de la Economie care a decis că România e doar un portofel cu resurse și o ștampilă.

ADRESA-AMEPIP-NR.312027.03.2026

CONVOCATOR-AGOA-14.05.2026

RAPORT-CURENT-NR-9-DIN-08.04.2026

Întrebarea nu mai este „există dovezi?”. Întrebarea este: aveți curajul să le folosiți? (Cristina T.).

Citeste in continuare

Exclusiv

când decizia administrativă miroase a vendetă personală – Ziarul Incisiv de Prahova

Publicat

pe

Potrivit unui material publicat în mediul online pe un site de specialitate în domeniul penitenciar (penitenciare.info), preluat și comentat de Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor (FSANP), într-o unitate de detenție din România ar fi fost semnalate practici care depășesc cu mult rigorile managementului ferm și intră în zona abuzului de putere.(aici)

Conform acestor surse, un director de penitenciar ar fi recurs la mutări succesive ale subalternilor dintr-o funcție în alta, aparent fără legătură directă cu interesul serviciului, ceea ce ar fi fost resimțit de personal ca formă de umilire și presiune, nu ca măsură administrativă justificată. În relatarea respectivă, conducătorul instituției este descris ca având un comportament care, în percepția unor angajați, se apropie de tiparul „hărțuirii” dintr-o poziție de autoritate.

Redacția Incisiv de Prahova, analizând aceste informații și coroborându-le cu propriile date obținute din interiorul sistemului, a identificat indicii care par să trimită către conducerea Penitenciarului de Maximă Siguranță Mărgineni și, în mod special, către directorul acestei unități, Aldea Marian, despre care unele surse susțin că ar beneficia de sprijin la nivel central.

Climat tensionat și comparații cu alte „mandate controversate”

Conform informațiilor intrate în posesia redacției, în interiorul penitenciarului Mărgineni s-ar contura un climat tensionat, marcat de acuzații privind un stil de conducere contestat și de abuzuri reclamate de personal. Situația este comparată de unele surse interne cu perioada de la Penitenciarul Jilava, din timpul unui mandat considerat controversat, în care s-ar fi vorbit despre presiuni exercitate inclusiv asupra membrilor de sindicat.

Nu vorbim, la acest moment, despre concluzii oficiale, ci despre percepții și relatări ale unor angajați care descriu o atmosferă „apăsătoare”, în care semnalarea problemelor ar fi urmată, în unele cazuri, de consecințe rapide și resimțite ca punitiv-administrative.

Evadarea din august 2025: un episod grav, multe întrebări, puține răspunsuri publice

Un episod care ridică semne majore de întrebare este incidentul grav din august 2025, când, potrivit surselor, un deținut ar fi reușit să părăsească incinta penitenciarului de maximă siguranță. Vorbim despre un tip de eveniment considerat, de regulă, extrem de serios în orice sistem de detenție, cu atât mai mult într-o unitate care se revendică a fi „de maximă siguranță”.

Până în prezent, nu există în spațiul public o prezentare detaliată și transparentă a concluziilor oficiale legate de acest incident, ceea ce alimentează, în mediul intern, suspiciuni privind posibile disfuncționalități de organizare, supraveghere sau comandă. Absența unei comunicări clare lasă loc interpretărilor și întreținerii unui climat de neîncredere.

Recompense financiare pe fondul scandalului: merit sau paradox?

În acest context tensionat, alte surse susțin că directorul penitenciarului, Aldea Marian, ar fi beneficiat de recompense financiare, inclusiv de acordarea unui „salariu de merit” de 50%. Dacă aceste informații se confirmă, apare un paradox evident: pe de o parte, relatări privind climat tensionat, acuzații de hărțuire și un incident major de securitate; pe de altă parte, recompensarea conducerii.

Această juxtapunere ridică întrebări legitime în rândul personalului și al opiniei publice cu privire la criteriile reale de evaluare a performanței în sistemul penitenciar: se recompensează rezultatele obiective și climatul sănătos de lucru sau loialități și aliniamente instituționale?

Mutări, programe împovărătoare, „sancțiuni mascate”

Conform unor relatări din interiorul Penitenciarului Mărgineni, angajații care ar fi îndrăznit să semnaleze probleme sau să formuleze critici la adresa stilului de conducere ar fi fost „recompensați” cu:

  • mutări considerate abuzive,
  • programe de lucru mai împovărătoare,
  • sarcini suplimentare care, în ansamblu, ar duce la epuizare profesională.

Există relatări potrivit cărora mai mulți agenți din structurile de intervenție ar fi solicitat sau acceptat transferul către alte unități, invocând presiuni constante și un mediu de lucru dificil. Alți angajați care au cerut transfer ar fi fost redistribuiți, conform acestor surse, pe posturi mai solicitante, măsuri percepute ca „sancțiuni mascate”, nu ca simplă reașezare a personalului.

Mecanismul deciziei: când „acoperirea juridică” nu convinge personalul

Într-un alt articol publicat pe același site de specialitate (penitenciare.info), este conturată o imagine și mai îngrijorătoare a modului în care ar fi luate deciziile la nivelul conducerii. Informațiile apărute sugerează existența unui mecanism prin care măsurile dispuse de management ar fi susținute formal de structurile juridice și de resurse umane, astfel încât să existe o „acoperire” procedurală, chiar și atunci când fondul deciziei nu este perceput intern ca fiind justificat de nevoile reale ale instituției.

Problema semnalată nu este, așadar, utilizarea personalului „acolo unde este nevoie”, ci modul în care aceste decizii ajung să fie resimțite de angajați: ca impuse, uneori în contra voinței lor, și interpretate drept instrumente de control, presiune sau sancțiune neoficială. În acest cadru, invocarea „deficitului de personal” apare, pentru unii, mai mult ca pretext decât ca explicație reală.

„Persoana apropiată”, trecutul prin ANP și promisiunea unor dezvăluiri viitoare

Conform surselor citate în spațiul online, ar exista și o „persoană apropiată” de directorul Aldea Marian, cu un trecut legat de structurile Administrației Naționale a Penitenciarelor, ale cărei legături și influențe ar urma să fie subiectul unor analize viitoare. Menționarea unei astfel de figuri în proximitatea conducerii unui penitenciar ridică, în mod natural, întrebări privind eventuale rețele de sprijin, protecție sau influență, însă aceste aspecte reclamă documentare riguroasă înainte de orice concluzie.

Redacția anunță că va reveni, într-un material separat, cu informații suplimentare pe această temă, dacă și în măsura în care datele strânse vor putea fi susținute prin probe verificabile.

Necesitatea unui control de specialitate: probe, transparență, răspundere

În contextul acestor relatări, redacția Incisiv de Prahova anunță intenția de a formula sesizări oficiale către:

  • Ministerul Justiției,
  • Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP),
  • și alte organe abilitate,

în vederea clarificării situației semnalate.

Potrivit unor surse, ar exista deja plângeri formulate de angajați, însă până la acest moment nu sunt cunoscute public rezultatele verificărilor sau eventualele măsuri dispuse. Pentru un sistem care gestionează libertatea și siguranța publică, opacitatea nu poate fi o soluție.

Se impune, așadar, declanșarea unui control de specialitate, riguros și transparent, cu obiective clare:

  • verificarea faptelor semnalate,
  • stabilirea existenței sau inexistenței unor abuzuri,
  • analiza climatului de muncă și a respectării drepturilor personalului,
  • evaluarea modului de gestionare a incidentului grav din august 2025,
  • verificarea justificării recompenselor acordate conducerii, inclusiv a salariului de merit, dacă acestea se confirmă.

Concluzie: dincolo de zvonuri, este nevoie de dosare, nu de tăcere

Într-un domeniu atât de sensibil cum este execuția pedepselor privative de libertate, acuzațiile de abuz, hărțuire și disfuncționalități de securitate nu pot rămâne la nivel de zvon sau de nemulțumire difuză. Ele trebuie verificate cu instrumente legale, de către instituții competente, în proceduri care să genereze:

  • fie confirmări, urmate de măsuri ferme,
  • fie infirmări motivate, care să restabilească încrederea și reputația celor vizați.

Până atunci, peste Penitenciarul de Maximă Siguranță Mărgineni – și peste alte unități în care apar semnale similare – plutește aceeași întrebare incomodă: avem de-a face cu exigență managerială dură, dar legitimă, sau cu un sistem în care puterea administrativă este folosită discreționar, în spatele unor uși care se închid nu doar în fața deținuților, ci și în fața adevărului? Vom reveni. (Cristina T.).

Citeste in continuare
Advertisement

Parteneri

Ultimile Noutăți din Brașov

Eveniment19 ore inainte

Cyprus Parliamentary Elections 2026: ELAM Gains Momentum Ahead of Historic Vote/Βουλευτικές Εκλογές Κύπρου 2026: Το ΕΛΑΜ πλησιάζει σε ιστορικό αποτέλεσμα

As Cyprus approaches the parliamentary elections scheduled for May 24, 2026, political analysts are closely watching the rise of ELAM...

Afaceri locale3 zile inainte

Ce tip de sclipici arată cel mai bine pe trandafiri: fin sau granulat?

Dacă vrei răspunsul limpede de la început, ca să nu ne învârtim în jurul vazei, sclipiciul fin arată aproape întotdeauna...

Eveniment4 zile inainte

Crearea de noi capacitati de producere a enegiei electrice pentru ,,CREAREA DE NOI CAPACITATI DE PRODUCERE A ENERGIEI ELECTRICE PENTRU ORGANIZAȚIA UTILIZATORILOR DE APĂ PENTRU IRIGAȚII “SPP 23+SPP24 RACOVIȚA”

ESTÉ Agency aniversează primul an de activitate, consolidându-și poziția ca agenție de marketing, publicitate și PR pe piața autohtonă. În acest...

Exclusiv4 zile inainte

IPJ PRAHOVA, CU NERVII LA MAXIM: De la „Academia de dictare Portocală” la seminarul de incompetenta generalizata

Pamflet de presă de investigații – orice asemănare cu realitatea nu este deloc întâmplătoare După „Academia Portocală”, noul curs: „Dictare...

Eveniment4 zile inainte

Banat, regiune gastronomică europeană, acum și la Berlin

ESTÉ Agency aniversează primul an de activitate, consolidându-și poziția ca agenție de marketing, publicitate și PR pe piața autohtonă. În acest...

Eveniment5 zile inainte

SFERA ARHITECTURA S.R.L., în calitate de beneficiar, anunță finalizarea proiectului „DIGITALIZAREA FIRMEI SFERA ARHITECTURA S.R.L.”

Planul Naţional de Redresare și Rezilienţă (PNRR) – Componenta 9. Suport pentru sectorul privat, cercetare, dezvoltare și inovare, Investiţia I3....

Eveniment5 zile inainte

Ce nu trebuie să ratezi la Bucharest Design Festival 2026: cele mai spectaculoase expoziții și evenimente creative din București

În fața unei concedieri abuzive, mulți angajați reacționează emoțional și pierd exact acel interval în care pot acționa eficient, iar...

Uncategorized5 zile inainte

Cat de utila poate fi o societate cooperativa de credit din Romania

Intr-o perioada in care accesul la servicii financiare devine tot mai important pentru populatie si pentru micile afaceri, societatile cooperative...

Eveniment6 zile inainte

Sub conducerea Costinei Petrescu, ESTÉ Agency marchează un an de activitate în marketing, publicitate și PR. Valoarea businessurilor din portofoliu depășește 200 de milioane de euro

Banatul a câstigat titlul Regiune Gastronomica Europeana la finalul lunii aprilie. Îi vor urma Harghita si Dobrogea, care au depus...

Eveniment6 zile inainte

Festivalul Internațional Shakespeare Craiova – program 2026

Banatul a câstigat titlul Regiune Gastronomica Europeana la finalul lunii aprilie. Îi vor urma Harghita si Dobrogea, care au depus...

Uncategorized6 zile inainte

Cum transformi un teren neamenajat rapid cu un bobcat

Ai nevoie de săpături, nivelări sau curățare de teren în București sau Ilfov? Descoperă cum un bobcat cu operator poate...

Eveniment7 zile inainte

Timișoara va reprezenta România la competiția internațională Saint-Gobain de la Belgrad

Banatul a câstigat titlul Regiune Gastronomica Europeana la finalul lunii aprilie. Îi vor urma Harghita si Dobrogea, care au depus...

Top Știri