Connect with us

Administrație locală

Ciucaș este partenerul Oktoberfest pentru al 13-lea an consecutiv

Publicat

pe

Pentru al 13-lea an consecutiv, Ciucaș este partenerul celui mai mare festival al berii din România, Oktoberfest. În perioada 1-11 septembrie, participanții vor putea savura berea Ciucaș Malzbier, disponibilă în ediție limitată doar la festivalul de la Brașov.

Cerbul Cornel va fi sufletul petrecerii și se va asigura că berea de tradiție a orașului Brașov, Ciucaș, îi așteaptă la rece pe cei care vor să se relaxeze în zona special amenajată pe locul fostului Stadion Municipal din Brașov. Cei care apreciază un profil de gust mai bogat și puțin mai amărui vor putea savura berea Ciucaș Malzbier, disponibilă în ediție limitată. Aceasta are o culoare arămie datorită extractului de malț adăugat, iar aroma sa este foarte potrivită pentru asocierea cu mâncărurile cu specific bavarez, dar și cu cele românești.

Participanții sunt așteptați în cortul de la festival, unde Ciucaș a pregătit o mulțime de activări-surpriză. Festivalierii vor fi întâmpinați cu competiții de table pe un format gigant, pescuit la heleșteu și multe alte concursuri cu premii atractive.

„De 13 ani toamna începe cu Ciucaş, la Oktoberfest Braşov. Ne bucurăm să fim și anul acesta parteneri ai festivalului și să le oferim tuturor participanților un nou prilej pentru a se relaxa alături de cei dragi, cu bere bună și cu experiențe inedite. Distracția și obiceiurile bune merg mână în mână și, așa cum obișnuim la festivalurile la care suntem parteneri, răsplătim responsabilitatea. De data aceasta, participanții care aleg să colecteze doze de aluminiu în vederea reciclării vor fi recompensați cu un draft de Ciucaș Malzbier,” a declarat Cristiana Văideanu – Head of Local Brands, Ursus Breweries.

„Pentru turiști, dar mai ales pentru brașoveni, Oktoberfest este un festival de suflet. Ne bucurăm să ne revedem cu formațiile specifice festivalului, venite tocmai din Nuremberg și Munchen, cu fanfare, domni și doamne în port tradițional, să ne întâmpinăm vizitatorii cu bere rece și delicioase produse culinare germane dar și românești,” a declarat Bogdan Manea – Organizator.

Ciucaș își continuă misiunea care se înscrie în strategia de responsabilitate a Ursus Breweries de a păstra natura curată și la festival, astfel că, alături de partenerii Canpack Recycling și Green Point Management, a instalat un aparat de colectare a dozelor de aluminiu. Festivalierii care colectează șase doze de aluminiu vor fi răsplătiți cu un draft rece de Ciucaș Malzbier.

Citeste in continuare
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Administrație locală

Nothing lansează Headphone (1): Un design care atrage privirea. Sunet calibrat să impresioneze.

Publicat

pe

De

Primele căști over-ear semnate Nothing combină designul expresiv cu un sunet imersiv și o experiență tactilă distinctivă

Nothing anunță lansarea Headphone (1), primul său produs din categoria căștilor over-ear. Dezvoltate în colaborare cu renumitul inovator audio KEF, căștile Headphone (1) oferă o experiență auditivă captivantă, cu sunet precis, controale tactile intuitive și un design distinctiv, bazat pe transparență și autenticitate.

Concepute atât pentru pasionații de sunet de înaltă calitate, cât și pentru utilizatorii obișnuiți, Headphone (1) stabilește un nou standard în categoria over-ear. Remarcabile atât prin aspect, cât și prin funcționalitate, căștile sunt gândite pentru cei care consideră sunetul o extensie a stilului personal.

„Cu Headphone (1) ne-am propus să creăm un produs care nu doar să sune excelent, ci să se simtă diferit încă din primul moment în care este atins,” declară Adam Bates, Head of Design la Nothing. „De la controalele tactile, până la construcția transparentă, fiecare detaliu este conceput cu intenție. Este un produs care arată diferit, funcționează diferit și invită utilizatorii să se conecteze cu sunetul într-un mod mai expresiv.”

O experiență care se simte la fel de bine precum sună

Headphone (1) integrează elemente transparente reprezentative și materiale de înaltă calitate precum aluminiu prelucrat CNC, componente precise și spumă cu memorie PU. Cupa ușoară combină aluminiul cu plastic rezistent pentru durabilitate, iar brațele telescopice permit ajustări line. Pernele rezistente la ulei se mulează natural pe cap, reduc presiunea și asigură o etanșare confortabilă pentru purtarea îndelungată, indiferent de forma capului. Profilul atent lucrat al căștilor reflectă precizia acustică interioară – fiecare curbă, tăietură și spațiu fiind gândite pentru a uni forma cu funcționalitatea.

Controale tactile precise

Headphone (1) abandonează controlul prin atingere și adoptă controale tactile integrate în designul fizic. Elementele Roller, Paddle și Butonul oferă un mod precis și fiabil de a regla volumul, de a naviga prin media și de a comuta modurile ANC, eliminând ambiguitatea și fricțiunea frecvent asociate interfețelor tactile. Integrarea acestor comenzi direct pe căști prioritizează eficiența și răspunsul rapid, oferind o experiență auditivă intuitivă și satisfăcătoare.

Sunet imersiv în colaborare cu KEF

Headphone (1) este primul produs rezultat din parteneriatul cu KEF, pionier în domeniul sunetului hi-fi cu peste 60 de ani de experiență. Folosind ingineria acustică avansată și instrumentele de calibrare KEF, difuzorul dinamic personalizat de 40 mm livrează un sunet bogat și natural, cu bass profund, medii detaliate și înalte clare, în toate modurile – ANC, Transparency și Spatial Audio.

Cu procesare spațială integrată și urmărire a mișcării capului, căștile transformă orice sursă stereo într-un peisaj sonor 360°, adaptându-se în timp real la mișcările utilizatorului. Suportul pentru Hi-Res Audio, LDAC, redare lossless USB-C și jack 3.5 mm oferă o calitate excelentă atât wireless, cât și prin cablu. Sistemul de amortizare precisă și suspensia cu linearitate ridicată minimizează distorsiunile, pentru ca fiecare piesă să fie redată exact așa cum a intenționat artistul.

Noise Cancellation avansat și apeluri clare 

Echipate cu microfoane dual feedforward și feedback, tehnologia ANC în timp real se adaptează dinamic la mediul înconjurător, iar modul Transparency menține utilizatorul conectat cu lumea exterioară. Sistemul ENC cu 4 microfoane, alimentat de inteligența artificială și antrenat pe peste 28 de milioane de scenarii de zgomot, asigură captarea clară a vocii chiar și în cele mai aglomerate împrejurări.

Autonomie și conectivitate

Headphone (1) oferă până la 35 de ore de redare audio, iar încărcarea rapidă de 5 minute asigură 2,4 ore de utilizare, chiar și cu ANC activat. Cu Bluetooth 5.3, conexiune duală pentru două dispozitive, suport Fast Pair și latență redusă, schimbarea între device-uri se face rapid și fără întreruperi.

Experiență personalizată cu Channel Hop și AI

Butonul personalizabil din aplicația Nothing X permite accesul rapid la funcția Channel Hop, care alternează instantaneu între aplicațiile audio recente și funcțiile favorite, fără a naviga prin meniuri. Ideal pentru cei care comută frecvent între muzică, podcasturi și notițe vocale.

Butonul poate fi configurat și pentru comenzi vocale, activarea News Reporter sau accesarea Essential Space – un spațiu secundar de memorie destinat notițelor vocale și mementourilor. Exclusiv pentru dispozitivele Nothing, Essential Space ajută utilizatorii să-și păstreze ideile fără să-și piardă concentrarea.

Pentru reglaje detaliate, egalizatorul avansat cu 8 benzi din aplicație permite personalizarea profilului sonor dincolo de simpla ajustare a bass-ului și înaltei frecvențe.

Preț și disponibilitate

Headphone (1) va fi disponibil în negru și alb, la prețul de 299 £ / 299 $ / 299 € / 1.499 RON. Începând cu 4 iulie 2025, precomenzile vor fi disponibile global pe nothing.tech și local pe eMAG, partener autorizat. Vânzările deschise încep din 15 iulie 2025.

Despre Nothing

Fondată la Londra în 2020, Nothing construiește o altfel de companie tech – una care inspira prin creativitate și readuce oamenii, designul și emoția în centrul experienței tehnologice. De la smartphone-uri premiate, până la produse audio cu un aspect și un sunet aparte, Nothing redefinește modul în care tehnologia ar trebui să facă utilizatorii să se simtă. Dezvoltate în mod transparent și în colaborare cu o comunitate globală de peste 3 milioane de consumatori, produsele Nothing sunt mai expresive și mai autentice. În doar patru ani, Nothing a vândut peste 10 milioane de dispozitive și a depășit pragul de 1 miliard de dolari în venituri cumulat.

Citeste in continuare

Administrație locală

REGINA MARIA este rețeaua de sănătate cu cele mai multe Centre de Excelență acreditate internațional de Surgical Review Corporation, din Europa

Publicat

pe

De

Trei noi Centre de Excelență au fost acreditate în luna aprilie: unul de Chirurgie Bariatrică Revizională, respectiv două pentru Protezare Articulară.

Rețeaua de sănătate REGINA MARIA, liderul calității medicale din România și furnizorul de sănătate cu cele mai multe Centre de Excelență din Europa, acreditate internațional de Surgical Review Corporation, a obținut, în luna aprilie,  trei noi certificări pentru Centre de Excelență. Concomitent, au fost reacreditate mai multe dintre Centrele de Excelență deja existente în rețea.

Astfel, REGINA MARIA pune, din nou, medicina românească pe harta sănătății din Europa, reîntărindu-și angajamentul de a le oferi pacienților săi tratamente medicale și chirurgicale la cele mai înalte standarde internaționale.

Peste 20.000 de intervenții efectuate în Centrele de Excelență din rețea

REGINA MARIA a fost prima rețea de sănătate din România care a obținut acreditări internaționale Surgical Review Corporation şi este furnizorul de servicii medicale cu cele mai multe acreditări internaționale pentru Centre de Excelență, nu doar din România, ci și din Europa – o realizare semnificativă pentru medicina din țara noastră.

„Am pus întotdeauna pe primul loc siguranța pacienților noștri și am urmărit întotdeauna să aducem în România standarde medicale așa cum vedem în spitalele internaționale, în țările care au dezvoltat o cultură a calității serviciilor de sănătate. Să aplicăm pentru acreditările SRC a fost un pas firesc al acestei preocupări”, a declarat Dr. Nirvana Georgescu, Directorul Diviziei de Calitate și Siguranța Pacientului, rețeaua de sănătate REGINA MARIA.

16 dintre cele 22 de Centre de Excelență acreditate SRC existente în România se află în cadrul REGINA MARIA, în spitale și centre ale rețelei din București (Ponderas Academic Hospital și Spitalul Euroclinic), Timișoara (Spitalul Premiere) și Constanța (Gastromond), unde pacienții beneficiază de servicii medicale de cea mai înaltă calitate și de expertiza unor echipe medicale de top.

Mai mult, dintre cele 33 de acreditări pentru Chirurgi de Excelență existente în România, 25 sunt deținute de medici chirurgi care activează în rețeaua REGINA MARIA.

Până în prezent, au fost efectuate peste 20.000 de intervenții chirurgicale în Centrele de Excelență din rețeaua REGINA MARIA.

Ce este un Centru de Excelență și de ce este relevant pentru pacienții români?

Un Centru de Excelență acreditat de Surgical Review Corporation (SRC) este o unitate medicală care respectă cele mai înalte standarde internaționale de calitate și excelență  medicală și oferă pacienților acces la tratamente de top, echipe multidisciplinare, echipamente medicale moderne și tehnologii de ultimă generație care asigură o diagnosticare corectă, intervenții eficiente și monitorizare postoperatorie.

Doar spitalele de top din întreaga lume sunt eligibile pentru acreditare. Pentru obținerea acesteia, este monitorizat permanent numărul de cazuri tratate, iar rezultatele intervențiilor sunt comparate cu cele ale altor spitale acreditate. Mai mult decât atât, un chirurg poate obține titulatura de Chirurg de Excelență doar după ce îndeplinește criterii care îi susțin expertiza, adică un număr minim de cazuri pentru specialitatea respectivă și rezultate foarte bune în urma intervențiilor efectuate (număr redus de complicații post-operatorii, reinternări sau reintervenții).

Conform datelor SRC, în cadrul unui Centru de Excelență, se înregistrează cu 65% mai puține complicații operatorii, siguranța pacienților este îmbunătățită cu 71%, iar eficacitatea și eficiența tratamentelor sunt îmbunătățite cu 47%.

Trei noi Centre de Excelență deschise în rețeaua REGINA MARIA

În luna aprilie, au fost acreditate 3 noi Centre de Excelență în rețeaua REGINA MARIA:

  • un Centru de Excelență în Chirurgia Metabolică și Bariatrică revizională, în Ponderas Academic Hospital – Chirurg de Excelență Prof. Dr. Cătălin Copăescu.
  • două Centre de Excelență în Protezare Articulară, în cadrul Spitalului Euroclinic, Chirurg de Excelențǎ Robert Apostolescu, respectiv în Ponderas Academic Hospital, Chirurg de Excelență Dr. Vlad Predescu

Odată obținută, acreditarea Surgical Review Corporation se reînnoiește la fiecare 3 ani, pentru dovedirea menținerii standardelor și criteriilor de calitate care au fost evaluate inițial.

„Acreditările internaționale SRC se reînnoiesc o dată la trei ani, ceea ce reprezintă, pentru noi, un angajament ferm față de pacienții noștri: astfel, le reconfirmăm acestora că le asigurăm, în permanență, cele mai înalte standarde de calitate medicală. Acreditările internaționale se bazează pe seturi solide de bune practici care și-au dovedit, de-a lungul timpului, eficiența și rolul esențial în îngrijirea pacienților. Acreditările SRC sunt încă un instrument prin care ne asigurăm că pacientul nostru este în siguranță și că obținem rezultatele îngrijirii medicale pe care ni le dorim cu toții”, completează Dr. Nirvana Georgescu, Directorul Diviziei de Calitate și Siguranța Pacientului, rețeaua de sănătate REGINA MARIA.

Despre Rețeaua de Sănătate REGINA MARIA 

Rețeaua de sănătate REGINA MARIA este lider în calitatea serviciilor medicale din România, fiind singurul operator care deține cinci spitale cu acreditări internaționale. Prin cele 22 de acreditări deținute – o performanță unică în Europa Centrală și de Est, REGINA MARIA demonstrează constant angajamentul său pentru excelența medicală și siguranța îngrijirii pacienților.

În ultimul deceniu, aproape 1 milion de recenzii au fost acordate de pacienți medicilor REGINA MARIA, printr-un sistem unic de acordare a feedback-ului, ajungând astfel la o medie de 9,63 la nivelul Rețelei.

Rețeaua este, totodată, lider în digitalizarea sănătății în România – aplicația medicală REGINA MARIA fiind cea mai descărcată și utilizată aplicație de acest tip, cu peste 1,7 milioane de conturi de pacienți.

Citeste in continuare

Administrație locală

Alege confortul urban într-un apartament modern dintr-un cartier în plină dezvoltare

Publicat

pe

De

Viața într-o metropolă agitată, cum este Bucureștiul, presupune alegeri care să țină pasul cu ritmul cotidian. Din ce în ce mai mulți locuitori renunță la ideea de a trăi în blocuri vechi, preferând locuințe moderne, situate în zone rezidențiale atent planificate. În acest context, apartamentele noi din cartiere precum Titan sau Pallady devin opțiunea ideală pentru cei care își doresc un trai echilibrat, eficient și confortabil.

Locuințe construite pentru prezent și gândite pentru viitor

Mutarea într-un imobil nou aduce numeroase beneficii. Pe lângă designul contemporan, un astfel de apartament oferă siguranță, eficiență energetică și o experiență complet diferită față de ceea ce oferă blocurile ridicate în urmă cu decenii. Zonele 1 Decembrie, Titan sau Pallady s-au transformat în puncte de interes major pentru cei care își caută o casă modernă, unde totul este gândit în jurul confortului personal și al accesului rapid la facilități esențiale.

De exemplu, într-un apartament 1 Decembrie, locuitorii au acces facil la transportul public (metrou), se bucură de infrastructură nouă și de o comunitate tânără și dinamică. Proximitatea față de centre comerciale, școli, parcuri și clinici medicale contribuie la un stil de viață echilibrat.

Spații aerisite și compartimentări eficiente

Unul dintre marile avantaje ale apartamentelor noi este modul în care sunt proiectate. Spre deosebire de construcțiile vechi, unde spațiul este adesea înghesuit, noile locuințe oferă camere mai generoase, luminozitate naturală și un design interior adaptat nevoilor actuale. În multe ansambluri din zona Titan, apartamentele cu 3 camere sunt configurate inteligent, cu livinguri open space și bucătării integrate, dormitoare bine poziționate pentru intimitate și balcoane spațioase.

Pe lângă aceste caracteristici, cumpărătorii pot alege dintr-o gamă variată de finisaje moderne, personalizându-și locuința încă de la început, fără a fi nevoiți să investească suplimentar după achiziție.

Viață urbană cu facilități la un pas distanță

Un aspect tot mai căutat de viitorii proprietari este apartenența la o comunitate bine conturată, care le oferă toate condițiile necesare pentru un trai de calitate. În complexele rezidențiale noi de apartamente Sector 3, în special în cartierele Titan și Pallady, locatarii beneficiază de spații verzi amenajate, locuri de joacă pentru copii, parcări dedicate și zone comerciale integrate.

Aceste facilități adaugă valoare locuinței, transformând-o într-un adevărat cămin, nu doar un spațiu de locuit. Mediul curat și sigur, alături de infrastructura nouă, fac din aceste cartiere o alegere inspirată pentru familii, cupluri tinere sau chiar persoane singure care își doresc un stil de viață modern.

Economie de energie și întreținere eficientă

Tehnologiile moderne de construcție aduc beneficii reale și la capitolul întreținere. Apartamentele din blocurile noi din cartierele Titan sau Pallady sunt dotate cu sisteme de încălzire individuală, termoizolații performante și echipamente de control al temperaturii, ceea ce se traduce prin facturi mai mici și un consum redus de energie.

Această eficiență nu înseamnă doar un confort sporit, ci și un impact mai mic asupra mediului, ceea ce transformă investiția într-un gest responsabil, atât pe termen scurt, cât și pe termen lung.

Investiție inteligentă într-un sector în plină ascensiune

Una dintre cele mai plăcute surprize pentru cei interesați de achiziția unei locuințe moderne este faptul că, în multe cazuri, prețurile sunt similare cu cele ale apartamentelor din blocurile vechi. Diferența constă însă în calitatea vieții oferite. Astfel, un apartament într-un ansamblu nou din zona de apartamente Pallady, de exemplu, oferă dotări superioare, o comunitate tânără și un mediu mult mai prietenos.

Cererea crescută pentru acest tip de proprietăți, alături de dezvoltarea continuă a infrastructurii din Sector 3, face ca investiția într-un astfel de apartament să fie una sigură și de viitor. Într-un peisaj imobiliar în care tendințele se schimbă rapid, o locuință nouă rămâne relevantă și valoroasă și peste ani.

Caută locuința ideală pe titanpark.ro

Pentru cei care sunt în căutarea unui apartament într-un bloc nou, platforma titanpark.ro oferă acces facil la cele mai bune oferte din Sector 3. Indiferent că ești interesat de o garsonieră, un apartament cu 2 camere sau o locuință spațioasă cu 3 camere în Titan, vei găsi informații clare despre prețuri, planuri de compartimentare și termene de livrare.

Platforma este un instrument util pentru oricine dorește să compare opțiuni, să afle detalii despre dezvoltatori și să ia o decizie informată într-un domeniu în continuă mișcare.

Alegerea contează: investește în confortul tău

Trăim într-o epocă în care confortul, siguranța și timpul liber sunt mai prețioase ca oricând. Alegerea unui apartament nou, într-un cartier bine dezvoltat, înseamnă mai mult decât o investiție financiară – este o decizie care influențează semnificativ calitatea vieții. Titan și Pallady oferă locuințe care răspund acestor cerințe, iar platforma titanpark.ro este punctul de pornire ideal în procesul tău de căutare. Indiferent de tipul de apartament pe care îl cauți, viitorul tău loc de acasă te așteaptă într-un bloc nou, într-un cartier care crește odată cu tine.

Citeste in continuare
Advertisement

Parteneri

Ultimile Noutăți din Brașov

Eveniment10 ore inainte

Evadarea perfectă aproape de București: Casa 3 Căței Veseli din Seciu, refugiul ideal pentru relaxare și natură

Tot mai mulți români caută în ultima perioadă locuri liniștite, aproape de natură, unde să poată evada pentru câteva zile...

Eveniment18 ore inainte

Ce se întâmplă când mergeți cu roțile dezechilibrate?

Dacă ați mers cel puțin o dată cu mașina și ați simțit o vibrație, sau chiar o bătaie în volan...

Eveniment2 zile inainte

Cyprus Parliamentary Elections 2026: ELAM Gains Momentum Ahead of Historic Vote/Βουλευτικές Εκλογές Κύπρου 2026: Το ΕΛΑΜ πλησιάζει σε ιστορικό αποτέλεσμα

As Cyprus approaches the parliamentary elections scheduled for May 24, 2026, political analysts are closely watching the rise of ELAM...

Afaceri locale3 zile inainte

Ce tip de sclipici arată cel mai bine pe trandafiri: fin sau granulat?

Dacă vrei răspunsul limpede de la început, ca să nu ne învârtim în jurul vazei, sclipiciul fin arată aproape întotdeauna...

Eveniment4 zile inainte

Crearea de noi capacitati de producere a enegiei electrice pentru ,,CREAREA DE NOI CAPACITATI DE PRODUCERE A ENERGIEI ELECTRICE PENTRU ORGANIZAȚIA UTILIZATORILOR DE APĂ PENTRU IRIGAȚII “SPP 23+SPP24 RACOVIȚA”

ESTÉ Agency aniversează primul an de activitate, consolidându-și poziția ca agenție de marketing, publicitate și PR pe piața autohtonă. În acest...

Exclusiv5 zile inainte

IPJ PRAHOVA, CU NERVII LA MAXIM: De la „Academia de dictare Portocală” la seminarul de incompetenta generalizata

Pamflet de presă de investigații – orice asemănare cu realitatea nu este deloc întâmplătoare După „Academia Portocală”, noul curs: „Dictare...

Eveniment5 zile inainte

Banat, regiune gastronomică europeană, acum și la Berlin

ESTÉ Agency aniversează primul an de activitate, consolidându-și poziția ca agenție de marketing, publicitate și PR pe piața autohtonă. În acest...

Eveniment6 zile inainte

SFERA ARHITECTURA S.R.L., în calitate de beneficiar, anunță finalizarea proiectului „DIGITALIZAREA FIRMEI SFERA ARHITECTURA S.R.L.”

Planul Naţional de Redresare și Rezilienţă (PNRR) – Componenta 9. Suport pentru sectorul privat, cercetare, dezvoltare și inovare, Investiţia I3....

Eveniment6 zile inainte

Ce nu trebuie să ratezi la Bucharest Design Festival 2026: cele mai spectaculoase expoziții și evenimente creative din București

În fața unei concedieri abuzive, mulți angajați reacționează emoțional și pierd exact acel interval în care pot acționa eficient, iar...

Uncategorized6 zile inainte

Cat de utila poate fi o societate cooperativa de credit din Romania

Intr-o perioada in care accesul la servicii financiare devine tot mai important pentru populatie si pentru micile afaceri, societatile cooperative...

Eveniment7 zile inainte

Sub conducerea Costinei Petrescu, ESTÉ Agency marchează un an de activitate în marketing, publicitate și PR. Valoarea businessurilor din portofoliu depășește 200 de milioane de euro

Banatul a câstigat titlul Regiune Gastronomica Europeana la finalul lunii aprilie. Îi vor urma Harghita si Dobrogea, care au depus...

Eveniment7 zile inainte

Festivalul Internațional Shakespeare Craiova – program 2026

Banatul a câstigat titlul Regiune Gastronomica Europeana la finalul lunii aprilie. Îi vor urma Harghita si Dobrogea, care au depus...

Top Știri